În perioada interbelică, pălăria a avut un rol social. Aproape toată lumea purta pălărie. Atât femeile, cât și bărbații, indiferent de clasă. Unele pălării erau mai simple, altele mai bogate și mai complexe.
Pălăria era o modalitate de a arăta respect față de tine și față de stradă, mi-a explicat Cosmina Nicolescu, fondatoarea brandului Fandacsia.
Societatea interbelică trăia cu nevoia de a construi respect. Atunci când a venit comunismul, pălăria a fost aruncată de pe cap, fiind interpretată ca un simbol al unei clase sociale. Prin urmare, a fost înlocuită de bască și de basma.
Prin anii ‘70 a existat o ușoară relaxare, care a ajutat fabricile de pălării să prospere. Femeile mai elegante au început să poarte pălăria pe stradă. În acea perioadă, pălăria a devenit un simbol al unei elite nu neapărat simpatice.
Elitele care își permiteau atunci astfel de obiecte erau legate de ierarhia comunistă.
În zilele noastre, pălăria nu mai are legătură cu nicio clasă socială sau alte obstacole. Cosmina e de părere că o pălărie nu poate să fie atât de scumpă încât cineva, oricine, indiferent de pătura socială, nu și-o poate permite.
Nu sunt români snobi, cel puțin eu nu i-am întâlnit. Românii înțeleg utilitatea pălăriei și acceptă eleganța pe care aceasta ți-o dă.
Hippie Shake, magazinul unde a început totul
Cosmina Nicolescu creează și vinde pălării din liceu, cu mult înainte ca Fandacsia, brandul ei, să existe măcar sub forma unei schițe.
Era elevă în clasa a X-a la Sava, în București, atunci când s-a dus cu primele modele de pălării la Hippie Shake, unul dintre primele magazine din capitală, care există și astăzi.
Cosmina s-a dus la Mihaela, proprietara locului sau, cum s-ar fi spus in acele vremuri, patroana, și i-a zis că-i place tare mult ce vede în vitrine și că și-ar dori și ea să-și vândă creațiile acolo .
Mi-a zis: da, hai cu ele!
Prin urmare, Cosmina a devenit un antreprenor de 16 ani, care făcea cinste colegilor cu baclavale.
Dragostea pentru pălării a fost „instalată” în sufletul Cosminei de către mamă, care obișnuia să-i cumpere astfel de accesorii încă din copilărie. La numai 6 ani, creatoarea avea o tocă cu voaletă roșie.
În școală mi se spunea „franțuzoaica” datorită acelei pălării roșii.
În timpul comunismului, povestește Cosmina, această poreclă era minunată, pentru că toate fetițele visau să fie franțuzoaice. Ea era o franțuzoaică care juca fotbal și purta o pălărie roșie extrem de elegantă, achiziționată de la o fabrică din Timișoara, care, bineînțeles, că nu a mai prins zilele noastre.
Această pasiune i-o datorez mamei mele. Tot ea m-a învățat și ce e cochetăria.
Cosmina e de părere că această cochetărie nu e o slăbiciune tipic feminină, ci, de fapt, e o mare putere feminină și chiar o artă. Poți transmite numeroase mesaje prin vestimentație, care nu se adresează oricui, ci își așteaptă pe umeraș, raft sau manechin cititorul potrivit.
E ca și cum ai purta o scrisoare de la cineva drag, un poem sau chiar un roman în fiecare moment al zilei.
A doua pălărie foarte dragă Cosminei a fost tot una roșie, primită prin școala generală. E vorba de o Fedora. Acea pălărie a făcut-o să capete mai multă putere în pre-adolescență și adolescență, perioadele în care ai nevoie de o costumație care să-ți dea încredere, să te ajute să îți conturezi propria identitate.
Atunci când a pășit pentru prima oară pe coridorul liceului, Cosmina purta o pălărie mov cu foarte multe broșe strălucitoare, care era destul de grea. Totuși, era modalitatea tinerei creatoare de a transmite cine e și chiar de a face o selecție a posibililor interlocutori.
Era destul de evident că fata cu pălărie mov e destul de ciudată, desigur, și creativă. Poate nu ar trebui să vorbim cu ea numai despre cum e vremea afară. E nevoie de ceva mai elaborat.
