Gelu Duminică este sociolog, profesor universitar și unul dintre cei mai activi promotori ai incluziunii sociale din România. director executiv al Fundației „Agenția Împreună”, el luptă de ani buni pentru acces egal la educație și pentru recunoașterea demnității comunităților rome. În cartea sa „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură”, Gelu îmbină cercetarea cu experiențele personale, demontând stereotipurile despre romi și invitând cititorii să-și reexamineze propriile prejudecăți.
Pentru Gelu Duminică, ideea cărții „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură” s-a născut dintr-o nevoie de profesor și de tată. „Până acum demersurile mele erau pur și simplu academice, ca să pot să țin prelegerile mele în facultate, la cele două cursuri pe care le am în momentul de față, un curs despre romi și altul despre minorități și echitate”, mi-a explicat el.
Ceea ce a început ca un material didactic s-a transformat treptat într-o carte care adună povești, teorii și confesiuni.
Nu a fost neapărat ideea mea. Andrei Ruse, fondatorul editurii Hyperliteratura, m-a provocat după ce am realizat un podcast despre istoria romilor pe Zaiafet. Prima dată l-am refuzat elegant. Numai că insistența lui a dus la un o implicare mai mare din partea mea și am zis: bine.
Dincolo de contextul profesional, cartea are însă o miză profund personală. Pentru Gelu, scrisul a fost și o formă de a-i lăsa fiicei lui o hartă a identităților. „Dacă nu era factorul personal, eu nu făceam cartea.”
Are 48 de ani și privește în viitor cu luciditatea omului care știe că timpul trece mai repede decât schimbarea socială.
Când fiica mea o să fie adultă, este foarte probabil ca eu să fiu în poalele lui Dumnezeu sau poate în cele ale tatei. Și fiica mea trebuie să-și cunoască rădăcinile. Fiica mea este jumate-jumate. Trebuie să înțeleagă și să fie mândră de ambele identități și să înțeleagă că niciuna dintre ele nu este povară.
Gelu este conștient că „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură” nu va schimba lumea peste noapte, dar „este o altă picătură într-un ocean pe care încercăm să-l creăm, ca România fetei mele, foarte egoist, știu, ca România fetei mele să fie mai bună.”
În tot ceea ce spune, Gelu Duminică vorbește despre educație, dar nu ca despre un mecanism rece de transmitere a informațiilor, ci ca despre o formă de umanizare.
Eu și în carte am făcut pledoarii pentru povești. În teorie pedagogică ea s-ar numi context de învățare.
Cartea devine astfel un catalizator al întrebărilor, nu un manual. „Dacă tot demersul tău de cunoaștere se rezumă la a citi cartea asta, nu înseamnă nimic. Dacă această carte este de fapt sămânța întrebărilor pe care tu le pui pentru a schimba modul tău de acțiune, atunci cartea asta contribuie.”
În această viziune, educația nu se termină niciodată. „Pentru mine educația este un demers care nu se termină decât când pui mâinile pe piept”, a zis el cu o seninătate tăioasă. Chiar și moartea, a adăugat, poate fi „o formă de a învăța multe lucruri pentru cei care rămân”.
Gelu nu crede că doar școala are puterea de a schimba mentalități, ci mai degrabă „contextele, miturile, dialogul, dezbaterea și punțile”. Iar aceste „punți” revin obsesiv în discursul său, ca o mantră a reconcilierii. Ele sunt antidotul pentru unul dintre cele mai persistente virusuri sociale: gândirea „noi versus ei”.
Până la un punct, noi vs ei este foarte ok. Este normal să existe diferențe și este normal ca diferențele să ne diferențieze, ca să mă joc cu cuvintele. Problema nu este diversitatea, ci antagonizarea.
Pentru Gelu, adevărata miză este să găsim ceea ce ne unește. „În primul rând, respectul. Copilul meu are toate premizele ca în societatea asta, ținând cont de realitatea actuală, să fie considerată ‘ei’. Va fi femeie, brunetă, pe jumătate romă și pe jumătate româncă, ortodoxă, bucureșteancă, moldoveancă, europeană, un puzzle identitar care o poate pune oricând în categoria ‘celorlalți’, iar eu nu-mi doresc asta.”
