Cătălin Sava a stat de vorbă cu violoncelistul Andrei Ioniță despre performanța din Festivalul Enescu în compania Orchestrei Tonhalle Zürich și a dirijorului Paavo Järvi, concertul care a fost perturbat de telefoanele publicului, care au primit mesaje Ro-Alert pe toată durata desfășurării lui.
Andrei Ioniță e un muzician extrem de cerebral, cu un fantastic simț al umorului și un bun simț desăvârșit. Așa că interviul nu e doar despre Ro-Alert, ci despre Enescu, Simfonia concertantă, cel mai recent disc al acestui minunat violoncelist care face enorm pentru creația enesciană și muzica pe care noi toți o iubim, chiar și atunci când uităm să închidem telefoanele într-o sală de concert.
Andrei Ioniță, felicitări pentru concertul tău în ciclul Mari Orchestre în festival, unul extraordinar, în compania Orchestrei Tonhalle Zürich și a dirijorului Paavo Järvi. Înainte de toate, cum ai reușit să faci față, psihologic vorbind, acelui vacarm sonor provocat de ro-alert? Cum ai reușit să te concentrezi?
Mulțumesc! Am luat-o ca pe un semn bun! (râde) Mie mi se întâmplă mereu tot felul de aventuri pe scenă! Să spunem că a fost totuși o experiență mai puțin înfricoșătoare decât ce mi s-a întâmplat acum câțiva ani pe scena Musikverein Viena, când mi s-a rupt coarda LA a instrumentului la vreo două minute după ce am început concertul. A trebuit atunci să cânt Variațiunile rococo de Ceaikovski.
O lucrare de mare virtuozitate.
…da, o se știe că sunt de mare virtuozitate! – a trebuit să le cânt pe instrumentul șefului de partidă din orchestră. Nu este nici prima dată când mi s-a întâmplat povestea cu ro-alert. Chiar acum doi ani, în recitalul de la Sala Radio cu Daria Tudor a năvălit peste noi alerta asta! Din fericire, atunci nu intrasem încă pe scenă, așa că am așteptat câteva minute până s-au potolit telefoanele, cel puțin majoritatea, și apoi am intrat.
A fost un tip special de alertă, cea care se declanșează la anunțul dispariției unui copil, pe care mulți dintre spectatori nici nu știau că o au un telefon. Și totuși, chiar dacă plecăm de la premisa că tu ești ghinionist și ai luat-o ca pe un semn bun, concluzia pe care trebuie să o tragem cu toții e că într-o sală de concert telefonul trebuie oprit sau pus pe modul avion.
Așa este! Nu vreau să bat apa în piuă pe tema asta, dar poate că telespectatorii care ne-au urmărit din străinătate…
…concertul a fost transmis în direct și pe Mezzo.
Da, exact! Poate că ei au observat că România e o țară super-tehnologizată! (râde)
Apreciez mult că ai simțul umorului și mai ales faptul că nu te-ai supărat după această pățanie. Spune-mi totuși, Andrei: un muzician se poate concentra când e în concert și scârțâie o ușă, cineva tușește sau sună un telefon – unul singur, să zicem! Cât de greu e să faci asta când ai de a face cu sunete sau zgomote exterioare câmpului tău sonor?
Este foarte dificil! Dar trebuie să spun că pe măsură ce capeți experiență ajungi să te obișnuiești. Oricum, un muzician trebuie să fie pregătit pentru orice situație neprevăzută. Cel mai important lucru e ca înainte de a intra pe scenă să te situezi în acea bulă psihologică personală și să nu te lași influențat de nimic din ce se petrece în afara ei. Să știi că nu am o rețetă perfectă, pentru că psihicul fiecăruia funcționează, bineînțeles, diferit. Într-adevăr, nu a fost cea mai plăcută experiență să mi se întâmple așa ceva chiar în festivalul Enescu, pe scena Sălii Palatului, într-un concert live stream de o asemenea anvergură, dar am reușit să-mi resetez cumva mintea și să mă concentrez pe ce aveam de făcut. Cel mai mult mi-a părut rău pentru minunata muzică a lui Enescu.
E o lucrare care nu se cântă chiar foarte des nici pe scenele din țară și care din cauza dificultății chiar are nevoie de un grad special de concentrare.
…din partea tuturor, exact, chiar și a publicului.
Cine a ales această partitură pentru concertul tău în festival?
