The Marmorosch Bucharest Autograph Collection a celebrat lansarea noului său meniu de toamnă / iarnă printr-o cină-eveniment exclusivistă dedicată descoperirii aromelor sezonului.
Într-o atmosferă elegantă completată de muzică live și degustări atent orchestrate, invitații au avut ocazia să descopere o veritabilă călătorie culinară prin aromele sezonului rece.
Noua colecție gastronomică, semnată de Chef Alin Berba și Chef Laurențiu Vasilachi, reinterpretează ingredientele de sezon într-o manieră rafinată, cu accente contemporane și o profunzime care evocă ideea revenirii la rădăcini. Fiecare preparat explorează echilibrul dintre confortul familiar și creativitatea modernă, fiind completat de o selecție de vinuri românești și internaționale, atent curatoriată de Somelierul Eduard Jakab.
„Prin acest meniu, ne dorim să aducem oaspeților o experiență autentică, construită în jurul ingredientelor locale și al emoției. Este un demers care reflectă filosofia The Marmorosch – aceea de a transforma fiecare moment într-o poveste memorabilă, ghidată de pasiune, atenție la detalii și respect pentru tradiție”, a declarat Tadas Evaltas, General Manager The Marmorosch Bucharest.
Evenimentul de tasting a oferit celor prezenți șapte preparate-surpriză: de la reinterpretări moderne ale bucătăriei românești, până la influențe franțuzești și nordice, fiecare acompaniat de note muzicale delicate și detalii oferite de echipa culinară.
Recent, The Marmorosch Bucharest a fost distins cu o Cheie Michelin, alături de prezența în Ghidul Michelin, unul dintre cele mai influente ghiduri culinare din lume, o recunoaștere care confirmă angajamentul constant al hotelului față de excelență și inovație în ospitalitate. Această performanță consolidează poziția sa ca una dintre cele mai prestigioase destinații culinare și hoteliere din România.
The Marmorosch Bucharest își reafirmă poziția de reper al ospitalității românești, fiind desemnat recent „Cel mai bun hotel din România” de către Hospitality Culture Institute, în cadrul prestigioasei gale Romanian Hospitality Awards 2025. Această recunoaștere vine să completeze performanțele recente ale hotelului, confirmând standardele înalte de calitate, atenția pentru detalii și pasiunea autentică pentru experiențe memorabile oferite oaspeților.
Inaugurat în 2021, după restaurarea completă a unei clădiri bancare din secolul al XIX-lea, The Marmorosch Bucharest Autograph Collection îmbină eleganța patrimoniului arhitectural cu ospitalitatea modernă, oferind oaspeților experiențe care îmbină rafinamentul, confortul și autenticitatea spiritului local.
Relația dintre actrița Ada Galeș și mama ei, Antoneta (Tony) Galeș, scriitoare și coach, se construiește de peste trei decenii pe sinceritate, umor „cât mai negru” și capacitatea de a transforma încercările în lecții de viață.
Antoneta avea doar 20 de ani când a aflat că este însărcinată. „Cumva am fost surprinsă”, și-a amintit ea. Medicul i-a spus atunci că, dacă va renunța la sarcină, este posibil să nu mai poată avea copii.
M-am gândit că, la 30 de ani, când voi dori, probabil, copii, nu voi fi în stare să mă confrunt cu asta. Și am zis că este cel mai bun moment, pentru că era singurul.
A luat tratament până în luna a șaptea și, în cele din urmă, Ada a venit pe lume ca o minune. Ca mamă tânără, Tony și-a propus să asigure „sănătatea mentală, emoțională și fizică” a fiicei sale, dar recunoaște că nu i-a reușit mereu. „Am reparat foarte multe lucruri, pentru că am făcut foarte multe greșeli. Eram foarte tânără. Am avut puterea să spun că am greșit, că îmi pare rău.” Ada confirmă că acea sinceritate a vindecat multe răni.
De exemplu, tendința mamei de a o critica cu scopul de a o impulsiona a lăsat urme. „Mi-a pus destul de multă presiune pe «nu sunt destul de bună». Dar în relația noastră am reușit să reparăm asta.”
Pentru Ada, faptul că mama i-a povestit că la început a luat în calcul avortul nu a fost o traumă, ci o dovadă de onestitate.
Mi se pare lipsit de respect să judeci femeile pentru astfel de gânduri. Eu, la vârsta la care mama a decis să mă facă pe mine, am decis să fac un avort. Sunt mândră de femeile care au luptat pentru aceste drepturi și au câștigat aceste libertăți.
Arta care le leagă
Creativitatea a fost un liant important. Au pictat împreună, au inventat povești și și-au încurajat reciproc imaginația. Ada povestește cu admirație cum mama sa a fost întotdeauna o inspirație.
Este foarte mișto și foarte onorant să am o mamă ca Tony. A avut super mare încredere în mine.
Această creativitate a luat forme neașteptate, fiindcă nu era doar o joacă, ci un mod de a construi încrederea și libertate interioară.
În plus, Tony i-a oferit Adei spațiul de a greși și de a-și descoperi propriul drum artistic. Chiar și atunci când Ada făcea „prostii la 20 de ani”, cum povestește cu autoironie, mama ei nu a intervenit cu teamă sau control, ci cu încredere, fiindcă „știa că o să fiu bine.”
Vara greutăților
Un moment de cumpănă a venit recent, când, la începutul verii, Ada a fost diagnosticată cu cancer. A trecut prin patru operații și luni întregi de recuperare, dar și-a păstrat vocea intactă și s-a întors pe scenă.
Experiența a fost intensă și am trecut prin care ea cu multă… curiozitate. Sunt mândră și de mine, și de mama.
Antoneta a rămas un sprijin constant, fără să îi impună decizii, nici măcar medicale: „Îi sunt recunoscătoare pentru cât de dreaptă și blândă a fost, pentru cât de tare m-a lăsat pe mine să fiu.”
Dincolo de greutăți, cele două și-au cultivat umorul și curajul. Tony a avut puterea să se mute la București la 55 de ani, cu entuziasm și bucurie pentru viață. Ada o descrie ca pe o femeie care îi arată zi de zi cum să trăiască autentic.
Împreună, lucrează la un „caiet pentru adolescenți”, un instrument de auto-reflecție și dezvoltare emoțională, proiect care continuă tradiția „Caietului fericirii”, lansat anterior de Antoneta.
Dacă ar trebui să-și definească relația într-un singur cuvânt, Tony alege „bucurie”.
Un părinte are șansa de a primi în viața sa un copil pe care îl poate ajuta să devină un adult autonom și fericit. Relația noastră continuă să fie un dar.
Ada alege „siguranță”.
Este o relație de plină siguranță, chiar și atunci când nu suntem de acord. Și cred că este important să te simți în siguranță să te și cerți cu cineva.
Trendurile de toamnă vin cu surprize și multă diversitate, iar noua colecție NINE WEST, recent lansată la CCC, este exemplul perfect.
De-a lungul anilor, brandul a reușit să combine eleganța cu stilul actual, prezentând pantofi și accesorii care se potrivesc oricărei ocazii.
Indiferent dacă ești în căutarea unui look chic de zi cu zi sau a unui plus de rafinament pentru o seară specială, noua colecție sigur îți va atrage atenția.
Cele mai în vogă culori ale sezonului
Noile produse din colecția NINE WEST se remarcă nu doar prin eleganța lor atemporală, ci și prin paleta cromatică atent aleasă, care surprinde spiritul toamnei.
Negrul rămâne esența stilului – nuanțele intense și detaliile subtile conferă fiecărei ținute un caracter unic. Roșul și burgundy adaugă energie și senzualitate, iar tonurile profunde se remarcă atât în ținutele de zi cu zi, cât și în cele de seară. Nuanțele de bej și nude sunt ideale pentru iubitoarele de clasic delicat, dar plin de caracter – se potrivesc cu aproape orice ținută și aduc o perspectivă nouă inspirațiilor vestimentare.
