Pe Calea Urseni 26, în Timișoara, într-un loc în care nu prea pare că ai de ce să te abați ca turist, descoperi ca, paradoxal, ai toate motivele să o faci. Între case cu multă verdeață la poartă, care nu prea te lasă să mai crezi că ești într-un oraș mare, își găsește locul un simbol industrial al Timișoarei, readus la viață în anul în care este Capitală Europeană a Culturii.
„Muzeul Apei e o inițiativă privată demarată în Timișoara, în anul de Capitală Europeană a Culturii. Asta înseamnă că trebuie să ne facem văzuți într-un moment în care oferta culturală e deja foarte bogată și, în același timp, să ne setăm o traiectorie pe termen mai lung, dincolo de 2023. Și e destul de greu să găsești echilibrul acesta când proiectul este chiar la început la drum. A trebuit să investim multă energie în a ieși tare pe piața culturală, astfel încât să ținem pasul cu ritmul orașului în an de sărbătoare și să ne integrăm în circuitul cultural al orașului. De aceea am și făcut cele două ediții ale festivalului Seri de vară la muzeu în primele luni de viață ale proiectului, pregătite în timp record, cu eforturi mari din partea întregii echipe. În același timp, anul acesta e o pistă de lansare foarte bună și a fost o oportunitate să putem deschide muzeul în 2023”, explică Anabella Costache, coordonatoarea Muzeului Apei. Ea ne este și ghid în descoperirea celui mai nou muzeu din Timișoara: Muzeul Apei.
Povestea înainte de poveste
Muzeul Apei introduce în spațiul public, la inițiativa Fundației Aquatim, un important obiectiv de patrimoniu industrial, vechea Uzină de Apă Urseni, restaurată și amenajată pentru vizitare.
Complexul muzeal acoperă o suprafață construită de circa 2.700 mp și include trei clădiri istorice în stil Secession industrial, aparținând vechii uzine, cu echipamentele tehnologice bine păstrate și puse în valoare și noul pavilion de acces, un spațiu generos și versatil, ce găzduiește expoziții temporare și diverse evenimente culturale. Vizitatorii pot explora principalele stații de pe parcursul tehnologic al apei, forajele, filtrarea și pomparea și se pot relaxa în parcul uzinei, un spațiu verde cu alei, bazine decorative și zone de recreere.
Uzina de Apă Urseni, prima stație de tratare a apei din Timișoara, este o piesă valoroasă a patrimoniului cultural si industrial al orașului. Ea a fost dată în folosință la 1 iunie 1914 și a funcționat până în 1990. De atunci și până la transformarea în obiectiv de interes turistic și cultural, s-a aflat în conservare, clădirile și echipamentele tehnice fiind păstrate de compania de apă într-o stare foarte bună.
„Amenajarea complexului muzeal a durat trei ani și a costat 7,83 milioane de lei, proiectul fiind o investiție a companiei regionale de apă Aquatim SA. Lucrarea proiectată de arhitecții de la SDAC Studio, Dan Stoian și Ramona Suciu, a vizat intervenții minim invazive și refuncționalizarea a trei clădiri din prima uzină de apă potabilă a orașului: grupul de fântâni, stația de filtrare și stația de pompare. Pe lângă cele trei clădiri istorice, a fost construit un pavilion nou, menit să găzduiască recepția muzeului, expoziții și evenimente, și a fost amenajat spațiul muzeal exterior, cu o rețea de alei pietonale, zone de interes marcate și bazine de apă decorative. O atenție deosebită a fost acordată și punerii în valoare a utilajelor și instalațiilor tehnologice deja existente în clădirile istorice și bine întreținute de Aquatim SA. În total, Muzeul Apei se desfășoară pe o suprafață de aproximativ 7.713 mp, dintre care 2.700 mp sunt suprafețe construite.
Poate cele mai spectaculoase intervenții propuse de arhitecți sunt cele din stația de filtrare: pasarela de sticlă, care acoperă un gol tehnologic de 4 m, scara circulară portocalie, care asigură trecerea de la un nivel la altul, sau podeaua de sticlă, plasată deasupra unui strat de cocs. Toate aceste intervenții, la fel ca pavilionul nou, se integrează armonios în peisajul industrial vechi de mai bine de un veac, ca o metaforă a dialogului dintre trecut, prezent și viitor pe care muzeul își dorește să-l stimuleze”, povestește Anabella Costache.
„…aceste spații sunt o punte între trecut și prezent, între generații, și pot funcționa ca un catalizator social”
Anabella Costache, coordonatoarea Muzeului Apei
„Uzina care găzduiești astăzi Muzeul Apei are un farmec aparte și pentru că stilul arhitectural, Secession industrial, este unul atrăgător. Dar nu este cazul pentru toate siturile industriale. Cu toate astea, patrimoniul industrial e unul extrem de complex și valoros, pentru că vorbește nu doar despre arhitectură și progres tehnologic și științific, ci și despre valori sociale, economie și istorie. Iar prin procesele de regenerare urbană, de transformare a spațiilor industriale în spații culturale, nu doar conservăm elemente de patrimoniu construit și le refuncționalizăm pentru a îmbogăți infrastructura culturală a orașului, dar avem și șansa de a recupera o parte din patrimoniul intangibil, așa cum sunt poveștile de viață ale celor care au lucrat în aceste medii. Încă mai putem face asta și ar trebui să profităm cât încă mai sunt în viață.