Mi-a fost propusă de către conducerea festivalului și am acceptat-o cu cea mai mare plăcere. Este o lucrare pe care am început să o cânt anul trecut, prima oară pe scena Sălii Radio, în compania Orchestrei Radio, iar între timp am reușit să o duc și la Londra, unde am interpretat-o în compania BBC Symphony Orchestra. Mă bucură mult faptul că atât Tonhalle Zürich cât și maestrul Paavo Järvi au descoperit această partitură împreună cu mine, o capodoperă pe care nu o mai abordaseră, deci pentru ei a fost o premieră!
Acesta este unul dintre rosturile festivalului Enescu și ale artiștilor prezenți aici, să facă muzica lui cunoscută…
Așa este. Eu sper și vreau să duc muzica lui Enescu în continuare și pe alte scene internaționale, și nu doar Simfonia concertantă! Recent am înregistrat Sonata nr. 2 pentru violoncel și pian în Do Major op.26.
Cu pianista Daria Tudor, pe CD-ul George Enescu, care a apărut chiar zilele acestea și care mai conține și Sonata nr.2 pentru pian și vioară cu Ioana Cristina Goicea.
Exact, un album Radio România Muzical apărut la Casa Radio, pentru care m-am bucurat. Am înregistrat de asemenea și Cvartetul nr.1 cu pian în Re Major op.16, o altă lucrare de mare complexitate și exuberanță a lui George Enescu. Chiar m-am bucurat că în această perioadă am avut ocazia nu numai să învăț aceste lucrări enesciene, ci și să le prezint publicului.
E primul tău disc după Oblique Strategies?
Nu, este al doilea sau chiar al treilea. Am mai înregistrat un minunat Konzertstück de Dohnányi, în compania orchestrei Rheinland-Pfalz, o colaborare cu postul de radio Deutschlandfunk Kultur din Germania. De asemenea, înaintea acestui CD Enescu am mai înregistrat în aceeași formulă, alături de Ioana Cristina Goicea și Daria Tudor, la Editura Casa Radio prin Radio România Muzical, un alt album dedicat muzicii beethoveniene. Am imprimat atunci Sonata Nr. 5 în Re Major op. 102 nr. 2 alături de Geister Trio, iar această colaborare de bun augur ne-a făcut să ne gândim la muzica lui Enescu pe care iată că am reușit să o înregistrăm pe ultima sută de metri înaintea începerii festivalului. Toți trei suntem implicați în festival, și chiar dacă cântăm în formații diferite, publicul care va veni să ne asculte va putea să cumpere aceste CD-uri și să participe la câte o sesiune de autografe.
Cum tu ai avut deja în pauza concertul cu Tonhalle.
Da, și m-am bucurat mult să stau de vorbă cu publicul, cu oamenii. Trebuie să mai spun că noi vom mai avea un concert în această formulă de trio, la Filarmonica Banatul din Timișoara, în Sala Capitol, unde vom lansa împreună CD-ul George Enescu. Îi așteptăm pe timișoreni, cu drag!
E extraordinar faptul că un tânăr muzician cu statutul tău internațional promovează muzica lui Enescu. Mă gândesc că ai debutat în festivalul care îi poartă numele în ediția 2017 alături de un alt ansamblu simfonic extraordinar, Filarmonica din München, cu care ai cântat Concertul pentru violoncel în la minor op.33 de Camille Saint-Saëns. Cum e să cânți în Festivalul Enescu?
Mă simt întotdeauna special atunci când cânt acasă, dar în festival e cu totul altă emulație, pentru că Festivalul Enescu este principalul eveniment cultural al acestei țări, al țării noastre. Și e vorba de faptul că am avut acest concert în cea mai mare sală care ne este pusă la dispoziție pentru muzica clasică.
…în pofida acusticii…
În pofida acusticii, dar faptul că am cântat în fața a 2.500 de spectatori m-a făcut să mă simt ca la Filarmonica din Berlin, ca în Symphony Center (sala Chicago Symphony Orchestra n.m) și ca în multe alte săli importante. Și, repet, am făcut-o acasă!
Pentru că vorbim de săli importante, tu ai avut o repetiție generală și în minunata Tonhalle din Zürich. Cum e sala și cum a fost să lucrezi cu această orchestră excepțională și cu maestrul Paavo Järvi, care este unul dintre cei mai importanți dirijori ai momentului în lume.
