Categorie: Art & Design

  • Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit

    Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit

    Din 6 februarie, la Centrul de Proiecte din Timișoara se deschide expoziția „Triburi Viitoare – ritualuri și fragmente dintr-un viitor reconstruit”. Aceasta prezintă o serie de desene de Florin Drăgoi care construiesc o mitologie speculativă a unei lumi modelate de colaps și regenerare. În acest viitor imaginat, umanitatea nu dispare, ci se reorganizează în triburi hibride, profund conectate cu natura, purtând în același timp urmele tehnologiei, memoriei și cunoașterii acumulate.

    Lucrările sunt situate la intersecția dintre evoluția tehnologică, transumanism și o reîntoarcere spirituală către rădăcinile ancestrale. Ele imaginează o realitate post-colaps în care magia și tehnologia se contopesc într-un limbaj intuitiv comun, dimensiuni subtile devin accesibile, iar relația dintre om și natură își recapătă un echilibru sacru și ecologic.

    Măștile funcționează ca simboluri ale identității, protecției și rolurilor spirituale, în timp ce veșmintele și ritualurile poartă ecoul tradițiilor arhaice, mitologiei, folclorului și simbolismului păgân, reinterpretate într-o estetică a viitorului. Gesturile cotidiene sunt surprinse cu o semnificație discretă, sugerând o lume în care extraordinarul este integrat firesc în viața de zi cu zi.

    Realizate exclusiv în grafit și creion colorat pe hârtie, desenele reflectă un dialog între gestul manual, instinctiv, și procesele contemporane de cercetare digitală. Expoziția reunește lucrări realizate în ultimii doi ani și invită privitorul să contemple viitorul nu ca pe o ruptură, ci ca pe o continuitate mitologică, în care trecutul arhaic și viitorul speculativ converg.

    Pe durata expozitiei, pâna in 22 februarie, se vor susține artist talks și întâlniri cu artiștii Alina Bohoru, Andrei Sopon și Cristian Văduva.

    bento4d situs toto situs gacor bento4d situs pools situs slot gacor bento4d situs gacor legianbet bento4d toto slot bento4d situs sydney pools situs toto hongkong pools bento4d togel online situs toto kawijitu bento4d kawijitu bento4d slot gacor situs slot bento4d toto situs slot gacor situs gacor bento4d bet togel toto slot situs gacor toto bento4d toto slot situs gacor toto togel bento4d bento4d toto togel toto slot situs toto toto terpercaya joker123 bento4d link slot bento4d situs slot gacor bento4d bento4d bento4d situs gacor situs gacor slot88 slot gacor toto togel slot gacor toto slot toto slot link slot gacor situs toto toto bento4d toto slot toto slot slot gacor situs toto bento4d bento4d bento4d bento4d situs gacor situs gacor bento4d toto togel link gacor bento4d toto slot thailand toto link slot bento4d toto bento4d situs gacor link gacor bento4d link slot bento4d slot thailand toto slot situs gacor bento4d bento4d slot zeus toto hk legianbet hk pools toto situs togel situs slot gacor hk pools link gacor rtp slot situs gacor toto hk situs gacor bento4d link slot bento4d toto bento4d bento4d bakautoto bento4d hk pools slot 200 bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d situs gacor bento4d bento4d bento4d toto situs gacor situs gacor situs slot gacor bento4d toto slot situs gacor situs gacor bento4d bento4d situs slot gacor bento4d toto bento4d toto toto toto slot bento4d toto situs toto link slot bento4d bento4d toto slot situs gacor situs gacor bento4d toto bento4d bento4d bento4d situs gacor bento4d bento4d bento4d toto togel bento4d situs gacor bento4d situs gacor link gacor bento4d bento4d situs toto bento4d situs gacor toto bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d situs gacor bento4d situs slot gacor situs hk toto toto toto bento4d bento4d bento4d bento4d situs gacor toto situs togel bento4d link gacor toto toto togel bento4d toto bento4d bento4d situs slot gacor bento4d bento4d toto link gacor bento4d bento4d bento4d toto bento4d bento4d situs gacor situs gacor toto situs toto bento4d bento4d bento4d situs bola bento4d bento4d toto bento4d bento4d toto slot bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d
  • Seravi Atelier, brandul care creează experiențe

    Seravi Atelier, brandul care creează experiențe

    Victoria și Alina sunt co-fondatoarele Seravi Atelier, un atelier floral care pune accent pe experiență. Împreună, ele au construit un spațiu în care clienții pot găsi buchete creative, aranjamente florale, cadouri atent alese și diferite experiențe (inclusiv ateliere tematice), toate pentru a fi trăite, nu doar privite.

    Deși se cunoșteau de ani buni și aveau o relație apropiată – „avem și o relație nașă–fină”, după cum a spus Victoria – niciuna dintre ele nu ar fi anticipat că drumul lor profesional se va uni atât de firesc într-un atelier floral.

    Victoria lucra deja în domeniu, acumulând experiență în cadrul unor competitori care astăzi le sunt colegi de piață. Deși pasiunea era puternică, recunoaște că ideea de a porni singură era intimidantă: „Câteodată credeam că este posibil, câteodată credeam că este o nebunie de-a mea.” Iar dificultățile financiare făceau visul și mai îndepărtat: „Mi-am dat demisia și am zis că o să fac treaba asta, cu toate că nu aveam resursele financiare necesare.” În acel moment critic, în care curajul se amesteca cu nesiguranța, a apărut Alina.

    Seravi Atelier, brandul care creează experiențe

    În perioada în care se ocupa de copil, după studii în economie și drept, ea căuta un proiect în care să-și pună energia. Deși avea o listă de idei, florăria nu era printre ele. Totuși, când a văzut hotărârea Victoriei, ceva a făcut clic. „Curajul ei m-a inspirat foarte mult. Simțeam o o putere, o determinare… A fost o chestie de moment. Am simțit că vreau să fiu și eu parte din acest proiect în care am crezut de la început, încurajand-o mereu pe Victoria către această direcție.”

    Prima discuție serioasă a avut loc în septembrie, iar în doar două zile se aflau deja în mijlocul primului lor proiect, făcând un decor tomnatic. De acolo, totul a evoluat într-un ritm amețitor. Au început renovarea spațiului care urma să devină Seravi Atelier, transformându-l complet în numai câteva săptămâni.

    Alina și-a asumat rolul de organizator.

    „A reușit într-un timp foarte scurt să mobilizeze arhitect, pe domnul care a făcut mobila la comandă, electricieni, dar și alți oameni care ne-au ajutat… iar în paralel trebuia să facem și sigla, logo-urile, motto-ul, dar și alte lucruri necesare pentru a pune pe picioare acest start-up”, mi-a povestit Victoria.

    În ciuda sfaturilor primite la cursurile de floristică, „mi s-a spus clar că decembrie nu este un moment bun să deschizi o florărie”, au ales exact această lună pentru inaugurare.

    A fost o perioadă intensă, plină de sacrificii și muncă peste măsură, dar au reușit. Seravi Atelier și-a deschis porțile pe 3 decembrie 2024. Astăzi, când privesc în urmă, recunosc că nici măcar nu au avut timp să celebreze cum trebuie primul lor an, atât de prinse au fost în ritm.

    Atelierul de experiențe

    Pentru Victoria și Alina, Seravi Atelier nu este doar o florărie, ci un loc construit în jurul unei nevoi pe care au identificat-o rapid în piață, anume lipsa timpului acordat oamenilor și a experiențelor autentice.

    Totuși, diferența nu stă doar în aranjamente impecabile, ci în felul în care fiecare client se simte atunci când intră în atelier sau participă într-un proiect al lor. Victoria a subliniat că florile ajung în România pe aceleași rute pentru toți comercianții, „prin Olanda trec toate, fie că vin din America de Sud, fie din Africa”, însă ceea ce nu poate fi replicat este emoția pe care o simte cel care cumpără fie un trandafir, fie un buchet mai impunător sau cel care participă la un atelier.

    Iar această emoție este „luxul”  Seravi Atelier.

