Cum a reușit Adriana Istrate, o fire retrasă, introvertită și neîncrezătoare în propria persoană care își distribuia toată energia către job să devină prima femeie din România care a alergat șapte maratoane, șapte ultramaratoane pe șapte continente, inclusiv în Antarctica, unde a înfruntat temperaturi de minus 30 de grade Celsius.
Viața Adrianei Istrate s-a schimbat radical în martie 2013. Pe atunci, trecea printr-unul dintre cele mai dificile momente din viață. Era complet lipsită de energie, de motivație, de claritate. Avea o durere pe care nu o putea localiza fizic și trăia zi de zi într-o „inerție” de care nu era conștientă. Nu avea o familie sau o persoană cu care se sărbătorească lucrurile mărunte din viață, așa că toată energia o direcționa spre job. Adrianei i-a lipsit, încă din copilărie, încrederea în propria persoană, viața ei rezumându-se la „a culege firimituri lăsate de alții”. Toți anii de alegeri eronate au epuizat-o rând pe rând, ajungând să fie cu bateriile descărcate complet în primăvara lui 2013. Pe atunci, Adriana a avut ocazia să participe la un discurs inspirational, susținut de sportivul de anduranță Andrei Roșu. Cuvintele lui Andrei au avut un impact puternic asupra Adrianei care și-a spus că dacă prin sport va putea obține acea stare de împlinire, atunci se va apuca de alergat chiar de a doua zi.
Avea peste 30 de ani când a luat această decizie, care urma să îi schimbe radical viața. A început cu pași timizi, cu o primă alergare în parc. Și-a propus să alerge un kilometru fără oprire, apoi trei kilometri. Și-a setat obiective din ce în ce mai îndrăznețe până când a ajuns să alerge un maraton (peste 42 de km). Apoi a vrut să își treacă în palmares terminarea a șapte maratoane, șapte ultramaratoane (peste 42 de km) pe șapte continente, inclusiv în Antarctica, la temperaturi extreme.
„Maratonul a fost o urmare firească și tot așa, din aproape în aproape mi-am ales obiective din ce în ce mai îndrăznețe. Dacă tot am alergat un maraton, cum ar fi să alerg un ultramaraton? Dacă tot am alergat în România, cum ar fi să alerg și în alte țări? De atunci înainte, totul a intrat în linie dreaptă, cu o implicare și tenacitate de care nu mă credeam în stare”
Adriana Istrate, ultramaratonistă și profesor de educație financiară
Și-a reorganizat programul de somn, de nutriție, de antrenament, astfel încât să poată gestiona noile obiective și un job full time. Nu s-a lăsat descurajată de cei din jur care vedeau în obiectivele Adrianei o joacă, inconștiență sau chiar nebunie. Așa a descoperit despre ea că are rezistența să stea 24 de ore într-o cursă de anduranță și că poate alerga 100 de km la o temperatură de minus 30 de grade Celsius. Iar dacă din exterior pare ceva extrem de dificil, să știți că lucrurile se complică și mai mult atunci când intri în cursă după mai multe nopți nedormite, din cauza condițiilor meteo extreme, a furtunilor de zăpadă, a frigului din corturi, unde temperatura era de „doar” minus nouă grade Celsius și a soarelui prezent pe cer în permanență de-a lungul verii arctice. A vrut să renunțe la cursă. I-au venit gânduri să abandoneze pe care le-a gestionat atât personal, cât și cu ajutorul organizatorilor când se afla la kilometrul 80 (din cei 100) și își dorea să renunțe din cauza frigului.
„Să ajung eu, o fată timidă din Berceni, născută în Brăila, crescută și devenită adolescentă într-un mediu deloc roz, să îmi propun o asemenea cursă, să mă pregătesc temeinic și să obțin sponsorizări de zeci de mii de euro pentru a ajunge în Antarctica, nici nu cred că vă imaginați ce a fost în bietul meu suflet la finalul cursei. Mai ales că am finalizat cursa fix de ziua mea de naștere. Și am avut 60 de oameni din toată lumea la finish, cântând în cor «Happy Birthday”. Și acum, când revăd, pentru a mia oară înregistrarea, am emoții”
Adriana Istrate, ultramaratonistă și profesor de educație financiară
Nu s-a oprit nici după ce a devenit prima femeie din România care a alergat pe toate cele șapte continente. Voia mai mult. Atunci a învățat să înoate și să meargă pe bicicletă, ca să poată participa la primul Ironman (o cursă formată din trei probe consecutive: 3,8 kilometri înot, 180 de km mers pe bicicletă și 42 de kilometri de alergare în cel mult 17 ore). Pentru următoarele 18 luni, o zi obișnuită pentru Adriana începea la ora cinci dimineața cu sport și antrenamente la bazin, continua cu un job full time și se încheia pe stadion, cu cel de-al doilea antrenament.
Dacă antrenamentele au fost foarte dificile, ei bine, nici cursa nu a fost una ușoară. Gelurile pregătite pentru nutriție nu au mai reacționat bine, Adriana fiind nevoită să renunțe la ele în timpul probei de alergare și să le înclocuiască cu ce găsea la organizatori. Preț de 15 – 20 de minute a redus viteza, a încercat să se hidrateze și să mănânce pepene, singurul aliment pe care îl mai tolera și a pornit din nou în forță, ultimii kilometri până la final. „Încă un moment de satisfacție imens, care a adus la finish nu doar o triatlonistă, ci un om care și-a demonstrat din nou că viața aia frumoasă pe care o putem controla, e construită dintr-o rețetă foarte simplă: vrei ceva și apoi faci pur și simplu. Am ajuns la final un om care e de nestăvilit în dorința lui. Un om încrezător în forțele proprii. Un om împlinit. Fix cum auzise în urmă cu câțiva ani, într-o sală de 150 de oameni, unde un băiat firav și slăbuț vorbea cu emoție și modestie despre câte lucuri minunate se întâmplă pe acest glob”, adaugă Adriana Istrate, ultramaratonistă și profesoară de educație financiară.
