Ovidiu Toader este artistul care a realizat trofeul inimă-petală pentru prima gală Haute Culture. Sculptorul mărturisește că Marta Ușurelu, co-fondatoarea revistei, a fost cea care l-a susținut la prima lui expoziție, organizată la scurt timp după ce a ieșit de pe băncile facultății. Atunci s-a realizat conexiunea dintre cei doi și s-a pus bazele unei prietenii.
Primul solo show pe care l-a avut Ovidiu s-a numit Cuib și a avut la bază o călătorie de studiu în India. Ea a unit cele cinci simțuri primare și a ilustrat cum se activează ele atunci când schimbi mediul. Pentru a realiza această expoziție, Ovidiu Toader a călătorit în Asia timp de trei luni, cu rucsacul în spate, alături de cel mai bun camarad, iubita lui din acea perioadă.
Artistul a documentat fiecare trăire, fiecare gând, fiecare emoție care s-a născut în el în acea descoperire a unei lumi noi.
Fiind prima mea expoziție, am vrut să explorez cat mai multe tipuri de exprimare vizuala asta m-a ajutat foarte mult in transpunerea conceptului, idei de atunci de a pune in scena activarea celor cinci simturi primare. Solo show-ul a avut fotografie documentară, instalație video, instalație cinetică, readymade, sculptură în lemn și performance art.
Pe baza acestei istorii a venit propunerea ca Ovidiu să fie artistul care dă naștere primului trofeu Haute Culture. A primit această misiune cu foarte mare căldură, fiindcă știa că Marta îi va oferi libertatea să creeze, să aducă elemente din viziunea lui.
Chiar și atunci când primește o comandă de la cineva care nu face parte neaparat din lumea artei, un artist are nevoie de libertate. Puțină lume înțelege asta.
Piesa care a luat forma trofeului e, de fapt, parte dintr-o sculptură. Ea reprezintă o petală dintr-o floare hibrid, nepământeană. De-a lungul studiilor, Ovidiu s-a inspirat destul de mult din natură și din istoria artei, dar desenul acelei petale are o poveste mai adâncă și mai semnificativă.
Acea petală este elementul unei flori genealogice. Ea reprezintă familia artistului. Când era mic, sculptorul obișnuia să deseneze floarea cu patru petale în formă de inimă: el, fratele, mama și tata. Apoi s-a născut sora lui și a apărut cea de-a cincea petală.
Desenul acestei flori l-am repetat anul trecut, într-o expoziție, prin tehnica tablei gonflate, care le-a oferit petalelor o formă și mai dinamică.
Tehnica tablei gonflate, prin care a fost realizată Inima de Metal, definește stilul artistului și a luat naștere din dorința de a construi un limbaj tridimensional, care poate ambala ușor cât mai multe forme imaginate ce fac parte din universul propus de artist.
Prin felul în care creează, Ovidiu a ambalat lumea într-o coajă puternică și durabilă. Obiectul duce mai departe ideea din prezent împreună cu aerul din momentul creației.
Ovidiu Toader a oferit acest obiect de suflet pentru că reprezintă o inimă de metal, o inimă puternică și pentru că a realizat faptul că familia nu se rezumă doar la micul grup care împarte același sânge. Ea crește în timp. Astfel, fiecare persoană premiată în cadrul acelei prime gale a devenit o petală care a început să construiască floarea familiei Haute Culture.
Ca să ajungă în acest punct, Ovidiu a parcurs un drum lung, dar înțesat de creativitate și frumusețe. Încă de când era mic, de pe la cinci ani, a început să creeze. Nu avea, bineînțeles, un plan, un studiu în spate, dar culegea tot felul de obiecte pe care le găsea, le contopea și astfel luau naștere niște instalații tridimensionale.
Mama lui a fost cea care i-a zis pentru prima dată că ceea ce face are un nume, sculptură. Așa că, undeva în jurul vârstei de șapte ani, Ovidiu știa că va deveni artist. A avut norocul să se nască într-o familie cu înclinații artistice. Probabil din cauza perioadei în care au trăit, nu au putut să își perfecționeze talentele, dar tatăl lui, care lucra ca inginer, avea un talent deosebit la desen, iar mama lui cânta.
Părinții mei nu au avut ocazia să exceleze în artă, așa că le-am împlinit noi, copiii, dorința. Eu sculptez, fratele meu a făcut vioară de performanță, iar sora mea e pianistă.
La șase ani, Ovidiu a ajuns să lucreze într-un atelier de modelaj din cadrul Liceului de Muzică și Artă Plastică din Brașov, unde fratele lui mai mare studia vioara. La unul dintre concertele fratelui, sculptorul nu avea răbdare să mai asculte din nou cântările pe care le auzise deja de nenumărate ori acasă, așa că a plecat să colinde coridoarele. Atunci a descoperit pentru prima dată atelierele dedicate artei plastice.
Atunci a început procesul meu de studiu.
Ulterior a cunoscut-o pe artista Mariana Mattis-Teutsch, care a devenit primul lui mentor. Pe atunci nu existau cursuri pentru copii atât de mici, dar l-a luat pe Ovidiu sub aripa ei.
Ea îi explica cum se folosește și prepară lutul, vorbea despre tehnică, dar temele îi ofereau tânărului artist foarte multă libertate. Această doamnă i-a arătat atât lui, cât și părinților că există această potențială vocație.
Primele mele lucrări au fost construite în apartamentul din Brașov, cu elemente culese de prin curtea bunicilor, unde îmi petreceam verile. Obișnuiam să le numesc insule.
Când a venit ocazia să-și aleagă liceul, Ovidiu a ales tot arta. Acolo a trecut prin multe etape. A studiat grafica, pictura, desenul, dar tot sculptura i-a rămas dragă. În ea s-a regăsit, ea l-a împlinit. Bineînțeles, că artă a studiat și în facultate. Atunci când era la master a primit o bursă din partea Casei Regale.
Bursa din partea Casei Regale a fost cel mai important sprijin moral și financiar din perioada facultății.
Mentoratele au fost preferatele lui Ovidiu. Fiecare bursier avea oportunitatea să propună o personalitate din aria lui de activitate, iar Casa Regală se ocupa să invite acea persoană să aibă un dialog cu toți elevii și bursierii.
Atunci am învățat cât de important e să ai curajul să faci ceea ce îți dorești.
Atunci când sculptează, Ovidiu Toader simte o bucurie foarte intensă. Creația a devenit un mod de viață, o activitate de care nu se mai poate lipsi. Diminețile lui sunt dedicate planurilor. Atunci are claritatea să gândească obiecte și instalații, să își lase imaginația să-l acapareze.
Fiind un artist care se inspiră mult din natură, Ovidiu și-a ales un atelier în București cu o grădină bogată, care-i dă senzația că se află undeva departe de zumzetul orașului, de fierbințeala șoselelor, de noxele care poluează aerul.
Când creează, sculptorul se deconectează, își caută liniștea, își închide telefonul, dar se conectează cu sine.
Mă consider mai mult un explorator decât un sculptor. Vreau să exprim imagini și situații documentate, alături de sentimente și stări printr-un dialog tridimensional. Sculptura devine un astfel de dialog.
