Ruxandra Gîdei, fondatoarea platformei 4fără15, este una dintre cele mai articulate și consecvente voci ale generației digitale pentru care lectura nu este doar refugiu, ci și instrument critic. De mai bine de cinci ani, își construiește comunitatea în jurul ideii că literatura poate fi și vulnerabilă, și politică, și profund personală. Prin conținutul ei, a devenit o punte între tineri și lumea cărților, demonstrând că lectura nu este un gest solitar, ci o practică socială care ne ajută să înțelegem mai limpede realitatea.
Pentru Ruxandra, literatura a fost, la începuturile canalului 4fără15, un spațiu interior, aproape secret. Ea mărturisește că, la 18 ani, vedea literatura „ca pe ceva doar al meu”, o unealtă prin care încerca să se descopere și să creeze un teritoriu comun cu cei care abordau lectura într-un mod similar. Fascinația ei timpurie pentru poezia română contemporană s-a născut tocmai din această nevoie de a găsi o comunitate care să simtă textele ca pe o experiență trăită, nu doar analizată.
În prezent, literatura este pentru ea o lentilă prin care interpretează structuri de putere, teme politice și întrebări sociale.
Văd literatura ca pe-o unealtă prin care chiar poți citi lumea.
Această transformare se reflectă și în preferințele ei: de la romanul Alinei Nelega „Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, la „Tetralogia napolitană” a Elenei Ferrante, la „Down and Out in England and Italy”, de Alberto Prunetti sau la romane ale rezistenței precum „În fața lumii lipsite de iubire”, de Susan Abulhawa.
Poezia rămâne, totuși, un reper afectiv esențial, iar Ruxandra recunoaște că volume precum „Curriculum. Refrene ale recuperării și memoriei”, de Mădălina Oprea sau „Até: O educație”, de Olga Ștefan i-au readus, cu delicatețe, bucuria lecturii după perioade sterile.
Despre percepția cărții în rândul tinerilor, Ruxandra refuză generalizările. Într-o societate inegală, spune ea, nu există „tinerii” ca masă unitară. Observă însă câteva tendințe simultane: influența reală a comunităților literare online, nevoia acută de actualizare a programei de BAC, mai ales pentru fete, care resimt absența autoarelor, și stagnarea îngrijorătoare din statisticile privind consumul cultural.
Modul în care discutăm despre literatură la școală nu mai corespunde deloc intereselor tinerilor de azi.
Deși crede în impactul conținutului pe care îl creează, Ruxandra nu se amăgește, fiindcă este conștientă că rețelele sociale nu pot compensa lipsa infrastructurii culturale în mediile vulnerabile. „Statul nu poate (și nu ar trebui) să se bazeze pe inițiative izolate”, a subliniat ea.
Ruxandra nu avea niciun plan să studieze în Olanda, dar, totuși, atrasă de programe interdisciplinare și de zona Digital Humanities, a găsit la Universitatea din Utrecht exact mediul în care să-și extindă instrumentele de analiză.
„Mi-am făcut de cap”, își amintește, evocând libertatea de a preda, de a lucra ca asistent de cercetare și de a-și construi singură traseul academic.
Experiența i-a dezvăluit diferențe structurale între sistemul universitar românesc și cel olandez: de la sprijinul psihologic și formatele flexibile pentru studenți până la costurile exorbitante ale unui al doilea program universitar și lipsa căminelor publice, care îi obligă pe unii studenți să locuiască în corturi.
Titulatura de Best Cultural Content Creator
Viața profesională a Ruxandrei se află într-un moment de tranziție, în care formele vechi și cele noi ale muncii ei culturale conviețuiesc și se potențează reciproc.
Deși este una dintre cele mai recognoscibile creatoare de conținut cultural din mediul digital, ea refuză să se definească exclusiv prin această identitate. „Sunt încă la începutul carierei în domeniul cultural”, mărturisește, subliniind că activitatea de pe 4fără15 rămâne „partea mea preferată din tot ce fac”, însă nu este, cel puțin deocamdată, preocuparea ei full-time.
Pentru Ruxandra, anii care vin vor fi un proces de sedimentare, un mod de a îmbina experiența construită în jurul lecturii cu abilitățile de coordonare și management de proiect, pentru a crea inițiative culturale mai eficiente și mai ușor de măsurat în impact.
Titlul obținut la Digital Divas, locul al doilea la categoria Best Cultural Content Creator, a venit ca o confirmare.
Premiul a fost valoros din momentul nominalizării.
Faptul că un mesaj despre importanța lecturii, artei și culturii pentru comunități sănătoase a reușit să pătrundă în cercuri în care „ar fi ajuns mai greu” i-a adus nu doar vizibilitate, ci și validarea că munca culturală, în formele ei hibride, merită recunoscută public. Pentru Ruxandra, premiul transmite un semnal necesar: cultura trebuie să se reflecte în politicile macro, în investiții reale, în infrastructuri care susțin diversitatea formelor de expresie.
