Categorie: Opinie

  • În căutarea echilibrului

    În căutarea echilibrului

    Când mult e prea mult? Ce înseamnă echilibru într-o lume a exceselor? Ce înseamnă echilibrul în lumea luxului și a culturii autentice? Pare o provocare filosofică, dar în realitate este doar o invitație de a observa lumea din jur. Cei care aspiră la o lume din care nu fac parte, tind să afișeze ostentativ ceea ce cred că sunt etichete ale luxului.

    Multe branduri au intuit dorința unora de a fi ostentativi și au creat produse care să le fie accesibile, păstrând în același timp și liniile pentru cei care apreciază calitatea și valorile unui brand, dar nu caută o afișare care „strigă” un preț mare. Cea mai evidentă trăsătură este numele care apare mai mare sau mai mic. Mare pentru cei vor să arate că sunt dintr-o lume la care mai mult aspiră.  Așa se explică mașinile brandului din trei litere care au câștigat străzile și sunt conduse de șoferi care nu au stofă pentru ele. Pentru că atunci când iei și afișezi un brand nu te transformi pe loc într-un educat, rafinat și cunoscător. Parcările sau trotuarele pline de mașini care depășesc în valoare locuințele proprietarilor arată că de multe ori ne lipsește echilibrul. Acea balanță în a fi true, autentici și ancorați la valori în care credem cu adevărat. Alegerile pe care le facem și afișăm trebuie să fie o prelungire naturală a persoanei noastre.

    Aici cred că brandurile se pot implica mai mult în educarea consumatorilor și să-i ajute pe aspiranți să fie ancorați nu doar la un logo și un nume ci și la valorile pe care un brand caută să le transmită mai departe. Hainele nu schimbă un om. Valorile pe care acestea le transmit pot însă participa la transformarea lui.

    În căutarea echilibrului realizăm că suntem norocoși cu ceea ce avem, cu gusturile din copilărie care veneau din bucătăria familiei, nu din linii industriale de producție, cu acele obiecte care prindeau valoare doar pentru că erau făurite de mâinile noastre sau purtau în ele sentimente, sudoare și timp din partea altora. Toate acestea nu au fost și nu sunt în cantități mari. Pentru că ceea ce este valoros trebuie apreciat atât cât este, trebuie dorit când nu este și protejat și celebrat când avem parte de el. Fie că este o formă de cultură sau o manifestare a luxului autentic printr-un obiect, miros, gust sau experiență. Iar pentru atunci când se întâmplă asta, trebuie să ne purtăm ca niște oameni demni de experiențele pe care le trăim.

    Echilibrul Haute Culture e despre oameni care fac lucruri valoroase, dar care au și valori solide. E despre luxul autentic, care nu e opulent și nici ostentativ, ci doar concentrat în meșteșug, raritate și finețe. E despre oamenii care știu să aprecieze ceea ce au și învață să dăruiască și altora câte puțin din ei, din lecțiile pe care le-au învățat, din timpul lor și din ceea ce ar putea să ne facă lumea mai bună pentru toți.

    FOTO: Cristian Șuțu

  • București,un oraș ca afară 

    București,un oraș ca afară 

    În urmă cu mai bine de zece ani, Cornel Ilie, cel care a fost pe coperta celui de-al treilea număr al Haute Culture, lansa, împreună cu ceilalți membri ai trupei Vunk, piesa „Vreau o țară ca afară”. Încă nu s-a împlinit visul solistului și poate nu vom avea prea curând „o țară ca afară”, dar din foarte multe puncte de vedere putem spune cu mâna pe inimă că avem deja câteva orașe care – e drept, le numărăm cu generozitate pe degetele de la o mână – pot concura încet-încet cu alte destinații din Bătrânul Continent. Iar Bucureștiul devine, cu pași repezi, unul dintre aceste orașe (în care se mănâncă tot mai des) ca afară.   

