Elisa Chiroiu este o artistă vizuală, cunoscută pentru lucrările sale deosebit de feminine realizate la comandă și pentru prezența activă în mediul online, unde își promovează procesul creativ. Cu un stil personal care îmbină sensibilitatea cu expresivitatea, Elisa reuşeşte să transforme idei şi emoţii în imagini senzoriale.
Elisa trăiește într-un univers în care culoarea respiră, iar liniștea dimineții devine preludiul fiecărei lucrări. Ea vorbește despre procesul său creativ cu un echilibru rarisim între luciditate și visare, ca și cum ar zugrăvi pe o pânză invizibilă chiar cuvintele sale. „De fiecare dată când colaborez cu un brand, încep prin a mă gândi la un concept care să se muleze pe mesajul campaniei și, totodată, să fie în stilul meu”, a spus ea.
De-a lungul timpului, ea a lucrat cu nume mari, de la Avon la YSL, dar fiecare proiect poartă amprenta unei delicateți personale. „Încerc mereu să descopăr care este rețeta perfectă”, a declarat, știind că, în artă, perfecțiunea este un miraj pe care doar curajoșii îndrăznesc să-l urmeze.
Ritualurile sale de creație sunt la fel de poetice ca lucrările pe care le semnează. Diminețile ei încep devreme, într-o liniște pe care o cultivă cu aceeași grijă cu care ar întinde primul strat de vopsea pe o pânză abia scoasă din folie. Este acompaniată de lumânări aprinse, o cafea aburindă, de sunetul unui vinil care scârțâie și foșnetul paginilor unei agende.
Îmi place să am o rutină, dar și sentimentul de a avea totul planificat cu grijă, astfel încât să-mi pot păstra energia pentru procesul creativ din atelier.
Identitatea ei vizuală, spune, este „încă în formare”. Elisa nu se grăbește să se închidă într-un stil, ci își construiește limbajul plastic. Experimentează, amestecă tehnici, se lasă condusă de culoare, dar și de idei.
Se simte atrasă de arta figurativă, de culorile vibrante și accentele decorative, dar și de teme contemporane, cu o tușă feminină discretă.
Pentru ea, curiozitatea este combustibilul suprem al creației, artistul, crede, trebuie să citească, să observe, să înțeleagă lumea înainte de a o traduce pe pânză. În spatele acestui parcurs se află o muncă asiduă, o dăruire de zi cu zi.
O zi obișnuită din viața unei pictorițe
Elisa este studentă la arte plastice, iar zilele ei se împart între orele de atelier și facultate, între lucrările personale și colaborările din online. „Aproape tot timpul meu este dedicat dezvoltării artistice”, a spus firesc.
Drumul ei în lumea artelor plastice a început mai târziu, după o perioadă petrecută într-un alt domeniu, dar tocmai această „întârziere” pare să-i fi oferit claritatea necesară pentru a ști exact ce își dorește.
Colaborările, oricât de mari, sunt pentru ea „parte din același drum”, o dovadă că profesionalismul nu exclude autenticitatea, ci o poate potența.
Mă inspiră gândurile și întrebările pe care mi le pun constant. Se spune că un artist ar trebui să picteze ceea ce cunoaște, iar eu cred cu tărie în asta.
Astfel, în tablourile ei, realitatea devine un limbaj vizual filtrat prin emoție, prin sensibilitate, prin observația fină a lumii și a sinelui. Natura, călătoriile, literatura, filmele sau muzica se topesc în compoziții care vorbesc despre un univers interior bogat, organizat și în continuă expansiune.
Curajul de a te arunca în artă
„Momentul în care mi-am dat demisia de la ultimul job a fost un adevărat punct de cotitură”, a povestit ea, cu seninătatea celor care și-au înfruntat fricile. În clipa aceea, viața ei s-a împărțit între “înainte” și “după”, între stabilitatea unui drum previzibil și vertijul unei pasiuni asumate. A fost începutul libertății sale creative, o libertate pe care a plătit-o cu mult curaj și perseverență.
Am știut că am reușit cu adevărat atunci când am avut comenzi de tablouri rezervate cu luni în avans.
Elisa trăiește astăzi între două lumi: cea digitală, unde mii de oameni îi urmăresc procesul creativ, și cea tăcută a atelierului, unde timpul se dilată în culori și idei.
În ultimii trei ani, prezența sa constantă pe rețelele sociale a devenit o punte. Dar în spatele fiecărui clip atent filmat, al fiecărei imagini, persistă o întrebare: cum poate o artistă să-și păstreze vocea într-un ocean de conținut efemer?
Elisa a găsit echilibrul între misiunea personală și cerințele campaniilor publice prin… scris. „Atunci când îmi vine o idee de lucrare, o notez.”