Strălucirea colecției este completată de accentele aurii, care subliniază stilul sofisticat și…atrag privirile de fiecare dată.
Un pas stilat în tendințele toamnei
Sezonul acesta, NINE WEST mizează pe diversitate, fără să renunțe la stilul clasic. Noua colecție pune în valoare atât tocurile elegante, cât și modelele de ghete scurte sau cizme până la genunchi.
Tocuri înalte, accente aurii și platforme discrete – toate inspirate de spiritul unui brand care îmbină eleganța cu confortul.
Fiecare model este creat pentru a se potrivi unui stil de viață urban, dar și pentru a ieși în evidență prin rafinament și lux. Modelele în tendințe se asortează cu o fustă conică, pantaloni culotte sau cu o salopetă chic.
Gențile NINE WEST – eleganță în fiecare detaliu
Colecția este completată de gențile NINE WEST – de la genți clasice și clutch-uri elegante, până la tote bag-uri cu texturi bine definite. Un accent deosebit este pus și pe rucsacurile minimaliste, dar practice, cu lanțuri aurii. Fiecare model scoate în evidență personalitatea unei ținute, iar detaliile rafinate, accentele metalice sau cusăturile discrete creează un look unitar alături de pantofii aleși. Toate aceste elemente transformă gențile colecției într-o alegere versatilă, perfectă atât pentru ținute office, ieșiri casual cu prietenii, cât și pentru ocazii speciale.
Noua colecție NINE WEST de la CCC îmbină stilul clasic, strălucirea subtilă și accentele moderne. Este alegerea perfectă pentru femeile care își doresc să fie elegante, încrezătoare și la modă în orice situație. Descoperă un univers al culorilor, formelor și detaliilor care te ajută să-ți exprimi stilul personal.
Noile modele NINE WEST sunt disponibile în magazinele CCC, în aplicație și online pe ccc.eu.
Irina Stoenescu, vicepreședintă WIN Alliance și președintă WIN Gallery, transformă arta contemporană din România într-un veritabil catalizator social și cultural. Ea combină pasiunea pentru artă cu viziunea strategică de a crea comunități, punând accent pe acces, educație și sustenabilitate în mediul artistic românesc.
WIN Gallery a luat viață în mai 2023, din convingerea că arta are un rol fundamental în formarea unor comunități mai creative, mai abile și mai bine pregătite pentru provocările viitorului. Viziunea pe care o are este una holistică, fiindcă promovează arta nu doar ca formă estetică, ci ca mod de comunicare universal, care conectează oameni, idei și culturi.
De la vernisajele organizate frecvente, la proiecte transdisciplinare, care implică mediul bancar, medical, etc., la diplomație culturală și inițiative dezvoltate în parteneriat cu fundații educaționale, Irina aduce împreună oameni cu experiențe diferite dar la fel de valoroase. Astfel, WIN Gallery facilitează accesul și aprecierea artei contemporane și oferă un cadru unic pentru networking.
Galeria nu este doar o platformă unde au loc expoziții, ci un spațiu al dialogului – pe plan extern și intern. WIN Gallery a promovat cu succes expoziții în Spania (Madrid, Sevilla, Malaga și Marbella), Portugalia (Lisabona), a susținut proiecte in UK (Londra) și a organizat numeroase evenimente culturale cu reprezentanți ai altor țări în România (e.g. Ambasada Sloveniei, camere de comerț bilaterale, etc.).
Totodată, prin colaborările cu studenți, tineri artiști și antreprenori, în contextul WIN Alliance, ea a adus arta în spațiul locativ și profesional, subliniind rolul vital al esteticii în crearea unor medii confortabile, stimulative și sustenabile.
Haute Culture: WIN Gallery este o galerie tânără și efervescentă. Atunci când ați luat decizia de a fonda acest loc, ce simțeați că lipsește pe piața de artă din România sau ce vă doreați să oferiți nou și diferit?
Irina Stoenescu: WIN Gallery a luat naștere din dorința noastră de a aduce frumosul, arta mai aproape de publicul larg dar și de a construi comunități prospere oferind oportunități inedite de a socializa și de a investi – timp, idei și resurse financiare. Ne-am gândit la ceea ce aduce plăcere și bunăstare pe termen lung. În egală măsură am analizat ce anume ar completa celelalte activități din cadrul ecosistemului WIN Alliance, care include dezvoltare imobiliară, brokeraj și motorsport. De fapt, ideea a pornit chiar din zona de real estate. Noi credem că un dezvoltator nu modelează doar spații fizice, ci și comunități. De aici a apărut dorința de a crea proiecte care să stimuleze intelectual, să aducă un plus de frumos în spațiile de locuit și de lucru și să ofere valoare clienților noștri.
Galeria a venit, astfel, ca o extensie firească. Pentru mine a fost o bucurie imensă, fiindcă arta este una dintre marile mele pasiuni, alături de lectură. Ne-am dorit ca WIN Gallery să fie mai mult decât un spațiu de expunere, să devină un hub cultural vibrant, unde arta să fie pusă în dialog cu alte discipline.
Organizăm frecvent evenimente care explorează aceste conexiuni. De pildă, săptămâna aceasta pregătim o serie dedicată relației dintre medicină și artă, în parteneriat cu Aida Ivan și clinica sa specializată în neurofeedback și alte modele care îmbunătățesc modul de funcționare și performanțele creierului.
HC: Ce își dorește consumatorul de artă din România, în acest moment, și cum simțiți că s-au schimbat gusturile și așteptările celor care vă trec pragul, de la începuturile WIN Gallery și până acum? Chiar dacă nu e mult timp, viteza cu care se schimbă trendurile și gusturile e mai mare ca oricând în istorie.
IS: Cred că gusturile în artă sunt, prin excelență, subiective. Există colecționari care rămân atașați de zona clasică și se îndreaptă către marii maeștri, dar și mulți care aleg lucrări mai puțin cunoscute, pur și simplu pentru emoția pe care le-o transmit. Aceasta este, de altfel, motivația predominantă, anume că oamenii cumpără pentru că le place ceva, iar abia apoi intervin celelalte considerente.
Desigur, există și colecționari care privesc arta, în primul rând, ca pe o investiție și devin esențiale criterii precum cota artistului sau vizibilitatea lui în anumite cercuri. Din perspectiva noastră, ceea ce contează este să nu facem niciodată compromisuri la calitate – a produsului, a procesului de achiziție, a relației pe termen lung cu artiștii noștri.
Nu cred că un curent artistic este superior altuia, de exemplu un impresionist nu este „mai valoros” decât un cubist, ci pur și simplu exprimă altfel. Atunci când selectăm lucrări, ne raportăm la mesajul pe care dorim să îl transmitem atât prin lucrările individuale, cât și prin ansamblul expoziției. Căutăm coerență, consistență și acea capacitate a artei de a genera dialog.
Preferințele publicului sunt greu de generalizat. Am expus artiști foarte diferiți, iar toți au fost bine primiți. De exemplu, retrospectiva doamnei Marinela Măntescu-Isac a adus un aer clasic, reconfortant, boem pe alocuri și meditativ în alte ipostaze în timp ce expoziția lui Carmen Marin a explorat dimensiuni spirituale profunde, uneori chiar zguduitoare, care solicită timp de contemplare și introspecție. Arta nu este niciodată despre “un singur gust”, ci despre întâlnirea dintre privitor și mesaj.
Pentru mine, esențial este ca arta să transmită o stare, să ridice întrebări și să creeze un punct de conversație. O lucrare plasată într-o casă sau într-un birou vorbește, inevitabil, despre cel care a ales-o. De aceea, cred că arta nu este nici rezervată elitelor, nici redusă la un simplu obiect decorativ.