    Recent, a povestit Victoria, au organizat un atelier corporate de Crăciun, în care participanții au realizat coronițe de Crăciun și au reușit să se desprindă complet de rutina lor: „A fost atât de emoționant… s-au conectat atât de bine între ei, dar și cu noi, s-au lăsat cu lacrimi, cu zâmbete și cu multă bucurie.”

    Privind înapoi la primul an de activitate, Victoria a realizat că, în mod natural, produsele lor s-au învârtit în jurul naturii. Această legătură se vede în minimalismul craft, în refuzul de a ascunde florile sub plastic. Buchetele lor respiră, sunt expuse în toată simplitatea și frumusețea lor. Un exemplu este structura de iederă, devenită deja emblematică pentru atelier: un cadru natural care nu concurează cu florile, ci le lasă să se exprime.

    Dincolo de produse, un alt element de care sunt deosebit de mândre este partea de workshop-uri. Inițial plănuiau câteva, ocazionale, însă cererea și bucuria participanților le-au schimbat direcția.

    Au organizat workshop-uri de toamnă, de Crăciun, pentru adulți, pentru copii și chiar corporate.

    În timpul acestor întâlniri, accentul nu cade pe tehnică, ci pe trăire. „Nu poți să explici într-o oră și jumătate toată teoria realizării unui aranjament, buchet sau a unei coronițe. Așa că ducem totul în zona de relaxare, de a sta tu cu tine și de a-ți asculta emoțiile,” a spus Victoria.

    Seravi Atelier, brandul care creează experiențe

    Alina, care a recunoscut că „nefiind o artistă, nu am nicio îndemânare”, a fost surprinsă să vadă că participanți care spuneau același lucru reușeau să creeze aranjamente frumoase.

    Spațiul atelierului joacă un rol esențial în această energie. Lucrând cu arhitecta Elena Sarti Petre de la Arhipoint Management, au reimaginat complet locul, transformându-l dintr-un simplu spațiu comercial într-un univers cald, nordic, cu lumini blânde și abajururi din bambus, învăluite în plante curgătoare. Acestea sunt în contrast cu structurile metalice din tavan, creând o atmosferă intimă, definită prin simplitate și naturalețe.

    Oamenii le spun adesea că Seravi seamănă cu o oază, un loc departe de agitație, chiar dacă forfota orașului se simte chiar dincolo de ferestre. Odată ce pășești în atelier, te desprinzi complet de ritmul de afară. Până și gustările oferite la workshop-uri sunt pregătite cu grijă, într-o notă caldă și personală.

    Pălăriile unui antreprenor

    Pentru Victoria și Alina, nicio zi nu seamănă cu alta. Și exact acest lucru le definește ritmul interior, dar și energia cu care își conduc brandul.

    Dacă la suprafață totul pare armonios și poetic, în spatele atelierului există o forfotă continuă, o combinație de taskuri administrative, creativitate, urgențe, emoții și reziliență.

    „Cu toate că sunt lucruri pe care trebuie să le facem zilnic, cum ar fi facturile sau partea administrativă, fiecare zi este altfel. Facem și HR și contabilitate… ca orice antreprenor la început”, a explicat Alina, iar Victoria completează imaginea, demontând mitul „antreprenorului norocos”: „Aș vrea să spunem realitatea din spatele lucrurilor: trezit la cinci, la șase dimineața, copil văzut o oră-două pe zi, mâncat din picioare sau deloc, o cafea începută dimineața și terminată a doua zi.”

    Pentru ele, sacrificiul este parte din farmec, din drum. În această ecuație intensă, familiile lor joacă un rol major. „Seravi Atelier nu ar exista fără Alina, fără Victoria, dar nici fără susținerea soților, a mamelor, a taților și înțelegerea copiilor. Este un business de familie,” a spus Victoria cu recunoștință. Fiecare om apropiat aduce ceva, într-un fel sau altul, iar această implicare se simte în atmosfera atelierului, în căldura spațiului, în modul în care brandul se formează organic, aproape comunitar.

    Seravi Atelier, brandul care creează experiențe

    Apoi vine poate cea mai mare provocare a acestui prim an: găsirea persoanelor potrivite, care să ducă mai departe filosofia lor. S-a dovedit un proces mult mai dificil decât se așteptau. „Este clar că noi trebuie să fim prezente 100% ca să ne reprezinte brandul,” a spus Alina. Dar, odată cu creșterea atelierului, era imposibil să facă totul singure. Au început prin a căuta floriști cu experiență, însă procesul nu a fost unul simplu. Mulți dintre cei cu experiență sunt deja integrați în echipe stabile”,  a conchis ea. Dincolo de asta, simt că există o lipsă generală de oameni disponibili în România, indiferent de domeniu.

    Și atunci au virat strategic. În loc să caute un profesionist format, au decis să caute un om deschis să învețe, să crească, să iubească florile și interacțiunea umană. Au creat un reel pe Instagram și TikTok în care Victoria arăta cum lucrează un buchet, cu naturalețea și pasiunea ei caracteristică, vorbind despre dorința de a găsi un om care iubește florile și își dorește să devină florist. Spre surprinderea lor, reacțiile au venit în valuri. „Au venit peste zece persoane la interviu,” a povestit Alina.

    În final, au angajat pe cineva care li se potrivește. Dar căutarea continuă. „Ne dorim în continuare un florist cu experiență, dar nu unul care pune accentul doar pe produsul finit. Poate să facă cel mai frumos aranjament, dacă nu are dorința de a se comporta frumos cu omul din fața lui, pentru noi nu este suficient.” Această frază spune totul despre Seravi Atelier.

    O poveste care se scrie

    Privind spre anul care urmează, planurile Victoriei și Alinei par să se așeze firesc, între bucurii personale și ambiții profesionale tot mai clare. Primul lor obiectiv este să consolideze tot ceea ce au construit până acum, să creeze un ritm intern suficient de puternic încât Seravi Atelier să funcționeze armonios chiar și atunci când viața își cere partea ei de spațiu și timp.

    Un alt punct este dezvoltarea segmentului de evenimente. Chiar dacă în primul lor an au atins cu succes și această zonă, ambele simt că abia acum publicul începe cu adevărat să le descopere. Fiecare invitație la un decor, fiecare nuntă, botez sau brunch tematic devine nu doar un proiect, ci și o ocazie de a arăta ce înseamnă „semnătura Seravi”.

    Seravi Atelier, brandul care creează experiențe

    Tot în zona de dezvoltare intră și segmentul workshop-urilor, care a crescut natural, fără presiune, bazându-se strict pe cererea oamenilor. Deja au fost nevoite să refuze participanți, nu pentru că nu și-ar dori să-i primească, ci pentru că spațiul actual nu poate susține grupuri prea mari fără să-și piardă farmecul. De aici, următorul vis devine tot mai concret, anume să creeze un loc dedicat atelierelor, amenajat cu aceeași atenție pentru detaliu, în care nu doar florile să fie punctul central. Pentru că, așa cum spun adesea, workshop-urile lor nu sunt doar despre buchete. Sunt despre experiență. Despre explorare. Despre joacă și conectare. De aceea includ pictură, lumânări din ceară de soia, tablouri din lână, creații mixte și colaborări cu alți artiști.

