În lumea valorilor perene, aurul joacă un rol central iar obiectele valoroase se transformă în unele prețioase atunci când prind o parte din sufletul celui care le făruiește, dar și din al celui care le poartă.

În lumea Haute Culture, STIL Diamonds arată că orice vis poate fi turnat în aur și prins în pietre prețioase. Personalizat, fiecare obiect ajunge să nu fie doar material, ci și mult suflet și poveste. Iar povestea bijuteriilor STIL Diamonds pornește din fabrica din Râmnicu Vâlcea, acolo unde totul a început să prindă viață în 1991. Pentru că este cu multă dragoste acest vis, în spatele lui au fost doi soți – Ion şi Maria Groza. Iar azi visul merge mai departe și în lumea STIL este și fiica lor, Oana.
În România există foarte puțini specialiști cu experiență în realizarea, personalizarea sau încrustarea bijuteriilor cu pietre prețioase. Mulți dintre acești artiști sunt azi în atelierul STIL, iar echipa Haute Culture a mers să vadă cum arată un vis cu aur și pietre prețioase. La intrare, am fost întâmpinați de familia Groza. Dar pe tot parcursul experienței am avut senzația că suntem într-o mare familie. Între atâtea obiecte prețioase și valoaroase, te aștepți la mai multă încordare și măsuri de control. Dar toți sunt foarte relaxați și se bucură de energia alimentată de oamenii fericiți care le trec pragul.

Îmblânzitorii de visuri
Dincolo de ușile de sticlă din showroom, la etaj, se află zona de producție. Tehnologia este îmblânzită de artizani pricepuți. Pentru că oricât de inteligente și performante ar fi aparatele, bijuteriile nu pot să prindă suflet și forma desfăvârșită fără atingerea unor mâini dibace.

Atelierul STIL Diamonds îmbină metodele tradiționale de realizare a bijuteriilor din aur cu proceduri ce implică folosirea unor echipamente de ultimă generație. Acestea ajută la obținerea unor finisaje premium, dar și la transpunerea în realitate a celor mai complexe dorințe imaginate de cei care caută nu doar simple bijuterii, ci obiecte care să le poarte sentimentele și poveștile frumoase pentru generații.

Ideea este cea în jurul căreia se construiește povestea în aur și pietre prețioase. Poate să fie una originală a viitorului purtător sau dintre cele 450 de modele create de STIL, customizabile în funcție de preferințe. În atelier, aurul se topeste la peste 1000 de grade C. Apoi devine lingou de aur pur. Dar nu ar fi rezistent sau în culori strălucitoare și durabile în timp dacă nu ar intra într-o combinație cu aliaje prietene. Totul se întâmplă după rețete atent urmărite de bijutieri autenitici.


Când sufletul strălucește

Mașinile intră în funcțiune pentru etapele „dure” ale procesului – transformarea lingourilor în bare, debitarea lor, frezarea și șlefuirea de bază.
Dar oricât de performantă ar fi tehnologia, visurile se transformă în bijuterii cu ajutorul artizanilor a căror răbdare și pricepere nu poate fi întrecută. În plus, ei pun cel puțin un strop de suflet în fiecare milimetru de obiect. Din valoros devine prețios. Și ca să înțelegi emoția nașterii unei bijuterii, trebuie să ai răbadare cele 2-3 ore pe care domnul Nicușor le petrece cu fiecare inel în față pentru-i bate manual pietrele prețioase. Nu e nevoie să-l cauți mult, pentru că este în spatele unui geam securizat chiar la intrarea în spațiul STIL Diamonds din Râmnicu Vâlcea. Mai mereu cu ochelari speciali și privind într-un microscop sub care fixează pietrele prețioase în bijuterii.

În funcție de complexitate, bijuteriile trec de la vis la realitate în câteva ore, zile și uneori săptămâni. Un proces care nu e simplu de înțeles sau cuprins de imaginația cuiva care nu a ajuns în fabrica STIL Diamonds din Râmnicu Vâlcea. Acolo, între vitrine din care strălucesc poveștile fixate în aur și pietre prețioase, totul începe cu o discuție ca între prieteni. Uneori, bijutierii STIL și-au sincronziat visul cu al clienților și totul merge rapid. Alteori, imaginația cere o abordare personalizată, iar în atelier cele mai complexe idei ajung desenate pe hârtie, apoi simulate pe calculator și prind viață.
Pinul personalizat Haute Culture
Visul Haute Culture este unul dintre acelea care se cer prinse pentru eternitate într-o bijuterie de aur de 24 de carate. Iar pentru echipa Haute Culture, STIL Diamonds s-a asigurat că face acest lucru cu un pin care pune titlul revistei într-un obiect pe care ne mândrim să-l ținem fix acolo unde-i este locul: lângă inimă!



Noi am trăit un vis cu aur și pietre prețioase pentru o zi la fabrica de bijuterii STIL Diamonds! Sperăm sa vă inspirăm și pe voi, fie ca sunteti un brand sau oameni cu visuri îndrăznețe, să ne călcați pe urme! Să visăm frumos împreună!