Cântăreață, actriță, compozitoare și entertainer, Theo Rose este produsul rar al unei industrii care mai mult cerne decât crește. A debutat devreme și s-a impus cu talent și cu o desăvârșită sinceritate. Theo Rose este mai mult decât un fenomen pop, iar turneul „Pe Vechi” o întoarce către muzica românească de altădată, reinterpretată cu nerv.
„Pe Vechi”, turneul imaginat de Theo Rose, s-a născut pornind de la două cărți, anume „Zaraza”, de Andrei Ruse, care a văzut lumina tiparului în 2014, și „Grigoraș Dinicu și Bucureștii lăutarilor de altădată”, de George Sbârcea, publicată în 2023.
Povestea vieții și carierei lui Cristian Vasile, protagonistul din „Zaraza”, una dintre marile voci ale interbelicului românesc, a inspirat-o pe Theo să se întoarcă spre muzica veche românească, spre romanțe, tangouri și melodii pierdute în negura timpului.
Pentru mine, muzica veche înseamnă origini.
Spectacolul „Pe Vechi” a fost montat pe mai multe scene din țară, în orașe precum Brașov, Ploiești, Bacău, Cluj-Napoca și Oradea. În București s-a văzut de două ori.
Repertoriul a inclus piese celebre din perioada interbelică, reinterpretate într-o formă care păstrează atmosfera originală, dar o aduce aproape de publicul de azi. Theo Rose a cântat, printre altele, „Zaraza”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?” și „Trurli”.

Invitații speciali au adus și ei contribuții importante: Damian Drăghici a urcat pe scenă în mai multe orașe, iar în București a cântat Bogdan Simion. În unele orașe, au fost incluse și scurte momente de lectură din romanul lui Andrei Ruse.
Am încercat să fac o paralelă între lumea interbelică și cea contemporană. Cred că mi-a ieșit, pentru că am avut parte de cele mai înălțătoare reacții pe care le-am primit de când profesez în acest domeniu.
Mai mult decât un concert
Turneul „Pe Vechi” nu a însemnat doar o serie de concerte, ci un proiect gândit ca un spectacol în sensul deplin al cuvântului. Totul a pornit de la o viziune coerentă, muncă de echipă și o investiție considerabilă de resurse, timp și energie.
Pentru Theo Rose, experiența din spatele scenei a fost la fel de intensă ca cea din fața reflectoarelor.
Am învățat care sunt elementele care fac diferența dintre un concert și un spectacol.
Dincolo de interpretare și repertoriu, „Pe Vechi” a presupus o construcție minuțioasă, începând cu un scenariu artistic scris de Theo, pe care l-a dezvoltat apoi împreună cu regizorul și scenograful turneului.
Întregul proces a implicat o echipă formată din aproximativ 50 de persoane: luminiști, sunetiști, tehnicieni, producători, oameni de comunicare și asistenți de producție. „A fost un proces absolut superb și mă consider din cale-afară de norocoasă că am putut lua parte la așa ceva”, a spus Theo.

Fiecare detaliu, de la modul în care se construiesc luminile într-un moment cheie până la pauze sau schimbările de atmosferă, a fost atent schițat pentru a susține povestea spectacolului.
Proiectul a fost o investiție serioasă. Costurile turneului sunt gândite să se amortizeze în timp, dar partea finciară nu a fost vreodată un obstacol pentru Theo.
Chiar dacă nu și le-ar amortiza, am certitudinea că am investit cu folos, nu doar în interes personal.
Cea mai mare provocare a fost, mai degrabă, una de conținut, anume cum să faci muzica veche să fie relevantă pentru un public tânăr, obișnuit cu altfel de ritmuri și forme de spectacol.
Versiunea reinterpretată a tangoului „Habar n-ai tu”, lansată inițial de Mia Braia, a devenit virală în mediul online, adunând sute de mii de vizualizări și comentarii din toate colțurile țării.
A fost unul dintre cele mai emoționante momente. „Pe Vechi” a demonstrat că publicul de azi este dispus să (re)descopere muzica trecutului.
Atunci când doar muzica contează
Pentru Theo Rose, repertoriul turneului „Pe Vechi” nu a fost o simplă selecție de melodii vechi, ci un întreg proces. Nu a ales piesele doar pentru notorietate sau valoare istorică, ci în funcție de ce a simțit că i s-ar fi potrivit dacă ar fi trăit în acea epocă.

Unul dintre cele mai emoționante momente ale fiecărui concert a fost, pentru Theo, finalul. Piesa „Barbu Lăutaru” a devenit un punct de descărcare emoțională, atât pentru ea, cât și pentru public.
Deși nu are cea mai solicitantă partitură, este cea mai încărcată melodie.
Este, cum o numește, „teama neexprimată a oricărui artist”. Theo a încheiat aproape fiecare spectacol în lacrimi, copleșită de intensitatea acelui moment.
Pe de altă parte, una dintre cele mai dificile piese din punct de vedere tehnic a fost „Mi-am pus busuioc în păr”, care, trebuie să recunosc, a fost preferata mea din tot spectacolul, fiindcă, deși în versiunea originală este o romanță, Theo a dus-o într-o direcție cel puțin interesantă: un blues-striptease, cu un tempo provocator și o atmosferă senzuală.
A devenit una dintre favoritele echipei. Ne înnebunește de fiecare dată. Sunt foarte mândră de felul în care am reinterpretat cântecele alese.
Publicul, însă, a avut alte momente de referință. În mediul online, clipul cu „La Ciolpani, la crucea-naltă” a adunat sute de mii de reacții și distribuiri. Totuși, pentru Theo, reacția de neuitat a venit într-un alt moment, anume din interpretarea romanței „Rița fecioara”, lansată de Ioana Radu.

Un spectacol care va rămâne
După luni intense de repetiții, deplasări și emoții, Theo Rose a încheiat turneul „Pe Vechi” cu un sentiment greu de descris.
Nu-mi venea să cred că am fost în stare să fac așa ceva. Ceva care odată mă înfricoșa, acum mi se părea familiar. Am simțit că, în sfârșit, încalț niște pantofi potriviți.
Pentru cei care nu au reușit să ajungă la niciunul dintre spectacole sau vor să retrăiască atmosfera, documentarul „Pe Vechi”, disponibil pe VOYO, oferă acces în culisele proiectului. Filmul documentar surprinde nu doar fragmente din concert, ci și tot ceea ce s-a întâmplat înainte: repetiții, emoțiile din backstage, deciziile artistice, interacțiunile cu echipa, vulnerabilitățile, încercările și reușitele.
Turneul a demonstrat că publicul are apetit pentru astfel de spectacole, care recuperează artistic fragmente din trecut. Iar Theo Rose nu se oprește aici.
bento4d bento4d„Pe Vechi” va continua în toamnă prin țară și, sper, și prin câteva orașe importante din Europa. În plus, echipa lucrează deja la înregistrarea pieselor din spectacol, care vor fi lansate atât pe vinil, un suport ce continuă firul nostalgic al proiectului, cât și pe platformele de streaming.