    Fiindcă, așa cum spune adesea Victoria, florile sunt doar un pretext, fiindcă frumusețea nu este doar în ele, ci în emoțiile și experiențele pe care le stârnesc în oameni.

    bento4d situs slot bento4d toto togel bento4d toto slot situs toto situs slot gacor bento4d bento4d toto togel bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d slot resmi bento4d bento4d slot resmi bento4d bento4d bento4d situs toto bento4d toto slot bento4d link slot link slot bento4d bandar togel bento4d bento4d toto slot bento4d link slot situs slot bento4d situs slot bento4d bento4d bento4d situs slot bento4d toto bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d slot thailand slot online situs gacor bento4d situs slot gacor bento4d slot online bento4d bento4d bento4d situs gacor bento4d situs toto bento4d situs slot situs gacor bento4d link slot gacor bento4d situs togel bento4d bento4d bento4d bento4d situs slot bento4d bento4d situs slot bento4d situs gacor slot thailand situs togel bento4d bento4d link gacor bento4d bento4d bento4d bento4d situs toto bento4d link slot situs gacor bento4d toto toto link gacor bento4d bento4d bento4d situs gacor toto situs gacor bento4d toto toto toto bento4d bento4d situs slot gacor slot thailand situs gacor bento4d situs toto situs slot gacor toto situs gacor situs slot toto toto togel bento4d bakautoto kawijitu bento4d situs gacor bento4d slot gacor kawijitu kawijitu situs gacor bento4d bento4d bento4d bento4d toto toto togel bento4d bento4d situs toto situs gacor bento4d situs slot gacor bento4d situs gacor bento4d bento4d bento4d situs toto kawijitu bento4d kawijitu bento4d slot gacor situs slot bento4d toto situs slot gacor situs gacor bento4d situs gacor toto bento4d situs gacor bento4d bento4d toto togel toto slot bento4d link slot bento4d situs slot gacor bento4d bento4d bento4d situs gacor situs gacor toto bento4d toto situs toto bento4d situs togel rtp slot situs toto bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d
  • Motorola lansează noul Motorola Edge 70, în culoarea Pantone a anului 2026

    Motorola lansează noul Motorola Edge 70, în culoarea Pantone a anului 2026

    Noul Motorola Edge 70, cu design ultra-subțire, este decorat cu cristale Swarovski și duce în tridimensional culoarea oficială a anului 2026, respectiv 11-4201 Cloud Dancer, o nuanță de alb strălucitor care transmite claritate și delicatețe.

    Liniștitoare și inspirațională, culoarea Cloud Dancer reflectă perfect echilibrul și rafinamentul noului model Motorola și duce mai departe, pentru al patrulea an consecutiv, parteneriatul dintre Motorola și Pantone.

    Noul Motorola Edge 70 este produsul unui dublu parteneriat, cristalele Swarovski fiind integrate în design pentru o notă subtilă de strălucire.

    Această ediție specială se va adăuga în The Brilliant Collection, care cuprinde o serie de dispozitive atent selecționate, care pun accentul pe calitatea manoperei și pe luxul atemporal, lansată de Motorola la începutul acestui an, în colaborare cu Swarovski.

    „Suntem încântați să aducem împreună doi dintre cei mai puternici parteneri ai noștri, Pantone și Swarovski, pentru a crea această ediție exclusivă a Motorola Edge 70”, a declarat Ruben Castano, vicepreședinte Design, Brand și Consumer Experience la Motorola.

    „Cloud Dancer reflectă un nou tip de mentalitate în materie de design, una care celebrează simplitatea ca punct forte. Reprezintă o resetare a simțurilor, un moment în care e important să ne încetinim ritmul și să redescoperim puterea de concentrare.

    Prin atenuarea circumstanțelor din jur, facem loc pentru ceea ce contează cu adevărat. Acest mesaj capătă sens prin modul în care am proiectat Motorola Edge 70 – subțire, armonios și frumos, fără a fi ostentativ”.

    Fiecare detaliu a fost gândit cu atenție, de la camerele de 50 MP2 de înaltă rezoluție și tehnologia de ultimă generație a bateriei, până la experiențele moto AI care se adaptează discret la nevoile utilizatorului.

    Ecranul strălucitor se armonizează perfect cu spatele rafinat din imitație de piele, cu finisaj matlasat, care contrastează la atingere cu strălucirea delicată a cristalelor Swarovski și cu prezența liniștitoare a culorii Pantone a anului 2026, Cloud Dancer.

    Împreună, aceste elemente creează mai mult decât un telefon – un obiect care inspiră claritate și încredere, conceput pentru a se integra perfect în ritmul vieții cotidiene.

    „În această perioadă de transformare, PANTONE 11-4201 Cloud Dancer este o nuanță discretă de alb care promite claritate”, spune Leatrice Eiseman, director executiv al Pantone Color Institute.

    situs toto bento4d bento4d link gacor link gacor bento4d situs toto bento4d bento4d rtp live situs slot gacor bento4d bento4d situs toto bento4d bento4d bento4d bento4d situs togel bento4d toto togel bento4d situs slot bento4d bento4d bento4d situs slot bento4d slot gacor slot gacor bento4d bento4d situs toto bento4d situs togel bento4d situs toto situs slot bento4d bento4d bento4d kawijitu kawijitu kawijitu situs toto kawijitu kawijitu slot gacor bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d
  • Bang & Olufsen împlinește 100 de ani

    Bang & Olufsen împlinește 100 de ani

    Marca audio daneză Bang & Olufsen marchează o etapă istorică: 100 de ani de modelare a felului în care lumea experimentează sunetul. Centenarul nu este doar prilej de retrospectivă, ci și un pas îndrăzneț înainte, reafirmând convingerea fundamentală a mărcii că atunci când tehnologia întâlnește arta, se întâmplă ceva cu adevărat extraordinar.

    Pe măsură ce brandul intră în următorul secol, acesta continuă să creeze experiențe atemporale, care îmbină inovația, măiestria și longevitatea.

    „În 1925, când Peter Bang și Svend Olufsen au fondat această companie, nu s-au limitat la tehnologie – ci au fost ghidați de «o voință neclintită de a crea doar ce e mai bun… de a deschide, cu perseverență, noi căi». Astăzi, după un secol, același spirit ne animă în tot ceea ce facem: în fiecare difuzor, în fiecare detaliu lucrat manual, în fiecare salt îndrăzneț înainte. Bang & Olufsen a însemnat întotdeauna mai mult decât sunet – înseamnă să redefinești modul în care oamenii trăiesc în armonie cu tehnologia și să cauți permanent ceea ce este extraordinar. Creăm cultură – modelând felul în care oamenii experimentează muzica, designul și măiestria de-a lungul generațiilor. Cele mai prețuite produse ale noastre sunt create pentru a fi folosite, reparate și date mai departe. Adunând povești și amintiri de la mai multe generații. Acesta este firul roșu din istoria noastră și asta purtăm cu noi în următorul secol.”  

    Kristian Teär, CEO Bang & Olufsen

    De la originile modeste la influența globală

    De la primele radiouri construite într-o casă de țară, din Struer, Danemarca, până la sistemele audio conectate de astăzi, Bang & Olufsen a susținut mereu ideea că valoarea inovației și a măiestriei dăinuie. De la primul produs al lui Peter și Svend – „Eliminator” – care permitea radiourilor alimentate cu baterii să funcționeze cu energie electrică de la rețea (1925), până la elegantul radio Beolit ​​39 (1939), sculpturalul televizor Beovision 1 (1967) și emblematicul pick-up Beogram 4000 (1972), Bang & Olufsen și-a creat o tradiție, transformând produsele audiovizuale în obiecte de o frumusețe durabilă, care aparțin casei – unde măiestria și forma sunt inseparabile de performanță.

     Cu decenii înainte de vreme, marca audio daneză a anticipat casa conectată și a dezvoltat ceea ce este cunoscut astăzi sub numele de sistemul Beolink (1986); un sistem multiroom complet integrat care permite distribuirea fără probleme a muzicii și a televiziunii în mai multe camere, cu un control fără efort. Iar cu sistemul audio Beolab 90 (2015), Bang & Olufsen a stabilit noi standarde în care muzica se adaptează atât spațiului, cât și ascultătorului – inovații care continuă să inspire industria.

    Pilonii pentru următorii 100 de ani: Tehnologie de lux, atemporală

    Pe măsură ce Bang & Olufsen intră în următorul secol, brandul se concentrează tot mai mult pe măiestria atemporală, păstrându-și designul emblematic și dezvoltând tehnologii eficiente, construite pentru a rezista – semnalând faptul că luxul modern este definit nu doar de sunet și estetică, ci și de durabilitate.

    Programul Atelier exemplifică această viziune prin adăugarea unui nou nivel, exclusivist, de măiestrie artistică celor mai apreciate produse din istoria Bang & Olufsen. Prin finisaje personalizate și ediții extrem de limitate – cum ar fi cea mai recentă ediție Beolab 90 Titan – Atelier transformă proprietatea asupra unui obiect într-o expresie profund personală a gustului și individualității. Fiecare creație devine o moștenire durabilă, reflectând atât identitatea clientului, cât și angajamentul neclintit al brandului față de măiestrie și excelență.