    Sigur, încă mai avem ceva (mai mult) de lucrat la infrastructură, la îmbunătățirea calității aerului sau la creșterea suprafeței spațiului verde pe cap de locuitor. Și e evident că nu are rost să mai vorbim despre lipsa locurilor de parcare, de trafic și de benzile destinate pasionaților de ciclism. Însă energia din ultima vreme a orașului este una fantastică. O simplă plimbare, într-o dimineață obișnuită, prin centrul Bucureștiului, scăldat din plin în miros de cafea proaspătă, te poate duce cu gândul la freamătul creativ, specific cafenelelor berlineze, care atrag pe oricine ca un magnet, doar prin energia pe care o emană. Totul ca, peste numai câteva ore, aceeași energie să învăluie Micul Paris și să îi aducă aerul boem și rafinat al restaurantelor franceze.  

    Tot mai mulți antreprenori vizionari dau o nouă viață unor case istorice cu povești fascinante, ce se întind pe sute de ani, pe care le transformă în boutique-uri elegante cu piese vestimentare și accesorii de la designeri români extrem de talentați, în cafenele „instagramabile”, sau în restaurante haute cuisine. Parcă nu s-au îmbinat niciodată mai armonios ca astăzi arhitectura cu mediul de business și cu gastronomia fină, nu este așa? 

    Istoria și bucătăria își dau întâlnire tot mai des, pe măsură ce zeci de pasionați de gătit pornesc în adevărate călătorii prin satele din țară, ca să descopere o parte din moștenirea gastronomică a românilor, și „scormonesc” după rețete, ingrediente și gusturi din trecut pe care le reinterpretează în meniurile unor restaurante ce promovează bucătăria nouă românească. Iar experiența gastronomică pe care o oferă aceste restaurante, ce pun pe farfurii preparate care spun o poveste cu ajutorul unor ingrediente simple, tradiționale, este una extraordinară.  

    Chefi români care au lucrat ani de zile în poluri ale gastronomiei mondiale, inclusiv în restaurante răsplătite de Ghidul Michelin cu râvnitele stele, revin în România și, după ce își deschid propriile restaurante, împing zi de zi limitele creativității tot mai mult. Și, chiar dacă Ghidul Michelin nu este prezent și în România și nu găsim restaurante locale printre recomandările din paginile sale, asta nu înseamnă deloc că în țara noastră comunitatea de foodies, aflată într-o creștere exponențială de câțiva ani încoace, nu se poate bucura de experiențe gastronomice ieșite din comun, ce rivalizează cu acelea propuse de unele dintre cele mai bune restaurante din lume.  

    Iar lista acestor restaurante, care nu se mai limitează doar la București, crește văzând cu ochii, de la o zi la alta. Pasionați de gastronomie, care au degustat preparate alese pe sprânceană din meniurile celor mai bune restaurante din lume și și-au împlinit visul de a deschide propriile localuri, cu care plănuiesc expansiunea internațională, nu au omis Bucureștiul din planurile lor de dezvoltare. Un astfel de exemplu este Andreea Barroca, o româncă stabilită în Paris care a deschis, la începutul acestui an, un restaurant în București și plănuiește să mai lanseze un astfel de proiect și în Tokyo, toate astea după cele două restaurante pe care le-a lansat în Paris în plină criză de sănătate publică. Povestea ei o puteți citi chiar în paginile revistei pe care o țineți acum în mână.   

    Un adevărat mall gastronomic, similar unor proiecte celebre precum Lafayette Gourmet sau Eataly (cu produse italienești) ridicat anul acesta, de antreprenorul Cristian Preotu, după o investiție de un milion de euro, apare tot mai des pe radarele celor care au de gând să își răsfețe papilele gustative cu unele dintre cele mai rafinate și delicioase preparate și vinuri aduse din toate colțurile lumii. Povestea din spatele Le Manoir Gourmet Market o puteți descoperi, de asemenea, în paginile acestei reviste.      