În plus, aceste spații sunt o punte între trecut și prezent, între generații, și pot funcționa ca un catalizator social, ajutându-i pe oameni să rescrie bucăți din istoria locală, de care, inevitabil, se leagă și identitatea personală sau de grup. La toate acestea se adaugă, desigur, chestiuni care țin de sustenabilitate (de mediu, economică și socială), de potențialul educativ pe care îl pot avea astfel de spații și de capacitatea lor de a genera venituri și locuri de muncă”, povestește Anabella Costache, coordonatoarea Muzeului Apei.
Locul păstrează o bună parte din istoria orașului, a regiuni și chiar a vremurilor în care a funcționat. Mărturii ale muncitorilor sau ale vremurilor sunt păstrate și puse în valoare încă de la intrare. E suficient să o stârnești pe Anabella cu o simplă întrebare despre Muzeul Apei, ca să descoperi un om pasionat care a căutat să scoată la lumină cât mai multe povești trăite de și în Uzina de Apă Urseni.
„Poveștile cele mai impresionante sunt cele spuse de oamenii ale căror vieți sunt direct legate de uzina Urseni. Spre exemplu, un domn care a lucrat toată viața la uzină ne-a povestit că și-a început cariera la Urseni și că s-a hotărât să rămână aici pentru că și-a dat seama că face o muncă nobilă furnizând oamenilor apă potabilă.
Sau o doamnă, fiica unui fost angajat al uzinei, a revenit în vizită în țară și a vrut să revadă și uzina, pentru că aici și-a petrecut o bună parte din copilărie. Din ansamblul de clădiri care compuneau vechea uzină făcea parte și clădirea locuințelor angajaților, iar femeia locuise acolo cu familia sa. Muzeul se găsește astăzi într-un cartier de la periferia orașului, Ciarda Roșie, dar multă vreme această zonă nu a făcut parte din Timișoara. Astfel încât, atunci când a venit vremea să meargă la școală în oraș, tatăl ei a vrut să renunțe la locul de muncă de la uzină pentru a se muta cu familia mai aproape de școală. Dar, pentru că nu voia să-și piardă angajații, Stan Vidrighin, inginerul-șef al primăriei și ulterior primul primar român al orașului, i-a oferit trăsura sa pentru a-și duce zilnic fiica la școală.
Toate aceste povești ne ajută să aducem prezența umană în spațiul industrial. Povestea primei uzine de apă a orașului este și o poveste despre sacrificiul uman necesar evoluției societății, despre idealurile celor care au contribuit activ la îmbunătățirea calității vieții, despre meseriile vremii și felul în care mediul de lucru modela și stiluri de viață. Misiunea muzeului este și să colecteze și pună în valoare aceste povești și e un proces care încă nu s-a încheiat”, spune Anabella Costache.
OZN din 1914
Cum este și firesc, locul are parte de multe legende urbane. Unele au alimentat imaginația unor vizitatori veniți de departe, altele doar au înflorit poveștile spuse seara la un pahar de vin. Fiecare legendă urbană construită în jurul acestui loc îl ajută însă să aibă parte de vizitatori, iar cei care ajung aici pot să meargă pe urmele poveștii care a dat apă potabilă orașului de pe Bega.
„Toată lumea știe de OZN-ul de la Urseni, deci pe noi ne-a ajutat de multe ori. Și Timișoara se laudă nu cu unul, ci cu trei. S-a făcut și un documentar, Trei OZN-uri la Timișoara și o poveste despre apă, parte din seria de documentare Harta Secretă, un proiect al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și al Universității de Vest din Timișoara, parte din programul Timișoara 2023. E o legendă simpatică, interesantă pentru toate vârstele, dar și un element vizual ușor de recunoscut. De fapt, OZN-ul este grupul de fântâni, clădirea uzinei în care se extrăgea apa din subsol. Cu mulți ani în urmă, un ufolog italian a văzut pe Google Earth ceva asemănător unei farfurii zburătoare și de-atunci i-a rămas această denumire”, povestește Anabella Costache.
Viitorul Muzeului Apei se construiește prin oamenii buni care-i dau suflet în zilele noaste. Iar în centrul lor este Anabella. „Cred că muzeul va deveni un reper pentru viitoarele generații de elevi și studenți, un mijloc de a descoperi istoria orașului pentru turiștii români și străini, o sursă de inspirație pentru artiștii preocupați de trecutul industrial al societății și/sau de ecologie și, în general, un spațiu deschis comunității. Mi se pare cel mai bun loc pentru a iniția proiecte interdisciplinare și intergeneraționale despre apă și cred că acest lucru este extrem de valoros pentru viitorul orașului, pentru că apa este o resursă vitală de care toți trebuie să învățăm să avem grijă”.
Proiectul „Muzeul Apei – racord la rețeaua culturală a Timișoarei” face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Grow Timișoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
FOTO ISTORICE: Arhiva Aquatim
FOTO MUZEUL APEI: Daliana Iacobescu
FOTO ANABELLA COSTACHE: Vali Mirea