    În Programul Recreated Classics produsele Bang & Olufsen, de patrimoniu, sunt restaurate meticulos și reimaginate pentru a răspunde exigențelor contemporane. Produse emblematice precum Beogram 4000 și Beosound 9000 nu sunt doar reproduse, ci refabricate prin reprocesarea componentelor existente, cu decenii de istorie. Acest lucru prelungește durata de viață a produselor existente și îmbunătățește experiența de utilizare cu tehnologie modernizată și conectivitate perfectă – integrându-se fără efort în casele de astăzi. Aceste capodopere păstrează rezonanța emoțională, calitatea tactilă și frumusețea sculpturală care le-au făcut atemporale. Nu sunt relicve ale trecutului, ci moșteniri vii de design – renăscute pentru a fi prețuite de noile generații.

    Pentru Bang & Olufsen, inovația are sens atunci când este longevivă. Fiecare lansare de produs este modelată de ambiția de longevitate, circularitate și experiențe în continuă evoluție – create pentru a fi iubite, reparate și date mai departe. Inițiative precum prima boxă din lume cu certificare Cradle to Cradle® Certified Bronze, Beosound Level, demonstrează că performanța și perfecțiunea estetică pot coexista cu un respect profund pentru măiestrie și tradiție. Astăzi, nouă lansări de produse noi – inclusiv cel mai recent soundbar Beosound Premiere – sunt certificate Cradle to Cradle Certified® Bronze, cu ambiția viitoare de a realiza un portofoliu complet de produse certificate.

    „De la primele radiouri construite într-o casă de la țară din Struer și până la sistemele audio conectate de astăzi, ambiția noastră a fost întotdeauna să creăm tehnologie care să stârnească emoție în oameni și să reziste. Într-o lume în continuă schimbare, cea mai mare inovație s-ar putea să nu fie să realizăm următorul lucru important, ci să rămânem relevanți, iubiți și prețuiți. Prin programe precum Atelier și Recreated Classics, celebrăm măiestria care transcende timpul, creând piese care pot fi restaurate, reimaginate și transmise din generație în generație. Adevăratul lux poate fi excepțional, responsabil, frumos și durabil. Următorul secol al sunetului frumos începe astăzi.” 

    Kristian Teär, CEO Bang & Olufsen
    toto slot bento4d situs gacor bento4d toto slot situs togel bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d toto slot situs toto kawijitu bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d bento4d
  • Elisa Chiroiu și talentul de a trăi prin artă

    Elisa Chiroiu și talentul de a trăi prin artă

    Elisa Chiroiu este o artistă vizuală, cunoscută pentru lucrările sale deosebit de feminine realizate la comandă și pentru prezența activă în mediul online, unde își promovează procesul creativ. Cu un stil personal care îmbină sensibilitatea cu expresivitatea, Elisa reuşeşte să transforme idei şi emoţii în imagini senzoriale.

    Elisa trăiește într-un univers în care culoarea respiră, iar liniștea dimineții devine preludiul fiecărei lucrări. Ea vorbește despre procesul său creativ cu un echilibru rarisim între luciditate și visare, ca și cum ar zugrăvi pe o pânză invizibilă chiar cuvintele sale. „De fiecare dată când colaborez cu un brand, încep prin a mă gândi la un concept care să se muleze pe mesajul campaniei și, totodată, să fie în stilul meu”, a spus ea.

    De-a lungul timpului, ea a lucrat cu nume mari, de la Avon la YSL, dar fiecare proiect poartă amprenta unei delicateți personale. „Încerc mereu să descopăr care este rețeta perfectă”, a declarat, știind că, în artă, perfecțiunea este un miraj pe care doar curajoșii îndrăznesc să-l urmeze.

    Elisa Chiroiu și talentul de a trăi prin artă

    Ritualurile sale de creație sunt la fel de poetice ca lucrările pe care le semnează. Diminețile ei încep devreme, într-o liniște pe care o cultivă cu aceeași grijă cu care ar întinde primul strat de vopsea pe o pânză abia scoasă din folie. Este acompaniată de lumânări aprinse, o cafea aburindă, de sunetul unui vinil care scârțâie și foșnetul paginilor unei agende.

    Îmi place să am o rutină, dar și sentimentul de a avea totul planificat cu grijă, astfel încât să-mi pot păstra energia pentru procesul creativ din atelier.

    Identitatea ei vizuală, spune, este „încă în formare”. Elisa nu se grăbește să se închidă într-un stil, ci își construiește limbajul plastic. Experimentează, amestecă tehnici, se lasă condusă de culoare, dar și de idei.

    Se simte atrasă de arta figurativă, de culorile vibrante și accentele decorative, dar și de teme contemporane, cu o tușă feminină discretă.

    Pentru ea, curiozitatea este combustibilul suprem al creației, artistul, crede, trebuie să citească, să observe, să înțeleagă lumea înainte de a o traduce pe pânză. În spatele acestui parcurs se află o muncă asiduă, o dăruire de zi cu zi.

    Elisa Chiroiu și talentul de a trăi prin artă

    O zi obișnuită din viața unei pictorițe

    Elisa este studentă la arte plastice, iar zilele ei se împart între orele de atelier și facultate, între lucrările personale și colaborările din online. „Aproape tot timpul meu este dedicat dezvoltării artistice”, a spus firesc.

    Drumul ei în lumea artelor plastice a început mai târziu, după o perioadă petrecută într-un alt domeniu, dar tocmai această „întârziere” pare să-i fi oferit claritatea necesară pentru a ști exact ce își dorește.

    Colaborările, oricât de mari, sunt pentru ea „parte din același drum”, o dovadă că profesionalismul nu exclude autenticitatea, ci o poate potența.

    Mă inspiră gândurile și întrebările pe care mi le pun constant. Se spune că un artist ar trebui să picteze ceea ce cunoaște, iar eu cred cu tărie în asta.

    Astfel, în tablourile ei, realitatea devine un limbaj vizual filtrat prin emoție, prin sensibilitate, prin observația fină a lumii și a sinelui. Natura, călătoriile, literatura, filmele sau muzica se topesc în compoziții care vorbesc despre un univers interior bogat, organizat și în continuă expansiune.

    Elisa Chiroiu și talentul de a trăi prin artă

    Curajul de a te arunca în artă

    „Momentul în care mi-am dat demisia de la ultimul job a fost un adevărat punct de cotitură”, a povestit ea, cu seninătatea celor care și-au înfruntat fricile. În clipa aceea, viața ei s-a împărțit între “înainte” și “după”, între stabilitatea unui drum previzibil și vertijul unei pasiuni asumate. A fost începutul libertății sale creative, o libertate pe care a plătit-o cu mult curaj și perseverență.

    Am știut că am reușit cu adevărat atunci când am avut comenzi de tablouri rezervate cu luni în avans.

    Elisa trăiește astăzi între două lumi: cea digitală, unde mii de oameni îi urmăresc procesul creativ, și cea tăcută a atelierului, unde timpul se dilată în culori și idei.

    În ultimii trei ani, prezența sa constantă pe rețelele sociale a devenit o punte. Dar în spatele fiecărui clip atent filmat, al fiecărei imagini, persistă o întrebare: cum poate o artistă să-și păstreze vocea într-un ocean de conținut efemer?

    Elisa Chiroiu și talentul de a trăi prin artă

    Elisa a găsit echilibrul între misiunea personală și cerințele campaniilor publice prin… scris. „Atunci când îmi vine o idee de lucrare, o notez.”

    Cuvintele devin germenii viitoarelor imagini. Apoi, când apare un nou proiect, ea revine la acele note și le împletește cu mesajul brandului, construind o simbioză între visul ei și lumea comercială. Este o formă de alchimie vizuală în care identitatea rămâne intactă, chiar și atunci când se exprimă prin limbajul altora.

    După ce gândesc conceptul unei lucrări și realizez schița, încep să lucrez intuitiv. Elisa dispare din scenă, iar pensula preia controlul. Este un dans între conștient și inconștient, între plan și abandon. Ceea ce pentru un privitor pare o compoziție echilibrată este, de fapt, rezultatul unei stări aproape meditative.

