Search Day Night
Search

„No Magic Pill” va fi montat în România

repetitii nicio pastila magica

Scriitorul irlandez Christian O’Reilly vine la București pe 1 iulie pentru avanpremiera „No Magic Pill” (Nicio pastilă magică), iar spectacolul regizat de Laurențiu Rusescu are în distribuție cinci actori-amatori cu dizabilități motorii, o premieră pentru România.

Inspirat dintr-o poveste reală, cea a lui Martin Naughton, cunoscut în Irlanda pentru demersurile sale neobosite în slujba incluziunii sociale, spectacolul aduce pe scenă istoria emoționantă a unor oameni cu dizabilități motorii, care luptă cu curaj pentru a-și păstra demnitatea și independența. Textul scris de O’Reilly este un omagiu adus iubirii, prieteniei și căutării neîncetate a libertății și este pentru prima oară montat în afara Irlandei.

Christian O Reilly photocredit Anita Murphy

„Sunt încântat, onorat și recunoscător că No Magic Pill va fi montat în România. Atunci când am scris textul, nu mi-am închipuit că acesta ar putea fi montat în altă parte decât Irlanda. Așadar, am fost uimit atunci când regizorul Laurențiu Rusescu m-a contactat să-și exprime interesul de a pune piesa mea în scenă, în România. Am fost impresionat instant de viziunea sa de a include această montare într-un proiect mai amplu, care să faciliteze persoanelor cu mobilitate redusă accesul în procesul creativ al înscenării și care să militeze pentru schimbări autentice și semnificative în peisajul teatral românesc.”Christian O’Reilly.

Spectacolul îi are în distribuție pe Mihaela Velicu și Florin Aioane, alături de 5 actori-amatori cu deficiențe motorii, aleși în urma unui casting minuțios desfășurat în lunile aprilie și mai: Alex Tache, Ariana Mihaela Dumitru, Paul Lucian Teodorescu, Arian Cristian Notrețu și Alexandru Calițoiu. Povestea este pusă în scenă cu participarea specială a actorilor Bianca Babașa și Emil Hoștină și va mai avea încă 5 reprezentații pe 2, 3, 8, 9 și 10 iulie, iar biletele sunt online la adresa https://bit.ly/3HBK9Gg

Muzica este compusă de Călin Țopa (câștigător anul acesta al premiului UNITER pentru cea mai bună muzică originală și sound design), iar scenografia este creată de Andreea Koch (aflată la a doua colaborare cu Laurențiu Rusescu, după ce a întregit echipa creatoare a spectacolului Callas, pe scena Operei Național București).

„M-a impresionat să descopăr aceeași dorință pe care am avut-o și noi când am pus în scenă spectacolul în 2022, în Irlanda, și anume să aducem vizibilitate persoanelor cu dizabilități motorii și să ajutăm la incluziunea lor. Am prezentat totul într-un mod care a arătat umanitatea, umorul și bogăția vieții persoanelor cu dizabilități, iar publicul ne-a răspuns cu entuziasm. Sunt sigur că același lucru se va întâmpla și în România, iar publicul va iubi producția lui Laurențiu. Aștept cu nerăbdare să vin la București, alături de familia mea, pentru a vedea rezultatul final și pentru a cunoaște personal echipa care a făcut posibil acest lucru.”, a completat O’Reilly.

Laurentiu Rusescu photocredit Catalina Flaminzeanu

Laurențiu Rusescu, inițiator al proiectului „Prețul Vieții” și regizorul spectacolului Nicio pastilă magică / No Magic Pill, are o carieră diversificată în televiziune, film și teatru, fiind recunoscut pentru abordările sale curajoase și implicarea în proiecte cu tematici sociale profunde.

Este cunoscut pentru spectacolele sale de teatru și proiectele inovatoare, precum Callas – Oana Pellea – un proiect la intersecția operei cu teatrul, și Exit – un spectacol care abordează violența de gen.

Alte producții în care a fost implicat sunt serialul de acțiune Băieți buni (2005, regizor), difuzat pe PRO TV și reper al unei etape importante în televiziunea românească, precum și miniseria Hackerville (2018, scenarist), produsă de HBO România.

Reprezentația din 10 iulie va fi  transmisă live pe platforma PiciorDePlay și va putea fi accesată și ulterior, timp de 48 ore, de publicul din întreaga țară.

bento4d cerutu4d
Mihaela Velicu photocredit Alina Rotaru

Mihaela Velicu: „Pe scenă se vede tot ce-ai făcut, cât și cum ai iubit, ce te impresionează, cine ești în viața ta de zi cu zi”

S-a născut în Constanța, a copilărit în Km 5, a fost eleva Liceului „Mihai Eminescu” şi a studiat…

Lasă un răspuns

You May Also Like