Pentru al patrulea an consecutiv, pe 25 și 26 aprilie, Domeniul Regal Săvârșin devine locul în care prinde viață lumea satului de altădată, cu artizani ai gustului autentic, meșteșugari gata să arate tainele meseriilor transmise din moși-strămoși și artiști din toate generațiile.
Suflet de România, festivalul aduce la un loc mici producători locali, ateliere cu meșteșugari iscusiți, dansuri populare și concerte memorabile susținute, între alții, de Theo Rose, Damian Drăghici & Brothers, Nicolae Furdui Iancu, Nicoleta Voica, David Ciente, Maria Chivu și Grupul Jianca. În prima zi de festival, participanții pot vedea realizarea live a unui podcast special cu scriitorul Radu Paraschivescu și jurnalistul Cătălin Striblea.
Startul oficial va fi dat sâmbătă, la ora 12:00, după un tur al micilor producători și al artizanilor realizat de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei României, însoțită de Alteța Sa Regală Radu, Principele Consort al României, numeroase oficialități, autorități centrale și locale și de reprezentanți Profi. Zonele de activare din interiorul festivalului au nume care amintesc de satul românesc traditional, de la Ulița Copiilor, trecând prin Târgul Satului și Hanul Târgoveților, până la Drumul Artizanilor. Mai multe organizații neguvernamentale susținute de Profi în misiunea lor de a face bine sunt prezente în festival, oferind tuturor celor interesați detalii și exemple concrete de implicare în cultură, educație, sănătate, mediu, sport, inovație și comunitate, mai precis în cei șapte piloni de CSR spre care se îndreaptă susținerea Profi.
Intrarea la Festivalul Suflet de România este liberă pe 25 și 26 aprilie, între orele 12:00 – 19:30. Participarea la toate activitățile este gratuită, iar accesul pe Domeniul Regal Săvârșin se poate face exclusiv prin poarta aflată pe DC74, pe Valea Troașului.
Evenimentul este unul pentru întreaga familie, pentru copii fiind rezervate mai multe ateliere și surprize. Mai mult, pentru rehidratare sunt gândite puncte cu apă plată disponibilă gratuit pe parcursul întregului eveniment.
Festivalul Suflet de România încurajează comunitatea să se conecteze la valorile autentice, la gusturile bune și la tradițiile satului românesc prin intermediul unor experiențe trăite într-un cadru natural în care este recreată lumea rurală.
Visuali Italiane, festivalul de cinema italian contemporan, revine în martie 2026 cu cea de-a cincea ediție și o selecție de filme recente din cinematografia italiană, prezentate în premieră în România.
„Selecția din 2026 aduce laolaltă voci, stiluri și sensibilități diferite ale cinema-ului italian de astăzi, într-un program care vorbește despre oameni, relații și lumi aflate în schimbare. Visuali Italiane rămâne un spațiu al descoperirii, unde filmele sunt gândite pentru a fi trăite împreună, într-un cadru deschis și curios.”, declară Laura Napolitano, directoarea Institutului Italian de Cultură din București.
Ediția din acest an continuă traseul național al festivalului și ajunge, pe lângă București (2–8 martie, Cinema Muzeul Țăranului), în Cluj-Napoca (12–15 martie, Cinema Victoria), Brașov (în premieră, 21–22 martie, Cinema Modern), Iași (21–22 martie, Cinema Ateneu), Craiova (27–29 martie, Cinema Inspire), Timișoara (27–29 martie, Cinema Studio), precum și cu o secțiune dedicată în cadrul ESTE Film Festival, Sibiu.
La Grazia de Paolo Sorrentino deschide Visuali Italiane 2026
Deschiderea Visuali Italiane 2026 are loc la București, pe 2 martie, cu ”La Grazia”, cel mai nou film semnat de Paolo Sorrentino.