HC: Cât de dificil este să apropii Gen Z de ideea de artă și de experiența unei galerii?
IS: Cred că frumosul are puterea de a atrage – de la sine, magnetic- indiferent de vârstă. Suntem foarte mândri că am reușit să aducem la galerie nu doar tineri din generația Z, ci chiar și copii de cinci-șase ani. Țin minte o fetiță care m-a impresionat enorm. Venise la un vernisaj unde aveam și un moment muzical. La început părea copleșită, poate chiar puțin plictisită, pentru că era înconjurată, în cea mai mare parte, de adulți. Dar, după ce a avut răgazul să privească lucrările și mai ales să asculte muzica, a venit la mine și mi-a spus: „Mi-a plăcut foarte mult, pot să mai vin și fără mami, dacă ea este ocupată?”. A fost ca o gură de aer proaspăt, pentru că reacția ei era sinceră, nefiltrată.
Cred că acesta este marele avantaj al unei galerii cu prezență fizică. Nu doar că îți oferă plăcerea de a privi, dar creează și un cadru de interacțiune, unde se pot lega prietenii și pot schimba idei. Este un tip de experiență care nu poate fi replicat în mediul online.
Desigur, online-ul rămâne esențial, fiindcă prin el reușim să ajungem la peste un milion de oameni anual, dar ceea ce se întâmplă în spațiul galeriei are o valoare aparte, prin contactul direct și autentic, prin acea energie și inteligență comună care transcende individul.
HC: Care trebuie să fie atributele unei galerii de artă care să țină pasul cu lumea de azi, cu tendințele, cu modul diferit al oamenilor de a consuma arta și de a interacționa cu ea?
IS: Cred că o galerie de artă, pentru a ține pasul cu lumea de azi, trebuie să fie prezentă atât fizic, cât și online. Spațiul galeriei oferă experiența unică a contactului direct cu lucrările și cu ceilalți vizitatori. Dar, în același timp, online-ul completează acest rol, pentru că face arta accesibilă unui public mai larg, dincolo de cei care pot participa la un anumit vernisaj sau prezentare. De aceea, cred că o galerie modernă trebuie să fie activă pe toate canalele, de la Facebook, Instagram, TikTok și YouTube, să se folosească de tehnologie ca de un instrument de apropiere, nu ca de un substitut.
Un alt atribut important este deschiderea către noile forme de expresie artistică. Noi am inclus, de exemplu, și artă digitală, pentru că nu credem în opoziția dintre clasic și nou, ci în complementaritate.
Trăim o perioadă de tranziție, în care apar întrebări fundamentale despre inteligența artificială: cine este autorul, ce înseamnă autenticitatea, cât mai contează talentul? Sunt dileme firești și cred că ar trebui discutate, dar răspunsurile vor fi distilate în timp.
Și, poate cel mai important atribut, anume o galerie trebuie să rămână un loc al emoției. Arta nu este doar imagine, ci imagine încărcată de trăire. Iar emoția este profund umană și nu poate fi replicată doar prin tehnologie.
Cred că rolul unei galerii de azi este să păstreze această dimensiune vie, să aducă împreună tradiția și inovația, tehnicul și emoționalul, astfel încât arta să continue să inspire, să provoace și să conecteze oameni.
HC: Care au fost cele mai importante momente din cronologia WIN Gallery de până acum, acele ipostaze care au contribuit decisiv la conturarea unei reputații și la clădirea unei comunități puternice?
IS: Au fost mai multe momente importante în acești doi ani, dar dacă ar fi să aleg trei, aș începe cu inaugurarea galeriei. A fost definitorie și ne-a surprins în cel mai frumos mod. Am organizat atunci două evenimente, în două seri consecutive, și am avut peste 350 de participanți în total. Pentru noi, a fost validarea faptului că oamenii își doreau un astfel de spațiu, că simțeau nevoia să se adune în jurul artei într-un cadru clasic, fizic, de întâlnire și dialog.
Al doilea moment important a fost formarea WIN Alliance, adică integrarea galeriei în ecosistemul nostru de business, alături de diviziile de real estate, brokeraj și motorsport. A fost modul prin care le-am arătat clienților noștri că pot beneficia de o gamă variată de servicii, interconectate. Spre exemplu, cei care achiziționează proprietăți primesc acces la oferte preferențiale în galerie, iar membrii galeriei beneficiază la rândul lor de avantaje și în celelalte domenii. Astfel, comunitatea noastră a devenit mai puternică și mai bine închegată.
Al treilea moment de referință a fost participarea la o expoziție în Spania, organizată împreună cu Institutul Cultural Român de la Madrid și cu ARCO, târgul internațional de artă. Deși aveam doar un an de existență, am trecut printr-un proces de selecție și am fost incluși pe un circuit dedicat colecționarilor. A fost un test important pentru noi, un exercițiu de aliniere la standardele internaționale și, în același timp, o confirmare că direcția pe care am ales-o este una validată și în afara granițelor.
HC: Încă mai există stinghereala sau teama de a intra într-o galerie de artă, în anul 2025?
IS: Cred că imaginea artei ca fiind „snoabă” mai există încă în mentalul colectiv, iar asta poate genera o anumită “stinghereală”. Desigur, o minimă educație în istoria artei ajută să înțelegi și să apreciezi mai bine o lucrare, fie că vorbim de pictură, sculptură, ceramică sau tapiserie. Dar, dincolo de orice cunoștințe, cel mai important este să-ți dai voie să privești arta cu libertate, cu ochii și cu sufletul larg deschise. În fond, arta este una dintre cele mai frumoase forme de exercitare a libertății de gândire. Această libertate nu aparține doar artistului, ci și privitorului.
Odată expusă, o lucrare trăiește prin reacțiile oamenilor și prin validarea comunității, iar ceea ce rămâne în timp ca „artă clasică” este, de fapt, rezultatul acestei întâlniri dintre creație și societate.
De aceea, nu aș vorbi despre frica de a intra într-o galerie. Mai degrabă, eu cred că mulți oameni s-ar surprinde plăcut pe ei înșiși dacă și-ar da șansa să participe la un vernisaj, de exemplu. Noi, cel puțin, nu ne dorim să fim scorțoși, dimpotrivă, încercăm să creăm un spațiu deschis și prietenos. Până la urmă, eu cred că arta nu este doar plăcere, ci și nevoie.
Dacă privim în urmă, la picturile rupestre din Lascaux sau Altamira, vedem că oamenii au simțit nevoia să creeze artă chiar într-un context în care supraviețuirea era prioritară. Asta arată că arta este o aspirație fundamentală a umanității, o parte esențială din ceea ce suntem.
HC: Cum se formează un colecționar de artă? Care este procesul prin care cineva care este interesat de artă, dar nu neapărat cunoscător, poate începe o colecție, cu ajutorul unui specialist de la WIN Gallery?
IS: Cred că o colecție care își păstrează valoarea – pentru proprietar și societate- se naște dintr-o simbioză între artist, colecționar și galerie. Rolul galeriei este, pe de o parte, să susțină artistul pe termen lung, să-l ajute să crească, să-i ofere vizibilitate și să-i consolideze parcursul. Pe de altă parte, ea este și un liant între artist și colecționar, pentru că aici se naște o relație de prietenie și de încredere.
Ca specialist, trebuie să cunoști foarte bine gusturile celui care vrea să înceapă o colecție, dar și să-i oferi repere, opțiuni și context.
Alegerea unei lucrări nu este doar o chestiune estetică, ea ține de personalitate, de educație, de profesie, de pasiuni, de arhitectura casei, etc.
Noi, la WIN Gallery, am ales să ne concentrăm asupra artiștilor contemporani.
Cred că un colecționar la început de drum are nevoie de această îndrumare pentru a înțelege nu doar valoarea estetică a unei lucrări, ci și relevanța ei în contextul actual. Și, mai ales, are nevoie să descopere bucuria de a lăsa o amprentă asupra timpului pe care îl trăim, lucru pe care arta contemporană îl poate exprima în mod direct.