În vremurile în care nu orice tânăr purta pălărie, Cosmina combina una mov cu o perucă albă. Asta se întâmpla imediat după Revoluție. A avut norocul de a avea niște profesori nu doar indulgenți, ci care și încurajau această libertate vestimentară.
Nu mi-au fost vreodată castrate gusturile vestimentare și excentricitățile. Am avut norocul să întâlnesc oamenii potriviți la momentul potrivit. Datorită lor mi-au crescut aripile și am putut să-mi însușesc și acest obiect care-mi era foarte drag de atunci.
Când se gândește la mentorii pe care i-a avut de-a lungul timpului, Cosmina se gândește la mulți băieți morți, mulți de prin cărți.
Bineînțeles, au fost și contemporani care i-au marcat traseul, dar în cariera ei cel mai greu au cântărit anumiți pictori precum spaniolul Francisco de Zurbarán, o figură ascetică, de care s-a îndrăgostit în liceu și care l-a reprezentat pe Sfântul Francisc. A pictat puține figuri laice, fiindcă a fost fascinat de o singură modă.
Pentru Zurbarán, foarte fashion era costumul de călugăr.
Temele care se regăsesc în arta lui sunt evlavia, extazul, bucuria religioasă, suferința, compasiunea, mila, empatia pe care o transmiteau personajele sale religioase. Pentru Cosmina a putut fi un mentor datorită felului în care vibrau toate aceste valori doar prin multe nuanțe de brun, din alb și negru.
Un alt mentor a fost Marcel Proust, care, cu toate că stătea închis într-o simplă încăpere, mintea lui putea să cutreiere tot Parisul. Era un om foarte prezent, foarte atent la detalii, cu toate că nu ieșea din acea cameră.
Regizorul care a început să bată la ușă
Totuși, după finalizarea studiilor, creatoarea a ales o altă carieră, de care nu se dezice acum, anume cea de regizoare. A activat în acest domeniu mult timp, până când pălărierul a început să devină vocal. Voia să iasă la suprafață.
În perioada în care regizorul a vorbit mai mult, am continuat să fac pălării. Cele mai multe ajungeau cadouri pentru prietene.
La începutul anilor 2000, Cosmina lucra la o emisiune care-i era foarte dragă, la Arena Leilor. Atunci a cunoscut niște antreprenori deosebiți, pasionați, niște „lei” care aveau antreprenorialul inscripționat în ADN, care nu voiau doar să vândă ceva, ci să schimbe, să transforme ceva în bine în societate, și asta doar cu propriile forțe.
Atunci a explodat ceva în mintea Cosminei. Și-a dat seama că toate pasiunile pe care le ai nu trebuie ascunse în interiorul tău, ci exprimate.
Fandacsia nu a început, în 2007, ca o afacere, ci ca o modalitate de a dialoga cu lumea.
Știa că era puțin probabil ca primele modele de fandacsii care conțineau o siluetă feminină care purta un steag, în vârful căreia era o pasăre să fie un succes comercial. Totuși, acele fandacsii au fost un succes. Cosmina are o altă definiție pentru acest cuvânt. Pentru ea, succesul a însemnat să cunoască oameni care să o înțeleagă.
Înainte de Fandacsia, Cosmina obișnuia să se adreseze, prin ceea ce crea ca regizor, maselor.
O emisiune pe care o făcea avea undeva la 50.000 de telespectatori, asta în punctele cele mai slabe de audiență. Uneori creștea la 200.000 sau 500.000 de telespectatori. Ajungea cu un mesaj efemer la mințile tuturor acestor oameni, repede și simultan.
După ce a pus bazele atelierului de pălării, mesajul ei ajungea la o singură persoană, la o femeie care se uita în oglindă și își punea o pălărie pe cap. A fost o trecere de la un gen major de exprimare, fiindcă rolul tău era să schimbi mentalitățile românilor în afaceri, la un gen minor, unde nu obțineai cine știe ce.
Nu se mai bătea cu fantomele comunismului în materie de economie, ci primea numai un zâmbet într-o oglindă și vedea siguranța femeii care se simte mai puternică datorită unei pălării.
Poți ajunge să percepi această trecere ca o decădere, însă pentru mine a fost o evoluție, o elevație de la non persona unui număr la individualitatea unei întâlniri, mi-a mărturisit Cosmina. Cu toate acestea, având în vedere că a fost în ambele puncte, acel zâmbet al unei femei cu o pălărie nouă care pare minor o umple, astăzi, de bucurie.