    Perioada de pandemie a fost una extrem de dificilă pentru antreprenorii din domeniul HoReCa (și nu numai) și nu puțini au fost cei care, în lipsa unei viziuni, a flexibilității, uneori a creativității și a curajului de a iesi din tipare ca să ofere produse și experiențe inedite, s-au văzut nevoiți să pună lacătul pe ușă. Dacă privim pandemia ca pe o iarnă geroasă, care ne-a ținut mai mult prin case, acum ne bucurăm de începutul unei primăveri frumoase, în care orașul renaște și înflorește, datorită unor antreprenori creativi și curajoși care nu s-au temut să urmeze drumuri nebătătorite, atunci când totul părea că se prăbușește în jur.  

    Nu cred că este un secret pentru nimeni că înainte de criza de sănătate publică, numărul românilor care ieșeau „în oraș” era unul mai mare. O arată și studiile. În 2019, unu din patru români ieșea de două sau de trei ori pe săptămână la un restaurant. Astăzi, doar 40% dintre români își mai ocupă timpul liber cu ieșitul la restaurante, majoritatea preferând plimbările în parc (66%), cumpărăturile (63%) și mersul în vizită (55%), procente care nu se vor schimba prea curând dacă restaurantele se limitează doar la a servi mâncare și nu oferă o experiență culinară completă. Gândiți-vă doar pentru o secundă, în câte dintre restaurantele cu mâncare bună ați băut și o cafea pe măsură? Sau un cocktail „adevărat”? Vestea bună este că numărul acestor restaurante care nu mai omit aceste „mici detalii” este în creștere exponențială.  

    Se face primăvară cu o floare? Cu siguranță că nu, dar „pariurile” unor antreprenori și viziunea acestora, care transformă orașul și îi dau o energie aparte, arată că suntem pe drumul cel bun, pe cel de-a avea mai multe orașe (în care se mănâncă tot mai des) ca afară.    

  • Loc pentru visat

    Loc pentru visat

    Cât am fost copil și prin anii adolescenței, visam mult cu ochii deschiși. Îmi imaginam lumea la fel cum imaginam și jocurile pe covorul din cameră. Îmi imaginam cum obiectele din viața mea prind viață, se transformă, se combină și dau naștere poveștilor în care mă teleportam. Visam la locuri, oameni, obiecte, experiențe. Cumva un exercițiu pe care uităm să-l facem ca adulți. Uităm să concentrăm forța noastră creativă în direcții care poate par imposibile, dar care, dacă sunt alimentate cu dorință și pasiune, pot să prindă viață. Descoperim ce înseamnă „nu se poate”, ne încărcăm de probleme și imposibilități înainte de a da suficientă energie dorințelor pentru ca ele să se materializeze.  Căutăm piedici înainte ca ele să se arate.

    Aer. O lungă respirație. Inspir! Mult aer în piept. Expir! Când nu ești sigur ce e de făcut, cel mai bine este să tragi aer în piept și să nu te grăbești.  Să lași loc gândurilor să se așeze. Așa e și în cazul visurilor. Au nevoie de spațiu să se materializeze. Dar dincolo de dorință au nevoie de credință!

    Alergați de griji și ocupații multiple uităm exercițiile simple de mai sus. Să ne permitem să visăm. Să respirăm. Să credem în dorințele noastre. Să fim recunoscători și bucuroși pentru ceea ce avem. Dacă învățăm să facem din nou loc pentru visat în viețile noastre, învățăm să ne facem nouă loc să fim mai prezenți în viețile noastre. (Re)Descoperim cum forța gândurilor noastre ne poate ajuta să avem ceea ce ne dorim. Pentru că luxul autentic nu e despre bani sau obiecte. Este despre oamenii speciali alături de care petrecem timpul, experiențele pe care le trăim împreună și cum ne alimentăm pasiunile și visurile frumoase.

    Loc pentru visat este și între paginile Haute Culture, unde oameni, locuri și experiențe #demilioane se lasă savurate și ne alimentează pentru a construi lumea în care vrem să trăim împreună!

  • Festivalul Enescu, locul în care muzica depășește bariere

    Festivalul Enescu, locul în care muzica depășește bariere

    În timp ce mă aflam în inima Bucureștiului, înconjurată de clădirile istorice și de energia vibrantă a oamenilor, un sentiment de anticipare îmi curgea prin vene. Urma să înceapă Festivalul George Enescu, o sărbătoare bienală a muzicii clasice, iar eu eram pe punctul de a porni într-o călătorie muzicală cum nu mă așteptam.

