Deși pasionat de chirurgia cardiovasculară, întâlnirea cu un chirurg plastic de talie mondială i-a schimbat percepțiile. Dr. Marian Turbatu – chirurg plastic și doctor în medicină, fondatorul clinicii The Body Gallery – a înțeles atunci că este vorba de o specialitate complexă, în care atenția la detalii este esențială. După câțiva ani de profesare în străinătate, s-a întors în România pentru a oferi servicii medicale de top alături de oameni frumoși și talentați.
Care a fost primul contact cu ce înseamnă intervențiile estetice? De unde preocuparea pentru acest domeniu?
Prima oară nu se uită niciodată, mai ales când ești un tânăr ambițios care vrea să facă ceva remarcabil. Trebuie să recunosc că prima impresie pe care o aveam formată despre chirurgia plastică era una superficială și neinspirată. Eram încă în facultate, iar inima mea era captivată de chirurgia cardiovasculară, pe care o studiam intens. Din fericire, în ultimul an de facultate, am avut privilegiul și ocazia să cunosc un chirurg plastic de talie mondială, care m-a făcut să înțeleg ce înseamnă cu adevărat acest domeniu. O ramură complexă, în care orice este posibil, în care poți opera orice parte a corpului, fie că e vorba de cel mai complex trunchi neurovascular sau cea mai mică arteră. Am înțeles atunci că este o specialitate foarte complexă, în care atenția la detalii este esențială, și nu am mai putut să-i rezist.
Cum se îmbină știința și arta în chirurgia plastică?

Când vine vorba de știință și artă în chirurgia plastică, nu există încă o definiție clară a acestui amestec. Pe de o parte, știința este un lucru obiectiv, clar și ușor demonstrabil. Aici vorbim despre anatomie, care se bazează pe repere și caracteristici definite. Pe de altă parte, arta este guvernată de un subiectivism puternic, în care artistul poate prezenta oricând elemente originale, inovatoare. Numitorul comun dintre ele poate fi descris ca o creativitate metodică necesară pentru a obține rezultate ce reflectă echilibru și frumusețe. Pentru mine, găsirea acestui echilibru corect, care își demonstrează valoarea în timp, a fost și va fi pe primul loc.
Cum definește frumusețea Dr. Marian Turbatu?
Pentru mine, frumusețea este un amestec subtil de proporții armonioase, expresivitate individuală și autenticitate față de trăirile personale – un echilibru care inspiră. Există proporții universale, dar frumusețea variază în funcție de contextul cultural și personal. În domeniul meu, proporțiile trebuie să fie adaptate fiecărui individ pentru a-i evidenția frumusețea unică, naturală, care îi reprezintă esența.
La ce modele vă raportați în activitate?
Modelele mele în chirurgie plastică sunt specialiștii cu experiență vastă, care și-au dedicat întreaga practică pentru a îmbunătăți aspecte specifice ale fiecărei tehnici. Ca să fii un artist și un profesionist adevărat, trebuie să repeți același lucru în mod continuu, pentru a rafina atât procedura, cât și rezultatele. Astfel, eu încerc să mă raportez la chirurgi plastici care realizează doar mamoplastii sau rinoplastii, fără a dilua prea mult paleta de proceduri.
Ce caută pacienții dvs.?
De cele mai multe ori, pacienții vin la mine pentru a obține încredere și siguranță în propria imagine, dar acestea nu sunt întotdeauna motivele principale. În același timp, există și alte nevoi, printre care: restabilirea unei proporții armonioase sau a unei funcții fiziologice importante, cum este procesul de respirație, corectarea unei intervenții anterioare nereușite sau, pur și simplu, pentru o experiență empatică și profesională. Pacienții care aleg să vină la mine o fac pentru că simt că pot avea încredere că le voi oferi o îmbunătățire reală, fără exagerări, care să le respecte unicitatea și să îi facă să se simtă mai bine în propria piele.
Cât de diferite sunt așteptările pacienților față de ceea ce poate oferi medicina azi?
Aceasta este o întrebare foarte bună și relevantă pentru anul acesta. Cred că multe aspecte din social media au influențat negativ așteptările oamenilor cu privire la ceea ce este benefic și sănătos pentru fiecare individ. Fenomenul filtrelor și al operațiilor nenaturale a distorsionat considerabil așteptările și scopurile chirurgiei plastice. Educația corectă și redefinirea acestor așteptări sunt esențiale încă din prima consultație cu fiecare pacient. Întotdeauna trebuie să avem în vedere că sănătatea pacienților noștri este pe primul plan și că acest principiu trebuie respectat.
Ați deschis clinica The Body Gallery. Ce servicii oferiți și care este conceptul din spate? Ce înseamnă „the other natural”?

Clinica noastră, proaspăt deschisă, este un concept la care lucrez de aproximativ 5 ani. Este un loc pe care l-am fondat împreună cu soția mea, dr. Mara Turbatu, unde putem oferi servicii complete de chirurgie plastică, stomatologie și dermatologie. Pe scurt, principiul „the other natural” se bazează pe îmbunătățiri estetice care pun în valoare proporțiile naturale ale anatomiei preexistente. Fiecare chirurg plastic are propriul său stil „artistic”, iar în cazul meu, rezultatele naturale vor fi mereu în prim-plan.
Care este obiectivul dumneavoastră pentru următorul an în ceea ce privește clinica The Body Gallery by Dr. Turbatu?