Dialog pentru diversitate
Pentru Gelu, felul în care privim trecutul spune mai multe despre noi decât despre strămoșii noștri. Când vorbește despre proverbele peiorative, moștenite din perioada sclaviei, el nu le privește ca pe niște rămășițe toxice de care trebuie să ne debarasăm, ci ca pe oglinzi în care societatea ar trebui să aibă curajul să se privească. „Eu nu cred că trebuie să le combatem”, a spus el răspicat. „Trebuie să le luăm ca pe contexte de învățare, să ne întrebăm dacă ceea ce era mai trebuie să existe.”
Într-o lume în care mulți vor să rescrie istoria cu instrumentele indignării moderne, Gelu propune o abordare radical diferită, anume contextualizarea.
Nu cred că trebuie să mă uit la niște norme de secolul XVIII zicându-mi că erau oribile. Pentru că în secolul XVIII nu erau oribile, ci perfect normale. Unele chiar revoluționare.
Apoi dă exemplul fanarioților, care, deși trăiau într-un sistem care menținea sclavia, au interzis separarea familiilor de robi. „Până atunci vindeau copiii și familiile ca pe purcei. Când fanarioții au zis: Vindeți și voi toată familia împreună. Lăsați-i să fie împreună, asta însemna recunoaștere de familie. Tot ce avem acum este pentru că astfel de lucruri s-au întâmplat atunci.
Când a venit vorba despre oameni din prezent care se ghidează după valori de Ev Mediu, Gelu a ridicat din umeri cu o luciditate dezarmantă. „S-a descoperit că Pământul nu este plat de câteva sute de ani și sunt oameni care cred că Pământul este plat. Ce să facem?” Unii oameni, spune el, rămân captivi în peștera lui Platon, privind umbrele ca adevăruri. „Focul cunoașterii, pentru unii, de-abia pâlpâie. Pentru unii s-a stins. Suntem diverși.”
Totuși, el nu este pesimist, ci doar realist.
Hai să nu ne gândim că o să trăim vreodată într-o societate fără discriminare. Este utopic. Discriminarea este natura umană. Frica, angoasa, pizma, avariția, păcatele, sunt în natura umană.
Tocmai de aceea, a spus el, scopul nu este să eliminăm complet răul, ci să-l diminuăm prin învățare și empatie. „Pentru asta trebuie să îi tratăm cu respect. Să le dăm informația într-un mod în care ei pot să o decodifice. Să creăm contexte de învățare în care să audă. Noi cerem societății să se îndoiască de adevărurile pe care le știa, spunându-le doar că sunt proști. Nu merge.”
Cartea „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură” a fost un exercițiu dureros de echilibru între cunoaștere și vulnerabilitate. „A fost dificil să scriu la cartea asta. Foarte, foarte greu. Oamenii se așteaptă ca într-o carte să vorbești ca într-un podcast. Dar nu este posibil, că limbajul scris are alte reguli. În limbajul oral poți să revii, să corectezi, să-ți aduci aminte. În limbajul scris, ești tu cu ecranul.” Râzând, Gelu mi-a zis: „După ce citești a zecea oară, zici că aia n-am zis-o, am uitat și de aialaltă. Aici trebuia reformulat!” Dincolo de ironie, în spatele acestei confesiuni se simte presiunea așteptărilor. „Notorietatea nu mă ajută foarte tare. Poate ajută la vânzare, dar nu în a găsi echilibrul.”
Tocmai de aceea, în loc să livreze certitudini, Gelu preferă să creeze spații de îndoială. „Cred că suntem în perioada în care trebuie să dăm informații, argumente pentru dubito.”
Când a venit vorba de rolul mass-mediei în stoparea propagării stereotipurilor, Gelu a zis că „în teorie, mass-media este parte a societății civile. În practică, mass-media este un business.” Jurnaliștii, a spus el, sunt oameni care au facturi, copii, presiuni. „La un moment dat merg pe ce se vinde, nu pe ceea ce cred. Este greu să ții echilibrul când, dacă îl ții, îți pierzi locul de muncă.”