HC: Cum decurge procesul de selecție al artiștilor expuși în cadrul galeriei și cât de mult contează și flerul/intuiția unui galerist de artă în privința perspectivelor unui anumit artist?
IS: Procesul de selecție al artiștilor și lucrărilor expuse la WIN Gallery are mai multe etape și se adaptează în funcție de tipul expoziției. Avem, pe de o parte, expoziții de grup, unde pornim de la o temă și apoi artiștii trimit lucrări create în spiritul acesteia. Pe de altă parte, sunt expozițiile personale, unde alegem un artist și construim, împreună cu el, firul narativ care să reflecte căutările și parcursul său.
Intuiția contează foarte mult, însă deciziile nu sunt niciodată individuale. Lucrăm ca o echipă, iar experiența curatoarei noastre, doamna Marinela Măntescu-Isac, cu peste 50 de ani de activitate în domeniu, este un avantaj extraordinar.
În plus, fiecare expoziție este gândită ca o poveste. Nu este vorba doar de frumusețea individuală a lucrărilor, ci și de felul în care se leagă între ele, de mesajul pe care îl transmit ca întreg.
De pildă, pentru expoziția noastră curentă „Realitatea ireală”, am analizat, timp de câteva zile, împreună cu autorul, domnul Valentin Tănase, cum fiecare piesă se potrivește în ansamblu, astfel încât să existe un fir narativ coerent. Aici intervine și ceea ce numim panotare, adică arta de a așeza lucrările în spațiu astfel încât să creezi un dialog între ele. Este, dacă vrei, echivalentul punctuației dintr-un text literar, modul în care pui accente, creezi ritmuri și legături.
Nimic nu este întâmplător, pentru că o expoziție trebuie să fie mai mult decât o succesiune de lucrări, trebuie să fie o experiență care transmite sens și emoție.
HC: Care a fost cea mai frumoasă surpriză sau revelație avută de la deschiderea galeriei, în raport cu așteptările sau planurile inițiale?
IS: Cea mai frumoasă surpriză de la deschiderea galeriei nu a fost doar numărul foarte mare de oameni prezenți, ci mai ales diversitatea lor. Am avut un public extraordinar de variat, atât ca vârstă, cât și ca preocupări: de la membri ai mediului diplomatic și directori de instituții culturale sau muzee, la colecționari și tineri aflați la început de drum.
Energia și entuziasmul tuturor, a fost, cred, cea mai mare și mai frumoasă revelație pentru noi, confirmând că galeria era dorită.
HC: Cum vedeți conexiunea dintre artă și real-estate, pe o piață imobiliară aflată în continuă evoluție, unde arta și designul sunt decisive pentru a duce totul la „next level” ca gusturi și nivel de așteptări?
IS: Legătura dintre artă și real estate este extrem de interesantă, mai ales pe o piață aflată în continuă evoluție, unde atât arta contemporană, cât și designul contribuie decisiv la ridicarea standardelor. Noi am testat asta concret în proiectele noastre. De exemplu, în ansamblul WIN Herastrău, dezvoltat prin divizia noastră de real estate, organizăm expoziții pop-up frecvente. Lucrările galeriei, prezentate pe șevalete sau sub formă de printuri în ediție limitată, sunt expuse în lobby-ul clădirilor și în spațiile comune, creând o experiență plăcută atât pentru rezidenți, cât și pentru vizitatori și pentru cei care își au birourile aici.
Această prezență a artei nu doar înfrumusețează mediul, dar deschide și mintea oamenilor către noi idei și perspective mai largi.
Pe măsură ce publicul devine tot mai exigent, acest tip de inițiativă funcționează excelent. Sparge bariera percepției că arta este elitistă și o apropie de experiența personală, de sufletul și aspirațiile fiecăruia.
Noua colecție TEZYO Toamnă–Iarnă 2025 aduce pe piața din România trendurile internaționale într-o interpretare adaptată stilului urban: o selecție de încălțăminte și accesorii care traduc marile direcții de stil în piese accesibile publicului urban din România.
Sub conceptul “The Unseen Moves / Real Glam”, TEZYO prezintă o colecție care îmbină estetica runway cu confortul și funcționalitatea, propunând un stil de „real glam” care se simte la fiecare pas. Dacă la Paris, Milano sau New York podiumurile au dictat revenirea la siluete clasice și detalii cu personalitate, TEZYO transformă aceste trenduri globale în piese purtabile, adaptate ritmului orașului românesc.
Trendurile internaționale ale sezonului
Sezonul Toamnă–Iarnă 2025 este o poveste despre echilibru între forță și finețe, între retro și contemporan, între confort și expresie vizuală.
Back to shape – liniile geometrice și vârfurile pătrate redesenează silueta clasică a sezonului. Minimalismul devine sculptural, iar forma devine noul accesoriu de impact.
New classics – brogues și derbies, piese cu ADN masculin, sunt reintroduse într-un registru contemporan. Linii curate, tălpi solide și o eleganță fără efort, perfecte pentru ritmul zilelor moderne.
Întoarcerea la siluete clasice – pantofii stiletto și botinele cu toc înalt revin în forță, reinterpretate prin linii curate și detalii metalice subtile. Sunt piese versatile, potrivite atât ținutelor office, cât și celor de seară.
Confort sofisticat – sneakers premium cu aer retro și ghetele joase din piele naturală definesc trendul „athleisure elevat”, aducând lejeritate fără a pierde din rafinament.
„Pe catwalkurile internaționale, sezonul AW 2025 este despre revenirea clasicilor: siluete atemporale, sneakers vintage cu profil redus, cizme western reinterpretate și accente metalice care adaugă energie unei estetici minimaliste. Pentru TEZYO, aceste tendințe nu înseamnă doar pantofi, ci simboluri ale încrederii în sine, ale eleganței autentice și ale unui stil personal asumat. Noua colecție le reinterpretează printr-un filtru local – piese spectaculoase, adaptate la frig, ploaie și ritmul alert al orașului”, a declarat Sofia Ardeleanu, Marketing Director TEZYO.
Top 10 Must-Have TEZYO Toamnă–Iarnă 2025
Glove boots – cizmele-șosetă ale sezonului. Fine, elastice și sculpturale, urmează linia piciorului și aduc o notă modernă și rafinată oricărei ținute.
Urban Western / Ciocatele – reinterpretarea stilului western în cheie urbană. Cu vârf ascuțit și tălpi confortabile, rămân alegerea perfectă pentru un look relaxat, dar statement.
Cherry-apple shoes – pantofii roșii intens, accentul de culoare care transformă instant un outfit minimalist într-un moment de stil.
Retro-inspired sneakers – influențe ‘80s și ‘90s, forme rotunjite și un aer nostalgic, dar actual, pentru zilele pline de energie.
Boho-folk inspired – botine și ghete decorate cu broderii, patch-uri sau texturi naturale, o combinație liberă între artizanal și urban.
Square toe boots – vârful pătrat domină sezonul. Un detaliu geometric ce adaugă forță și personalitate oricărui look.
Cow print – animal print reinterpretat în note moderne. Texturi inspirate de pielea de vacă, în nuanțe naturale, pentru un contrast fresh între rustic și city chic.
Brogues & Derbies – eleganța masculină revizitată. Tălpi solide, perforații fine și o alură cool, de purtat între birou și weekend.
Soft power shoes – toc mediu și aer editorial, versatili și confortabili, fac tranziția perfectă între zi și seară.
High-rise boots – dramatice, feminine și practice, rămân piesa-vedetă a sezonului rece, pentru o apariție sigură și sofisticată.