Avem obiective foarte clare de scurtă durată și de lungă durată. În următorul an, scopul nostru este să câștigăm încrederea publicului general și să demonstrăm că suntem niște jucători importanți în sectorul de medicină privată din București. Vrem să ne creștem echipa și să devenim un reper de profesionalism și încredere pentru România.
Cum s-a simțit reîntoarcerea în România după anii în care ați lucrat în străinătate?
Am avut norocul și privilegiul să am la ce și la cine să mă întorc, așa că a fost minunat. Iubesc Bucureștiul și oamenii din el și cred că este un oraș în care ocaziile de dezvoltare sunt abia la început. Cred cu tărie că aici, în locul în care m-am născut, putem oferi servicii medicale de top alaturi de oameni frumoși și talentați iar posibilitățile sunt infinite. Îmi place să cred că suntem mai mulți care vor să arate ce capacități fenomenale au românii care doresc cu adevărat să facă ceva remarcabil.
Cum arată dorințele și procedurile din România comparativ cu ce ați întâlnit în activitatea din Franța, Brazilia, Suedia și Finlanda?
Preferințele pacienților au unele diferențe interesante, adesea influențate de cultura locală, standardele estetice și nivelul de educație estetică. În Brazilia, unde fenomenul chirurgiei estetice a fost practic inventat, oamenii sunt foarte orientați către siluete sculptate, conturate și cu forme proeminente, față de țara noastră, unde pacienții tind să fie mai rezervați, preferând o abordare subtilă și mai echilibrată. În toate aceste țări, pacienții apreciază expertiza medicală, dar atitudinea față de recomandările medicului variază. În Franța, există un mare accent pe naturalețe și discreție. Pacienții preferă intervenții subtile, care să nu fie evidente; sunt foarte atenți la detalii și cer rezultate care „nu par operate”. În țările nordice, pacienții sunt mai deschiși la proceduri minim invazive și au o atitudine mai pragmatică față de operații, prioritizând procedurile non-chirurgicale și rejuvenarea subtilă. În România, pacienții au început să înțeleagă valoarea unei păreri avizate și sunt mai receptivi la recomandările medicului, deși încă există preferințe specifice și așteptări concrete care le influențează deciziile.
Ce urmează după o intervenție estetică și care este rolul medicului după finalizarea unei proceduri?
După orice procedură chirurgicală sau nechirurgicală urmează o perioadă de recuperare, care poate varia de la câteva minute, în cazul rejuvenării faciale cu fillere, botox etc., până la câteva săptămâni sau chiar luni pentru intervențiile transformatoare mai ample. Pentru mine, este esențial ca pacienții să fie extrem de bine informați și pregătiți pentru această perioadă de vindecare, indiferent de durata ei. Este important ca aceștia să aibă acces constant la medicul curant, când situația o cere, desigur, pentru a beneficia de un confort psihologic ce influențează foarte pozitiv întregul proces. Cred că rolul medicului este să fie un stâlp de încredere și profesionalism pentru pacienții săi.
Există o vârstă pentru intervențiile estetice? Care sunt restricțiile și limitările de care ar trebui să țină cont cineva care se gândește la o intervenție estetică?
Limita de vârstă pentru consimțământul informat în vederea unei operații de chirurgie estetică este de 18 ani. Orice altă procedură înainte de această vârstă trebuie realizată cu acordul scris al părinților sau tutorilor legali. Discuția este foarte delicată și cuprinde multe aspecte care pot fi sensibile pentru cineva care nu a trecut încă prin procesul de maturizare. Totodată, există pacienți complet maturi care pot avea așteptări nerealiste și nesănătoase, cauzate de lipsa accesului la informațiile corecte. În acest sens, sunt foarte rezervat în alegerea pacienților pentru care o intervenție ar fi cu adevărat benefică. Doar pentru că putem face anumite lucruri nu înseamnă că este bine să le și facem.
În afara cabinetului, ce îi place Dr. Marian Turbatu să facă?
Încerc, pe cât posibil, să mențin un stil de viață sănătos și să fac sport de cel puțin cinci ori pe săptămână, de obicei dimineața devreme. Îmi place să joc tenis și iubesc natura: de la plimbări cu barca, la hike-uri alături de soția mea. Citesc, sunt extrem de pasionat de muzică și iubesc momentele acelea mici, care par insignifiante, dar aduc liniște. Cel puțin o dată pe săptămână avem seara de film, iar duminica mergem să ne vizităm părinții. Iar unul dintre cele mai frumoase momente pe care le trăim săptămânal este să petrecem timp în familie, alături de Denzel, labradorul nostru ciocolatiu.
Ce vă inspiră?
Din punct de vedere personal, tatăl meu mă inspiră enorm. Este un om cu o ambiție extraordinară, care m-a ajutat să-mi dezvolt un simț profund al disciplinei și respectului față de ceea ce spun și ceea ce fac. Datorită lui, știu că valoarea unui om este dată de integritatea și valoarea cuvântului său. Din punct de vedere profesional, încerc să țin pasul constant cu specialiști mondiali consacrați în fiecare aspect al chirurgiei plastice. Cu mulți dintre ei am chiar o relatie personală și imi face placere să le cer sfaturile dacă apare o situație nouă.
Cum definiți luxul?
Luxul este o experiență deosebit de rafinată și exclusivistă, creată pentru a satisface nu doar nevoile, ci și dorințele, oferind o plăcere profundă și un sentiment de unicitate. Pentru mine, reprezintă o stare generală de bine care îmi permite să trăiesc în armonie, fără griji sau anxietate. Aceasta, bineînțeles, se traduce în primul rând prin timp: timpul de a face lucruri sănătoase, de a petrece clipe alături de cei dragi, de a ne distra și de a profesa într-un mediu în care să ne simțim utili și respectați, fără a ne îngrijora de problemele financiare. Acesta este, cu adevărat, cel mai mare lux.
Articol apărut în ediția print Haute Culture no. 9.
crowncellars.org idikotapekalongan.org situs slot gacor