În perioada 15 – 20 mai are loc cea de-a 8-a ediție a Festivalului de muzică clasică Hoinar, organizat de Fundația Centrul Român de Muzică și care se va desfășura pe scenele Teatrului ACT și Ateneului Român. Festivalul explorază anul acesta tema călătoriei, privită ca o nevoie profund umană care mișcă, transformă și (re)definește.
Un rol important în organizarea Hoinar.Odyssey îl joacă Daria Tudor, Creative Producer al festivalului. Laureată cu premiul Best Young Artist of the Year la Festivalul internațional Art of the Piano – Cincinnati 2019, Daria în prezent este lector la Universitatea de Arte din Berlin și Barenboim Said Academy, colaborând constant cu societăți de radiodifuziune precum SWR, Deutschlandfunk Kultur și Societatea Română de Radiodifuziune și având angajamente în festivaluri internaționale precum Kissinger Sommer, RheinVokal, Les Jardins Musicaux, MozartFest, George Enescu Festival.
Am povestit pentru cititorii Haute Culture cu Daria despre noutățile ediției cu numărul 8, provocările de a realiza un astfel de festival în contextul actual, precum și despre cum percepe ea, ca artist și om, conceptul de călătorie.
Cu ce vine Hoinar.Odyssey nou la ediția cu numărul 8?
Este ediția care aduce în fața publicului cel mare număr de spectacole de până acum, 5, fiecare fiind practic comisionate pentru acest festival. 12 artiști de renume internațional se întâlnesc la București, iar studenții și elevii din instituțiile de artă nu stau nici ei foarte liniștiți. Programele noi, Hoinar Crossroads și Hoinar.Side by Side, îi implică activ pe aceștia în festival.
Tema ediției de anul acesta e concentrată în jurul conceptului de CĂLĂTORIE. Ce înseamnă pentru tine CĂLĂTORIA din perspectivă umană? Dar din perspectiva artistului?
Nu cred că voi reuși vreodată să dau o definiție validă a călătoriei. Așa că nici n-am să încerc. Pentru mine, atât uman, cât și artistic totul este o continuă mișcare. Uneori se conturează ceva frumos, recognoscibil, interesant, demn de povestit și atunci am să numesc această mișcare călătorie. Alteori este doar o căutare, o explorare, un mister, uneori chiar haos. Hoinarul din acest an a reușit însă ceva demn de povestit 🙂
Cum a fost călătoria ta profesională în ultimul an? S-a schimbat ceva de la ultima ediție?
Să spunem că sunt puțin mai răbdătoare (sau cel puțin așa îmi doresc să cred). Concret, de exact un an lucrez și la Academia Barenboim-Said din Berlin, păstrându-mi atât funcția de la Universitatea de Arte din același oraș, cât și o clasă de copii cărora le predau pian. Zilele nu sunt deloc scurte și nici foarte previzibile, din multe puncte de vedere. Gândindu-mă la mine acum un an, chiar înainte de ediția a 7-a a festivalului Hoinar, realizez că sunt mai maleabilă la schimbările de plan, mă înțeleg mai bine cu neprevăzutul.
Dincolo de a fi performer în 3 din cele 5 spectacole din programul ediției de anul acesta, tu semnezi și conceptul unuia dintre ele, Rămășițele unei idei. Care este povestea călătoriei acestui spectacol? Cum și unde a început și ce înseamnă pentru tine?
Mi-e tare greu să vorbesc despre acest spectacol și asta pentru că nu sunt scriitoare. Iată că totuși îndrăznesc, cu mare susținere din partea echipei, să prezint publicului ceea ce s-ar putea numi o pagină de jurnal. Povestea a început acum 3 ani, când, pentru prima dată am dus la bun sfârșit o poveste cu condeiul pe hârtie și nu cu sunete pe scenă. Am scris destul și până atunci, dar nu am avut curajul să termin. Mă simțeam o impostoare.
Ei bine, acum 3 ani am reușit, într-un context mai special. Pentru prima dată simțeam că trebuie să explic rolul muzicii în societate și, neștiind încotro să apuc această misiune, am scris. Am reasamblat ca într-un puzzle două lucrări pe care le ador, le-am aranjat pentru formația de trio cu pian, și-apoi am scris. Am scris despre un suflet, am scris despre bucăți din puzzle-ul unei vieți. M-am jucat cu bucăți din poveștile acestor lucrări și am construit una nouă, așa cum am văzut-o eu, într-o călătorie de 40 de zile a sufletului… întrebându-mă dacă la granița dintre adevăr și închipuire, oare mai putem schimba ceva?
Alături de tine, pe scenă, la Rămășițele unei idei, vor mai fi Andrei Ioniță și Valentin Șerban. Ați mai colaborat în trecut? Cum ai descrie această colaborare? Dar pe ei ca parteneri de călătorie artistică?
Da, ne cunoaștem foarte bine și am colaborat mult în trecut. E drept, este prima dată în formulă de trio. Luați oricare doi dintre noi, avem multe amintiri împreună 🙂 Mă bucur enorm și sunt onorată au acceptat ca acest spectacol să îi aibă protagoniști.
Continuați și anul acesta programele educaționale în cadrul festivalului, de data aceasta aveți chiar două componente: una dedicată elevilor (Hoinar.Side by Side), iar alta dedicată studenților (Hoinar.Crossroads). De ce este important pentru voi să mențineți și dezvoltați componenta educațională?