Filmul marchează o revenire a regizorului la un cinema al spectacolului vizual și al detaliilor atent construite. Cu Toni Servillo în rolul principal – actor emblematic al universului său cinematografic – La Grazia propune o privire asupra puterii și a intimității, asupra fragilității care se ascunde dincolo de rolurile publice, spusă cu o atenție specială pentru atmosferă, ritm și imagine.
Filmul îl are în centru pe Mariano, președintele Italiei, aflat în ultimele luni de mandat. Respectat pentru rigoarea sa și cunoscut pentru discreție, el traversează o perioadă în care deciziile publice se împletesc cu reflecții personale. La Grazia surprinde viața de zi cu zi a unui om aflat într-o funcție simbolică, dincolo de ceremonii și discursuri, explorând relația dintre putere, intimitate și timp.
La Grazia a avut premiera internațională în cadrul Festivalului de Film de la Veneția, unde Toni Servillo a fost distins cu Coppa Volpi pentru cea mai bună interpretare masculină. Filmul este distribuit în România de Independența Film și va avea premiera în cinematografe din 17 aprilie.
Selecția Visuali Italiane 2026, realizată de Eddie Bertozzi, reunește 12 titluri recente din cinematografia italiană, care traversează genuri, stiluri și perspective diferite. Filmele propun o incursiune prin spații și epoci diverse – de la orașe încărcate de istorie și tensiune, la cadre intime, domestice sau marginale – și conturează o imagine a cinemaului italian de astăzi, atent la oameni, contexte și transformările lumii contemporane.
SeaWave Film Fest revine între 1-10 august la Constanța cu proiecții gratuite de film, spectacole de teatru și invitați câștigători de EMMY.
Ediția din 2025 aduce în competiția oficială peste 100 de tineri creatori, studenți, absolvenți și liceeni pasionați de film. Este pentru prima dată când festivalul deschide două noi secțiuni: Film amator și Scenariu de scurtmetraj, încurajând astfel exprimarea artistică dincolo de granițele formale ale industriei.
Din peste 200 de titluri înscrise, festivalul aduce în selecția finală și pe marele ecran 32 de filme și 6 scenarii de film care intră automat în cursa pentru trofeele acestei ediții Seawave Film Festival.
Toți participanții selecționați vor beneficia de acces la o școală de vară intensivă, organizată special pentru ei, cu workshopuri dedicate fiecărui departament esențial din realizarea unui film – regie, actorie, producție, imagine și scenaristică. Pe lângă proiecții și competiție, festivalul devine astfel un laborator artistic activ, care pune accent pe educație și experiment.
SeaWave Film Festival este un proiect finanțat de Ministerul Culturii, reflectând angajamentul instituțional față de susținerea tinerilor creatori și promovarea accesului publicului larg la cultură și artă cinematografică.
Premiere și invitați speciali, direct de la Hollywood
Dincolo de competiție, SeaWave aduce pe marele ecran o serie de proiecții speciale, cu acces gratuit, care au marcat ultimul an în cinematografia românească și internațională. Publicul constănțean va putea viziona filme ca:
Anul Nou Care n-a fost (r. Bogdan Mureșanu) – o dramă intimă despre familie, promisiuni și rupturi emoționale;
Hoții de Subiecte (r. Tudor Petremarin) – o comedie inteligentă despre creativitate și identitate;
Retreat Vama Veche (r. Petre Năstase) – o incursiune vizuală poetică în universul retragerilor de pe litoral;
Little Satchmo (r. John Alexander) – o poveste emoționantă despre fiica ilegitimă a lui Louis Armstrong, distinsă cu Premiul Emmy.
Proiecțiile vor fi urmate de sesiuni de Q&A cu actorii și echipele filmelor, oferind publicului șansa unor dialoguri directe și personale.
Mai mult, SeaWave primește în acest an vizita a doi invitați de marcă din Los Angeles: regizorul John Alexander și producătoarea JC Guest, ambii laureați ai Premiului Emmy, care vor rămâne pe toată durata festivalului la Constanța. Cei doi vor susține workshopuri speciale pentru participanții din competiție și vor fi prezenți la sesiunea de întrebări și răspunsuri după proiecția documentarului Little Satchmo.
