Antoneta Galeș și-a construit cariera pe înțelegerea oamenilor și poveștilor pe care aceștia le poartă. Cu o experiență solidă în leadership și resurse umane, a demonstrat că empatia și curajul pot fi la fel de importante ca strategia și cifrele. Astăzi, ea își împarte cunoașterea prin conferințe, traininguri și cărți, inspirând comunități să-și regăsească autenticitatea și sensul.
Antoneta Galeș este cunoscută în lumea literară sub numele de Tony Mott, un pseudonim care a stârnit curiozitatea multora. Pentru ea, însă, alegerea nu a fost doar un exercițiu de marketing, ci o încercare de a delimita rolurile pe care le joacă în viață.
La momentul la care am publicat primul roman, am ales să scriu sub pseudonim pentru că aveam impresia că aș putea separa persoana din viața reală de persoana autoare. Doar că m-am înșelat amarnic. Cred că intuiam și atunci, dar acum știu cu siguranță că suntem simultan toate rolurile pe care le avem și toate izvorăsc din experiențele pe care le trăim.
Pseudonimul ales are și o puternică rezonanță personală. „Mott este numele de fată al mamei mele. Și l-am ales pentru ea, pentru bunicul meu, pentru familia ei. Mi s-a părut și că sună foarte interesant.”
Între coaching și literatură
Antoneta preferă flexibilitatea, chiar dacă știe exact cum ar arăta programul ideal. „Mi-ar plăcea să pot să-mi aloc timp pentru scris mai degrabă în prima parte a zilei, când sunt mai odihnită și mai productivă. Restul activităților, precum sesiunile de coaching sau proiectele din companii, mi-ar plăcea să le las pentru după-amiază. Însă nu-mi permit luxul acesta, încă.”
Drumul ei profesional nu a fost liniar. A lucrat mult timp în multinaționale, dar în 2018 a ales să plece. Era deja formată ca trainer și coach, iar dorința de a se desprinde mocnea de ceva vreme.
Mama mea s-a îmbolnăvit în acel an, iar situația din companie era foarte complicată. Mi-am dat seama că nu le pot duce pe amândouă deodată și am ales să plec.
Decizia s-a transformat într-un drum plin de proiecte variate, precum colaborări cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, consultanță în dezvoltare organizațională și creșterea implicării, dar și perioade de respiro. „M-am obișnuit cu fluctuația de ritm. Uneori vin foarte multe lucruri deodată, alteori este mai lejer. Și savurez libertatea pe care o am acum.”
Romanul polițist, o poveste de dragoste
Dacă drumul profesional a avut multiple ramificații, pasiunea pentru scris și pentru literatura polițistă a fost constantă. Antoneta a trecut direct „de la povești nemuritoare la romane polițiste”, influențată de fratele mai mare cu 13 ani.
La doar 12 ani scria deja primul roman, „despre o comoară ascunsă într-un parc”, care nu a văzut vreodată lumina tiparului. Primul proiect literar solid a venit mai târziu, în anii ’90. Este vorba despre o carte inspirată de o statistică dureroasă, cele peste 10.000 de femei și-au pierdut viața din cauza chiuretajelor ilegale din perioada comunistă. Cartea nu a fost publicată atunci, din cauza contextului literar haotic, însă întâlnirea cu fostul său diriginte, scriitorul Ion Topolog, i-a schimbat cursul. „În 2008, la întâlnirea de 20 de ani de la liceu, m-a pârât colegilor mei și m-a pus să promit că voi publica romanul. Din acel moment nu am mai putut da înapoi.”
Pentru Antoneta, romanul polițist nu este doar despre intrigă și suspans, ci și o platformă pentru a aborda teme sociale și psihologice.
Nici nu mai există un clasic roman polițist, pentru că rigorile genului au evoluat foarte mult. Eu scriu romane sociale, psihologice, cu multă analiză. Întotdeauna am avut dorința de a spune povești, pentru că poveștile sunt cele care ne leagă. Prin ele transmitem înțelepciune, emoții și modele. Ele sunt făcute să inspire.
Astfel, scrisul rămâne pentru ea un proces intens, dar uneori fragmentat. „Au fost momente în care aveam timp dimineața, trei-patru ore. De o bună perioadă nu am mai avut acest spațiu și, din păcate, se vede.” Totuși, continuă să exploreze și alte forme de expresie artistică. A scris o piesă de teatru, premiată de Muzeul Național al Literaturii Române, și lucrează la o dramatizare pentru un concurs organizat de Teatrul Nottara.
Psihicul uman și „Caietul fericirii”
Aprofundând ramura dezvoltării personale, Antoneta și-a dat seama că interesul său pentru mintea umană și felul în care oamenii iau decizii poate fi transformat într-o vocație. „Întotdeauna am fost preocupată de ce și cum iau oamenii deciziile, ce anume le influențează, cum ar putea să-și asume responsabilitatea”, a mărturisit ea.
