demiur este visul împlinit al Danielei Olaru, o antreprenoare care a decis, cu foarte mult curaj, să își urmeze pasiunea. A pus bazele brandului demiur, care vine de la englezescul „demure”, însemnând sfios, modest, timid, dar și lucru purtat corect.
Deși a absolvit Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică, în sufletul Danielei designul a ocupat mereu un loc special.
Încă de când era doar o copilă, Daniela desena haine și modele, visând la ziua în care își va putea transforma schițele în piese vestimentare.
„Am ales o carieră stabilă, influențată de ideea că trebuie să urmez o meserie serioasă”, mi-a spus Daniela în timp ce a luat o gură din cafeaua fierbinte, după care privirea ei a poposit asupra perdelei de fulgi care se vedea prin fereastra înaltă a cafenelei.
Timp de ani întregi s-a dedicat meseriei și a lucrat într-un birou, cu toate că, în adâncul sufletului, simțea că locul său nu este acolo.
Dorința de a crea nu dispăruse, iar această pasiune am hrănit-o constant prin cursuri și proiecte personale.
Temerile și nesiguranța au făcut ca visul să fie amânat mai mult timp decât și-ar fi dorit. Momentul decisiv a venit odată cu înscrierea la un curs de croitorie, unde Daniela a văzut alte fete care își pregăteau colecțiile și a realizat că aceasta este calea pe care trebuie să o urmeze. A decis să își testeze abilitățile și să se înscrie direct în anul doi, alături de celelalte cursante.

Daniela a început să aloce din ce în ce mai mult timp acestei activități, lucrând la schițe și experimentând cu diverse modele. În cele din urmă, a luat decizia radicală de a-și da demisia de la jobul stabil, pentru a se dedica în totalitate brandului demiur.
Am luat decizia cu un an înainte de pandemie. Din punct de vedere financiar, începutul nu a fost ușor. M-am bazat pe economiile mele, dar și pe sprijinul soțului, care mi-a fost alături necondiționat.
Brandul demiur s-a născut dintr-o combinație de pasiune, determinare și dorința de a aduce ceva unic pe piața românească. Încă din prima colecție, Daniela a pus accent pe calitate, atenție la detalii și pe un design cel puțin atipic.
Misiunea brandului a fost clară de la început: să creeze piese vestimentare care reflectă personalitatea și stilul celor care le poartă.
Primele modele au atras atenția, iar „recenziile” pozitive au fost un impuls puternic pentru mine. Ulterior, testarea pieței, ajustarea strategiilor și găsirea unei direcții clare au fost etape esențiale în dezvoltarea brandului.
Cămașa albă, simbolul simplității
Designul cămășilor demiur este o fuziune între eleganța clasică și notele moderne. Daniela a transformat această piesă vestimentară „basic” într-un element caracterizat prin croieli inedite, detalii subtile și materiale premium.
Ideea de a mă concentra pe un singur produs s-a născut dintr-o conversație cu sora mea, care mi-a sugerat să-mi canalizez eforturile asupra unui singur produs pe care să-l perfecționez.
Fiecare model este gândit astfel încât să îmbine funcționalitatea cu estetica, oferind o piesă vestimentară versatilă, potrivită atât pentru ținutele de zi, cât și pentru cele elegante. Butonii, pliseurile fine, gulerul bine structurat și cusăturile impecabile sunt elemente care definesc cămășile demiur.

Din punct de vedere logistic, producția unei astfel de piese vestimentare presupune un proces complex, care începe cu crearea schițelor și alegerea materialelor. Daniela se ocupă personal de prototipuri, lucrând la ele în atelierul său de acasă.
Acolo testez diferite țesături, croieli și finisaje, asigurându-mă că fiecare model respectă standardele de calitate și estetică ale brandului.
Prototipurile sunt apoi trimise către o mică fabrică, unde sunt scalate pe diverse mărimi și produse în serii limitate.
Mai mult decât atât, materialele utilizate pentru cămășile demiur sunt alese cu mare atenție, punând accent pe sustenabilitate și confort. Poplinul moale de bumbac și mătasea sunt doar câteva dintre opțiunile preferate.
Fiecare material este testat pentru a asigura un echilibru perfect între rezistență, confort și estetică. În plus, colaborăm cu furnizori de încredere, care respectă principiile sustenabilității și eticii în producție.
Un alt aspect esențial al procesului logistic este controlul calității. Daniela verifică personal fiecare produs înainte de a ajunge la client, asigurându-se că finisajele sunt impecabile, cusăturile sunt precise, iar materialele corespund așteptărilor.
Atunci când creșterea duce la tranziții necesare
La început, producția era realizată într-un atelier mai mic, colaborând cu o croitoreasă dedicată, însă pe măsură ce a crescut cererea, Daniela a decis să externalizeze producția către o fabrică mai mare, unde poate avea un control mai bun asupra întregului proces.