Poate o societate antagonizată să genereze o media echilibrată? Mă îndoiesc. Poate o media dezechilibrată să sprijine o societate echilibrată? Mă îndoiesc. Undeva trebuie să se rupă cercul ăsta. Fiecare așteaptă de la celălalt să facă pasul. Adevărata schimbare începe individual.
Gelu a completat că „teoreticianul Ernst Gellner spunea că rolul societății civile, inclusiv al media, este să contrabalanseze puterea statului fără a dori să-i ia locul.” În practică însă, lucrurile se complică, fiindcă unii, dacă vorbesc despre romi, pot pierde o sponsorizare, bani, tot. Sau cel puțin le este teamă de asta.”
Totuși, în toată această anatomie a fricilor sociale, Gelu a subliniat că editura Hyperliteratura a demonstrat că există public pentru teme considerate „incomode”, fiindcă „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură” a ajuns rapid pe primul loc în vânzări la Cărturești.
România s-a schimbat mai mult decât credem. Societatea din 2025 arată cu totul altfel decât cea din 2020. În 2020 o astfel de carte ar fi devenit maculatură. Azi avem 30.000 de oameni la Pride. Avem o societate care a zis ‘nu’ la un referendum făcut de biserici. Societatea românească este mult mai bine pregătită decât media.
Alte proiecte care au puterea să schimbe
De-a lungul timpului, Gelu a învățat să rămână calm chiar și atunci când valurile de ură s-au năpustit peste el, fiindcă știe că „nu poți cere rațiune și empatie unei lumi furioase răspunzând cu aceeași armă.”
Sigur că nu-mi convine că sunt înjurat, dar păstrând proporțiile, dacă Iisus a fost hulit, cine sunt eu să nu fiu?
Pentru el, conflictul este o condiție a progresului. „Avem puncte de vedere diferite. Dar conflictul este foarte bun pentru orice societate, pentru orice familie”, a explicat. Nu respinge tensiunile, ci le traduce într-un proces firesc de învățare. Așa cum într-o familie certurile pot duce la înțelegere, și în societate divergențele pot deschide drumuri noi. „Cum te cerți este problema, nu cât te cerți.”
În acest final de an, pe biroul său stau, momentan, două proiecte de carte. Prima se adresează studenților și este o sinteză a marilor teorii sociologice relevante pentru diversitate, echitate și incluziune, „explicate într-un limbaj foarte simplu și punctând relevanța lor pentru situația romilor din România.” Este o carte gândită ca instrument didactic, născută din nevoia de a transforma prelegerile academice în resurse accesibile.
A doua pornește dintr-o epifanie intimă, anume paternitatea. Gelu lucrează la o carte despre „schimbările de dinamică de cuplu după apariția copilului”, dar tratată din perspectiva bărbatului. Observă că „noi trăim încă sub proverbul că un copil sudează un cuplu. Ceva mai fals nu există. O treime din divorțuri se întâmplă în primii doi ani de naștere după ce copilul s-a născut.” Pentru el, ideea convențională este demontată de realitate, fiindcă, de fapt, copilul nu este un liant, ci testează și zguduie.
Mai mult decât atât, Fundația „Agenția Împreună”, pe care o coordonează, se pregătește de lansarea unui program de gândire critică care va sta în centrul activității pentru următorii ani.
Au în plan să creeze manuale pilot pentru profesori pe cinci discipline (matematică, română, istorie, geografie, științe sociale) pentru clasa a IX-a, concepute să ofere instrumente practice cadrelor didactice.
Intenția noastră este, cam cinci ani, să ajungem să facem asta de la ciclul preșcolar până la universitar.
Într-o societate care încă se ceartă pe etichete, Gelu Duminică reamintește că progresul nu se face prin ștergerea diferențelor, ci prin învățarea de a trăi cu ele. În acest context, cartea „Dacă nu ești cuminte, vine țiganul și te fură” devine un exercițiu colectiv de luciditate.
link slot