    Când vorbește despre ce își dorește ca oamenii să simtă privind lucrările sale, Elisa își alege cuvintele ca pe culorile dintr-o paletă, cu grijă și mult sens: „inspirație, familiaritate și forță”, un triptic emoțional care îi definește întreaga viziune.

    Inspirația, pentru că fiecare tablou este o invitație la a-ți urma propriul drum, oricât de sinuos ar fi. Familiaritatea, pentru că în fiecare chip pictat se ascunde o poveste comună, o trăire recognoscibilă. Iar forța, poate cea mai subtilă dintre ele, se află în faptul că, deși arta ei este delicată, nu este fragilă, ci un amestec de sensibilitate și reziliență, o dovadă că vulnerabilitatea poate fi o formă de putere.

    Elisa Chiroiu și talentul de a trăi prin artă

    Mitul artistului boem… și fără bani

    Pentru Elisa, valoarea artei se măsoară și în conștiința propriei demnități profesionale. Într-un domeniu adesea învăluit de mitul romantic al artistului „neînțeles și sărac”, ea a ales o cale diferită, una pragmatică, lucidă și, totodată, profund respectuoasă față de munca sa.

    Am învățat că totul pornește de la mine. Dacă îmi stabilesc de la început un standard clar și prețuri corecte, pe care să le respect, și clienții vor respecta munca mea.

    De asemenea, ea nu confundă arta cu sacrificiul, fiindcă pasiunea nu trebuie să se transforme în renunțare. Abordarea ei a fost, uneori, privită cu suspiciune. În mediul online, a fost criticată pentru că și-a construit o imagine coerentă, o prezență activă, un brand personal. Dar artista privește toate acestea cu seninătate, fiindcă „există artiști care consideră că atunci când pui accent pe promovare sau ai numeroase colaborări, riști să pierzi din valoarea artistică. Eu cred că această percepție este greșită.”

    A înțeles că expunerea nu diminuează autenticitatea, ci o amplifică. Platformele sociale au devenit pentru Elisa un atelier extins, o galerie deschisă lumii, în care fiecare postare are ceva din vibrația unei tușe pe pânză.

    Poți crea artă autentică și valoroasă și, în același timp, să trăiești din ceea ce faci.

    Afirmația ei răstoarnă un întreg imaginar cultural în care artistul este condamnat la suferință pentru a fi considerat profund. Elisa demonstrează că arta nu trebuie să fie o penitență, ci o profesie cu drepturi depline.

    Mai mult, feminitatea, în cazul ei, devine o forță care străbate fiecare lucrare. Elisa a descoperit că aproape toate picturile ei poartă amprenta unei sensibilități feminine, prin paleta cromatică, prin fluiditatea mișcărilor, prin subiectele care gravitează în jurul introspecției și al corpului, al intimității și al fragilității asumate.

    Este un lucru pe care îl fac involuntar, dar pentru care cred că am găsit și explicația.

    În copilărie, i s-a spus de nenumărate ori „să evite rozul” sau să nu creeze „artă prea feminină”, ca și cum sensibilitatea ar fi fost o vină de care trebuia să se dezbare. Ca o artistă care se revendică deschis dintr-o perspectivă feministă, Elisa a privit înapoi spre istoria artei și a găsit în ea ecourile unei lungi marginalizări.

    Arta femeilor, a declarat ea, a fost adesea considerată inferioară, „necercetată și lăsată în umbră”. Iar tocmai această conștientizare a născut în Elisa o dorință de rebeliune blândă.

    Rozul, culoarea pe care i se spunea cândva să o evite, a devenit simbolul libertății sale estetice.

    Cred că Elisa poate deveni o busolă pentru tinerii artiști. „Să creadă în ei și în visul lor, indiferent de frici și îndoieli”, a spus. Pentru ea, succesul nu a venit peste noapte, ci a crescut organic, din curajul de a se expune, de a-și face arta vizibilă, de a o lăsa să circule liber.

    Datorită acestei decizii, am vândut lucrări personale, am primit comenzi și am colaborat cu branduri cu notorietate. Dacă tinerii artiști sunt consecvenți, pe parcurs vor apărea oportunități, fără a fi nevoie să renunțe la stilul lor.

    situs toto kawijitu
  • Irina Stoenescu, vice-președinta WIN Alliance: „Arta, catalizator al comunităților puternice, inteligente și prospere”

    Irina Stoenescu, vice-președinta WIN Alliance: „Arta, catalizator al comunităților puternice, inteligente și prospere”

    Irina Stoenescu, vicepreședintă WIN Alliance și președintă WIN Gallery, transformă arta contemporană din România într-un veritabil catalizator social și cultural. Ea combină pasiunea pentru artă cu viziunea strategică de a crea comunități, punând accent pe acces, educație și sustenabilitate în mediul artistic românesc.

    WIN Gallery a luat viață în mai 2023, din convingerea că arta are un rol fundamental  în formarea unor comunități mai creative, mai abile și mai bine pregătite pentru provocările viitorului.  Viziunea pe care o are este una holistică, fiindcă promovează arta nu doar ca formă estetică, ci ca mod de comunicare universal, care conectează oameni, idei și culturi.

    De la vernisajele organizate frecvente, la proiecte transdisciplinare, care implică mediul bancar, medical, etc., la diplomație culturală și inițiative dezvoltate în parteneriat cu fundații educaționale, Irina aduce împreună oameni cu experiențe diferite dar la fel de valoroase. Astfel,  WIN Gallery facilitează accesul și aprecierea artei contemporane și oferă un cadru unic pentru networking.

    Irina Stoenescu, vice-președinta WIN Alliance: „Arta, catalizator al comunităților puternice, inteligente și prospere”

    Galeria nu este doar o platformă unde au loc expoziții, ci un spațiu al dialogului – pe plan extern și intern. WIN Gallery a promovat cu succes expoziții în Spania (Madrid, Sevilla, Malaga și Marbella), Portugalia (Lisabona), a susținut proiecte in UK (Londra) și a organizat numeroase evenimente culturale cu reprezentanți ai altor țări în România (e.g. Ambasada Sloveniei, camere de comerț bilaterale, etc.).

    Totodată, prin colaborările cu studenți, tineri artiști și antreprenori, în contextul WIN Alliance, ea a adus arta în spațiul locativ și profesional, subliniind rolul vital al esteticii în crearea unor medii confortabile, stimulative și sustenabile.

    Haute Culture: WIN Gallery este o galerie tânără și efervescentă. Atunci când ați luat decizia de a fonda acest loc, ce simțeați că lipsește pe piața de artă din România sau ce vă doreați să oferiți nou și diferit?

    Irina Stoenescu: WIN Gallery a luat naștere din dorința noastră de a aduce frumosul, arta mai aproape de publicul larg dar și de a construi comunități prospere oferind oportunități inedite de a socializa și de a investi – timp, idei și resurse financiare. Ne-am gândit la ceea ce aduce plăcere și bunăstare pe termen lung. În egală măsură am analizat ce anume ar  completa celelalte activități din cadrul ecosistemului WIN Alliance, care include dezvoltare imobiliară, brokeraj și motorsport. De fapt, ideea a pornit chiar din zona de real estate. Noi credem că un dezvoltator nu modelează doar spații fizice, ci și comunități. De aici a apărut dorința de a crea proiecte care să stimuleze intelectual, să aducă un plus de frumos în spațiile de locuit și de lucru și să ofere valoare clienților noștri.

    Galeria a venit, astfel, ca o extensie firească. Pentru mine a fost o bucurie imensă, fiindcă arta este una dintre marile mele pasiuni, alături de lectură. Ne-am dorit ca WIN Gallery să fie mai mult decât un spațiu de expunere, să devină un hub cultural vibrant, unde arta să fie pusă în dialog cu alte discipline.

    Organizăm frecvent evenimente care explorează aceste conexiuni. De pildă, săptămâna aceasta pregătim o serie dedicată relației dintre medicină și artă, în parteneriat cu Aida Ivan și clinica sa specializată în neurofeedback și alte modele care îmbunătățesc modul de funcționare și performanțele creierului.