Cuvintele devin germenii viitoarelor imagini. Apoi, când apare un nou proiect, ea revine la acele note și le împletește cu mesajul brandului, construind o simbioză între visul ei și lumea comercială. Este o formă de alchimie vizuală în care identitatea rămâne intactă, chiar și atunci când se exprimă prin limbajul altora.
După ce gândesc conceptul unei lucrări și realizez schița, încep să lucrez intuitiv. Elisa dispare din scenă, iar pensula preia controlul. Este un dans între conștient și inconștient, între plan și abandon. Ceea ce pentru un privitor pare o compoziție echilibrată este, de fapt, rezultatul unei stări aproape meditative.
Când vorbește despre ce își dorește ca oamenii să simtă privind lucrările sale, Elisa își alege cuvintele ca pe culorile dintr-o paletă, cu grijă și mult sens: „inspirație, familiaritate și forță”, un triptic emoțional care îi definește întreaga viziune.
Inspirația, pentru că fiecare tablou este o invitație la a-ți urma propriul drum, oricât de sinuos ar fi. Familiaritatea, pentru că în fiecare chip pictat se ascunde o poveste comună, o trăire recognoscibilă. Iar forța, poate cea mai subtilă dintre ele, se află în faptul că, deși arta ei este delicată, nu este fragilă, ci un amestec de sensibilitate și reziliență, o dovadă că vulnerabilitatea poate fi o formă de putere.
Mitul artistului boem… și fără bani
Pentru Elisa, valoarea artei se măsoară și în conștiința propriei demnități profesionale. Într-un domeniu adesea învăluit de mitul romantic al artistului „neînțeles și sărac”, ea a ales o cale diferită, una pragmatică, lucidă și, totodată, profund respectuoasă față de munca sa.
Am învățat că totul pornește de la mine. Dacă îmi stabilesc de la început un standard clar și prețuri corecte, pe care să le respect, și clienții vor respecta munca mea.
De asemenea, ea nu confundă arta cu sacrificiul, fiindcă pasiunea nu trebuie să se transforme în renunțare. Abordarea ei a fost, uneori, privită cu suspiciune. În mediul online, a fost criticată pentru că și-a construit o imagine coerentă, o prezență activă, un brand personal. Dar artista privește toate acestea cu seninătate, fiindcă „există artiști care consideră că atunci când pui accent pe promovare sau ai numeroase colaborări, riști să pierzi din valoarea artistică. Eu cred că această percepție este greșită.”
A înțeles că expunerea nu diminuează autenticitatea, ci o amplifică. Platformele sociale au devenit pentru Elisa un atelier extins, o galerie deschisă lumii, în care fiecare postare are ceva din vibrația unei tușe pe pânză.
Poți crea artă autentică și valoroasă și, în același timp, să trăiești din ceea ce faci.
Afirmația ei răstoarnă un întreg imaginar cultural în care artistul este condamnat la suferință pentru a fi considerat profund. Elisa demonstrează că arta nu trebuie să fie o penitență, ci o profesie cu drepturi depline.
Mai mult, feminitatea, în cazul ei, devine o forță care străbate fiecare lucrare. Elisa a descoperit că aproape toate picturile ei poartă amprenta unei sensibilități feminine, prin paleta cromatică, prin fluiditatea mișcărilor, prin subiectele care gravitează în jurul introspecției și al corpului, al intimității și al fragilității asumate.
Este un lucru pe care îl fac involuntar, dar pentru care cred că am găsit și explicația.
În copilărie, i s-a spus de nenumărate ori „să evite rozul” sau să nu creeze „artă prea feminină”, ca și cum sensibilitatea ar fi fost o vină de care trebuia să se dezbare. Ca o artistă care se revendică deschis dintr-o perspectivă feministă, Elisa a privit înapoi spre istoria artei și a găsit în ea ecourile unei lungi marginalizări.
Arta femeilor, a declarat ea, a fost adesea considerată inferioară, „necercetată și lăsată în umbră”. Iar tocmai această conștientizare a născut în Elisa o dorință de rebeliune blândă.
Rozul, culoarea pe care i se spunea cândva să o evite, a devenit simbolul libertății sale estetice.
Cred că Elisa poate deveni o busolă pentru tinerii artiști. „Să creadă în ei și în visul lor, indiferent de frici și îndoieli”, a spus. Pentru ea, succesul nu a venit peste noapte, ci a crescut organic, din curajul de a se expune, de a-și face arta vizibilă, de a o lăsa să circule liber.
Datorită acestei decizii, am vândut lucrări personale, am primit comenzi și am colaborat cu branduri cu notorietate. Dacă tinerii artiști sunt consecvenți, pe parcurs vor apărea oportunități, fără a fi nevoie să renunțe la stilul lor.