TIPS & TRICKS: Cum să-ți gândești garderoba de pantofi în sezonul rece
Joacă inteligent cu paleta cromatică. Negrul rămâne ancora sezonului, completat de accente burgundy, ciocolatiu sau gri mineral. Roșul „cherry-apple” aduce energia care transformă un look simplu într-un statement.
Echilibrează între fashion și funcțional. Pe lângă perechea statement, mizează pe brogues, retro sneakers sau glove boots – piese versatile pentru zile lungi în oraș.
Gândește pe stiluri, nu pe ocazii. Boho-folk sau Urban Western nu sunt doar trenduri, ci stiluri care dau personalitate ținutelor de zi cu zi.
Joacă-te cu textura. Catifea, piele lucioasă sau finisaje mate – mixul corect adaugă profunzime și caracter.
Alege-ți „the statement pair”. Fie că sunt high-rise boots sau accente cherry-red, ai nevoie de o pereche care setează tonul sezonului.
Real Glam – filosofia selecției
Campania “The Unseen Moves: Chapter II” surprinde eleganța momentelor intime de pregătire, acele gesturi discrete care definesc încrederea reală. TEZYO reafirmă ideea că adevăratul glam nu înseamnă ostentație, ci confortul de a fi tu însuți și de a păși cu siguranță, indiferent dacă ești sau nu privit.
Produsele din noua colecție Toamnă–Iarnă 2025 sunt disponibile în magazinele TEZYO din întreaga țară și online pe www.tezyo.ro. Pentru mai multă inspirație: Facebook & Instagram.
VELANTE marchează o nouă etapă în povestea sa prin deschiderea primului flagship store în zona de nord a Capitalei, pe strada Nicolae Caramfil 28. Spațiul a fost conceput ca o experiență completă, dedicată celor care apreciază eleganța și calitatea desăvârșită.
Noul flagship store integrează piese de lifestyle, accesorii exclusive și huse din piele lucrate manual, într-un spațiu ce exprimă estetica distinctă a brand-ului. Atmosfera locului redă subtil sentimentul de rafinament și echilibru care definește universul VELANTE.
Atmosfera inaugurării a fost una elegantă și vibrantă, în prezența unor figuri cunoscute din lumea modei și a lifestyle-ului. Printre aceștia s-au numărat Raluca Bădulescu, Daiana Anghel, Lucy Faur, Sandra Bendre, Manuela Lupașcu, Daciana Sârbu și Larisa Lupoaea, alături de numeroși prieteni ai brand-ului.
Oaspeții au fost întâmpinați cu șampanie fină și deserturi personalizate, într-un cadru ce a celebrat rafinamentul contemporan și arta detaliului. Evenimentul a confirmat poziția VELANTE ca reper al eleganței și exclusivismului pe piața românească.
„Acest spațiu reprezintă viziunea noastră asupra luxului personal. Ne-am dorit să oferim clienților o experiență care să rezoneze cu stilul lor de viață și să le amintească valoarea calității și autenticității,” a declarat Mirela Dumitru, fondator și director executiv VELANTE.
Flagship store-ul poate fi vizitat zilnic pe Nicolae Caramfil 28, într-un ambient ce invită la descoperire și inspirație.
Medina Pop este artistă și curatoare, cunoscută pentru felul în care împletește vulnerabilitatea cu lingvistica vizuală. La Plan Patru, ea este coordonatoare, implicată în crearea de spații care devin platforme de dialog, care se intersectează cu comunitatea, cu nevoile de exprimare culturală și socială.
Plan Patru este o inițiativă care îmbină patrimoniul cu prezentul, dezvoltând spaţii și proiecte care invită la reflecţie și dialog. Situat într-o vilă de patrimoniu restaurată, la strada Plantelor nr. 4, Plan Patru funcţionează ca o platformă care leagă creatori, profesioniști culturali și comunități interesate, într-un context care pune valoare pe istorie, artă și educaţie.
Vila restaurată este o casă de epocă care datează din 1891, extinsă ulterior, cu detalii arhitecturale eclectice, influenţe clasice și baroce, vitralii, decoraţiuni interioare deosebite, sobe, lambriuri, picturi murale („picturi murale semnate de Franz Eichele în 1891”) și elemente autentice păstrate (tei). De asemenea, arhitectura străzii Plantelor nr. 4 are un rol special, deoarece casa principală și corpul secundar (fostele grajduri) compun un ansamblu vizual și simbolic, care vorbește despre burghezia Bucureștiului de sfârșit de secol XIX, despre modul de locuire și despre rafinamentul unui timp altfel.
Haute Culture: Având în vedere că Plan Patru își propune să fie un spațiu transformativ în care moștenirea întâlnește prezentul, cum definim „moștenire” în contextul Bucureștiului de azi? Ce elemente consideri că au fost ignorate până acum şi merită readuse în conștiința publică?
Medina Pop: „Moștenire” nu înseamnă doar ziduri și fațade, ci o întreagă fundație de povești și comemorări care dau identitate orașului. Moștenirea e identitate, fie una transmisă generațional, prin tradiție, fie una preluată din mers, prin simpla inhabitare a orașului.
De multe ori, detaliile aparent minore – tâmplăria originală, inscripțiile comerciale vechi, arborii sau practicarea, încă, a unor meserii pe cale de dispariție, la colț de stradă, sunt ignorate, deși ele creează o lume care ne înconjoară și care ne inhabitează la rândul ei, ea pe noi, de multe ori fără să ne dăm seama.
Haute Culture: În restaurarea Casei de pe Strada Plantelor nr. 4, s-au făcut alegeri de conservare atentă (decorațiuni, vitralii, picturi murale, ornamentații). În ce măsură aceste decizii reflectă o estetică contemporană și cum se găsește echilibrul între autenticitate și adaptare la nevoile actuale?
Medina Pop: S-au făcut eforturi uriașe de timp, implicare și expertiză pentru a se recupera și conserva autenticitatea istorică, iar acolo unde ea nu a fost posibilă, prin absența sau irecuperabilitatea elementelor originale, s-a anexat o dimensiune diametral opusă, profund contemporană.
În timp ce ornamentația rămâne vizibilă și integră, infrastructura folosește cele mai noi principii și tehnologii, astfel încât spațiul să fie funcțional și smart, fără a-i diminua valoarea arhitectural-istorică. Piesele de mobilier, semnate de designeri sau producători celebri, aduc o notă de contemporan, păstrând prețiozitatea și desăvârșind eclecticismul ca intenție originală.
Haute Culture:Plan Patru pune accent pe forme participative de învățare continuă. Cum descrieți publicul ideal și cum reușiți să atrageți persoane care nu frecventează de obicei spații culturale?
Medina Pop: Publicul ideal, în ceea ce ne privește, este comunitatea – în toată dimensiunea ei. Nu am schițat așteptări, pentru că nu este despre un public ideal, ci despre a deschide porțile și a oferi acces tuturor celor interesați să descopere o rară bijuterie arhitecturală de sfârșit de secol XIX, reprezentativă pentru burghezia mijlocie care începea să populeze și să ridice cartierele periferice ale orașului. Spun „rară” deoarece există relativ puține astfel de exemple de case în București care păstrează atât de multe elemente originale, recuperate și restaurate aproape integral. Sigur, în completarea comunității, ne bucură interesul profesioniștilor și specialiștilor față de standardele care s-au impus în ceea ce privește bunele practici de restaurare și conservare în materie de patrimoniu imobil național.
Comunicăm cu prietenie, simplitate și drag pentru frumos, ceea ce deschide curiozitatea și apetitul unui public vast și numeros – de la liceeni și studenți, până la profesioniști creativi, vecini sau seniori. Colaborăm cu asociații culturale și educaționale locale pentru a dezvolta un program dinamic și accesibil mai multor categorii de vârstă, preocupări și interese.
Haute Culture: Dacă ar fi să imaginați un proiect futurist pentru Plan Patru, bazat pe VR/AR sau instalații multimedia, cum ar arăta?