    HC: Ce își dorește consumatorul de artă din România, în acest moment, și cum simțiți că s-au schimbat gusturile și așteptările celor care vă trec pragul, de la începuturile WIN Gallery și până acum? Chiar dacă nu e mult timp, viteza cu care se schimbă trendurile și gusturile e mai mare ca oricând în istorie.

    IS: Cred că gusturile în artă sunt, prin excelență, subiective. Există colecționari care rămân atașați de zona clasică și se îndreaptă către marii maeștri, dar și mulți care aleg lucrări mai puțin cunoscute, pur și simplu pentru emoția pe care le-o transmit. Aceasta este, de altfel, motivația predominantă, anume că oamenii cumpără pentru că le place ceva, iar abia apoi intervin celelalte considerente.

    Desigur, există și colecționari care privesc arta, în primul rând, ca pe o investiție și devin esențiale criterii precum cota artistului sau vizibilitatea lui în anumite cercuri. Din perspectiva noastră, ceea ce contează este să nu facem niciodată compromisuri la calitate – a produsului, a procesului de achiziție, a relației pe termen lung cu artiștii noștri.

    Nu cred că un curent artistic este superior altuia, de exemplu un impresionist nu este „mai valoros” decât un cubist, ci pur și simplu exprimă altfel. Atunci când selectăm lucrări, ne raportăm la mesajul pe care dorim să îl transmitem atât prin lucrările individuale, cât și prin ansamblul expoziției. Căutăm coerență, consistență și acea capacitate a artei de a genera dialog.

    Preferințele publicului sunt greu de generalizat. Am expus artiști foarte diferiți, iar toți au fost bine primiți. De exemplu, retrospectiva doamnei Marinela Măntescu-Isac a adus un aer clasic, reconfortant, boem pe alocuri și meditativ în alte ipostaze în timp ce expoziția lui Carmen Marin a explorat dimensiuni spirituale profunde, uneori chiar zguduitoare, care solicită timp de contemplare și introspecție. Arta nu este niciodată despre “un singur gust”, ci despre întâlnirea dintre privitor și mesaj.

    Pentru mine, esențial este ca arta să transmită o stare, să ridice întrebări și să creeze un punct de conversație. O lucrare plasată într-o casă sau într-un birou vorbește, inevitabil, despre cel care a ales-o. De aceea, cred că arta nu este nici rezervată elitelor, nici redusă la un simplu obiect decorativ.

    Irina Stoenescu, vice-președinta WIN Alliance: „Arta, catalizator al comunităților puternice, inteligente și prospere”

    HC: Cât de dificil este să apropii Gen Z de ideea de artă și de experiența unei galerii?

    IS: Cred că frumosul are puterea de a atrage – de la sine, magnetic-  indiferent de vârstă. Suntem foarte mândri că am reușit să aducem la galerie nu doar tineri din generația Z, ci chiar și copii de cinci-șase ani. Țin minte o fetiță care m-a impresionat enorm. Venise la un vernisaj unde aveam și un moment muzical. La început părea copleșită, poate chiar puțin plictisită, pentru că era înconjurată, în cea mai mare parte,  de adulți. Dar, după ce a avut răgazul să privească lucrările și mai ales să asculte muzica, a venit la mine și mi-a spus: „Mi-a plăcut foarte mult, pot să mai vin și fără mami, dacă ea este ocupată?”. A fost ca o gură de aer proaspăt, pentru că reacția ei era sinceră, nefiltrată.

    Cred că acesta este marele avantaj al unei galerii cu prezență fizică. Nu doar că îți oferă plăcerea de a privi, dar creează și un cadru de interacțiune, unde se pot lega prietenii și pot schimba idei. Este un tip de experiență care nu poate fi replicat în mediul online.

    Desigur, online-ul rămâne esențial, fiindcă prin el reușim să ajungem la peste un milion de oameni anual, dar ceea ce se întâmplă în spațiul galeriei are o valoare aparte, prin contactul direct și autentic, prin acea energie și inteligență comună care transcende individul.

    HC: Care trebuie să fie atributele unei galerii de artă care să țină pasul cu lumea de azi, cu tendințele, cu modul diferit al oamenilor de a consuma arta și de a interacționa cu ea?

    IS: Cred că o galerie de artă, pentru a ține pasul cu lumea de azi, trebuie să fie prezentă atât fizic, cât și online. Spațiul galeriei oferă experiența unică a contactului direct cu lucrările și cu ceilalți vizitatori. Dar, în același timp, online-ul completează acest rol, pentru că face arta accesibilă unui public mai larg, dincolo de cei care pot participa la un anumit vernisaj sau prezentare. De aceea, cred că o galerie modernă trebuie să fie activă pe toate canalele, de la Facebook, Instagram, TikTok și YouTube, să se folosească de tehnologie ca de un instrument de apropiere, nu ca de un substitut.

    Un alt atribut important este deschiderea către noile forme de expresie artistică. Noi am inclus, de exemplu, și artă digitală, pentru că nu credem în opoziția dintre clasic și nou, ci în complementaritate.

    Trăim o perioadă de tranziție, în care apar întrebări fundamentale despre inteligența artificială: cine este autorul, ce înseamnă autenticitatea, cât mai contează talentul? Sunt dileme firești și cred că ar trebui discutate, dar răspunsurile vor fi distilate în timp.

    Și, poate cel mai important atribut, anume o galerie trebuie să rămână un loc al emoției. Arta nu este doar imagine, ci imagine încărcată de trăire. Iar emoția este profund umană și nu poate fi replicată doar prin tehnologie.

    Cred că rolul unei galerii de azi este să păstreze această dimensiune vie, să aducă împreună tradiția și inovația, tehnicul și emoționalul, astfel încât arta să continue să inspire, să provoace și să conecteze oameni.

    Irina Stoenescu, vice-președinta WIN Alliance: „Arta, catalizator al comunităților puternice, inteligente și prospere”

    HC: Care au fost cele mai importante momente din cronologia WIN Gallery de până acum, acele ipostaze care au contribuit decisiv la conturarea unei reputații și la clădirea unei comunități puternice?

    IS: Au fost mai multe momente importante în acești doi ani, dar dacă ar fi să aleg trei, aș începe cu inaugurarea galeriei. A fost definitorie și ne-a surprins în cel mai frumos mod. Am organizat atunci două evenimente, în două seri consecutive, și am avut peste 350 de participanți în total. Pentru noi, a fost validarea faptului că oamenii își doreau un astfel de spațiu, că simțeau nevoia să se adune în jurul artei într-un cadru clasic, fizic, de întâlnire și dialog.

    Al doilea moment important a fost formarea WIN Alliance, adică integrarea galeriei în ecosistemul nostru de business, alături de diviziile de real estate, brokeraj și motorsport. A fost modul prin care le-am arătat clienților noștri că pot beneficia de o gamă variată de servicii, interconectate. Spre exemplu, cei care achiziționează proprietăți primesc acces la oferte preferențiale în galerie, iar membrii galeriei beneficiază la rândul lor de avantaje și în celelalte domenii. Astfel, comunitatea noastră a devenit mai puternică și mai bine închegată.

    Al treilea moment de referință a fost participarea la o expoziție în Spania, organizată împreună cu Institutul Cultural Român de la Madrid și cu ARCO, târgul internațional de artă. Deși aveam doar un an de existență, am trecut printr-un proces de selecție și am fost incluși pe un circuit dedicat colecționarilor. A fost un test important pentru noi, un exercițiu de aliniere la standardele internaționale și, în același timp, o confirmare că direcția pe care am ales-o este una validată și în afara granițelor.

    HC: Încă mai există stinghereala sau teama de a intra într-o galerie de artă, în anul 2025?

    IS: Cred că imaginea artei ca fiind „snoabă” mai există încă în mentalul colectiv, iar asta poate genera o anumită “stinghereală”. Desigur, o minimă educație în istoria artei ajută să înțelegi și să apreciezi mai bine o lucrare, fie că vorbim de pictură, sculptură, ceramică sau tapiserie. Dar, dincolo de orice cunoștințe, cel mai important este să-ți dai voie să privești arta cu libertate, cu ochii și cu sufletul larg deschise. În fond, arta este una dintre cele mai frumoase forme de exercitare a libertății de gândire. Această libertate nu aparține doar artistului, ci și privitorului.

