Imaginea Anului 2025 este semnată de fotografa palestiniană Samar Abu Elouf, realizată pentru The New York Times, și îl surprinde pe Mahmoud Ajjour, un băiat de 9 ani din Gaza, grav rănit în timp ce fugea de un atac israelian.
Fotografia, realizată în Doha, unde atât fotografa cât și copilul au fost evacuați, este o reprezentare liniștită, dar profund tulburătoare, a unui copil cu brațele amputate, privind pe fereastră. Imaginea vorbește nu doar despre o tragedie individuală, ci și despre efectele de durată ale războiului asupra generațiilor viitoare.

„Este o fotografie tăcută, dar care vorbește tare. Povestea acestui băiat este și povestea unui război ale cărui consecințe vor dura generații întregi”, a declarat Joumana El Zein Khoury, director executiv World Press Photo.
Alături de câștigătorul premiului principal, juriul a selectat și două imagini finaliste: Night Crossing, de John Moore (SUA, Getty Images) – migranți chinezi la granița dintre SUA și Mexic, surprinși într-un moment de intimitate și vulnerabilitate; Droughts in the Amazon, de Musuk Nolte (Peru/Mexic) – o mamă și fiul ei, afectați de seceta extremă care lovește pădurea amazoniană.


În total, 42 de proiecte și fotografi au fost premiați în competiția World Press Photo 2025, selectați din 59.320 de imagini înscrise de 3.778 de fotografi din 141 de țări. Noua structură a competiției a permis o reprezentare mai largă, cu trei câștigători la categoriile Single și Story pentru fiecare regiune, plus câte un câștigător pentru proiecte pe termen lung. 30 dintre cei 42 de câștigători sunt locali în raport cu țara unde au realizat proiectul, subliniind importanța perspectivelor din interiorul comunităților fotografiate.
Temele abordate variază de la conflicte, migrație și criza climatică, la identitate de gen, proteste sociale, și portrete intime ale rezilienței umane. Imaginile documentează realități din țări precum Kenya, Haiti, El Salvador, Myanmar, Sudan, Nigeria, Thailanda, Iran sau Ucraina și prezintă povești puternice despre familie, comunitate și supraviețuire în fața adversității.
Expoziția World Press Photo ajunge din nou la București
Și în 2025, expoziția va călători în peste 60 de orașe din întreaga lume – printre care Amsterdam, Londra, Roma, Rio de Janeiro, Sydney – și va ajunge din nou la București, în luna mai, prin Fundația Eidos ce aduce expoziția de 14 ani în România.
pam4d monperatoto monperatoto toto slot slot gacor kampungbet monperatoto bandar togel pam4d vanujacoffee.com pam4d pam4d pam4d