Medina Pop: Ar fi, cu siguranță, rezultatul unei intersecții colaborative dintre specialiști – de la studiouri care operează în domeniul mappingului și VR/AR, la arhitecți, scenografi, artiști contemporani sau sound designeri. Probabil s-ar încerca reproducerea și simularea straturilor istorice ale casei (mobilierul original, locatarii și obiceiurile lor domestice) într-o succesiune de momente-cheie din viața clădirii: sfârșitul anilor 1890, perioada interbelică, comunismul – cu naționalizarea –, și, în sfârșit, prezentul recuperat.
Haute Culture: Cum măsurați impactul social și cultural al Plan Patru?
Medina Pop: E prea devreme să vorbim despre impact – avem abia un an de când am deschis ușile casei. Din punct de vedere „cantitativ” – număr de vizitatori, rată de revenire, diversitate de vârstă și proveniență –, cifrele sunt impresionante și demonstrează o nevoie în creștere de acces la „frumos”, în termenii cei mai simpli.
Impactul cel mai profund îl are însă proiectul restaurării în sine, devenit un etalon de bune practici, de atenție, responsabilitate și responsabilizare.
Antoneta Galeș și-a construit cariera pe înțelegerea oamenilor și poveștilor pe care aceștia le poartă. Cu o experiență solidă în leadership și resurse umane, a demonstrat că empatia și curajul pot fi la fel de importante ca strategia și cifrele. Astăzi, ea își împarte cunoașterea prin conferințe, traininguri și cărți, inspirând comunități să-și regăsească autenticitatea și sensul.
Antoneta Galeș este cunoscută în lumea literară sub numele de Tony Mott, un pseudonim care a stârnit curiozitatea multora. Pentru ea, însă, alegerea nu a fost doar un exercițiu de marketing, ci o încercare de a delimita rolurile pe care le joacă în viață.
La momentul la care am publicat primul roman, am ales să scriu sub pseudonim pentru că aveam impresia că aș putea separa persoana din viața reală de persoana autoare. Doar că m-am înșelat amarnic. Cred că intuiam și atunci, dar acum știu cu siguranță că suntem simultan toate rolurile pe care le avem și toate izvorăsc din experiențele pe care le trăim.
Pseudonimul ales are și o puternică rezonanță personală. „Mott este numele de fată al mamei mele. Și l-am ales pentru ea, pentru bunicul meu, pentru familia ei. Mi s-a părut și că sună foarte interesant.”
Între coaching și literatură
Antoneta preferă flexibilitatea, chiar dacă știe exact cum ar arăta programul ideal. „Mi-ar plăcea să pot să-mi aloc timp pentru scris mai degrabă în prima parte a zilei, când sunt mai odihnită și mai productivă. Restul activităților, precum sesiunile de coaching sau proiectele din companii, mi-ar plăcea să le las pentru după-amiază. Însă nu-mi permit luxul acesta, încă.”
Drumul ei profesional nu a fost liniar. A lucrat mult timp în multinaționale, dar în 2018 a ales să plece. Era deja formată ca trainer și coach, iar dorința de a se desprinde mocnea de ceva vreme.
Mama mea s-a îmbolnăvit în acel an, iar situația din companie era foarte complicată. Mi-am dat seama că nu le pot duce pe amândouă deodată și am ales să plec.
Decizia s-a transformat într-un drum plin de proiecte variate, precum colaborări cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, consultanță în dezvoltare organizațională și creșterea implicării, dar și perioade de respiro. „M-am obișnuit cu fluctuația de ritm. Uneori vin foarte multe lucruri deodată, alteori este mai lejer. Și savurez libertatea pe care o am acum.”
Romanul polițist, o poveste de dragoste
Dacă drumul profesional a avut multiple ramificații, pasiunea pentru scris și pentru literatura polițistă a fost constantă. Antoneta a trecut direct „de la povești nemuritoare la romane polițiste”, influențată de fratele mai mare cu 13 ani.
La doar 12 ani scria deja primul roman, „despre o comoară ascunsă într-un parc”, care nu a văzut vreodată lumina tiparului. Primul proiect literar solid a venit mai târziu, în anii ’90. Este vorba despre o carte inspirată de o statistică dureroasă, cele peste 10.000 de femei și-au pierdut viața din cauza chiuretajelor ilegale din perioada comunistă. Cartea nu a fost publicată atunci, din cauza contextului literar haotic, însă întâlnirea cu fostul său diriginte, scriitorul Ion Topolog, i-a schimbat cursul. „În 2008, la întâlnirea de 20 de ani de la liceu, m-a pârât colegilor mei și m-a pus să promit că voi publica romanul. Din acel moment nu am mai putut da înapoi.”
Pentru Antoneta, romanul polițist nu este doar despre intrigă și suspans, ci și o platformă pentru a aborda teme sociale și psihologice.
Nici nu mai există un clasic roman polițist, pentru că rigorile genului au evoluat foarte mult. Eu scriu romane sociale, psihologice, cu multă analiză. Întotdeauna am avut dorința de a spune povești, pentru că poveștile sunt cele care ne leagă. Prin ele transmitem înțelepciune, emoții și modele. Ele sunt făcute să inspire.
Astfel, scrisul rămâne pentru ea un proces intens, dar uneori fragmentat. „Au fost momente în care aveam timp dimineața, trei-patru ore. De o bună perioadă nu am mai avut acest spațiu și, din păcate, se vede.” Totuși, continuă să exploreze și alte forme de expresie artistică. A scris o piesă de teatru, premiată de Muzeul Național al Literaturii Române, și lucrează la o dramatizare pentru un concurs organizat de Teatrul Nottara.
Psihicul uman și „Caietul fericirii”
Aprofundând ramura dezvoltării personale, Antoneta și-a dat seama că interesul său pentru mintea umană și felul în care oamenii iau decizii poate fi transformat într-o vocație. „Întotdeauna am fost preocupată de ce și cum iau oamenii deciziile, ce anume le influențează, cum ar putea să-și asume responsabilitatea”, a mărturisit ea.
Experiența sa personală cu burnout-ul, în 2010, a fost catalizatorul transformării. „A fost un moment foarte important. M-am gândit nu atât cum am ajuns aici, ci cum aș putea să evit să ajung din nou.” În acele momente dificile, a început să identifice metode concrete prin care să își restructureze viața și să introducă rutine care să-i sprijine bunăstarea emoțională. Această experiență nu a fost doar terapeutică, ci a devenit și un ghid practic pentru modul în care putea să ajute și alte persoane să se orienteze spre fericire și echilibru interior.
Formările pe care le-a urmat au completat această experiență personală cu instrumente profesionale. Are o formare în art-terapie și una în solution focus coaching.
Cred că am început să vorbesc despre fericire, și fericire la muncă, deja de prin 2014. Oamenii erau mult mai atașați de propria nefericire…
Astfel, ea a devenit una dintre vocile care au contribuit la normalizarea discuțiilor despre bunăstare emoțională în mediul profesional românesc. În paralel, a aprofundat psihologia pozitivă prin cursuri universitare online și participarea la conferințe internaționale, inclusiv European Conference on Positive Psychology în Islanda în 2022. „Cred că oamenii ar putea, dacă și-ar da voie, să se orienteze către ceea ce ar funcționa mai bine în viața lor și să observe că au totuși o libertate de a alege.”
Viziunea despre responsabilitatea personală și capacitatea de a alege a devenit un principiu central în munca sa de coaching. Un proiect emblematic al acestei abordări este „Caietul fericirii”, conceput ca un instrument de auto-reflecție și dezvoltare personală. Deși ea nu îl folosește în sesiunile de coaching, știe că mulți psihologi și coachi îl integrează cu succes atât în ședințe individuale, cât și în grup.