    Odată expusă, o lucrare trăiește prin reacțiile oamenilor și prin validarea comunității, iar ceea ce rămâne în timp ca „artă clasică” este, de fapt, rezultatul acestei întâlniri dintre creație și societate.

    De aceea, nu aș vorbi despre frica de a intra într-o galerie. Mai degrabă, eu cred că mulți oameni s-ar surprinde plăcut pe ei înșiși dacă și-ar da șansa să participe la un vernisaj, de exemplu. Noi, cel puțin, nu ne dorim să fim scorțoși, dimpotrivă, încercăm să creăm un spațiu deschis și prietenos. Până la urmă, eu cred că arta nu este doar plăcere, ci și nevoie.

    Dacă privim în urmă, la picturile rupestre din Lascaux sau Altamira, vedem că oamenii au simțit nevoia să creeze artă chiar într-un context în care supraviețuirea era prioritară. Asta arată că arta este o aspirație fundamentală a umanității, o parte esențială din ceea ce suntem.

    Irina Stoenescu, vice-președinta WIN Alliance: „Arta, catalizator al comunităților puternice, inteligente și prospere”

    HC: Cum se formează un colecționar de artă? Care este procesul prin care cineva care este interesat de artă, dar nu neapărat cunoscător, poate începe o colecție, cu ajutorul unui specialist de la WIN Gallery?

    IS: Cred că o colecție care își păstrează valoarea – pentru  proprietar și societate- se naște dintr-o simbioză între artist, colecționar și galerie. Rolul galeriei este, pe de o parte, să susțină artistul pe termen lung, să-l ajute să crească, să-i ofere vizibilitate și să-i consolideze parcursul. Pe de altă parte, ea este și un liant între artist și colecționar, pentru că aici se naște o relație de prietenie și de încredere.

    Ca specialist, trebuie să cunoști foarte bine gusturile celui care vrea să înceapă o colecție, dar și să-i oferi repere, opțiuni și context.

    Alegerea unei lucrări nu este doar o chestiune estetică, ea ține de personalitate, de educație, de profesie, de pasiuni, de arhitectura casei, etc.

    Noi, la WIN Gallery, am ales să ne concentrăm asupra artiștilor contemporani.

    Cred că un colecționar la început de drum are nevoie de această îndrumare pentru a înțelege nu doar valoarea estetică a unei lucrări, ci și relevanța ei în contextul actual. Și, mai ales, are nevoie să descopere bucuria de a lăsa o amprentă asupra timpului pe care îl trăim, lucru pe care arta contemporană îl poate exprima în mod direct.

    Irina Stoenescu, vice-președinta WIN Alliance: „Arta, catalizator al comunităților puternice, inteligente și prospere”

    HC: Cum decurge procesul de selecție al artiștilor expuși în cadrul galeriei și cât de mult contează și flerul/intuiția unui galerist de artă în privința perspectivelor unui anumit artist?

    IS: Procesul de selecție al artiștilor și lucrărilor expuse la WIN Gallery are mai multe etape și se adaptează în funcție de tipul expoziției. Avem, pe de o parte, expoziții de grup, unde pornim de la o temă și apoi artiștii trimit lucrări create în spiritul acesteia. Pe de altă parte, sunt expozițiile personale, unde alegem un artist și construim, împreună cu el, firul narativ care să reflecte căutările și parcursul său.

    Intuiția contează foarte mult, însă deciziile nu sunt niciodată individuale. Lucrăm ca o echipă, iar experiența curatoarei noastre, doamna Marinela Măntescu-Isac, cu peste 50 de ani de activitate în domeniu, este un avantaj extraordinar.

    În plus, fiecare expoziție este gândită ca o poveste. Nu este vorba doar de frumusețea individuală a lucrărilor, ci și de felul în care se leagă între ele, de mesajul pe care îl transmit ca întreg.

    De pildă, pentru expoziția noastră curentă „Realitatea ireală”, am analizat, timp de câteva zile, împreună cu autorul, domnul Valentin Tănase, cum fiecare piesă se potrivește în ansamblu, astfel încât să existe un fir narativ coerent. Aici intervine și ceea ce numim panotare, adică arta de a așeza lucrările în spațiu astfel încât să creezi un dialog între ele. Este, dacă vrei, echivalentul punctuației dintr-un text literar, modul în care pui accente, creezi ritmuri și legături.

    Nimic nu este întâmplător, pentru că o expoziție trebuie să fie mai mult decât o succesiune de lucrări, trebuie să fie o experiență care transmite sens și emoție.

    HC: Care a fost cea mai frumoasă surpriză sau revelație avută de la deschiderea galeriei, în raport cu așteptările sau planurile inițiale?

    IS: Cea mai frumoasă surpriză de la deschiderea galeriei nu a fost doar numărul foarte mare de oameni prezenți, ci mai ales diversitatea lor. Am avut un public extraordinar de variat, atât ca vârstă, cât și ca preocupări: de la membri ai mediului diplomatic și directori de instituții culturale sau muzee, la colecționari și tineri aflați la început de drum.

    Energia și entuziasmul tuturor, a fost, cred, cea mai mare și mai frumoasă revelație pentru noi, confirmând că galeria era dorită.

    Irina Stoenescu, vice-președinta WIN Alliance: „Arta, catalizator al comunităților puternice, inteligente și prospere”

    HC: Cum vedeți conexiunea dintre artă și real-estate, pe o piață imobiliară aflată în continuă evoluție, unde arta și designul sunt decisive pentru a duce totul la „next level” ca gusturi și nivel de așteptări?

    IS: Legătura dintre artă și real estate este extrem de interesantă, mai ales pe o piață aflată în continuă evoluție, unde atât arta contemporană, cât și designul contribuie decisiv la ridicarea standardelor. Noi am testat asta concret în proiectele noastre. De exemplu, în ansamblul WIN Herastrău, dezvoltat prin divizia noastră de real estate, organizăm expoziții pop-up frecvente. Lucrările galeriei, prezentate pe șevalete sau sub formă de printuri în ediție limitată, sunt expuse în lobby-ul clădirilor și în spațiile comune, creând o experiență plăcută atât pentru rezidenți, cât și pentru vizitatori și pentru cei care își au birourile aici.

    Această prezență a artei nu doar înfrumusețează mediul, dar deschide și mintea oamenilor către noi idei și perspective mai largi.

    Pe măsură ce publicul devine tot mai exigent, acest tip de inițiativă funcționează excelent. Sparge bariera percepției că arta este elitistă și o apropie de experiența personală, de sufletul și aspirațiile fiecăruia.

  • Art Safari aduce Matisse de la Paris

    Art Safari aduce Matisse de la Paris

    Începe o nouă ediție a celui mai iubit eveniment dedicat artei din România, Art Safari. Sezonul expozițional are loc la Palatul Dacia-România de pe Lipscani, în perioada 5 septembrie – 14 decembrie 2025.

    Capodopere de Henri Matisse sunt expuse pentru prima dată în țara noastră, în urma unui împrumut istoric pe care Art Safari l-a obținut în parteneriat cu două dintre cele mai importante muzee din Paris: Musée de l’Orangerie și Musée Henri Matisse – Département du Nord, aceste opere fiind expuse în cadrul expoziției dedicate lui Theodor Pallady.

    Noua ediție aduce în atenția publicului viața și creația compozitorului George Enescu printr-o expoziție specială, eveniment conex desfășurat sub egida Festivalului Internațional George Enescu, alături de Young Blood 5.0, care prezintă noul val de artiști contemporani, plus o expoziție care explorează designul japonez, toate acestea fiind completate de celebrarea Centanarului Maitec.

    Odată cu noua ediție debutează și sezonul de evenimente speciale care combină arta cu experiențele: tururi ghidate de zi și nocturne, ateliere de artă pentru adulți, Art Safari Kids – ateliere de artă pentru copii, ateliere de artă pentru bebeluși (eveniment nou), The Art of Yoga, brunch-uri duminicale, evenimente pentru studenți, dar și pentru seniori.

