Etichetă: bijuterii

Ana era un copil care tăcea destul de mult, dar nu era absentă vreodată.

Precum un burete în prezența apei, absorbea tot ce-i ieșea în cale până când, puțin mai târziu, în adolescență, s-a dezlănțuit creatorul din ea.

Unul din visurile pe care le avea atunci era foarte tânără era să devină model. Nu știa ce înseamnă această meserie și nici că trebuie să ai mai mult de un metru șaizeci și doi ca să te încadrezi în tiparele unui fotomodel. Totuși, meseria asta făcea parte din lumea design-ului, universul care o fascina, de fapt, pe Ana.

Pasiunea pentru modă, eleganță și chiar extravaganță a fost moștenită de la bunica. Ana a fost crescută de cei doi bunici, așa că a văzut, direct de la sursă, cum arată dragostea pentru frumos, pentru șic.

Bunicii mei erau niște oameni excesiv de eleganți.

Ana nu poate uita cutiuța pe care o avea bunica. Era cutia ei de bijuterii cu perle, cu bijuterii de argint și medalioane pe care designerul o studia cu atenție și fascinație. De asemenea, bunica Anei mai avea o mare dragoste, anume pentru rochiile cu volane.

Până după ce au împlinit 70 de ani, de fiecare dată când  ieșeau în oraș, bunicii aveau grijă să se aranjeze, ba chiar să se asorteze între ei.

Crescând cu asemenea oameni, Ana a fost impresionată de parcursul lor și de legătura pe care o aveau cu hainele și accesoriile, pe care nu le considerau deloc superficiale. Cu toate că era mai băiețoasă, viitorul designer a început să renunțe, încetul cu încetul, la jocurile care implicau o minge.

Pe la paisprezece ani, Ana a primit prima ei păpușă. Nu și-a creat personaje, așa cum ar fi făcut orice fetiță, ci a luat din dulapul bunicilor hainele care erau prea vechi pentru a mai fi purtate și a început să-i croiască propriile ținute.

Mai mult, pe lângă haine, Ana a început să realizeze pentru păpușă bijuterii confecționate din tot felul de mărgele de mici dimensiuni.

Toată inspirația și activitățile de atunci m-au îndrumat în parcursul meu.

Liceul de artă și noua meserie ca galerist

Când a venit momentul să facă următorul pas, după absolvirea claselor gimnaziale, Ana a ales Liceul de Artă, unde a studiat pentru prima dată sculptura.

Sculptura a inspirat-o și i-a dat o nouă direcție. Chiar și astăzi, atunci când gândește o bijuterie, o construiește sculptural.

Tot ce am învățat de-a lungul timpului încerc să introduc în ceea ce fac azi, să-mi încurajez creațiile să înflorească într-o manieră matură.

Având o fire introspectivă, Ana coboară deseori în adâncul ei pentru a descoperi care sunt elementele care o construiesc pe ea ca om, ca femeie, ca designer. Astfel își dă seama ce poate folosi în creațiile ei, ca să-și aducă măcar o bucată din propria amprentă.

Dragostea vieții ei, mărturisește Ana, e bijuteria, de mult timp înrădăcinată în suflet, dar prima ei meserie a fost cea de galerist de artă.

Am cochetat cu această meserie vreo unsprezece ani.

După finalizarea studiilor, Ana Ilie s-a angajat la Galeria Galateca ca asistent de galerie. Firesc, a crescut, s-a pregătit mai bine, a început să cunoască lumea artei și a artiștilor, apoi a fost promovată pe postul de director de creație.

În cadrul Galateca, în 2016, ea a implementat proiectul Toamna se numără colecțiile. Lucra direct cu artiști și designeri români pentru colecții care se vindeau exclusiv în galerie.

Acela a fost punctul în care mi-am dat seama că am un soi de creativitate puternică care poate să înflorească mai mult.

Când a văzut cât de bine au fost primite proiectele ei, s-a gândit pentru prima oară că poate ar fi oportun să crească și ceva de la zero, de una singură, trecând peste teama inevitabilă a unui astfel de început.