Am fost absolut încântată când am aflat că a fost folosit în școli. O învățătoare l-a folosit la clasă în perioada pandemiei. Copiii scriau, discutau și reflectau.
Caietul oferă 52 de teme săptămânale, fiecare menită să stimuleze introspecția, să crească optimismul și să sprijine dezvoltarea emoțională. Feedback-ul colectat arată că efectele pozitive se instalează în șase-opt săptămâni, crescând încrederea și recunoștința.
Gândirea și dezvoltarea acestui proiect au implicat un efort logistic considerabil. „La început mi-am dat seama că aș putea crea un instrument util și l-am tot așezat. Ordinea temelor a fost foarte importantă și asta mi-a luat foarte mult.”, a zis ea. Procesul a durat aproape doi ani, subliniind importanța detaliului și a structurii în crearea unui produs care să fie nu doar funcțional, ci și profund transformator pentru utilizatori.
De-a lungul timpului, Antoneta a alternat constant între texte de ficțiune și articole de dezvoltare personală, păstrându-și stilul. „Caietul fericirii” și volumul care însoțește jurnalul, „(Ne)Fericirea noastră cea de toate zilele”, au consolidat poziția sa ca specialistă în coaching și psihologie pozitivă. Prin acest parcurs, ea a reușit să îmbine experiența personală cu expertiza profesională, să transforme provocările personale în instrumente utile pentru alții și să aducă discuția despre fericire și responsabilitate în atenția publicului.
Privind spre toamna aceasta și spre anul care urmează, Antoneta și conturează planurile cu aceeași claritate și autenticitate pe care le-a demonstrat întotdeauna în proiectele sale. Primul pas personal este găsirea unui apartament. „Este surprinzător cât de volatilă este piața”, recunoaște ea, amintind că nu a mai trecut prin această experiență de peste două decenii. Chiar și acest demers, aparent pragmatic, reflectă o dorință mai largă de stabilitate, de crearea unui cadru propice pentru toate activitățile creative și de dezvoltare personală pe care le derulează.
Profesional, toamna aduce o colaborare cu Mind Education, alături de Domnica Petrovai și Raul Lupaș, în cadrul unor intervenții dedicate bunăstării la locul de muncă. Această inițiativă se va desfășura direct cu companii, într-un cadru față-în-față, ceea ce îi oferă oportunitatea de a crea conexiuni mai autentice cu participanții și de a aplica în practică principiile pe care le are.
De asemenea, lucrează la dramatizarea romanului „Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux, un text care a marcat-o profund prin tensiunea emoțională și profunzimea reflecțiilor. Recitirea acestui roman i-a oferit o perspectivă nouă, anume reconcilierea și iertarea, chiar în contextul durerii, evidențiază modul în care lecturile pot evolua odată cu experiența personală a cititorului. „Trebuie să stai, să te doară, ca să poți înțelege iertarea”, a explicat ea, subliniind importanța trăirii emoționale autentice pentru procesul de creație și pentru reflecția personală. În paralel, pregătește o piesă de teatru și promite continuarea seriei „Gigi Alexa”.
Pentru mine este important să fiu relativ liniștită. Cel puțin când scriu roman, fiindcă personajele astea n-au vieți simple.
Pianista de renume internațional revine în perioada 11 – 15 septembrie la Festivalul Enescu cu un spectacol inspirat de Gustav Klimt, conceput ca o punte între trecut și prezent, între muzică și alte forme de artă. Cu aceeași energie creativă pe care o duce și în mediul online, Alexandra își propune să atragă publicul tânăr și să arate că muzica clasică poate fi o experiență vie, care inspiră și provoacă la dialog.
Ver Sacrum sau Primăvara sacră este cea mai recentă creație a pianistei internaționale Alexandra Silocea – un spectacol-concept inspirat de mișcarea vieneză Secession condusă de Gustav Klimt în 1897. Experiența multi-senzorială la intersecția dintre pian, voce și poezie aduce împreună lucrări pentru pian solo, lied-urile îndrăgite de Klimt, recitaluri poetice și măiestria unui pian Bösendorfer în ediție limitată. Instrumentul vine special de la Viena, urmând într-un exercițiu logistic extraordinar itinerariul artistei în cadrul Festivalului George Enescu prin București, Sibiu și Arad.
Inspirat de simbolismul primăverii în toate formele sale, spectacolul invită publicul într-o călătorie sonoră și vizuală la Muzeul de Artă Imersivă MINA din București (11–12 septembrie), apoi într-o adaptare la Sibiu și Arad (14 – 15 septembrie).
Artista reușește un trio neașteptat și eclectic, aducând împreună propria virtuozitate la pian, forța creatoare a actriței franco-libaneze Laëtitia Eïdo și vocea mezzosopranei austriece Patricia Nolz. Laëtitia Eïdo, cunoscută publicului internațional pentru interpretarea rolului Dr. Shirin El Abed din serialul Fauda (Netflix), va oferi interludii poetice pe versuri de James Joyce, A.E. Housman, Robert Frost, Kahlil Gibran și alții. Patricia Nolz, membră a ansamblului Operei de Stat din Viena din 2022, apreciată interpretă de lied-uri și solistă, va da glas lucrărilor vocale îndrăgite de Klimt. Totul se desfășoară sub semnătura echipei MINA, care adaugă spectacolului o dimensiune imersivă.
Inspirația din spatele Ver Sacrum
Alexandra Silocea este artist Bösendorfer de 25 de ani și ambasador Lobmeyr. Trăind la Viena, cunoaște în profunzime arta și cultura vieneză. Ver Sacrum se inspiră din mișcarea artistică din 1897, când un grup de artiști austrieci, conduși de Klimt, a fondat Secession, o revoluție estetică ce a marcat istoria artei moderne.
În spectacolul său, Alexandra transpune acest spirit de renaștere creativă, libertate și colaborare artistică într-o formă contemporană, accesibilă și intensă alături de partenerele ei de scenă, Laëtitia și Patricia.
De la Viena la București, cu amprenta lui Klimt
Pianul Bösendorfer 214VC Secession Ver Sacrum, partenerul de scenă al Alexandrei Silocea, poartă în detaliile sale aurii ecoul Vienei lui Klimt. Frunzele de laur, simbol al victoriei și al renașterii, strălucesc pe capac și pe cadrul de fontă, iar deviza „Ver Sacrum” este gravată cu migală, literă cu literă, pe pupitrul pentru partituri, în aur de 23 de carate. Creat pentru a uni frumusețea vizuală cu forța sonoră, acest instrument rar inspirat din fațada clădirii Secession vine acum în România special pentru turneul artistei.
De la debutul său la Festivalul Enescu, Alexandra Silocea a urcat pe scenă însoțită de un pian Bösendorfer, iar în 2021 a reușit o premieră logistică unică în istoria casei vieneze, aducând nu unul, ci patru piane, însoțite de tehnicianul său dedicat, Siebren van Hoog.
Alexandra Silocea este pianistă franco-română, curatoare de experiențe muzicale, profesor de pian și creatoare de conținut. Pentru ea, muzica clasică nu este un teritoriu fixat în timp și spațiu, ci un univers viu, deschis experimentului.
Îmi propun să creez experiențe care depășesc formatul tradițional: proiectele mele sunt concepute ca punți – între trecut și prezent, între muzică și alte forme de artă și, mai ales, între artist și public.
Fie că aduce la viață universul vizual al lui Gustav Klimt prin sunet, că realizează salturi în timp prin dialoguri ale compozitorilor contemporani cu clasicii sau că detaliază cum se deschide corect un pian prin seriile ei educative de pe Instagram, Alexandra urmărește să deschidă noi porți către percepție și să inspire generațiile tinere. Comunitatea pe care a construit-o în social media îi permite să ducă aceste conversații dincolo de scenă, creând conținut care provoacă dialog și curiozitate.