Nu este important. Este indispensabil. Pentru mine, arta este comunicare: cu publicul, cu cei în formare, cu cei interesați și cu cei mai puțin interesați. Acest fir nu are voie să se rupă. Îmi doresc un contact continuu cu societatea în care îmi desfășor activitatea, am nevoie de un schimb permanent de informație și cred cu tărie în importanța acestui schimb. Ceea ce se întâmplă în acest an la Hoinar, mai ales educațional, este rezultatul a ceea ce am înțeles din ediția trecută. Iar în urma pregătirii Side by Side și Crossroads avem deja idei pentru ceea ce 2026 ar putea aduce. Ambele programe din acest an au la bază comunicarea și lucrul în echipă. Atât studenții, cât și cei mici, lucrează cu oameni pe care i-au cunoscut în urma înscrierilor. În cadrul programului Side by Side, elevii câtorva școli de muzică bucureștene au fost grupați în formații de muzică de cameră și vor cânta alături de colegi de-ai lor pentru prima dată, vor cânta alături de noi, vor participa la ateliere de muzică de cameră, vor face deci muzică împreună. I-am găsit extrem de încântați de idee, entuziasmați și cred că vom rămâne cu amintiri minunate în urma weekend-urilor petrecute cu ei.
În prezent ești lector la Universitatea de Arte din Berlin și Barenboim Said Academy. Cum ai descrie relația studenților cu arta și muzica în Germania prin comparație cu cea a celor din România?
Relația oricărui om cu arta este foarte personală. Relațiile studenților cu arta diferă enorm și între universitățile berlineze. Există, bineînțeles, diferențe notabile chiar în cadrul acelorași clase. Diferența majoră o constituie mediul cultural german. Așa cum am spus mai devreme, este foarte important ca în această profesie să existe un schimb continuu de informații între societate și mediul artistic. Toate diferențele vizibile și atât de mult discutate în spațiul public recent își au rădăcina într-un mediu cultural extrem de divers. Pentru mine, uneori chiar prea divers, dar în egală măsură fascinant. Poate acesta este motivul pentru care oamenii în Germania vorbesc cu o mai mare ușurință, fără teamă, despre cultură. Iar lucrul cel mai evident în rândurile studenților este ușurința cu care aceștia se apropie de o operă de artă, doar din pură curiozitate, fără frică și fără inhibiții.
Ca pedagog, care sunt cele mai mari provocări cu care te confrunți? Dar ca muzician?
Mă simt de multe ori în poziția ingrată de „om din altă generație”. Copil fiind, mi-am promis că eu voi ține pasul cu tot ceea ce se întâmplă și am reușit să am mereu interes pentru tot ceea ce este nou. Problemele apar când nu sunt de acord cu parte a acestui așa numit nou, atunci când consider că o astfel de dezvoltare nu contribuie la progres, ci facilitează regresul. Este o adevărată provocare să mă separ de propriile mele opinii și să dau o șansă reală, onestă pentru ceea ce poate încă nu înțeleg. Un moment foarte drăguț și recent a fost cu unul dintre elevii mei, nu dintre studenți. A venit într-o zi foarte încântat la oră și mi-a spus că a studiat și că de astăzi înainte va studia mereu. Sigur, eram și eu curioasă acum ce a produs această decizie extrem de îmbucurătoare pentru mine. Răspunsul a fost unul neașteptat: „am constatat că Chat GPT îmi poate face toate temele, mai puțin cea de la pian. Pot fi deci mai bun decât ChatGPT dacă studiez la pian.”. 🙂
Anul trecut spectacolul Songs of the Clown a fost foarte apreciat și bine primit de publicul din România. Ce s-a mai întâmplat cu spectacolul după ce a trecut Festivalului? Care a fost călătoria lui pe mai departe? Sunt șanse să-l (re)vedem în România?
Oh, s-au întâmplat lucruri minunate. Notabilă ar fi lansarea CD-ului Songs of the Clown în colaborare cu SWR și labelul Solo Musica. Discul a primit chiar premiul Supersonic al revistei Pizzicato. Nu avem încă planuri de a reveni în acest format în România, dar pe Verena publicul o poate asculta în această ediție de festival la Ateneul Român, în data de 20 mai. Clovnii au planuri de vară și vor călători prin Germania și Elveția.
Cum regăsești peisajul cultural din România atunci când revii în țară? În care punct din etapele unei călătorii ți se pare că se află?
Peisajul cultural este din ce în ce mai bogat. Cred că România se află într-un punct în care multe lucruri bune s-ar putea întâmpla. Dar, așa cum vedem constant, există și posibilitatea de a pierde tot ceea ce pâna acum s-a obținut. Admir enorm publicul de acasă… este treaz, este critic, este curios și dispus să emită opinii. Mie îmi face bine asta. Sigur, știu că lucrurile nu sunt chiar roz în domeniul cultural românesc, însă îmi doresc să mă bucur că iată, acest festival se întâmplă, a fost posibil.
Dacă ar trebui să inviți un adolescent să vină la festival, cum ar suna mesajul de invitație? Dar un millenial?
„Muzică, imaginație, aventură – Hoinar.Odyssey 2025 e festivalul unde începi să descoperi ce înseamnă cu adevărat călătoria vieții.”
„Muzică, imaginație, aventură – Hoinar.Odyssey 2025 este un festival dedicat paradoxurilor fascinante ale celei mai importante călătorii: viața.”
Se înțelege care invitație cui aparține? Este evident în care generație mă regăsesc? 🙂
- Care este cel mai important lucru pe care ai vrea ca publicul să-l știe despre ediția de anul acesta a festivalului?
Curajul este poate unul dintre cele mai importante cuvinte ale ediției. Am avut și avem nevoie de el în această perioadă extrem de instabilă, avem nevoie de el pentru a pleca la drum, așa cum a facut-o Hoinarul nostru în acest an. Aducem în discuție teme extrem de actuale prin aceste spectacole, o facem cu mult curaj și credem cu tărie că arta este indispensabilă unui raționament sănătos al societății.
monperatoto monperatoto