    „Generozitate prin muzică”, aceasta a fost tema ediției de anul acesta a Festivalului George Enescu, care a primit, în 2021, titulatura de „Cel mai mare festival de muzică clasică din lume”.

    Nu aveam nici cea mai vagă idee că acest festival va deveni un capitol de neuitat, un caleidoscop de emoții și o mărturie a puterii atemporale a muzicii.

    Festivalul George Enescu este renumit în întreaga lume pentru spectacolele sale excepționale, atrăgând artiști și pasionați de muzică din întreaga lume.

    Numit după marele compozitor român George Enescu, servește drept omagiu moștenirii sale de durată, iar ediția din acest an promitea să fie nu mai puțin extraordinară.

    Primul concert

    Festivalul a început cu un spectacol de deschidere care m-a impresionat profund. Chiar dacă era prea cald, grandoarea Sălii Palatului a oferit fundalul ideal pentru eveniment. În timp ce mă așezam, emoția din aer era palpabilă.

    Orchestra a umplut sala cu „Rapsodia română nr. 1” a lui Enescu. Muzica s-a învârtit și a dansat, iar eu am simțit o legătură imediată cu compozitorul.

    Pe măsură ce festivalul a continuat, mai multe scene din București, dar și din țară au întâmpinat peste 3500  de interpreți de talie mondială, precum Gautier Capuçon.

    A fost pentru prima oară când am participat la Festivalul George Enescu, iar virtuozitatea violoniștilor, eleganța pianiștilor și puterea vocaliștilor m-au uluit. Unul dintre momentele marcante ale festivalului a fost reprezentația Orchestrei Simfonice din București, cu Simfonia nr. 5 a lui Ceaikovski.

    Mai mult decât muzică

    Festivalul a prezentat și o serie de spectacole de muzică de cameră, care au permis o legătură mai intimă cu muzica. Am asistat la un recital susținut de un renumit cvartet de coarde și, în timp ce se adânceau în melodiile bântuitoare ale Cvartetului de coarde nr. 8 al lui Șostakovici, am fost transportată.

    Intensitatea brută a muzicii a oglindit frământarea interioară a compozitorului. Unul dintre momentele pe care le consider magice a venit în timpul interpretării „Simfoniei nr. 3” a lui Enescu. Compoziția, o capodoperă întinsă, s-a desfășurat pe parcursul unei ore, ducându-mă într-o călătorie fascinantă prin temele și stările sale complexe.

    În timp ce stăteam în sala de concert slab luminată, învăluită de muzică, aveam un sentiment profund de unitate cu oamenii din jurul meu. Am avut senzația că toți am fost legați de această experiență comună.

    Un festival diferit și necesar

    Festivalul nu s-a limitat la muzica clasică tradițională. A îmbrățișat, de asemenea, compoziții contemporane și piese experimentale. Într-o seară, am asistat la un spectacol multimedia care combina muzica live cu proiecții vizuale și elemente electronice.

    A fost o suprasolicitare senzorială, o fuziune a formelor de artă care a împins limitele a ceea ce ar putea fi muzica.

    În timp ce plecam de la ultimul concert la care am participat în cadrul Festivalului George Enescu 2023, mă simțeam îmbogățită de puterea muzicii. Această călătorie a fost o simfonie de emoții, o mărturie a frumuseții durabile a muzicii clasice și a capacității ei de a atinge atât de multe persoane, din atâtea medii și de vârste diferite.

    Festivalul nu doar sărbătorește moștenirea lui George Enescu. Din punctul meu de vedere, a fost mai mult decât un festival; a fost o experiență care m-a adus mult mai aproape de muzica clasică și care m-a făcut să o trăiesc.