  • MADRIGAL LA RĂSĂRIT

    MADRIGAL LA RĂSĂRIT

    Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu, a susținut în această dimineață impresionantul eveniment-concept MADRIGAL LA RĂSĂRIT, cu peste 6500 de spectatori treziți special pentru spectacolul naturii dar și pentru cel muzical.

    Parte a SEAS 2025 – Stagiunea Estivală a Artelor Spectacolului (ediția a IV-a), evenimentul-concept MADRIGAL LA RĂSĂRIT a oferit spectatorilor o experiență emoțională profundă, la granița dintre sacru și uman.

    Programul a inclus lucrări din spații culturale îndepărtate – Statele Unite, Portugalia, Spania, Italia, Letonia și România, unite într-o călătorie sonoră în pas cu Soarele. Pentru a asigura participarea spectatorilor în condiții optime, într-un spațiu și la o oră de spectacol neconvenționale, organizatorii au amenajat de la zero încă două zone de acces la spectacol.

    situs togel bento4d
  • „World Unseen” ajunge la Brașov

    „World Unseen” ajunge la Brașov

    Expoziția „World Unseen” a fost deschisă publicului din Brașov începând de miercuri și va putea fi vizitată până pe 14 septembrie la „Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan”.

    World Unseen face ca fotografia să fie accesibilă tuturor – de la persoanele cu deficiențe de vedere sau nevăzători, până la publicul fără afecțiuni vizuale.

    După succesul impresionant de la Muzeul Antipa din București, unde a fost vizitată de peste 100.000 de persoane, și reacțiile emoționante primite la Palatul Culturii din Iași, itinerarea națională continuă, având ca obiectiv promovarea incluziunii și a accesului echitabil la cultură în cât mai multe regiuni ale țării.

    „Experiența World Unseen ne-a oferit, chiar și nouă, ca instituție muzeală cu tradiție, o perspectivă nouă asupra modului în care arta și știința pot fi accesibile tuturor. Am fost impresionați de reacțiile publicului din București și Iași și ne bucurăm că această expoziție continuă să călătorească prin țară. Accesibilitatea este, în viziunea noastră, parte integrantă din viitorul oricărui muzeu din țară.” – Dr. Luis Ovidiu Popa, Director al Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”

    Folosind tehnologia Canon de imprimare în relief, descrieri audio și planșe în Braille, expoziția transformă în povești palpabile 12 fotografii realizate de ambasadori și fotografi Canon. Această abordare inovatoare oferă vizitatorilor o experiență tactilă unică, permițându-le să se conecteze profund cu imagini puternice și poveștile emoționante din spatele lor.

    „Tehnologia are sens cu adevărat doar atunci când e pusă în slujba oamenilor. Cu World Unseen, ne-am propus să arătăm că imaginea nu trebuie să depindă de vedere și că putem crea experiențe care ating inimi, nu doar retine. Prin imprimarea în relief, sunet și text Braille, fotografia devine accesibilă, iar arta ajunge mai aproape de noi toți. E un proiect de suflet, care ne reamintește constant de puterea emoției, chiar și când lumina nu se vede” Petronius Secăreanu, CEO Canon România.

    Imagini cu povești impresionante

    Expoziția reunește 12 lucrări impresionante, realizate de fotografi renumiți la nivel internațional și ambasadori Canon din întreaga lume, printre care: fotojurnalistul sud-african Brent Stirton, renumitul fotojurnalist brazilian Sebastião Salgado, fotograful sportiv Samo Vidic, fotografa de modă Heidi Rondak, fotojurnalistul Muhammed Muheisen (dublu câștigător al premiului Pulitzer) și Rareș Beșliu, singurul fotograf român prezent în cadrul proiectului.

    Brașov, al treilea oraș care găzduiește expoziția

    Brașovul, oraș cu o tradiție culturală bogată și o deschidere autentică spre inovație, este următoarea oprire firească pentru o expoziție care aduce arta mai aproape de oameni. Într-un spațiu care a păstrat vie legătura dintre istorie, comunitate și patrimoniu, World Unseen adaugă o perspectivă contemporană și profundă asupra incluziunii. Mai mult, afluxul mare de turiști din această perioadă transformă Brașovul într-o punte de legătură între publicul local și vizitatori din toată lumea – oameni care pot duce mai departe povestea expoziției și mesajul ei despre empatie, incluziune și puterea artei de a uni perspective diferite. Toate poveștile audio ale fotografiilor din expoziție pot fi ascultate și în limba engleză, tocmai pentru a face experiența accesibilă unui public cât mai larg.

    Amplasată în sala de expoziții temporare de la „Olimpia – Muzeul Sportului și Turismului Montan”, World Unseen reprezintă un punct de atracție major, ușor accesibil pentru toți vizitatorii. Prețul biletului de intrare este de 10 lei pentru adulți, 2 lei pentru copii și 5 lei pentru pensionari. Programul de vizitare al muzeului este de marți până duminică de la 10 la 18.

    Realitatea nevăzută

    La nivel global, peste 2,2 miliarde de oameni trăiesc cu o formă de deficiență vizuală, dintre care 84.635 doar în țara noastră, conform ultimelor date ale Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Pentru mulți dintre aceștia, fotografia rămâne, în mare măsură, inaccesibilă. Concepută pornind de la experiența nevăzătorilor și a persoanelor cu deficiențe de vedere, „World Unseen” redefinește modul în care experimentăm arta vizuală.

    Aceasta nu este prima dată când Canon aduce arta la viață prin imprimarea texturată. Prin

    intermediul software-ului PRISMAelevate XL și al seriei de imprimante Arizona, Canon face arta mai accesibilă pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere, sprijinind galeriile de artă și muzeele din întreaga lume, asigurând imprimare tactilă și Braille.

    toto slot situs togel
  • Garden of Hooks, la Timișoara

    Garden of Hooks, la Timișoara

    „Garden of Hooks”, summer show-ul realizat de Galeria Jecza în colaborare cu Galeria Himera, aduce, începând de vineri, 31 de artiști emergenți la Timișoara, într-o expoziție impresionantă.

    Expoziția colectivă curatoriată de Norbert Filep reunește 31 de artiști selectați dintre cele 283 de aplicații primite din întreaga Europă: România, Spania, Franta, Germania, Ungaria, Italia, Polonia, Bulgaria. Evenimentul marchează cel de-al treilea Summer Show organizat în parteneriat de cele două galerii, continuând tradiția de a aduce împreună artiștii și publicul timișorean, într-un format expozițional comun.

    „Garden of Hooks” se construiește ca o experiență inspirată de dinamica grădinăritului, presupunând o succesiune de pregătire, organizare, aranjare, menținere și recoltare, care se situează în simetrie perfectă cu practicile artistice, cu munca de atelier si logica ideatică a creației. Aceste acțiuni transformă spațiul expozițional într-un complex organic, un ansamblu stratificat și bogat, în care se regăsesc lucrările celor 31 de artiști selectați în urma open call-ului: Blanca Amorós, Harita Asumani, Alexandra Boaru, Alina Bobeică, Alessia Borangic, Cristina Chirilă, Costel Chițimuș, Cristiana Cott Negoescu, Andonaș David, Anastasia Dumitrescu, Teodor Georgescu, Cosmin Grigoraș, Mariana Hahn, Andreea Ilie, Ana Ionescu, Yavor Kostadinov, Talia Maidenberg, Adrian Moisă, Adrian Novac, Vlad Oniga, Zsuzsanna Ida Papp, Iulia Paraipan, Patrycja Płóciennik, Sarah Popuț, Melinda Rus, Viktor Rónai, Detty Szabó, Tania Șimonca, Cătălina Ungureanu, Constantin Vulturar și Andreea Delia Voren.

    Numărul mare de artiști din acest an, se traduce într-o varietate de expresii vizuale, de la sculptură și pictură, la fotografie, artă video, instalație, grafică și ceramică, fiecare contribuind la construirea unui parcurs expozițional divers și dinamic, care amplifică caracterul organic și stratificat al „grădinii” create în spațiile celor două galerii.

    Evenimentul de deschidere constă într-un dublu vernisaj, ce va avea loc vineri, 25 iulie. Astfel, începând cu ora 19:00 are loc la Galeria Himera, continuând apoi, de la ora 20:30, în spațiul Galeriei Jecza.

    situs gacor