Pe lângă aceștia, la SeaWave 2025 vor fi prezenți și nume consacrate din industria cinematografică și de televiziune românească, precum: Stere Gulea, Bogdan Mureșanu, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Ada Condeescu, Cătălin Mitulescu, Alexandru Nagy, Karina Jianu, Ștefan Iancu, Domnica Cîrciumaru, alături de mulți alți invitați surpriză care vor contribui la atmosfera vibrantă a festivalului.
O altă noutate importantă a acestei ediții este introducerea uneisecțiuni dedicate teatrului.Pe parcursul celor zece zile, publicul va putea asista gratuit la spectacole de teatru profesionist, teatru tânăr și spectacole stradale în locații diverse din oraș.
Printre titlurile incluse în selecție se numără:
O serie de intervenții teatrale în spațiul public, coordonate de regizorul Alexandru Nagy.
Sub tema „La feminin”, Festivalul Serile Filmului Românesc (SFR) revine în perioada 6-10 august și pune în lumină, la Iași, actrițe, regizoare, scenariste, producătoare și artiste care aduc un suflu autentic și sensibil creațiilor românești.
Pentru cinci zile, publicul va avea ocazia să participe la proiecții speciale, dialoguri aplicate, seri de muzică și întâlniri memorabile cu personalități importante ale scenei feminine. În cadrul acestei ediții, imaginea feminității este reprezentată de actrița ieșeană Olimpia Melinte.
„Mă onorează invitația de a fi parte din această ediție a Serilor Filmului Românesc, cu o temă atât de delicată și profundă – feminitatea. Este o inițiativă necesară, care ne încurajează să ne uităm cu sinceritate și admirație către vocile feminine din cinema, către poveștile, nuanțele și forța lor creatoare. Cred că e un moment frumos de reflecție, dar și un pas important spre o reprezentare mai amplă și autentică a feminității pe micul și marele ecran, în sălile de teatru și în mediul online. Pentru mine, feminitatea înseamnă forța de a crea, de a iubi și de a transforma. Iar cinemaul, în felul său magic, ne oferă mereu oglinzi în care să ne regăsim” – Olimpia Melinte
Programul festivalului va include și o selecție de filme care explorează teme profunde de vindecare și reflecție, susținând ideea că filmul poate fi o formă de terapie, un spațiu în care poveștile personale devin instrumente de înțelegere și conexiune. Totodată, vor avea loc mai multe evenimente dedicate aniversării a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria, un omagiu adus contribuției sale remarcabile și spiritului său de curaj și implicare, în acord cu tema feminității puternice a acestei ediții.
„Ne-am propus să aducem în prim-plan poveștile autentice și personale, spuse prin film și nu numai. Ediția din acest an evidențiază vocile feminine, femeile care au ales să împărtășească experiențe cu sinceritate și curaj. Ne dorim ca fiecare spectator să găsească în tema de anul acesta un motiv de reflecție și inspirație” – Andrei Giurgia, managerul SFR
Vara asta, Jameson revine la Electric Castle cu vibe-ul lui relaxat, prietenos și autentic. Sub conceptul „Must be a Jameson”, brandul irlandez aduce în mijlocul festivalului momente care se savurează din plin alături de prieteni, cu muzică bună și cocktailuri inedite.
În perioada 16–20 iulie, în cadrul domeniului Bánffy din Bonțida, festivalierii sunt invitați să pășească în universul Jameson: o zonă interactivă unde distracția și creativitatea merg mână în mână, stilurile se exprimă liber iar autenticitatea e cel mai cool accesoriu.