Atunci când mai vine cineva și pune umărul împreună cu tine, spune Ana, prinzi curaj. Astfel, împreună cu Laura Olaru, a avut o lansare dublă în februarie 2017. Laura a lansat rucsacul Zâmbărici, iar Ana a lansat Happy Week, rucsacul cu șapte fețe. Ideea promovată era că puteai să porți acest rucsac, într-un mod diferit și într-o altă culoare, șapte zile din șapte.

Acesta a fost primul produs gândit, creat și vândut de Ana Ilie. Totuși, Happy Week nu a avut o viață foarte lungă, din cauza costurilor foarte mari. Ca să susțină proiectul, Ana trebuia să cumpere pentru un singur produs opt tipuri de piele – culoarea de bază, plus cele șapte fețe – și, implicit, prețul devenea prea mare pentru piața din România, chiar și pentru cei cu venituri medii spre mari.

Oamenii nu ar fi fost dispuși să dea o sumă atât de mare pe un brand abia lansat.

Bijuteriile din piele, o mare și profundă iubire

A luat decizia să încheie proiectul Happy Week, în care investise atât financiar, cât și emoțional, rămânând pe stoc cu foarte mulți metri de piele și cu multe materiale pe care nu putea să le arunce la gunoi pur și simplu.

Stătea îngropată în metri de piele și se gândea ce să facă.

Atunci i-a venit o idee: să facă bijuterie. Era atașată de domeniu, de-a lungul timpului chiar colecționase bijuterii și, mai mult decât atât, purta și amintirea bunicii cu toate perlele ei. Atunci a hotărât că va crea niște bijuterii din piele.

Tot firea mea creativă m-a salvat în acel moment.

Atunci când creezi ceva, când inventezi fără să ai niște cursuri sau o școală în spate, povestește Ana Ilie, prototipurile sunt, de cele mai multe ori, nepurtabile. E foarte greu. Drumul e lung și anevoios până când finalizezi un produs demn de scos în lume.

În acea perioadă, Ana continua să lucreze la galerie și să creeze, iar oamenii care i-au ieșit în cale au susținut-o în activitatea ei ca bijutier.

Am avut un noroc enorm cu oamenii. Bula asta din care am făcut parte atât de mult timp a susținut toate nebuniile mele creative.

De exemplu, actrița Gianina Corondan a fost una din primele persoane care a purtat un colier din piele realizat de Ana și care a susținut-o în noua afacere.

Londra, galeria și Brexitul

Ana lucra deja în galerie de cinci ani atunci când a luat decizia să se mute la Londra împreună cu iubitul ei de atunci.

Brandul de bijuterii avea deja un an de viață pe piața românească, iar Ana voia să evolueze creativ și să-și povestească ideile pe plan internațional. Londra părea locul care putea să-i ofere timpul și spațiul de care avea nevoie.

Credeam că în Londra designul e mai bine văzut. Mai ales zona de craft, de meșteșug.

Sora ei trăia deja de câțiva ani în Marea Britanie, iar Ana visa să găsească la Londra o plajă largă de iubitori și cumpărători de bijuterii.

Fiindcă realitatea nu e mereu o proiecție a aspirațiilor tale, Ana nu și-a găsit imediat un job în domeniul artistic, cu toate că își depusese CV-ul la câteva sute de galerii de artă. Ca și la noi, galeriile din Londra sunt mici și aproape că nu au angajați, fiindcă proprietarii sunt cei care lucrează.

De fiecare dată când îmi doresc ceva, fac asta cu suficient suflet încât nu ajung să renunț.

După trei luni, Ana a găsit o galerie de artă chiar în centrul Londrei, care i-a devenit foarte dragă. A îndrăgit proprietarul aproape imediat, iar o parte din galerie îi amintea chiar de Galateca.

Aveau proiecte identitare, expoziții cu costume din Sud-Estul Europei sau din Estul Europei. A susținut chiar și o expoziție de mobilier din Transilvania, care i-a amintit Anei de România. Ea i-a ajutat la înlesnirea relațiilor cu artiștii români.

Din nefericire, toate aceste proiecte spectaculoase și intime au luat final atunci când galeria a trebuit să-și închidă ușile din cauza Brexitului. Anei i-a fost aproape imposibil să mai găsească un alt job, fiindcă nu avea naționalitate britanică și nici cetățenie, iar faptul că venea dintr-o țară membră UE complica lucrurile.