Sala e minunată, iar atât orchestra cât și maestrul Järvi sunt de un profesionalism excepțional! Nu a fost foarte mult timp la dispoziție ca să repetăm, pentru că în acea săptămână au fost în turneu cu soliști diferiți, cu repertorii diferite, și a fost nevoie să treacă prin toate programele cu soliștii, inclusiv cel cu Augustin Hadelich care a cântat la BBC Proms. Dar trebuie să spun că m-am înțeles aproape din priviri cu maestrul Paavo Järvi, iar orchestra a reacționat imediat la intențiile mele și la reacțiile domniei sale. Am lucrat mai ales la nivelul dozaj, micro-frazări și a fost o colaborare excelentă și, sper eu, una de bun augur.
Iar asta s-a simțit pe scenă, în ciuda tuturor impedimentelor din seara concertului. Legat de lucrarea pe care ai cântat-o cu ei, această superbă Simfonie concertantă enesciană, pe care ei au descoperit-o datorită ție.
…și datorită Festivalului Enescu.
Cum ai descrie această lucrare pe care marele exeget enescian care a fost Pascal Bentoiu o numea „un focar de afectivitate”?
Enescu a scris această lucrare în perioada în care își pierdea mama, imediat după o altă capodoperă a sa din tinerețe.
Octuorul op.7…
Exact, o altă lucrare pe care îmi doresc mult să o abordez. După părerea mea, geniul lui Enescu apare de la prima frază, această secțiune atât de rapsodică, încărcată de generozitate și de ethosul acesta atât de românesc. E o muzică care m-a impresionat din primul moment în care am deschis partitura. E o lucrare de anvergură, cu orchestrația, într-adevăr, extrem de stufoasă, de asta se și numește simfonie concertantă, dar, în același timp, violoncelul are dedicat un rol puternic solistic. Nu cred că sunt mai mult de zece-douăzeci de măsuri în care violoncelul nu este prezent. E o lucrare care implică multă susținere, atât din partea solistului cât și din partea orchestrei. Ce mă impresionează pe mine la Simfonia concertantă este această varietate a universului pe care o prezintă, de la agonie la extaz. De asemenea, limbajul muzical care are atingeri și cu universul lui Richard Strauss denotă atât de multă exuberanță! Textul e plin de cromatisme, motivele rămân inspirate de acel univers folcloric din cântecele cu care Enescu a copilărit. E impresionant de asemenea și modul în care toate temele se întrepătrund, cum ele sunt prelucrate și preluate de la instrumentul solist la compartimentele orchestrei, la suflători, la viori, în acel flux al conștiinței care îl caracterizează pe George Enescu. Toate acestea sunt atât de vizibile, într-o lucrare de tinerețe atât de tipică pentru stilul său. Aș spune că dintotdeauna Enescu a avut un suflet bătrân, iar pentru mine e extraordinar faptul că de fiecare dată când deschid această partitură descopăr noi și noi valențe.
Cum arată programul tău pentru această toamnă. Ce proiecte ai, ce planuri?
Peste doar câteva săptămâni voi pleca în Mexic, voi concerta în deschiderea stagiunii cu Orquesta Sinfónica Nacional de México, din păcate nu cu Enescu ci cu Concertul de Dvořák – care e scris cam în aceeași perioadă cu Simfonia concertantă.
…dar ce diferențe de scriitură
Așa este! Pentru publicul din România trebuie să menționez că în stagiunea 2023-2024 voi fi artist în rezidență al Filarmonicii „George Enescu” din București, deci ne vom vedea mai des, voi concerta mult mai des pe scena Ateneului Român. Voi deschide această rezidență în ultima duminică din luna octombrie, nu cu un concert cu orchestra, ci cu o seară în recital solo, dedicată integralei suitelor de Bach.
Asta e o știre în regim de breaking news!
Da, a fost visul meu din copilărie și cred că este visul oricărui violoncelist de a cânta Suitele pentru violoncel solo și mă bucur că Filarmonica mi-a acceptat propunerea. De-abia aștept!
Va fi un recital sold-out, cu siguranță! Să vedem!
Mulțumesc, Andrei, pentru interviu și pentru muzica pe care ne-ai adus-o în Festival…
Și eu îți mulțumesc, dar trebuie să mulțumesc organizatorilor Festivalului Enescu pentru această minunată invitație. Tot ce pot să le doresc e să păstreze standardele și acest volum de neegalat pe plan internațional de concerte, toate cu orchestre de top și cu artiști senzaționali. Sper ca Festivalul Enescu să devină cât mai cunoscut în afara granițelor țării. Vreau să mulțumesc pentru susținere și publicului român și să le transmit melomanilor din țara mea că îi aștept mereu la concertele mele, cu cea mai mare bucurie!
FOTO: Andrada Pavel