Cu meniuri special concepute, merch dedicat și activări creative, Jameson aduce spiritul irlandez în mijlocul consumatorilor peste tot pe unde este prezent: în comunitățile de bartending, în HoReCa și, desigur, la festivaluri – alături de George Foca, noul Brand Ambassador Jameson în România.
Jameson Distillery on Tour revine la Bonțida cu o experiență imersivă ce aduce povestea distileriei din Bow Street la Electric Castle. Vizitatorii vor putea putea descoperi procesul de producție al celui mai bine vândut whiskey irlandez, vor explora sortimentele Jameson și vor înțelege ce înseamnă cu adevărat „triplu distilat, de două ori mai fin”.
Mai mult decât atât, Jameson a pregătit și două workshop-uri organizate împreună cu Octavian Graure, gândite ca un demers creativ pentru autenticitate, într-o lume care încearcă să te pună în șabloane. Aici, participanții își vor putea personaliza accesoriile de festival, transformându-le în expresii vizibile ale propriei identități – unde nu există „prea mult” sau „prea diferit” – există doar tu.
„Anul acesta, spațiul Jameson de la Electric Castle devine o zonă dedicată celebrării individualității și a felului în care, deși suntem diferiți, rămânem împreună prin ceea ce ne unește: momente autentice, trăite cu oameni reali. Am creat sub umbrela Must be a Jameson un spațiu deschis spre conexiune, distracție și autenticitate, unde toată lumea este binevenită” spune Ștefan Tache, Brand Manager Whisky Category.
În perioada premergătoare Electric Castle, Jameson, alături de George Foca – Brand Ambassador Jameson România – a adus energia de festival mai aproape de consumatori printr-o serie de activări reunite sub conceptul „Must be a Jameson @ Bonțida Takeovers”. Experiența a recreat în 16 locații HoReCa din toată țara atmosfera specifică Jameson de la festival și le-a oferit participanților un prim gust al experienței complete care îi așteaptă la Bonțida, începând cu 16 iulie.
Jameson este cel mai bine vândut whiskey irlandez din lume. Produs în distileria din Midleton, County Cork, din orz irlandez malţificat şi nemalţificat, whiskey-urile blended de la Jameson sunt distilate de trei ori, rezultând într-o netezime excepţională. Brandul face parte din Grupul Pernod din 1988 şi continuă să-şi extindă gama apreciată pentru a oferi noi experienţe de gust. Jameson Irish Whiskey este un Whiskey Irish blended din cele mai bune ingrediente, triplu distilat, acest proces oferindu-i gustul iconic. Whiskey-ul este învechit în butoaie de stejar pentru minimum 4 ani şi poate fi băut după preferințe, împreună cu prieteni. Triplu distilat, de două ori mai fin, unic.
Anul acesta, Electric Castle pulsează în culori tropicale și ritmuri cubaneze. Havana Club își face prezența simțită în inima festivalului cu o experiență vibrantă, inspirată de spiritul autentic al Havanei, unde prieteniile se leagă natural, iar distracția nu se caută – se trăiește.
Totul începe la Bodega Havana Club, în inima campingului – nu doar un bar, ci un punct de întâlnire pentru cei care știu că vibe-ul bun se setează de dimineață. Aici, prietenii se adună, fac planuri, se încarcă cu energie și gustă din atmosfera boemă a unei bodegi cubaneze: un mix de povești, ritmuri tropicale și energie molipsitoare.
Experiența continuă cu activări care aduc Cuba mai aproape ca niciodată: te așteaptă instrumente tradiționale de testat și dansuri cubaneze care vor înfierbânta atmosfera. Și pentru că orice poveste bună merită spusă, cei care aleg să-și posteze momentele din Bodega cu hashtag-ul #HavanaClubEC2025, pot câștiga premii surpriză. Nu promitem nimic, dar s-ar putea să-ți placă.
