În centrul Bucureștiului, acordurile muzicii clasice din Festivalul Internațional George Enescu sunt completate de experiențele dintr-un loc cu o istorie bogată: InterContinental Athénée Palace.

Pe locul ocupat în secolul al XIX-lea de Hanul Gherasi, în 1912 începea construcţia unui hotel după planul arhitectului francez Téophile Bradeau. Prima construcție de proporții din Capitală cu schelet de beton-armat avea să se transforme într-un loc de întâlnire și de relaxare pentru lumea bună. Inaugurarea are loc în anul 1914, când debutează și parcursul extraordinar al Athénée Palace. Arhitectul Duiliu Marcu a ales, în 1937, să facă o modernizare cu un aspect mai simplist, art deco, păstrând însă atmosfera specială a clădirii. Istoria bogată la care a fost martoră clădirea emblematică din centrul Bucureștiului a imprimat locului o energie aparte și a atras mereu vizitatori din țară dar și din toate colțurile lumii.
În perioada Festivalului Internațional George Enescu, InterContinental Athénée Palace este casă pentru mulți iubitori de muzică bună și artiști virtuozi.

Experiența este completată și de un răsfăț culinar, cu Sonata Soirée și IconiC Rapsody Brunch. Foie grass terrine, Seabass carpaccio, Beef tartar crostini, Coq au vin, Porcini mushroom risotto, Beef tenderloin croustades, Merengues strips și alte bunătăți au adus armonia în farfurii.

Iconic Rapsody Brunch la InterContinental Athénée Palace










Sonata Soirée la InterContinental Athénée Palace





Meniul este unul de poveste la propriu, propunerile venind însoțite de povești care-l leagă de viața lui Enescu. O conectare la nivel profund, plină de emoții și răsfăț pentru toate simțurile cu cel mai mare festival de muzică clasică din lume și artiștii care duc mai departe moștenirea lui George Enescu.