Protagonistul primei coperte Haute Culture – celebrul artist internațional Lorenzo Quinn – vine în România într-o vizită specială în luna noiembrie, cu ocazia primei aniversări a revistei.
Afinitatea dintre Lorenzo și Haute Culture se bazează pe împărtășirea unor credințe fundamentale: așa cum Haute Culture este o publicație care crede în valori și principii, fiecare operă de artă semnată de Lorenzo Quinn este ilustrarea unei valori primordiale a lumii în care trăim.

Sculptorul și creatorul de bijuterii Lorenzo Quinn este unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani la nivel internațional, cu o evoluție fulminantă în ultimul deceniu.
De la opere de artă înfățișând sentimente umane profunde, care au avut un succes instantaneu datorită emoției nemijlocite pe care o transmit, Lorenzo a ajuns în prezent la creații monumentale renumite în întreaga lume pentru modul în care reflectă valori și principii fundamentale ale omenirii într-o manieră care merge dincolo de cuvinte.
Din Singapore și Qatar până în inima Europei, Lorenzo Quinn și-a transformat sculpturile în mesaje complexe despre iubire, speranță, vulnerabilitate, despre integritate, noblețe și viitorul umanității.
Printre cele mai cunoscute și fotografiate opere monumentale ale lui Lorenzo Quinn se numără proiectul itinerant “Building Bridges” (podurile din mâini sculptate, recreate în diferite orașe ale lumii, reprezentând valori umane fundamentale: prietenia, credința, iubirea, înțelepciunea, speranța) sau instalația “Baby 3.0”, sculptura devenită simbolul Bienalei de Arhitectură de la Veneția din 2022 și reprezentând renașterea spirituală a omenirii.

La fel de iconice sunt și mâinile – emblema sculpturilor lui Quinn – care îmbrățișează un palat venețian de pe Canal Grande. Unele dintre creațiile sale s-au transformat inclusiv în bijuterii prețioase, pentru ca simbolurile și credințele profunde împărtășite de către Lorenzo și publicul său să poată fi nu doar admirate, ci și purtate în fiecare zi.

Ca element care contribuie la fascinația lumii pentru Lorenzo Quinn, el este și fiul celebrului “Zorba Grecul”, regretatul actor Anthony Quinn.

În noiembrie, avem bucuria de a-l aduce în România pe Lorenzo Quinn, la cea de-a doua ediție a galei HAUTE CULTURE – THE CULTURE OF LUXURY, evenimentul care celebrează valorile și principiile autentice.
POVESTEA LUI LORENZO DE PE COPERTA HAUTE CULTURE
Pentru că HAUTE CULTURE și LORENZO QUINN împărtășesc viziuni comune despre valori și principii, vă oferim, sub forma unui serial online, o călătorie în universul emoției transformate în artă.
Fiecare operă este alăturată valorii primordiale de la care aceasta a pornit, dar și cu convingerile lui Lorenzo despre puterea emoției în artă.

DESPRE CONEXIUNE AUTENTICĂ
Trăim într-o lume a hiperconectivității și a alienării în același timp. Suntem mai conectați și mai deconectați ca oricând, un paradox social întreținut de faptul că avem mai mulți prieteni virtuali ca niciodată, dar mai puțină interacțiune nemijlocită ca niciodată.
Sculptura „Each in their own world” (Fiecare în lumea lui) se compune din două sculpturi, „El” și „Ea” și poate fi descifrată atât la singular, cât și la plural.
De una singură, este vorba despre statutul omului modern, blocat în iluzia comunicării, dar separat de lume. Împreună, este vorba despre conexiunea autentică între oameni și mai ales de lipsa ei.
”De-a lungul vremii, oamenii din apropierea mea mi-au tot spus că am momente în care cad pe gânduri și privesc linia orizontului, în tăcere, adâncit în propria minte. De multe ori, oamenii sunt prezenți doar fizic, în timp ce spiritul este în cu totul altă parte. Una dintre provocările esențiale ale lumii în care trăim este să putem să ne surprindem în asemenea momente, în care corpul nostru este undeva și mintea rătăcește altundeva, și să ne readucem în momentul prezent. Și, mai ales, să îl aducem pe omul de lângă noi în lumea noastră” – Lorenzo Quinn