Pe măsură ce soarele urcă pe cer, distracția se mută în zona Beach de la Electric Castle, acolo unde Havana Club servește cocktailuri inspirate din atmosfera cubaneză, create de barmanii câștigători ai competiției Cocktail Maestros. Îți iei cu pahar cu gust de vacanță și te lași prins de vibe. Nu ai nevoie de program – doar de chef de viață.
Iar pentru cei care vor să adauge și un strop de magie, Tropical Tarot le arată printr-o selecție de cărți haioase, pline de inspirație și semnificație, cum ar putea arăta o zi de vară trăită în stil Havana.
La Electric Castle, Havana Club creează o comunitate vie, un trib de festivalieri care știu să trăiască fiecare moment cu poftă și cu prieteni alături.
„Ai intrare liberă în Bodega Havana Club la festival, dar ca să simți cu adevărat atmosfera cubaneză, trebuie să vii și să o simți pe piele ta. Am creat o lume care se simte ca un cartier din Havana: colorată, spontană, plină de energie și libertate. E locul unde fiecare dintre noi devine parte din poveste, iar povestea merită spusă, filmată, pusă pe story și în reels”, a declarat Alexandru Mihai, White Spirits Brand Manager Pernod Ricard România.
Nu trebuie să cauți Havana. La EC, te găsește ea pe tine. Te așteptăm la Bodega – cu gheață’n pahar, ritm în aer și prieteni pe care încă nu i-ai cunoscut.
Havana Club este produs de o echipă de Maestros del Ron Cubano, care aplică metode tradiționale cubaneze, iar know‑how‑ul lor a fost recunoscut oficial de UNESCO ca Patrimoniu Inmaterial al Umanității. Fiecare sticlă de Havana Club întruchipează spiritul insulei — tradiție, autenticitate și un stil de viață vibrant.
Astăzi, Havana Club nu este doar un rom de excepție gata să îți elevate cocktailurile, ci un simbol al unui mod de viață: liber, pasional și plin de culoare.
Original, XO și Cream – trei variante, trei stări, un singur vibe: BUMBU. Brandul care a devenit un fenomen internațional ajunge la cel mai așteptat festival al verii și pune pe hartă un nou mod de a trăi experiențele: intens, liber și cu stil. Îl vezi în mâna artiștilor, pe mesele celor mai cool baruri, în backstage, pe scenă și în stories – pentru că BUMBU vorbește pe limba fiecăruia. A devenit rapid un statement, nu doar un brand.
Sub conceptul BUMBU Jungle, zona de activare din festival e un mix unic de energie, gust și libertate de expresie. E un loc în care te pierzi și te regăsești – cu lounge-uri, photo corners, activări surpriză și sesiuni exclusive de meet & greet cu artiștii. Totul într-un decor vibrant, în care cele trei expresii BUMBU își spun povestea și te invită să intri în mood.
„BUMBU este mai mult decât un brand – este un fenomen cultural. Este expresia unei generații care nu se teme să fie diferită, să trăiască intens și să se exprime liber. La Beach, Please!, ducem experiența BUMBU la următorul nivel, în inima unui festival care rezonează perfect cu valorile noastre: inovație, autenticitate și atitudine” a declarat Marilena Gheorghe, Brand Owner Sovereign Brands
În lumea BUMBU nu e vorba doar despre ce bei, ci despre cum trăiești momentul. Despre cum îți pui amprenta, cum te exprimi, cum te distrezi: 100% pe filmul tău.
Începând de anul acesta, BUMBU „marks the spot” la Beach Please – locul în care energia, muzica și distracția se întâlnesc iar totul devine parte din povestea unei veri pe care n-o vei uita.
Parteneriatul BUMBU x Beach, Please! a fost anunțat la începutul anului, odată cu lansarea hub-ului creativ și a sediului inovator al Sovereign Brands în București. Colaborarea aduce mai aproape de festivalieri nu doar BUMBU, ci și Belaire, The Deacon și portofoliul Pernod Ricard (Absolut Vodka, Malfy Gin, Avion Tequila), prin activări imersive și cocktailuri personalizate.