  • O definiție a luxului

    O definiție a luxului

    Ce este luxul? Prima definiție care apare la o căutare online este și cea mai limitată înțelegere a luxului: „nivel de viață excesiv de costisitor”. Greșită pentru că reduce totul la bani, iar luxul este departe de a fi legat doar de bani. Da, este adevărat că cele mai multe experiențe asociate luxului necesită și un buget pe măsură, dar luxul este mult mai mult. Luxul este în noi, în oameni, experiențe, locuri și povești. Mult mai mult decât este în obiecte pe care banii le pot cumpăra. 

    La conferința Future Trends, jurnalistul Victor Kapra punea pe lista tendințelor care ne vor modela viitorul o definiție bună a luxului: o întoarcere la artizanat și la valoarea pe care o pun oamenii care făuresc obiectele prin efortul și priceperea lor. Un atribut mult mai valoros și dezirabil într-o lume a luxului autentic.  

    Ce este luxul? Nu știu să dau o definiție exactă, dar pot să aduc la un loc observațiile făcute cu ajutorul oamenilor de milioane pe care am avut norocul să-i întâlnesc. Bogăția nu ne definește. Omenia, da. Luxul este strâns legat de omenie și de emoțiile pe care suntem capabili să le împărtășim cu ceilalți.  

    După o perioadă în care credeam că folosesc timpul la maximum, conducând mașina și vorbind la telefon (pe hands free, desigur) tot drumul pentru a rezolva din mers primele urgențe, am realizat că am greșit. Am descoperit că pașii pe care îi fac pe jos către birou sau întâlniri sunt timp câștigat pentru sănătate, pentru a observa lumea din jur și a trăi în afara unor bule în care toți tindem să ne închidem. Mașina nu a fost un ajutor, ci am devenit prizonierul ei. Timpul pe care credeam că-l câștig, în realitate a fost fix invers. Cât călătoresc lăsând pe altcineva la volan sau folosind transportul în comun, pot să respir fără să ajung deja obosit la destinație. Mai mult, mâinile libere le pot folosi pentru a ține o carte și a evada într-o altă lume. Pentru mine a fost o primă lecție despre lux. Lux înseamnă să învățăm să ne bucurăm de ceea ce contează și să vedem valoarea reală din oameni și experiențe.  

    Cât am fost călător pe Via Transilvanica și apoi la producătorii locali uniți de Via Profi am gustat luxul. Da, în borcane mici sau mari, în furculițe încărcate de arome și culori. Luxul nu stă în cantitate, ci în calitate. În natural, în povestea din spatele fiecărei înghițituri. Pentru că lucrurile valoroase cer timp și mult efort, în mod evident nu sunt ieftine. Dar luxul nu este dat de prețul lor, ci este mult mai profund de atât. 

    Luxul este în noi, în experiențele pe care le trăim, în frumosul pe care îl descoperim în jur, în emoțiile pe care le trăim cu toate simțurile. Luxul autentic nu e opulent și nici ostentativ. Luxul este dat de meșteșug, raritate și finețe, dar și de valoarea construită în timp și cu multă consecvență. Valorile reale sunt cele care definesc luxul autentic, iar la Haute Culture sunt mândru să fiu parte dintr-o familie tot mai numeroasă care înțelege definiția luxului. #demilione nu este despre bani! Este despre cum noi învățăm să fim mai buni împreună! 

  • Luxul vechi pentru generațiile noi

    Luxul vechi pentru generațiile noi

    Se spune că prima generație face banii, a doua îi înmulțește și a treia îi risipește. Cum definim luxul pentru viitoarele generații într-un mod sustenabil? 

    Mi-am petrecut anii de studenție și încă 3 în plus locuind, studiind și lucrând in Elvetia, Franța și Anglia. Pe cât de multe ori am admirat obiceiurile și educația celor crescuți în familii cu tradiție, pe atât de multe ori am auzit termenul de “nouveau riche“.  

