După doi ani de pauză, Karpatia Horse Show a revenit în 2022 „pe cai mari”. La finalul lunii septembrie, pe Domeniul Cantacuzino, a avut loc o nouă ediție a celui mai așteptat eveniment de echitație și lifestyle ecvestru din România și sud-estul Europei la care s-au adunat mai bine de 15.000 de participanți.
Mihnea Vîrgolici, directorul Karpatia Horse Show ne-a introdus în culisele evenimentului hipic și ne-a oferit mai multe detalii despre cum descoperă un număr tot mai mare de români echitația
La finalul unii septembrie a avut loc cea de-a șaptea ediție a ”Karpatia Horse Show”. Ne puteți spune câteva cuvinte despre cele mai importante momente ale evenimentului?
Din punct de vedere sportiv concursurile de atelaje cu 2 și 4 cai precum și concursul de „Probă Completă“ care presupune parcurgerea contra cronometru a unui parcurs cu obstacole naturale masive pe teren variat au fost capul de afiș al acestei ediții. Un element de noutate au fost concertele de vineri și sâmbătă seara precum și duminica la prânz. Foarte apreciate au fost și demonstrațiile de Voltija care este un fel de gimnastică pe cal, dar și demonstațiile de obstacole și dresaj spaniol.
La ediția din acest an a ”Karpatia Horse Show” au participat peste 15.000 de vizitatori. Ne puteți spune cîteva cuvinte despre evoluția evenimentului din ultimii ani și cum a ajuns cel mai mare concurs hipic din România?
După o pauză de doi ani, din cauza pandemiei, am luat greu decizia de a relua organizarea acestui eveniment. Costurile de organizare sunt foarte serioase, efortul logistic e foarte mare, iar posibilitatea de a pierde zeci de mii de euro este foarte mare. Vorbind depre evoluția evenimentului: De la bun început structura evenimentului a fost orientată spre un anumit segment de public. Am încercat încă de la bun început să aducem spre eveniment un public cu care să ne simțim bine, un public educat, cu bun gust și iubitor de frumos . Am creat o “bulă” în care cei care vin la acest eveniment să știe cu ce gen de oameni se întâlnesc. De la comunicare la zonele comerciale, evenimentele hipice, echipa, afișele, toate ingredientele vin să bucure vizitatorii. Cuvântul cel mai des întâlnit este „atmosfera frumoasă”. Oamenii zâmbesc și este o stare de bine.

Care este viziunea pe care o aveți pentru ”Karpatia Horse Show” pentru următorii ani?
Ne dorim să creștem atât din punct de vedere calitativ evenimentul cât și ca număr de participanți. Ne dorim să creștem gradul de confort pe care îl oferim publicului și să variem “condimentele”. În 2023, vom organiza două competiții de 4* de Proba Complet calificative pentru JO de la Paris. În același timp promovăm pe toate canalele un “dress code” și o abordare diferită pentru fiecare zi a evenimentului. În acest an am acordat trei premii celor mai inspirate ținute. Spre exemplu, încurajăm publicul să participe la parada ținutelor care are loc în cadrul momentului de “life&style” duminică după-amiază. Ne dorim și să dezvoltăm o zonă de camping pe domeniu care să permită publicului să petreacă un weekend întreg , să participe la evenimentele de seară fără a fi nevoiți să plece acasă.
Cum a luat naștere ideea din spatele ”Karpatia Horse Show”?
În anii 2011-2017 am organizat, într-un sat izolat de lângă Sighișoara “Transylvania Horse Show” – un eveniment hipic internațional, premiat de foruri internaționale care strângea câteva mii de spectatori, presă, transmisiuni TV. În 2013 am fost invitat să văd Domeniul Cantacuzino de la Florești/Prahova și a fost dragoste la prima vedere. Domeniul era într-un con de umbră și se dorea o readucere la viață printr-un eveniment pe măsură. Oamenii inimoși de la Fundația Domeniul Cantacuzino, de-a lungul anilor, au reușit să schimbe fața domeniului. De menționat este că acest eveniment a crescut pornind de la o disciplină cu mai puțin de 10 practicanți activi în România (Proba Completă) și de la disciplina „Atelaje” despre care nu se știa mai nimic. La a treia ediție deja aveam în jur de 10.000 de spectatori pe ediție și un public fidel. Prin comparație, un concurs de obstacole care nu strânge minim 80 de concurenți care să acopere costurile de organizare cel mai frecvent se anulează.
Echitația devine din ce în ce mai populară în rândul românilor. De ce credeți că se întâmplă acest lucru și cum vedeți dumneavoastră din interior această dezvoltare din România?
Echitația este un sport extrem de scump. Pe lângă ferma pe care o am lângă Sighișoara, unde vând programe ecvestre pentru începători și avansați am și un business cu dotări pentru baze hipice. Un business de nișă, cu produse extrem de scumpe și cu clienți puțini care se găsesc foarte greu. În același timp, sunt vicepreședinte al Federației Române de Turism Ecvestru. Sunt deci martorul creșterii acestui hobby care a explodat în ultimii ani. Este extrem de scump, însă eu nu accept teoria că în România nu sunt bani. Bani sunt însă fiecare îi cheltuie așa cum consideră. După anii ’90 mașina era cartea de vizită a românilor. Acum, încet-încet, apar alte hobby-uri. Iar vorbind despre hobby-uri și pasiuni, deja vorbim despre „chimia” care se creează la primele experiențe, dar și despre cine vrem să arătăm că suntem. Pentru foarte mulți, indiferent cum a început aceasta, echitația devine un mod de viață, un mod foarte plăcut de a petrece timpul și de a-ți cheltui banii. Cei mai cu dare de mână construiesc baze hipice, unele dintre ele cu adevărat remarcabile și vorbim aici depre investiții de multe milioane de euro.

