Search Day Night
Search

Darius Stănese, românul care a revoluționat pensatul clasic cu penseta și regenerarea sprâncenelor

darius ibrows 02
Total
0
Shares

Darius Stănese este creatorul iBrows și omul care a ridicat pensatul la rang de artă, oferind o alternativă naturală a regenerării părului. Acum, el își dorește să aducă o mică alinare în viețile pacienților oncologici.

Darius Stănese s-a născut în Sibiu și și-a petrecut adolescența în Victoria, un orășel mic la poalele munților Făgăraș, în anii ’90, perioada în care erau la modă sprâncenele foarte subțiri, care, mi-a povestit el zâmbind, arătau ca niște virgule.

Pensatul, pentru Darius, s-a transformat în pasiune chiar în acea perioadă, când sprâncenele colegelor lui de liceu i se păreau foarte urâte.

La numai șaptesprezece ani, și-a prăsit orașul copilăriei și a pornit spre București cu un singur gând în minte, să urmeze singurul curs de cosmetică care era organizat în România la acea vreme.

Am fost singurul băiat din clasă.

Cursul a durat șase luni și a avut un singur modul de pensat, fiindcă această procedură nu era considerată necesară. Darius a învățat tot ce ține de cosmetică, epilat, tratamente faciale, make-up. Nu-i plăcea neapărat ce făcea în cadrul cursului, dar el își dorea să învețe să penseze.

darius ibrows 01

Modulul de pensat, mi-a mărturisit el, a fost, în același timp, o mare dezamăgire, dar și o revelație. Nu poate uita ziua când doamna profesoară care preda cursul le-a pus penseta în mână și le-a zis să aleagă fiecare câte o colegă pe care să o penseze.

Eu am ales colega care avea cele mai stufoase sprâncene.

Darius a început să penseze, iar în scurt timp, o altă colegă, fiind curioasă să vadă ce face, surprinsă de ce vedea, a chemat și restul colegelor și, până la finalul ședinței de pensat, în jurul lui, exact ca într-un film comercial american, s-au adunat toate colegele din sală. Una dintre ele l-a numit atunci „regele sprâncenelor”. Astfel, din învățăcel, a ajuns să le arate și colegelor sale tehnica sa nativa de pensat.

Dacă există conceptul de talent la pensat, cu siguranță Darius îl avea. Cu toate că experiența lui în domeniu nu exista, cumva el simțea cum și cât trebuie să penseze.

Trebuie să-mi deschid o școală de cosmetică, mi-am zis atunci, fiindcă omenii nu știu să penseze.

Totuși, fiind încă un adolescent, următorul pas după curs nu a fost să își deschidă o școală de cosmetică, ci să se angajeze într-un salon în zona Tineretului, unde a ajuns să facă de toate  (cosmetică, pensat, epilat, coafor, make-up, gene false).

Una dintre clientele lui i-a văzut potențialul și i-a propus să se angajeze într-un alt salon în zona Crângași, salon pe care l-a și preluat ca owner la vreo 8 luni după. Fiind un tip căruia îi plac provocările, Darius a fost foarte încântat de decizia luată. Așa s-a trezit el, la nici 19 ani împliniți, cu încă un prieten, proprietari ai unui salon aflat într-un spațiu imens, de o sută douăzeci de metri pătrați, unde doar chiria era 3200 de euro/lună și necesita renovare completă.

darius ibrows 03

În timp ce probabil mulți oameni s-ar fi simțit copleșiți de asemenea cheltuieli, Darius a gândit pragmatic. Își dorea să realizeze un business de succes, așa că cea mai bună idee de atunci, a fost să facă un credit la banca pe zece ani pe numele tatălui prietenului său și să împrumute bani de la cămătari.

După un an, la 19 ani, aveam un business în faliment și datorii de 60.000 euro la bancă, cămătari, furnizori etc.

De la datorii la iBrows, primul studio din România dedicat în exclusivitate pensatului profesional

Darius este un tip activ și foarte dinamic, mereu în mișcare, deci are nevoie de activități multe și diverse.

Așadar, atunci când i s-a propus, la nici 20 ani, să mai preia un spațiu comercial, de data asta într-un hotel, deși avea datorii enorme,  a acceptat instant. A renunțat la business-ul eșuat din Crângași, a împrumutat alți bani de la bunica sa și a preluat noul spațiu care era mai mic comparativ cu cel al salonului din Crângași: optzeci de metri pătrați și avea un perete din sticlă.

A transformat spațiul într-unul de 120 mp, convingându-l pe directorul hotelului să îl lase să dărâme niște pereți din cărămidă și să mute peretele din sticlă, astfel integrând niște birouri nefolosite în spațiul său. A creat de data asta un business de succes, iar după trei ani de muncă non stop, a reușit să plătească mare parte din datorii.

ibrows aplicare produs

Când business-ul era la apogeu ca și profit l-a vândut și a plătit restul datoriilor, iar cu banii rămași a creat conceptul iBrows, deschis și astăzi în locația în care a fost înființat.

Astfel a pornit „curat” în povestea iBrows, conceptul din București dedicat sprâncenelor naturale și regenerării părului.

Nimeni nu a crezut că pot avea succes cu un salon care oferă doar servicii de pensat. Oamenii îmi spuneau că nu am cum să supraviețuiesc dintr-un singur serviciu și că sunt nebun că am renunțat la un business de succes pentru asta.