    Dacă în tinerețe îl luam ca pe un afront personal și îl percepeam ca pe o insultă, acum găsesc în el o sursă de mândrie. O realitate pe care o apreciez și de care sunt mândră, mai ales că acum sunt o mamă din a doua generație de “nouveau riche“, care încearcă să își educe cât mai bine fiica ce, la rândul ei, cel mai probabil nu va scăpa de această eitchetă. Nu pentru că nu va fi bine educată, nu pentru că nu va avea acces la călătorii frumoase sau bunuri de calitate. Pentru că părinții mei, eu însămi, fiica mea și cu siguranță și cei ce ne vor urma, vom fi primele generații care da, prin definiție, suntem încă tineri și noi atunci când vine vorba despre ce înseamnă luxul adevărat. Învățăm și vom continua să învățăm generație de la generație, fiecare prin prisma experiențelor celor care ne precedează. 

    Mama a văzut prima portocală atunci când avea 10 ani. Eu, la 10 ani plângeam pentru că mă forța să gust fructe de mare. Pentru fiica mea, acestea sunt o normalitate. Mama mea lua rata ca să își vadă părinții în vacanțele de la liceul pedagogic. Eu luam avionul din Elveția. Fiica mea, nu, nu va lua avionul privat. Pentru că a fi un ”nouveau riche“ în sensul mândru și demn al cuvântului nu înseamnă să oferi din ce în ce mai mult din generație în generație. Înseamnă să investești în următoarea generație și să îi ajuți să înțeleagă că banii nu s-au făcut și nu se vor face ușor.  

    Se spune că prima generație face banii, a doua îi înmulțește și a treia îi risipește. Așadar, cum ne asigurăm că următoarele generații vor continua să înmulțească averile pe care noi le-am primit și continuăm să le oferim copiiilor noștri? Prin a-i învăța că averea nu se limitează la mașini și haine de lux, ci la educație, experiențe, cultură și bunuri ce transcend generații.  

    Cea mai de preț investiție în viitorul unei generații, indiferent de puterea financiară, este educația. O educație bună, de acasă dar și de pe băncile instituțiilor de învățământ, este cea mai bună cale prin care putem pregăti viitoarele generații pentru viitor. Dacă le putem oferi acces la instituții prestigioase internaționale, atunci acestea devin un lux și o investiție pe termen lung – pentru că astfel de oportunități nu oferă acces doar la o educație financiară foarte bună, dar și o expunere la comunități diversificate din punct de vedere cultural și care, în plan profesional, deschid oportunități de networking excepționale.   

    Atunci când investim în educație, investim în același timp în cultură. Ca și popor trebuie să învățăm să fim mai blânzi cu noi înșine – nu putem să ne așteptăm să putem aprecia și cunoaște arta așa cum o fac cei din familiile cu tradiție, având în vedere că acum câteva zeci de ani întreaga artă și cultură din România era monopolizată de Cântarea României. Astfel, un alt lux în care putem investi devine cunoașterea și înțelegerea artei dar și a ceea ce presupune investiția în ea.  

    Atunci când vorbim de investiția în bunuri de lux, familiile cu tradiție investesc în bunuri ce pot fi lăsate ca moștenire – pentru că doar astfel de bunuri pot fi considerate investiții, și nu splurges de moment. Momentul în care încalți ultimul model de pantofi Balenciaga este momentul în care valoarea lor scade, pe când valoarea unui Chanel va crește, daca va fi tratat ca atare – ca o investiție în tine dar și pe termen lung. La fel putem fi tentați să investim în multe bijuterii ultimul model cu pietre mici, însă un singur inel cu o piatră mai mare reprezintă o investiție nu doar prin prisma valorii pietrei dar și pentru că aceasta va putea dăinui peste generații și va putea fi oricând remontantă pe un model curent de bijuterie.  

    Nu în ultimul rând, din punctul meu de vedere, luxul suprem sunt experiențele și amintirile cu care rămânem în urma lor. Într-o societate în care social media ne îndeamnă la o cultură de tip show-off, adevăratele nestemate sunt experiențele în care investim pentru noi și pentru cei apropiați nouă, fie că vorbim de o cină sau o vacanță memorabilă sau comfortul casei noastre. Astfel, arta de a investi corect, pe termen lung și de a rămâne umili, sunt, probabil, unele dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța atât noi cât și generațiile de nouveau riche ce ne vor urma. 