BUMBU este mai mult decât un rom artizanal – este o declarație de stil, o energie care se simte și se trăiește. Inspirat din rețete autentice din Caraibe, BUMBU combină tradiția cu personalitatea vibrantă a culturii contemporane. Fie că e vorba de BUMBU Original, cu notele sale bogate și condimentate, de XO – matur și sofisticat, sau de Cream – cremos, decadent și perfect pentru momentele chill, fiecare variantă spune o poveste și creează o stare.
Brandul a fost rapid adoptat de artiști, creatori și trendsetteri din toată lumea pentru că vorbește sincer și direct, și nu urmează trenduri, ci le creează.
Festivalul Strada Armenească, un eveniment care vorbește despre supraviețuire culturală, despre adaptare și reinventare, dar și despre o bucurie profundă a întâlnirii – între comunități, teritorii și epoci, va avea loc în Grădina Botanică „Dimitrie Brândză” din București între 1 și 3 august.
Ediția din acest an își propune să consolideze axa culturală București–Chișinău–Erevan, articulând-o printr-un program artistic ce reunește nume importante ale scenei internaționale din Armenia, Republica Moldova și România, dar și printr-o suită de evenimente conexe – expoziții, ateliere, gastronomie și dialoguri între generații. Intrarea este liberă, în limita spațiului disponibil.
Cine sunt artiștii care vor urca pe scena Festivalului Strada Armenească
Zdob și Zdub (Republica Moldova)
Un fenomen muzical, Zdob și Zdub nu e doar o trupă, ci un statement cultural. De peste douăzeci de ani, îmbină punkul cu folclorul moldovenesc, într-un amestec exploziv, irezistibil și nefiltrat. Au cântat în deschidere pentru Red Hot Chili Peppers și Emir Kusturica, au urcat pe scenele marilor festivaluri europene – Sziget (Ungaria), Roskilde (Danemarca), Exit (Serbia), Eurosonic (Olanda) – și au participat de trei ori la Eurovision. Albumul „450 de oi” a devenit clasic în estul Europei, iar „Trenulețul”, piesa care i-a adus din nou în finala Eurovision în 2022, este un simbol muzical al apropierii dintre Chișinău și București. Cu versuri jucăușe, satire sociale și un show live dezlănțuit, artiștii basarabeni vor urca pentru prima dată pe scena festivalului.
Fanfare Ciocârlia (România)
Născută în satul Zece Prăjini, Fanfare Ciocârlia este poate cel mai cunoscut export muzical al României rurale, o trupă de suflători romi care a reconfigurat noțiunea de „world music”. Cu un tempo amețitor și un sunet care pârjolește asfaltul, au ajuns pe scenele din Tokyo, New York, Paris sau Sydney, în peste 30 de ani de activitate. Albumul lor de debut, „Radio Pașcani” (1998), a fost urmat de o discografie consistentă, dar ceea ce i-a consacrat definitiv este prezența live: de neuitat, de neîmblânzit. Au apărut pe coloana sonoră a filmului „Borat”, au fost remixați de Basement Jaxx și au colaborat cu legende precum Goran Bregović sau Taraf de Haïdouks. Muzica lor, pe cât de tradițională, pe atât de modernă în impactul său, este un manifest al libertății, al virtuozității și al bucuriei.
Robin and the Backstabbers (România)
Robin and the Backstabbers sunt o mitologie urbană în plină desfășurare. Născută în undergroundul românesc și ajunsă la apogeu pe scenele celor mai mari festivaluri românești (Electric Castle, Summer Well, ARTmania, Untold), trupa condusă de Andrei Robin Proca combină sonorități post-rock, blues, rock alternativ cu texte literare, dense, uneori onirice, alteori tăioase. Seria de albume „Bacovia Overdrive” a devenit cult printre ascultătorii români, iar live-urile lor sunt mai aproape de performance art decât de concert în sens clasic. Robin and the Backstabbers reprezintă cronica unei generații care nu și-a pierdut ironia, chiar și atunci când totul arde în jur.
