Search Day Night
Search

Pinot Noir Jidvei, capodoperă în trei capitole

CM 1931

Recent s-a lansat singura gamă care prezintă 3 vinuri realizate din soiul de struguri Pinot Noir: Pinot Noir Jidvei. Această capodoperă în trei capitole este unică în România, iar Pinot Noir Roșu 2019 este primul vin roșu super premium lansat de Jidvei. O poveste care se cere introdusă cu un eveniment pe măsură, ceea ce s-a și întâmplat pe 22 noiembrie, la MnaR.

„Ideea de a organiza un eveniment special pentru lansarea acestei game a pornit de la dorința noastră de a crea un context în care vinul să fie admirat și apreciat, un context care să ofere vinului românesc prestigiul și atenția cuvenite. Și pentru că ne place să punem suflet în tot ceea ce facem, am creat o experiență unică, o călătorie în fascinanta lume a vinului care a împletit autenticitatea cu erudiția, bucuria simplă a întâlnirii cu eleganța, pe parcursul căreia am descoperit noile vinuri Pinot Noir Jidvei.

Credem cu tărie că vinul românesc poate fi un adevărat brand de țară datorită valorii sale culturale importante și a calității remarcate la cele mai mari competiții internaționale și de aceea am dorit să spunem povestea  Pinot Noir Jidvei în prezența unor personalități remarcabile”, explică reprezentanții Jidvei.

CM 336

Andrei Pleșu și Horia-Roman Patapievici, în jurul unui pahar cu vin bun, au purtat o discuție deschisă, moderată de Mirela Nagâț.

„Vinul nu lasă niciun răspuns fără întrebare și fără posibilitatea convivialității, întreține spiritul comunitar și deschiderea către diferență. Vinul e tihnă, nu există băut de vin fără episodul tihnă și asta e împotriva ritmurilor care ne sufocă azi.”

Andrei Pleșu

„Vinul este o dovadă că întruparea este cheia de înțelegere a lumii, pentru că vinul este lumină întrupată, pământ întrupat, este apă și aer întrupate. El nu este, pur și simplu, un dat, el e parte din conversația neîntreruptă a omului. Acolo unde este vin este și conversație.”

Horia Roman Patapievici

Bucuria unei seri de poveste a fost desăvârșită de momente muzicale extraordinare, un pairing între muzică și vin, susținute de violoncelistul Răzvan Suma și de violonistul Valentin Șerban.

CM 1821

Printre invitații prezenți s-au aflat regizorii Cristian Mungiu și Tudor Giurgiu, actorii Elvira Deatcu, Lia Bugnar, Alex Calangiu, Adrian Nartea, criticul de film Irina Margareta Nistor, scriitorul Radu Paraschivescu, sportivul Mihai Covaliu, jurnaliștii Sandra Pralong, Amalia Enache, Cristina Stănciulescu, Marius Pancu, oamenii de radio Răzvan Exarhu, Cătălin Striblea, dar și persoane publice cu o contribuție excepțională la evoluția societății, precum Oana Gheorghiu, Virgil Ianțu, Sonia Argint, Ionela Năstase, Domnica Mărgescu și Marinela Ardelean – expert în vinuri.

„Am participat la un eveniment cu o notă transilvăneană, unde am avut onoarea să vorbesc despre vinuri, brandul țării și prima trilogie Pinot Noir (alb, roșu și roz) de la crama Jidvei, alături de Andrei Pleșu, Horia Roman Patapievici și familia Necsulescu. Un eveniment excepțional, organizat într-un cadru elegant, cuvântul cheie al serii a fost ELEGANȚA – vinurile, oaspeții, locația și până la ultimul detaliu. Felicitări, Jidvei!”

Marinela Ardelean

Gama Pinot Noir – Un trio remarcabil

Pinot Noir este un soi de struguri temperamental care reușeste să exprime din plin autenticitatea terroir-ului din Podgoria Jidvei. Vinurile roșii obținute sunt elegante, cu corp lejer spre mediu, cu minunate arome catifelate, a căror complexitate sporește odată cu trecerea timpului. Vinificat cu fantezie și pricepere, dă naștere unor vinuri albe și roze spectaculoase, cu arome delicate și tonuri fructate.

Pasiune și delicatețe transpuse într-un vin cu totul surprinzător, Pinot Noir Alb 2022. Fermecător și armonios, acest Blanc de Noir se remarcă prin îmbinarea savuroasă a aromelor de flori de tei, mere galbene și pere coapte, cu tonuri discrete de caise și pepene galben. Se distinge printr-un echilibru final, subtil și totodată, persistent.

Pentru Pinot Noir Alb 2022, în procesul de vinificație, s-a folosit doar mustul care curge la început după zdrobirea strugurilor, pentru a evita eliberarea compușilor de culoare din pieliță.

Cu o intensitate aromatică fină și caracter plăcut, deloc ostentativ, Pinot Noir Roze 2022 exprimă dăruire și eleganță. Suav și încântător, împletește arome fructate de cireșe de mai și coacăze roșii, redând în fiecare picătură prospețimea vioaie a zilelor de vară, învăluite tandru într-o adiere florală delicată.

Vinificarea Pinot Noir Roze 2022 a necesitat multă atenție, în special în etapa de macerație peliculară. Obținerea unei culori care să reflecte profilul aromatic al vinului este dovada priceperii oenologilor Jidvei.

Creativitate și curaj cuprinse într-un vin emblematic, o premieră între vinurile Jidvei care aduce laolaltă măiestria omului și inovația tehnologică. Cu o complexitate aromatică de excepție, Pinot Noir Roșu 2019 este sec și echilibrat, senzațiile de fructe roșii suculente sunt completate de aciditatea peste medie, specifică Podgoriei Jidvei, care conferă vinului o prospețime aparte și un foarte bun potențial de învechire la sticlă.

Un vin emblematic, primul vin roșu super premium realizat de Jidvei.

Maturat în liniște pentru a contura textura catifelată, 25% din vin a fost finisat în baricuri de 225 de litri din lemn de stejar franțuzesc, la prima folosire.

Strugurii au fost culeși manual dintr-o singură parcelă cu viță-de-vie de 5 hectare, situată în locatitatea Tăuni.

Swissotel Poiana Brasov 5

Accor anunță deschiderea Swissôtel în Poiana Brașov    

Accor, un jucător impotrant din domeniul ospitalității, anunță că urmează să inaugureze un hotel Swissôtel în Poiana Brașov,…

Lasă un răspuns

You May Also Like