Search Day Night
Search

Gaultier Divine, noua apă de parfum de la Jean Paul Gaultier, ajunge în România

Gaultier Divine
Total
0
Shares

La 30 de ani de la lansarea primului său parfum, Jean Paul Gaultier vine cu o nouă creație care celebrează noua feminitate: diversă, senzuală, liberă, de un chic rebel și de îndrăzneală aparte. Gaultier Divine este lansată pentru momentul în exclusivitate în travel retail (aeroport și duty-free), urmând ca din 4 septembrie să ajungă la retailerii din România.

“Fiți voi înșivă! Dar nu așa!” – societatea le-a impus dintotdeauna femeilor cum să se comporte și cum trebuie să fie o femeie. Dar Gaultier Divine glorifică toate fațetele feminității, îmbrățișând diferențele și eliberând femeile de clișeele legate de gen, pentru ca acestea să-și poată celebra unicitatea. “Sexy, rebele, umane, divine. Femeile Gaultier Divine, aceste zeițe în carne și oase, aduc la un loc unicitatea și neasemănarea”, se arată în prezentarea noului parfum.

Gaultier Divine 2023 2

Noua apă de parfum are o aromă florală și dulce, cu un strop de apă sărată de mare și a fost creată de Quentin Bisch. Formula este vegană, cruelty free și 90% din ingrediente sunt din surse sustenabile. Gaultier Divine aduce o tensiune fluidă și senzuală între două acorduri, floral (crin și flori albe) și gurmand (mereng), din care se detașează o vibrație specială adusă de briza sărată care răzbate la suprafață.

Corsetul – un simbol transformat

Gaultier Divine corset

Esența divină este încapsulată într-o sticlă deosebită, în formă de… corset. Jean-Paul Gaultier a transformat însă această piesă de lenjerie restrictivă într-un simbol provocator. În viziunea sa, corsetul devine eliberator pentru toate femeile pline de caracter, astfel că liniile voluptoase ale lui Gaultier Divine sunt pe măsura ambițiilor acestor femei, cu forme oricât de generoase.

Astfel, corsetul nu mai este un element delicat, ci o adevărată nestemată prețioasă și un simbol al puterii, un adevărat tribut adus femeilor puternice, dar și ADN-ului brandului.

Imaginea forței feminine

Gaultier Divine Yara Shahidi

Actriță, model, activistă și o adevărată feministă, Yara Shahidi a fost inclusă în 2016 de revista Time pe lista celor mai influenți adolescenți. Absolventă de Harvard și creatoare a platformei Eighteen x 18, care încurajează tinerii americani să vină la vot, Yara are o personalitate multifațetată și este imaginea perfectă pentru Gaultier Divine.

Implicată și în perfectă aliniere cu valorile brandului Gaultier, Yara Shahidi promovează cu convingere dreptul fiecărei femei de a se simți frumoasă, unică, mândră de ceea ce o face diferită și bine în propria piele.

Gaultier Divine ambassadors

Radioasă și flamboiantă, într-un corset creat de ateliere High Couture ale lui Jean-Paul Gaultier, această adevărată zeiță este însoțită de o echipă de femei divine: Lola Rodriquez, Thando Hopa, Tess McMillan, Janet Jumbo și Ana Elisa de Brito. Aceste femei extraordinare și dârze își celebrează unicitatea și invită orice femeie să devină divină.

Total
0
Shares
cover george enescu 2023

Începe George Enescu, festivalul în care fiecare concert spune o poveste prin muzică

„Generozitate prin muzică”, aceasta e tema ediției de anul acesta a Festivalului George Enescu, care a primit, în…

Lasă un răspuns

You May Also Like