Zece ani mai târziu, Darius a demonstrat contrariul. Mai mult decât atât, conceptul iBrows include încă de la înființare și iBrows School, oferind cursurile de pensat la care și-ar fi dorit atât de mult să se înscrie atunci când avea șaptesprezece ani.

În zece ani de existență, cursurile de pensat iBrows au fost absolvite de peste o mie de cursante.

Pot spune, fără modestie, că datorită mie se pensează mai bine în România.

În cadrul salonului său, Darius alege să folosească numai penseta, deoarece el consideră ceara și ața metode grosiere de pensat. Acestea smulg sau rup firele de păr în direcția opusă creșterii, iar firele noi, când apar, ajung să fie extrem de dezordonate.

Penseta smulge în sensul creșterii firului de păr, astfel firele cresc la loc, ordonate. Darius are o tehnică aparte care pune accent pe detalii și îi permite firului să se regenereze.

Pandemia l-a încurajat să se reinventeze

Cu toate astea, de la înființarea în 2013, după 5 ani de turnee de succes ținute în toată țara cu școala sa de pensat plus realizarea unei pensete din titan cu Rubis Switerland, cel mai performant producător de pensete din lume și multe alte colaborări, realizări și apariții media, a urmat și o perioadă de stagnare și chiar regres în anul 2019, la finalul căruia Darius avea în gând să renunțe complet la conceptul iBrows.

darius ibrows 04

Activitatea nu-l mai satisfăcea, iar într-o oarecare măsură se și plictisise. Apoi a venit lockdown-ul. Nu știa ce altceva să facă, a trebuit să închidă salonul, nu avea nicio altă sursă de venit, iar dacă nu pensa, nu mai avea nici încasări. Era aproape de faliment pentru a doua oară.

A avut timp să gândească, fiindcă nimic nu se mai întâmpla în lume. Voia să demareze un proiect care să conteze, care să aibă impact global.

În cele mai abrupte căderi ajung să mă reinventez.

S-a întrebat în lockdown: „Ce aș putea aduce în plus sprâncenelor naturale? Cum aș putea să le îmbunătățesc forma și condiția mai mult de atât?”. Asta după ce a masterizat tehnica de pensat aproape de perfecțiune și a încercat să practice tot ce exista pe piață (tatuaj, henna, laminare, tehnici de stilizare, vopsire, tot).

Deși tehnica lui de pensat ajută regenerarea, totuși nu era suficient, asta și-a zis Darius atunci. Așa i-a venit întrebarea care avea să îi aducă reinventarea business-ului și renașterea din propria cenușă: „Ce presupune sa creezi un produs pentru regenerarea sprâncenelor și cât de performant poate fi un astfel de produs?”.

i brows produs

Astfel a creat primul produs de regenerare pentru sprâncene 100% natural, netestat pe animale, foarte complex și performant. Cu această idee în minte, Darius a ajuns să „bată” la ușile laboratoarelor. Vreo zece laboratoare i-au spus nu, dar ultimul răspuns negativ a venit și cu o recomandare. L-au trimis pe Darius către oamenii cu care lucrează și astăzi.

iBrows Elixir a fost realizat, la fel ca și recentul ReHair by iBrows, cu ingrediente performante descoperite recent (2018-2020), în laboratoare din Uniunea Europeană. Acestea stopează căderea părului, echilibrează excesul de sebum, îngroașă firele existente și generează fire noi.

Există o diferență majoră între produsele iBrows și cele standard, găsite pe rafturile magazinelor și chiar al farmaciilor. Produsele din comerț au în compoziție substanțe vasodilatatoare. Din acest motiv, ele funcționează numai atunci când folosești. În momentul în care întrerupi tratamentul, te întorci la punctul din care ai plecat. În cazul produselor dezvoltate de noi, rezultatele sunt vizibile după mult timp de când tratamentul a fost întrerupt.

Produsele din gama iBrows pot fi comparate cu un îngrășământ. Ce face un îngrășământ? Oferă toate elementele și toți nutrienții necesari bunei dezvoltări a plantei. Asta fac și produsele iBrows. Ele asigură mediul propice regenerării și stimulează creșterea firelor de păr. Cu toate acestea, Darius a ținut să sublinieze că avem nevoie și de o schimbare în stilul nostru de viață.

Este adevărat că produsele își vor face efectul chiar dacă ne continuăm viața stresați și mâncăm nepotrivit și la ore dezordonate. Însă odată cu această mică schimbare de aspect, putem să facem un pas mai mare și să schimbăm și felul în care ne simțim și să asiguram și din interior condițiile necesare bunei funcționări a foliculilor piloși.

iborws produs02

Mai mult decât atât, ReHair by iBrows este un produs care, de-a lungul timpului, a dat rezultate și în cazul pacienților cu diagnostic oncologic, care au trecut prin chimioterapie.

Darius a pierdut mulți oameni dragi în lupta cu cancerul. Dorința lui este ca aceste produse de regenerare a părului de pe scalp să fie distribuite gratuit pacienților oncologici. iBrows își dorește ca până la finalul anului să ajungă la peste cincizeci de beneficiari, iar în cinci ani scopul este să susțină peste o mie de pacienți.

Dorința mea este îi ajut treacă mai ușor prin această perioadă dificila a tratamentelor invazive.

Total
0
Shares
Mariana Romanica MASTERPIECE

Mariana Romanică: cum se schimbă oamenii prin stil și culoare

Mariana Romanică are peste zece ani de experiență în profesia de consultant de imagine. De curând, a pus…

Lasă un răspuns

You May Also Like