  • Cum se schimbă fenomenul fine-dining

    Cum se schimbă fenomenul fine-dining

    Anunțul că celebrul Noma, unul dintre cele mai bune restaurante din lume, își închide porțile din anul 2024 a făcut multă lume să se întrebe dacă momentul va însemna și sfârșitul fenomenului fine-dining. Foarte probabil, acesta va reprezenta apusul fine-dining-ului așa cum îl cunoaștem în prezent. Cu toate acestea, poate fi momentul potrivit pentru o transformare, în care vedetele din farfurie nu vor mai fi ostentative, iar artizanii unor meniuri creative care vor implica mai mult pasionații de gastronomie în crearea unor farfurii ce „spun” o poveste și trezesc emoții, vor câștiga „Războiul Stelelor” Michelin

    Chiar dacă celebrul ghid Michelin nu este prezent și în România, pasionații de gastronomie au ocazia tot mai des să trăiască experiențe demne de un astfel de restaurant, fără să plece însă din țară. La jumătatea lunii iunie, cu ocazia aniversării unui an de la lansare, restaurantul italian Sciccheria a organizat „EtnaVaganza”, o cină demnă de un restaurant cu stele Michelin. Pentru succesul evenimentului, a fost invitat chef Giuseppe Raciti, a cărui muncă de la restaurantul Zash, a fost răsplătită, în 2019, cu o stea Michelin. Pe scurt, au fost 45 de zile de pregătire intensă, 35 de oameni implicați, peste 600 de preparate realizate, iar evenimentul a fost „sold out” la numai câteva zile de la anunțarea oficială, fiind o listă de așteptare destul de lungă. Deci, interesul a fost unul uriaș.

    La începtul lunii mai, cu ocazia schimbării identității restaurantului Le George din cadrul Suter Palace Heritage Boutique Hotel, care a devenit Gramont, au avut loc o serie de evenimente în cadrul cărora a gătit chef Jean-Rémi Caillon, al cărui restaurant, La Kintessence din Courcheval (Franța) a primit, anul acesta două stele Michelin. Cu puțin timp în urmă, la invitația Singureni Manor Equestrian Retreat, Quique Dacosta, un chef spaniol care a transformat restaurantul Quique Dacosta (trei stele Michelin) într-o adevărată Mecca pentru haute cuisine, a gătit gurmanzilor din țară, alături de chef Alexandru Dumitru, în cadrul unor evenimente, care s-au întins pe durata a trei zile.

    Am avut ocazia să stau de vorbă cu chefii și să particip la două dintre degustările meniurilor gândite pentru evenimentele care au avut loc în țară, iar prima concluzie la care am ajuns a fost că fenomenul fine-dining se transformă, încet-încet. Și asta nu e deloc rău. Dacă în urmă cu câțiva ani, atunci când ne gândeam la o cină într-un restaurant fine-dining, meniul era într-o oarcecare măsură „predictibil” și cel mai probabil conținea o serie de preparate pretențioase, pe bază de Saint Jacques, vită scumpă, presărate cu caviar și foiță de aur alimentar, în prezent, tot mai mulți chefi apreciați mizează pe farfurii mai echilibrate și aleg să surprindă cu gustul unor elemente mai ieftine, dar care se integrează perfect în „povestea” pe care și-au propus să o transmită.

    Ingrediente locale, neașteptate, precum păstârnac, leurdă, chips de mămăligă sau elemente pe care le găsim mai degrabă în oferta unui food-truck ca vinete cu brânză sărată, cod și chiar pulled pork, compun mai nou meniuri curajoase și creative care îi iau prin surprindere pe fanii bucătăriei. Iar o poveste „scrisă” bine, creativă, care stârnește o emoție, trezește o amintire, poate fi considerată artă, nu este așa?

    După o perioadă extrem de dificilă, în care restaurantele au fost mai mult închise, în prezent au fost lovite de inflație, de creșterea prețurilor la alimente, la energie, de creșterea costurilor chiriei și a celor cu forța de muncă, cele care vor reuși să se impună în următoarea perioadă de timp vor fi cele care vor pune pe masă mai mult decât un dish instagramabil și gustos, ci experiențe interactive și memorabile.