Când și cum ați descoperit pasiunea pentru echitație?
Am fost „virusat” de mic. Probabil a ajutat și faptul că am crescut în centrul Bucureștiului unde nu era nici urmă de cal. În cai găseam toate răspunsurile mele de copil și adolescent. Iar fiorii care mă treceau când mă apropiam de un cal erau de nedescris. Cu prima șa de călărie sau primele cizme am dormit în pat. Primul grajd a fost o bucătărie din care am scos frigiderul și aragazul și am băgat calul. Aveam 18 ani. Când au aflat părinții a fost prea târziu.
Pasiunea dumneavoastră pentru echitație a dus la nașterea Cross Country Farm. Cum a început această afacere și care au fost obstacolele de care v-ați lovit pe parcurs?
Cross Country Farm a început acum 20 de ani într-un moment la granița între tupeu și inconștiență. Aveam 27 de ani, deja nouă ani de experiență în echitația de agrement, știam ce vreau să fac, dar îmi bătea vântul prin buzunare. Am reușit să vând o bucățică din micul club de echitație pe care îl aveam lângă București și am cumpărat ruinele unei foste ferme de hamei și de vaci. Bani de renovare sau să mă întrețin nu au mai fost așa că, primii ani, supraviețuirea a fost o mare provocare. Zona era frumoasă, prima casă la un kilometru, semnal la telefon deloc, internet zero, drumuri de țară, eu și ruinele cu buzunarele goale. După șapte ani de zbateri au început să se lege lucrurile, iar acum după 20 de ani sunt perioade care se rezervă cu șase luni înainte sau chiar cu un an. Ne alegem clientela cu atenție, de regulă primim maximum 12 clienți. Avem o cazare cu bun gust, 30 de cai și instructori din Irlanda, Franta, etc. Ne dorim clienți care sunt pe aceeași „frecvență“ cu noi și alegem cu atenție clienții noi. Este o altă “bulă” și avem o comunitate de clienți constanți care revin regulat.

Care sunt planurile pe care le aveți pentru Cross Country Farm?
Sunt într-un moment în care sunt implicat în foarte multe proiecte legate de cai în diverse locații, pe diverse paliere de activitate în diverse zone ale țării. Timpul este resursa care îmi lipsește și lipsa forței de muncă îmi consumă foarte mulți neuroni. Aștept cu viu interes angajații din Nepal pe care i-am contractat. Știu cu siguranță că nu îmi doresc o creștere a capacității, ci o creștere a calității serviciilor și un management care să îmi aducă mai mult timp liber. Investițiile au mers în ultimii ani către tehnologie și echipamente care să reducă forța de muncă, dar și către un upgrade al locației și către oameni-resursă cea mai de preț a unei afaceri de acest gen. Cross Country Farm, în viitor, probabil fie își va găsi un nou proprietar, fie va deveni un hobby sau o activitate secundară pe fondul creșterii altor activități.Este însă și va rămâne un loc în inimile multor clienți. Este un loc în care echitația de agrement se practică la un nivel calitativ foarte ridicat și ne dorim să rămânem niște lideri pe acest segment.