The Bambir (Armenia)
The Bambir sunt, fără îndoială, o legendă vie a rockului armenesc. Povestea lor începe în anii ’70, într-o perioadă în care a cânta rock în URSS era un act de nesupunere. Fondat de Jag Barseghyan, proiectul a fost transmis generației următoare – fiului său Narek și colegilor de trupă – devenind unul dintre cele mai rezistente și fascinante proiecte intergeneraționale din spațiul ex-sovietic. Muzica lor este o sinteză de rock progresiv, etno-armenească, jazz și poezie, cu influențe din Genesis, King Crimson, dar și din cântecele populare din Gyumri, hub-ul cultural al Armeniei. Au concertat în SUA, Europa și Asia și au făcut parte din selecția oficială a festivalului SXSW din Austin. În Armenia, sunt îndrăgiți ca păstrători ai memoriei culturale prin muzică; în afara ei, sunt ascultați ca niște mistici moderni care știu să combine distorsiunea cu melancolia.
Surorile Osoianu (Republica Moldova)
Un glas nu are vârstă, dar poate purta în el secole. Surorile Osoianu sunt cinci voci care vin din adâncul unei Moldove arhaice, acolo unde cântecul nu e doar artă, ci formă de existență. Cu un repertoriu impresionant de doine, balade, colinde și descântece, ele sunt mai mult decât interprete – sunt păstrătoare ale memoriei. Au cântat la festivaluri de patrimoniu imaterial din întreaga lume: Smithsonian Folklife Festival (Washington DC), Musicastrada (Italia), Womex (Spania), unde au emoționat publicul cu armoniile lor vocale aproape sacre. Le-au admirat și Béla Bartók, și Grigore Leșe, iar cine le ascultă cu atenție înțelege: nu e doar muzică, ci o rugăciune nescrisă, transmisă din mamă-n fiică.
Corina Sîrghi & Taraf (România)
Eleganță veche, cu o doză sănătoasă de ludic modern, Corina cântă tangouri, cântece de pahar și bijuterii uitate din mahalalele interbelice cu un aplomb care amintește de vocile și petrecerile de odinioară. Alături de taraful ei, a reușit să transforme muzica urbană veche într-o formă de actualitate culturală, cu concerte la Paris, Viena, Roma sau Berlin. Este una dintre cele mai importante voci ale noii generații de interpreți care redau strălucirea Bucureștiului de altădată fără pastişe și fără kitsch, ci cu simț al detaliului, ritm și reverență autentică.
Frate Gheorghe & mica orchestră (Republica Moldova)
Frate Gheorghe nu e un personaj fictiv, deși ai putea jura că a ieșit dintr-un poem de Gellu Naum scris în cheie balcanică. E un artist, performer și demiurg de sunete, care a decis că cel mai bun mod de a spune adevăruri incomode e s-o faci cu o fanfară în spate, pentru prima dată pe scena Festivalului Strada Armenească. Proiectul aduce laolaltă suflători, ritmuri din sudul Dunării, cânturi de la nunți moldovenești, un strop de punk și o poftă nestăvilită de improvizație. Un delir organizat în care folclorul și textul poetic dansează printre tuburi de alamă. Când apare Frate Gheorghe pe scenă, știi că asiști la un ritual, nu la un simplu concert.
Gata Band (Armenia)
Cu un nume simplu și ironic – „Gata”, însemnând „Ajunge!” sau… „cozonac” în armeană, în funcție de ton –, Gata Band vine din Armenia cu o propunere muzicală rafinată: jazz etnic reinterpretat prin filtrul poeziei armene clasice. Fondată de muzicieni formați la Conservatorul din Erevan, Gata Band folosește instrumente tradiționale precum duduk, kanon, dap și dhol, dar le contorsionează în structuri armonice sofisticate, inspirate de jazz-ul modal și progresiv. Au concertat în Franța, Germania, Liban, Georgia și au apărut în proiecte curatoriate de UNESCO. Muzica lor e o călătorie între Erevanul postmodern și la poalele muntelui Ararat – acolo unde suferința și frumusețea nu pot fi despărțite.
