Fundația Calea Victoriei și Opera Națională București deschid Grădina Viselor, pe 5 ianuarie 2025, de la ora 19.00, la Concertul Extraordinar de Anul Nou.

Evenimentul de gală ajunge la ediția a XI-a și promite o experiență sonoră memorabilă în universul unor mari compozitori precum Mozart, Rossini, Donizetti, Bizet, Offenbach și Strauss Fiul.
Invitată specială este mezzosoprana Ruxandra Donose, solistă de talie mondială, una dintre cele mai mari artiste lirice cu o carieră internațională prestigioasă.
Începând din anii ’90, Ruxandra Donose a cântat pe marile scene ale lumii, precum Covent Garden din Londra, Metropolitan Opera din New York și Opera de Stat din Viena.
Ruxandra Donose va fi acompaniată de Alexandru Constantin, unul dintre cei mai apreciați artiști ai Operei Naționale București, un talentat bariton cu o voce profundă, puternică și expresivă. Cei doi soliști vor aduce în fața publicului arii și duete celebre, povești de dragoste din opere precum Carmen, Cosi fan Tutte, Bărbierul din Sevilla sau Lucia di Lammermoor, toate acestea în decorul elegant și fastuos al Operei Naționale București.
„Dacă ar fi să unim toate aceste personaje feminine pe care le voi interpreta sub o idee, toate sunt femei puternice, independente, cu personalitate, care nu stau în umbra nimănui.”
Ruxandra Donose
Carismaticul dirijor Tiberiu Soare va călăuzi spectatorii, împreună cu Symphactory Orchestra, într-o experiență magică prin Grădina Viselor.
Evenimentul este realizat cu sprijinul JTI România, Casa de Avocatură BONDOC & ASOCIAŢII, Midas Electronics, PwC România și Jidvei. Revista Haute Culture este partenerul media al Concertului Extraordinar de Anul Nou.
Biletele sunt disponibile pe Eventim.ro