Invitată constantă a Festivalului George Enescu în ultimii șase ani, Alexandra a concertat în săli precum Musikverein Wien, Carnegie Hall, Royal Festival Hall și Wigmore Hall alături de orchestre ca London Philharmonic Orchestra, Bamberg Symphony, Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, sub bagheta unor dirijori precum Vladimir Jurowski, Jakub Hrůša sau Roderick Cox. Proiectele sale muzicale au fost prezentate în parteneriat cu instituții precum National Gallery London, Heidi Horten Collection, Belvedere sau Kunsthistorisches Museum Viena.
În 2024 a lansat podcastul piano fortissimo, o platformă de dialog cultural cu invitați internaționali din diverse domenii artistice. Pentru Alexandra, muzica clasică înflorește atunci când este împărtășită ca o artă vie – una care inspiră conversații, stârnește uimire și rămâne relevantă pentru prezent.
Cântăreață, actriță, compozitoare și entertainer, Theo Rose este produsul rar al unei industrii care mai mult cerne decât crește. A debutat devreme și s-a impus cu talent și cu o desăvârșită sinceritate. Theo Rose este mai mult decât un fenomen pop, iar turneul „Pe Vechi” o întoarce către muzica românească de altădată, reinterpretată cu nerv.
„Pe Vechi”, turneul imaginat de Theo Rose, s-a născut pornind de la două cărți, anume „Zaraza”, de Andrei Ruse, care a văzut lumina tiparului în 2014, și „Grigoraș Dinicu și Bucureștii lăutarilor de altădată”, de George Sbârcea, publicată în 2023.
Povestea vieții și carierei lui Cristian Vasile, protagonistul din „Zaraza”, una dintre marile voci ale interbelicului românesc, a inspirat-o pe Theo să se întoarcă spre muzica veche românească, spre romanțe, tangouri și melodii pierdute în negura timpului.
Pentru mine, muzica veche înseamnă origini.
Spectacolul „Pe Vechi” a fost montat pe mai multe scene din țară, în orașe precum Brașov, Ploiești, Bacău, Cluj-Napoca și Oradea. În București s-a văzut de două ori.
Repertoriul a inclus piese celebre din perioada interbelică, reinterpretate într-o formă care păstrează atmosfera originală, dar o aduce aproape de publicul de azi. Theo Rose a cântat, printre altele, „Zaraza”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara?” și „Trurli”.
Invitații speciali au adus și ei contribuții importante: Damian Drăghici a urcat pe scenă în mai multe orașe, iar în București a cântat Bogdan Simion. În unele orașe, au fost incluse și scurte momente de lectură din romanul lui Andrei Ruse.
Am încercat să fac o paralelă între lumea interbelică și cea contemporană. Cred că mi-a ieșit, pentru că am avut parte de cele mai înălțătoare reacții pe care le-am primit de când profesez în acest domeniu.
Mai mult decât un concert
Turneul „Pe Vechi” nu a însemnat doar o serie de concerte, ci un proiect gândit ca un spectacol în sensul deplin al cuvântului. Totul a pornit de la o viziune coerentă, muncă de echipă și o investiție considerabilă de resurse, timp și energie.
Pentru Theo Rose, experiența din spatele scenei a fost la fel de intensă ca cea din fața reflectoarelor.
Am învățat care sunt elementele care fac diferența dintre un concert și un spectacol.
Dincolo de interpretare și repertoriu, „Pe Vechi” a presupus o construcție minuțioasă, începând cu un scenariu artistic scris de Theo, pe care l-a dezvoltat apoi împreună cu regizorul și scenograful turneului.
Întregul proces a implicat o echipă formată din aproximativ 50 de persoane: luminiști, sunetiști, tehnicieni, producători, oameni de comunicare și asistenți de producție. „A fost un proces absolut superb și mă consider din cale-afară de norocoasă că am putut lua parte la așa ceva”, a spus Theo.
Fiecare detaliu, de la modul în care se construiesc luminile într-un moment cheie până la pauze sau schimbările de atmosferă, a fost atent schițat pentru a susține povestea spectacolului.
Proiectul a fost o investiție serioasă. Costurile turneului sunt gândite să se amortizeze în timp, dar partea finciară nu a fost vreodată un obstacol pentru Theo.
Chiar dacă nu și le-ar amortiza, am certitudinea că am investit cu folos, nu doar în interes personal.
Cea mai mare provocare a fost, mai degrabă, una de conținut, anume cum să faci muzica veche să fie relevantă pentru un public tânăr, obișnuit cu altfel de ritmuri și forme de spectacol.
Versiunea reinterpretată a tangoului „Habar n-ai tu”, lansată inițial de Mia Braia, a devenit virală în mediul online, adunând sute de mii de vizualizări și comentarii din toate colțurile țării.
A fost unul dintre cele mai emoționante momente. „Pe Vechi” a demonstrat că publicul de azi este dispus să (re)descopere muzica trecutului.
Atunci când doar muzica contează
Pentru Theo Rose, repertoriul turneului „Pe Vechi” nu a fost o simplă selecție de melodii vechi, ci un întreg proces. Nu a ales piesele doar pentru notorietate sau valoare istorică, ci în funcție de ce a simțit că i s-ar fi potrivit dacă ar fi trăit în acea epocă.
Unul dintre cele mai emoționante momente ale fiecărui concert a fost, pentru Theo, finalul. Piesa „Barbu Lăutaru” a devenit un punct de descărcare emoțională, atât pentru ea, cât și pentru public.
Deși nu are cea mai solicitantă partitură, este cea mai încărcată melodie.
Este, cum o numește, „teama neexprimată a oricărui artist”. Theo a încheiat aproape fiecare spectacol în lacrimi, copleșită de intensitatea acelui moment.
Pe de altă parte, una dintre cele mai dificile piese din punct de vedere tehnic a fost „Mi-am pus busuioc în păr”, care, trebuie să recunosc, a fost preferata mea din tot spectacolul, fiindcă, deși în versiunea originală este o romanță, Theo a dus-o într-o direcție cel puțin interesantă: un blues-striptease, cu un tempo provocator și o atmosferă senzuală.
A devenit una dintre favoritele echipei. Ne înnebunește de fiecare dată. Sunt foarte mândră de felul în care am reinterpretat cântecele alese.
Publicul, însă, a avut alte momente de referință. În mediul online, clipul cu „La Ciolpani, la crucea-naltă” a adunat sute de mii de reacții și distribuiri. Totuși, pentru Theo, reacția de neuitat a venit într-un alt moment, anume din interpretarea romanței „Rița fecioara”, lansată de Ioana Radu.
Un spectacol care va rămâne
După luni intense de repetiții, deplasări și emoții, Theo Rose a încheiat turneul „Pe Vechi” cu un sentiment greu de descris.
Nu-mi venea să cred că am fost în stare să fac așa ceva. Ceva care odată mă înfricoșa, acum mi se părea familiar. Am simțit că, în sfârșit, încalț niște pantofi potriviți.
Pentru cei care nu au reușit să ajungă la niciunul dintre spectacole sau vor să retrăiască atmosfera, documentarul „Pe Vechi”, disponibil pe VOYO, oferă acces în culisele proiectului. Filmul documentar surprinde nu doar fragmente din concert, ci și tot ceea ce s-a întâmplat înainte: repetiții, emoțiile din backstage, deciziile artistice, interacțiunile cu echipa, vulnerabilitățile, încercările și reușitele.
Turneul a demonstrat că publicul are apetit pentru astfel de spectacole, care recuperează artistic fragmente din trecut. Iar Theo Rose nu se oprește aici.
„Pe Vechi” va continua în toamnă prin țară și, sper, și prin câteva orașe importante din Europa. În plus, echipa lucrează deja la înregistrarea pieselor din spectacol, care vor fi lansate atât pe vinil, un suport ce continuă firul nostalgic al proiectului, cât și pe platformele de streaming.