Festivalul Internațional George Enescu transformă România, din 24 august, timp de 29 de zile, în cea mai mare scenă a muzicii universale.
Această ediție marchează 70 de ani de la moartea lui George Enescu și evocă memoria altor creatori emblematici ai secolului XX: 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez sau 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici.
În același spirit aniversar, Festivalul Enescu celebrează și istoria unor ansambluri de renume: un secol de la înființarea Orchestrei Simfonice Naționale a Danemarcei, 80 de ani de activitate ai Philharmonia Orchestra din Londra, 70 de ani de existență ai Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” din Cluj-Napoca, 45 de ani ai Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, și 75 de ani de la fondarea Corului Filarmonicii „George Enescu”.
Ediția din acest an devine astfel o veritabilă celebrare a muzicii, trecutului și viitorului ei, aducând împreună artiști, orchestre și ansambluri care au modelat istoria sonoră a lumii.
Se anunță o ediție monumentală, care reunește la București peste 4000 de artiști din 28 de țări, în peste 95 de concerte găzduite de Sala Palatului, Ateneul Român, Sala Auditorium a MNAR, Sala Radio, Teatrul Odeon, MINA – Muzeul Artei Noi Imersive, precum și de Opera Națională București și Teatrul Național „I.L. Caragiale”.
Biletele pentru cea de-a noua ediție a American Independent Film Festival (AIFF), eveniment prezentat de Raiffeisen Bank, sunt disponibile începând de astăzi pe eventbook.ro pentru proiecțiile din București (6–12 iunie), precum și pentru ediția specială de la Castelul Bran.
În Timișoara și Iași, biletele au fost puse în vânzare pe site-urile cinematografelor locale și la casierii. Proiecțiile din București vor avea loc la Cinema Elvire Popesco și Cinema Muzeul Țăranului, iar programul include titluri premiate la marile festivaluri internaționale și filme ale unor regizori emblematici, proiectate în premieră în țara noastră. În primul weekend de festival (6-8 iunie), în curtea Cinema Muzeul Țăranului va fi organizat un hub al AIFF, cu foodtruck-uri, spații de socializare și concerte live susținute de COMA și Mihail, precum și karaoke – toate cu intrare liberă.
Festivalul va fi deschis de „The Phoenician Scheme”, cel mai nou film semnat de Wes Anderson, prezentat recent în premieră mondială la Festivalul de la Cannes, unde a fost ovaționat de publicul prezent. „The Phoenician Scheme” este, potrivit presei internaționale, unul dintre cele mai ambițioase și rafinate proiecte, din ultimul deceniu, ale cineastului american. O comedie cu accente geopolitice și elemente retro-fantastice, în care Benicio del Toro îl interpretează pe Zsa-Zsa Korda, un magnat excentric care pune la cale un plan absurd pentru a domina economia unei națiuni fictive din Orientul Mijlociu. Planul său implică exploatarea muncii forțate și manipularea pieței agricole pentru a provoca foamete.
Mia Threapleton, fiica actriței Kate Winslet, oferă o interpretare remarcabilă în rolul Liesl, fiica lui Korda, care se vede implicată în afacerile tatălui său împotriva voinței ei. Benedict Cumberbatch apare în rolul misteriosului „Unchi Nubar”, un personaj cu o prezență ce amintește de figura lui Rasputin. Distribuția este completată de apariții ale unor actori de renume precum Tom Hanks, Scarlett Johansson, Michael Cera, Tilda Swinton, Bill Murray și Willem Dafoe, ale căror roluri, deși scurte, adaugă un plus de savoare stilului inconfundabil al lui Anderson.