Orice sumă cheltuită pe o haină este esențial să fie privită ca o investiție. Spre exemplu, o cămașă bine croită îți va oferi mereu un aer rafinat, dar va putea fi purtată timp de ani de zile, fără să se deterioreze.
Din punctul meu de vedere, o cămașă nu trebuie să lipsească din nicio garderobă.
Cu toate că pe piața românească există și alte branduri care produc cămăși, demiur se remarcă prin tiparele sale atent lucrate, care oferă fiecărui model o structură aparte. De asemenea, un alt element distinctiv al brandului este faptul că fiecare cămașă face parte dintr-o colecție coerentă, cu un stil recognoscibil.
Fie că sunt extrovertite sau introvertite, femeile care aleg să poarte cămășile demiur ies în evidență și se simt mai încrezătoare.

Dintre toate cămășile create în cinci ani de viață, cu toate că nu poate face un clasament, Daniela are câteva favorite. Spre exemplu, ar purta oricând modelul TOMBOY, disponibil în alb și negru. Această cămașă cu croială lejeră este confecționată din twill de bumbac și prezintă un guler clasic ascuțit, platcă dublă la spate și umeri căzuți. Mânecile lungi cu manșete drepte și fenta cu nasturi ascunși completează designul, făcând-o potrivită atât pentru evenimente formale, cât și pentru plimbări relaxate în oraș.
Un alt model pe care-l are aproape de suflet este MAJESTIC, o camașă cambrată din poplin champagne sau ivoire, cu două gulere, mâneci lungi bufante, manșete drepte cu butoni, fentă cu nasturi ascunși în față și croială dreaptă la bază.
Modelul MAJESTIC este singura cămașă din colecție care include butoni, inspirându-se din moda masculină. Ea poate fi purtată atât în contexte profesionale, cât și în combinații casual, alături de adidași sau chiar bocanci.
Când vine vorba de preferințele clientelor, modelul BLOSSOM a impresionat prin designul său aparte, caracterizat de mâneci evazate și o estetică deosebită. De asemenea, ROYALE, o cămașă oversize din cea mai recentă colecție, a captat atenția.
O schiță pentru 2025
Daniela are multe planuri cu demiur pentru acest nou an. Chiar acum lucrează la o nouă colecție numită FLOW, care se va alinia cu stilul și personalitatea sa.
Cu toate că detaliile nu sunt încă finalizate, conceptul colecției a prins contur, iar numele ales reflectă dorința de armonie și echilibru.
Primele schițe au fost deja realizate, iar următorul pas este transformarea acestora în prototipuri.

Daniela va păstrarea identitatea brandului prin realizarea unor noi modele de cămăși albe, dar, pentru prima dată în cinci ani, are în plan să se joace și cu niște culori.
Materialele pentru colecția FLOW vor veni de la niște fabrici din Italia, recunoscute pentru calitatea țesăturilor.
Discuția cu Daniela Olaru m-a făcut să conștientizez că demiur nu este doar despre cămăși, ci despre încredere. Prin atenția la detalii, calitatea materialelor și croieli impecabile, brandul a reușit să creeze piese vestimentare atemporale, potrivite oricărei femei și oricărui context.
Fiecare cămașă spune o poveste, iar povestea demiur este despre curajul de a ieși din zona de confort și de a-ți urma propria cale.
sangkarbet crowncellars.org idikotapekalongan.org situs slot gacor