Audiența pe care o imaginează atunci când alege un titlu pe care dorește să-l promoveze este „omul care încă nu citește, sau nu citește atât de des”, cineva care încă nu a găsit contextul potrivit pentru a descoperi literatura. De aceea, Ruxandra aduce cărțile în proximitatea temelor care oricum populează spațiul public: investigații jurnalistice, știri sau discuții virale. Literatura devine astfel o punte între informare și imaginație, între real și ficțional. De pildă, romanul lui Dincer Gucyeter, „O poveste despre Germania noastră”, a fost o alegere firească tocmai pentru că „abordează teme conexe identității migrantului economic” și vine dintr-o voce cu rădăcini în clasa muncitoare. Cărți precum aceasta permit publicului să regândească fenomene discutate adesea superficial în mediul online.
Proiectul „Lumea prin cărți”, încercarea ei de a citi câte o carte din fiecare țară a lumii, îi oferă o libertate editorială aparte. Poate integra oricând un titlu din acest demers, dar provocarea majoră apare în alt punct: „Cum o fac astfel încât să conteze, să ‘spargă bula’?”
Cu toate acestea, Ruxandra nu renunță la ideea că literatura poate propune alternative într-o perioadă în care „apar tot mai des manifestări violente”.
Nu mă feresc să recunosc asta, cum literatura e inerent politică, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când pretinde că nu.
Cultura într-o lume ideală
Pentru Ruxandra, proiectul ideal de promovare a lecturii ar fi mai mult structural. Viziunea ei pleacă de la o nevoie care o preocupă constant, anume lipsa unei strategii coerente la nivel național.
Dacă îmi dai voie să fiu idealistă, mi-ar plăcea să fie un fel de «plan de țară» pentru creșterea apetitului pentru lectură.
Ruxandra privește către modele funcționale din alte țări, precum Olanda, unde scăderea nivelului de alfabetizare a determinat autoritățile să investească milioane de euro în programe, cercetare și politici publice. Pentru ea, acest exemplu arată că transformarea este posibilă atunci când există voință politică, competență și continuitate.
Viziunea ei pentru România ar începe cu o nouă structură publică, una independentă politic și construită după principiul „arm’s length”. Această instituție ideală și-ar avea în frunte un consiliu mixt, compus din profesioniști relevanți din mediul academic, ONG-uri și sectorul cultural.
Ea subliniază nevoia unui organism care să poată distribui fonduri, să elaboreze strategii, să stabilească obiective măsurabile și să propună politici culturale solide. Tot acesta ar trebui să fixeze standarde minime care să faciliteze accesul tinerilor la lectură: vouchere culturale, minibiblioteci în cartiere, resurse pentru cei care vor să fondeze astfel de spații, programe de formare pentru bibliotecari și cadre didactice, pachete de cărți oferite părinților prin biblioteci.
În această viziune, instituția ar putea coordona proiecte naționale în parteneriat cu librării, școli și biblioteci publice, la fel cum o face Fundația CPNB în Olanda, care organizează anual Săptămâna literaturii pentru copii și alte campanii vizibile pe scară largă.
Pentru Ruxandra, investiția publică este crucială.
Fără sprijinul Ministerelor Culturii, Educației și chiar al Familiei, un astfel de plan nu poate exista.
Totuși, în logica idealistă în care își permite să viseze, ea imaginează un sistem în care lectura devine o prioritate națională, nu un lux.
O altă componentă esențială ar fi o schemă nouă de granturi, dedicată organizațiilor care lucrează de ani de zile în comunități vulnerabile. „Sigur că există deja AFCN”, spune ea, „însă în momentul de față tot sectorul cultural românesc se sprijină exact pe aceste granturi.”
Soluția reală ar presupune diversificarea finanțărilor și o investiție consistentă în proiecte pe termen lung.
Dacă ar coborî din zona macro în cea personală, ar visa la o campanie similară inițiativei olandeze „Toată Olanda Citește”, unde o carte este distribuită gratuit prin biblioteci timp de o lună, iar comunitățile se adună la cluburi de carte sau discuții cu autorul.
În plan imediat, finalul de an o găsește pe Ruxandra la capătul unei perioade intense. A lucrat la organizarea de evenimente pentru bibliotecari și lideri comunitari din toată Europa, o activitate care i-a adus satisfacție, dar și oboseală.
Anul acesta a fost dominat de redefinirea traseului profesional, iar acum simte nevoia să pregătească proiecte mai jucăușe pentru comunitatea ei din mediul digital.
În 2026, Ruxandra își propune să viziteze mai multe biblioteci din afara orașelor mari, un mod de a ieși din bula urbană și de a înțelege mai bine nevoile diferitelor comunități. De asemenea, are în minte un maraton de lectură. Alături de alți creatori, vrea să citească volume despre demnitate umană și democrație, o încercare de a contracara „valurile de ură, violență și neîncredere” care au ieșit recent la suprafață în spațiul public.
bento4d totoLectura poate deveni un antidot civic, un spațiu de reumanizare într-o lume tensionată.