Deși petrecuse doi ani la galerie, inclusiv ca assistant manager în cadrul Parallax Art Fair, unul dintre cele mai mari târguri de artă din Europa, experiența și performanța au contat prea puțin când Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană. Neștiind ce avea să se întâmple după Brexit, proprietarii galeriilor alegeau să lucreze cu oameni cu cetățenie britanică.

Acela a fost momentul în care Ana a luat decizia să se întoarcă în țară. Experiența căpătată la Londra a fost uimitoare și nu regretă vreo secundă faptul că s-a mutat acolo. A fost prezentă la fiecare târg de design și de artă, a continuat să facă bijuterii, s-a dezvoltat, a cules inspirație și idei din medii distincte.

Am văzut oameni de peste tot de pe Glob. M-au inspirat portul lor, comportamentul lor și felul lor de a fi. Toate elementele pe care le-am descoperit atunci le-am introdus, ulterior, în bijuterii.

Ana s-a întors în România, apoi a început pandemia de COVID-19. La fel cum în Londra galeriile s-au închis din cauza Brexitului, în țara noastră toată lumea artistică – și nu numai – s-a închis din cauza virusului.

Fiindcă simțea o abundență de creativitate care trebuia să se exercite cumva, în acea perioadă Ana a creat multe bijuterii care nu făceau parte, neapărat, din aceeași poveste. A experimentat, s-a jucat, s-a bucurat de actul creației.

Unele și-au continuat viața și au ajuns să facă parte din colecții și din magazinele colaboratoare, în timp ce altele au rămas la stadiul de prototip.

Din momentul în care Galeria Galateca s-a redeschis, Ana s-a întors la ei, unde a mai lucrat doi ani cu jumătate de normă. S-a ocupat tot de zona de designeri, de shop și de colecții și, în paralel, și-a dedicat aproape tot timpul liber creației de bijuterii.

Orice creator are nevoie de pasiune

Ana Ilie mi-a mărturisit că pasiunea a fost cea care a îndrumat-o și i-a dat curaj să își îndeplinească visul. Lucrurile se mișcă greu la început, mai ales dacă ai un brand mic precum al ei, unde ea e creator, administrator, PR și așa mai departe.

Pasiunea și ideea că poți crea ceva mai bun și mai frumos te țin agățat de business.

Ca antreprenor la început de drum, ai luni în care poți câștiga foarte bine și luni în care tot ce mănânci într-o zi e o salată. Cu toate acestea, pasiunea rămâne vie.

Pentru ca un brand să crească e nevoie de timp, de răbdare și de speranță. Creezi ceva, povestește Ana, și știi că acel produs nu va pleca instant în magazine, nu va fi înțeles, poate, din prima, nu va fi monetizat, dar, la un moment dat, va ajunge acolo.

O bijuterie nu e o necesitate.

Pandemia a fost o perioadă dificilă din punct de vedere al vânzărilor, dar propice atunci când vine vorba de imaginație. Până în acea perioadă, Ana a experimentat în bijuterii cu forme geometrice și animale. Zona vegetală nu a inspirat-o până în perioada de lockdown, când obișnuia să privească pe fereastră și să viseze că se plimbă pe stradă și prin parc, fără să dea explicații nimănui.

Fereastra avea vederea spre partea din spate a blocului, unde vegheau niște copaci înalți pe care Ana-i putea admira, dar nu-i putea atinge.

Nu putea să iasă în natură, așa că a adus natura la ea prin intermediul bijuteriilor din piele. Prima dată a creat niște crenguțe realizate dintr-o sârmă specială pe care a găsit-o în Londra, pe care a adăugat frunzele din piele.

Am construit toată povestea asta la nivel sculptural. Voiam să aibă formă, să fie ceva care să te ducă cu gândul mai mult la o lucrare de artă decât la o bijuterie.

Colecția a fost primită foarte bine de public și de atunci e una dintre cele mai iubite și achiziționate. Cu toate că voia să fie genul de designer care creează o colecție pe sezon, Ana a rămas, pentru toată lumea, „Ana cu frunzele din piele”.