Sunt extrem de onorată să particip la fiecare zâmbet din oglindă.
Plăcerile vinovate ale unui designer
Atunci când a început să producă, bineînțeles că la o scară mică, pălării, familia a fost cea care a susținut-o. Totuși, sprijinul lor a fost mai mult moral și emoțional decât financiar. Cosmina nu a început această călătorie în lumea designului de pălării cu un fond de investiții.
Materialele pe care le procura în acele vremuri nu erau neapărat dedicate pălăriilor. Obișnuia să dea naștere unor pălării din catifea. Atunci a descoperit o nouă plăcere, pe care crede că orice creator vestimentar o are, anume aceea de a căuta și găsi materiale.
Această plăcere m-a motivat să creez în continuare.
Cosmina adora și adoră să colinde magazinele în căutarea unor materiale perfecte. Colecționa chiar și nasturi, cu toate că pălăria e un accesoriu care nu prea are nevoie de acest element în altă formă decât decorativ.
Descoperea magazine în cele mai neașteptate cotloane ale Bucureștiului, magazine care, bineînțeles, au dispărut. Era un client fidel al buticurilor care miroseau a mătase.
Această activitate atât de plăcută nu s-a estompat. Acum, totuși, nu se rezumă numai la București ori România. Cosmina s-a întors de la Londra în zorii zilei în care am stabilit interviul. A căutat magazine cu comori pe străzile londoneze.
A vizitat mai multe case mici, înghesuite, în stil edwardian, unde găsești numeroase sertare cu tot felul de pene decorative, unde întâlnești doamne care vorbesc tare și ți se adresează numai cu „darling”.
Discuțiile care conțin „darling, dar ce pene îți plac?” mă fac să zâmbesc.
Atunci când concepe o pălărie, creatoarea se simte ca un șoarece care mănâncă cașcaval. Este în extaz. Se simte cu totul în afara timpului. E doar ea, cu schița unei pălării, iar în acel moment se hrănește precum un călugăr budist care meditează.
E o activitate pe care ar face-o zilnic, dar, din păcate nu are mereu timp de asta. Totuși, există perioade în care se revanșează și creează mai multe pălării noi deodată.
Când creează pălării, Cosmina Nicolescu nu concepe colecții. Uneori creează serii, atunci când sunt în colaborare cu anumiți designeri. De exemplu, seria realizată împreună cu Lucian Broscățean.
Nu ține cont de regulile unei colecții. Între pălării există o legătură mai degrabă spirituală, fiindcă toate provin din aceeași sursă de inspirație. Își dorește ca fiecare piesă să aibă individualitatea ei.
Libertatea vestimentară și alte fandacsii
În ultimul deceniu, oamenii au devenit mult mai liberi. Majoritatea au prins curaj să se exprime mai mult prin vestimentație. Așadar, s-au înmulțit și iubitorii de pălării.
Atât doamnele, cât și domnii, cu toate că sunt mai puțini, sunt mult mai dispuși să se joace. Cosmina e de părere că e o evoluție îmbucurătoare în materie de libertate personală și asumare.
Extravaganța vine din interior și este valoroasă. Dacă corpul tău și persoana ta interioară simt nevoia de a adopta un astfel de stil, Cosmina e de părere că trebuie lăsată să iasă la suprafață, fiindcă este sănătoasă.
În lumea fandacsiilor, pălăriile sunt foarte diferite. Există unele de pupat, numite French Kiss, care au un bor mai mic și sunt ideale pentru acest moment. De asemenea, există pălării de plajă, pălării de oraș, pălării de bicicletă, pălării de sedus, pălării de ținut la distanță, pălării triste, vesele, temătoare, pălării extrovertite, care să atragă atenția, pălării introvertite, sub care să te ascunzi.
Există pălării pentru fiecare mișcare a sufletului. Pălăria îți poate da curaj, acesta e sloganul meu.
Cosmina crede că atunci când te simți nehotărâtă și ai nevoie de o bomboană vizuală, tot ce trebuie să fac e să pui o pălărie pe cap. Vei vedea că atunci ceva magic se va întâmpla. Vei arăta minunat, vei arăta încredere, vei străluci, vei arăta frumusețe, te vei simți, pur și simplu, mai bine.