Experiența sa personală cu burnout-ul, în 2010, a fost catalizatorul transformării. „A fost un moment foarte important. M-am gândit nu atât cum am ajuns aici, ci cum aș putea să evit să ajung din nou.” În acele momente dificile, a început să identifice metode concrete prin care să își restructureze viața și să introducă rutine care să-i sprijine bunăstarea emoțională. Această experiență nu a fost doar terapeutică, ci a devenit și un ghid practic pentru modul în care putea să ajute și alte persoane să se orienteze spre fericire și echilibru interior.
Formările pe care le-a urmat au completat această experiență personală cu instrumente profesionale. Are o formare în art-terapie și una în solution focus coaching.
Cred că am început să vorbesc despre fericire, și fericire la muncă, deja de prin 2014. Oamenii erau mult mai atașați de propria nefericire…
Astfel, ea a devenit una dintre vocile care au contribuit la normalizarea discuțiilor despre bunăstare emoțională în mediul profesional românesc. În paralel, a aprofundat psihologia pozitivă prin cursuri universitare online și participarea la conferințe internaționale, inclusiv European Conference on Positive Psychology în Islanda în 2022. „Cred că oamenii ar putea, dacă și-ar da voie, să se orienteze către ceea ce ar funcționa mai bine în viața lor și să observe că au totuși o libertate de a alege.”
Viziunea despre responsabilitatea personală și capacitatea de a alege a devenit un principiu central în munca sa de coaching. Un proiect emblematic al acestei abordări este „Caietul fericirii”, conceput ca un instrument de auto-reflecție și dezvoltare personală. Deși ea nu îl folosește în sesiunile de coaching, știe că mulți psihologi și coachi îl integrează cu succes atât în ședințe individuale, cât și în grup.
Am fost absolut încântată când am aflat că a fost folosit în școli. O învățătoare l-a folosit la clasă în perioada pandemiei. Copiii scriau, discutau și reflectau.
Caietul oferă 52 de teme săptămânale, fiecare menită să stimuleze introspecția, să crească optimismul și să sprijine dezvoltarea emoțională. Feedback-ul colectat arată că efectele pozitive se instalează în șase-opt săptămâni, crescând încrederea și recunoștința.
Gândirea și dezvoltarea acestui proiect au implicat un efort logistic considerabil. „La început mi-am dat seama că aș putea crea un instrument util și l-am tot așezat. Ordinea temelor a fost foarte importantă și asta mi-a luat foarte mult.”, a zis ea. Procesul a durat aproape doi ani, subliniind importanța detaliului și a structurii în crearea unui produs care să fie nu doar funcțional, ci și profund transformator pentru utilizatori.
De-a lungul timpului, Antoneta a alternat constant între texte de ficțiune și articole de dezvoltare personală, păstrându-și stilul. „Caietul fericirii” și volumul care însoțește jurnalul, „(Ne)Fericirea noastră cea de toate zilele”, au consolidat poziția sa ca specialistă în coaching și psihologie pozitivă. Prin acest parcurs, ea a reușit să îmbine experiența personală cu expertiza profesională, să transforme provocările personale în instrumente utile pentru alții și să aducă discuția despre fericire și responsabilitate în atenția publicului.
Privind spre toamna aceasta și spre anul care urmează, Antoneta și conturează planurile cu aceeași claritate și autenticitate pe care le-a demonstrat întotdeauna în proiectele sale. Primul pas personal este găsirea unui apartament. „Este surprinzător cât de volatilă este piața”, recunoaște ea, amintind că nu a mai trecut prin această experiență de peste două decenii. Chiar și acest demers, aparent pragmatic, reflectă o dorință mai largă de stabilitate, de crearea unui cadru propice pentru toate activitățile creative și de dezvoltare personală pe care le derulează.
Profesional, toamna aduce o colaborare cu Mind Education, alături de Domnica Petrovai și Raul Lupaș, în cadrul unor intervenții dedicate bunăstării la locul de muncă. Această inițiativă se va desfășura direct cu companii, într-un cadru față-în-față, ceea ce îi oferă oportunitatea de a crea conexiuni mai autentice cu participanții și de a aplica în practică principiile pe care le are.
De asemenea, lucrează la dramatizarea romanului „Confesiunea adolescentei” de Annie Ernaux, un text care a marcat-o profund prin tensiunea emoțională și profunzimea reflecțiilor. Recitirea acestui roman i-a oferit o perspectivă nouă, anume reconcilierea și iertarea, chiar în contextul durerii, evidențiază modul în care lecturile pot evolua odată cu experiența personală a cititorului. „Trebuie să stai, să te doară, ca să poți înțelege iertarea”, a explicat ea, subliniind importanța trăirii emoționale autentice pentru procesul de creație și pentru reflecția personală. În paralel, pregătește o piesă de teatru și promite continuarea seriei „Gigi Alexa”.
Pentru mine este important să fiu relativ liniștită. Cel puțin când scriu roman, fiindcă personajele astea n-au vieți simple.
