Search Day Night
Search

Maia Novolan: Pionierat, Pasiune și Provocări

HAUTE CULTURE MN 1 Principal 1
Total
0
Shares

În lumea antreprenoriatului, există o categorie specială de femei puternice care nu se tem să transforme visurile în realitate, indiferent de obstacolele întâlnite pe drum. Una dintre figurile de succes este Maia Novolan, un adevărat pionier în domeniul marketingului digital din România

 În 2002, Maia Novolan a fost în avangarda marketingului mobil din România. Anterior, implementase proiecte interactive folosite în strategiile de promovare ale grupului Media Pro, contribuind la creșterea audienței canalelor TV. Intuind potențialul de dezvoltare, Maia a început discuții cu operatorii de telefonie și și-a lansat propria agenție de mobile marketing. Cu tenacitate și o viziune aparte pentru viitor, a deschis calea pentru o nouă eră în marketing. Cum îi place ei să spună, în septembrie 2002, a conceput doi copii: pe Anais, mândria și cea mai bună investiție a ei, și agenția de marketing mobil.

În căutarea echilibrului

În paralel cu cariera profesională în plină ascensiune, Maia a intrat în etapa maternității, marcând debutul unei remarcabile călătorii în tandem. A fost nevoită să gestioneze cu forță și ambiție echilibrul între viața profesională și cea personală, o provocare majoră pentru oricare femeie cu ambiții profesionale.

HAUTE CULTURE MN 2 1

Cu o mână tandră pe pătuțul copilului și cu cealaltă mână fermă pe tastatură, timp de cel puțin 12 ore pe zi, a reușit cu multă hotărâre să pună temelia etapei de antreprenoriat a carierei ei și să-și contureze cu pricepere piloni fundamentali atât în ceea ce privește rolul matern, cât și cel profesional.

În 2009 Maia a înființat Syscom Digital, care nu s-a mulțumit să fie doar o agenție de mobile marketing, ci un hub de inovație și proiecte interactive. Adevărata evoluție s-a desfășurat cu pasiune și ambiție în Digital Consumer Interaction, Experiential Marketing și Interactive Retail cu multe proiecte unice în România la momentul lansării: prima campanie cu coduri unice integrate real-time cu Facebook, primul tool de real-time e-mailing, prima platformă de UGC cu generare de content în timp real pe platforma Facebook, primul banner interactiv sincronizat în timp real cu o linie telefonică, primul sistem automat de redempție în locații, primele activari cu coduri de bare, primul promoter digital (2019), prima loterie publicitară ce folosește AI pentru validarea înscrierilor, primul raft interactiv (2020), ca să enumerăm doar câteva dintre inovațiile care au stat la baza unor proiecte creative extraordinare care au fost premiate și exportate de către clienți și în alte țări. 

A făcut un pariu curajos pe inovația retail-ului interactiv și, cu un amestec incredibil de expertiză în marketing, tehnologie și viziune, a creat împreună cu echipa pe care o conduce, device-uri unice în România și chiar Europa. 

Maia spune ca profesia i se potrivește perfect și nu vede cum ar putea să profeseze altceva. Meseria ei necesită un mix complex de knowledge (tehnic, marketing & consumer behavior, management) pe care l-a dobândit și-l deține cu mândrie: are gândire tehnică de inginer (prima facultate absolvită), simț de marketer (dezvoltat la ASE) și viziune de antreprenor și skills-uri de manager (prin certificare financiară și Executive MBA).

Generații unite pentru succes 

Povestea Maiei devine și mai captivantă acum, când fiica sa, care studiază Comunicare și Management, a decis să se alăture echipei Syscom Digital cu o viziune proaspătă asupra tendințelor digitale, de la ‘altitudinea’ generației Z. 

Colaborarea reprezintă un moment deosebit, iar Maia și fiica sa, susținute de întreaga echipă, își unesc forțele pentru a evolua împreună și a dezvolta noi proiecte. Pasiunea comună pentru marketing a consolidat și mai mult legătura lor. Împreună formează un parteneriat puternic, dornice să continue dezvoltarea agenției.

HAUTE CULTURE MN 3 1

Parcursul Maiei Novolan este o poveste de inovație și adaptare la schimbările tehnologice constante. Ne amintește că nu contează cât de mult ai realizat deja, mereu trebuie să înveți, să te adaptezi la noutate și să evoluezi. 

Maia este un exemplu de femeie puternică și încrezătoare care a lăsat o amprentă semnificativă în lumea marketingului digital din România și care continuă să inspire, să motiveze și să creeze … în fiecare zi.

Total
0
Shares
Samsung - Join the Flip Side Party

Join The Flip Side Party, evenimentul unde peste jumătate din invitați au renunțat la telefonul personal pentru un Samsung Galaxy Z Flip5 sau Z Fold5

Samsung și-a propus să demonstreze că telefoanele Galaxy Z series pot convinge și pe cei mai loiali utilizatori,…

Lasă un răspuns

You May Also Like