COS a prezentat colecția Atelier primavară- vară 2023 în Paris, în cadrul unui show propriu. Colecția de articole vestimentare day-to-evening a fost prezentată pe fundalul deosebit din secolul al XVIII-lea al Hôtel d’Évreux din Place Vendôme.
Având ca inspirație orașul recunoscut pentru haute couture de excepție, emblema savoir-faire-ului francez, colecția este o dedicație pentru mestesug, captând arta fină de a arăta effortless într-o ținuta de eveniment, prin ochii COS. Pe catwalk-ul amplasat în arondismentul 1 din Paris, epicentrul luxului european, rochiile voluminoase cu construcție ascunsă au fost introduse alături de croiala contemporană a COS, consolidând incursiunea brandului în crearea de ținute de ocazie.
Completate de grandoarea împrejurimilor, rochiile îndrăznețe în culoarea portocaliu intens au fost prezentate alături de o paletă de culori neutre, inspirate din natură. Dezvoltată în atelierul propriu al brandului, cu sediul în Londra, prevalența generală a stilului asupra modei rămâne și este subliniată prin croiala clasică a COS prelucrată într-un costum cu fustă care este în același timp puternic, dar elegant și rochiile atemporale din mătase.
Abordarea COS pentru această colecție rămâne simplă, dar bine gândită – concepută din interior spre exterior, calitatea și longevitatea rămân în centrul colecției, cu elemente reglabile care asigură un fit perfect. Tehnicile de croitorie îmbunătățite, cum ar fi drapajul, permit o creativitate sporită și o formă organică, în timp ce meșteșugul țesutului este explorat, firele întrepătrunse creând texturi sofisticate ale suprafețelor. Atenția impecabilă la detalii definește colecția. Piesele din colectia pentru bărbați au aceleași siluete fluide ca și cele pentru femei si sunt însoțite de cămăși ușoare din bumbac cu broderii complexe.
Colecția COS Atelier va fi disponibilă în magazinele COS selectate și pe cos.com începând de vineri, 28 aprilie 2023.
COS
Ready to wearCOS
Ready to wearCOS
Ready to wearCOS
Ready to wearCOS
Ready to wearCOS
Ready to wear
Opera Națională București își deschide porțile pentru prima dată la Noaptea Muzeelor într-un tur inedit cu Artă Vie
Sâmbătă, 13 mai, vă propunem un spectacol itinerant lansat de Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”, cu ocazia evenimentului mondial „Noaptea Muzeelor”, în care spectatorii sunt invitați sa ia parte la o experiență unică în diverse spații din clădirea Operei bucureștene.
Ghidat de personaje și personalități celebre din lumea Operei, publicul va putea experimenta magia operei alături de tânăra generație de artiști lirici.
Accesul se va face în grupuri de cel mult 50 de persoane din jumătate în jumătate de oră începând cu ora 00:00. Ultimul grup va intra la orele 03:00 am. Intrare liberă în limita locurilor disponibile și în ordinea sosirii.
Studioul Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess” a fost înființat în 2006 și are ca scop crearea unui spațiu-laborator-resursă pentru noua generație din artele spectacolului muzical.
Cei care vor trece pragul galeriei The Grand Avenue, situată la parterul JW Marriott Bucharest Grand Hotel, vor avea ocazia să vadă Bucureștiul Interbelic prin ochii fotografilor vremii, un loc în care tradiția se întâlnea cu modernismul, iar inovația intra în contradicție cu conservatorismul.
Bucureștiul Interbelic este subiectul ediției The Grand Heritage din acest an, un veritabil arc peste timp prin care cei interesați de istorie pot observa cum se trăia în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, unde se regăseau clădirile reprezentative ale orașului și care erau reperele socio-culturale ale vremii. În respectiva epocă, Bucurestiul cunoaște o reorganizare administrativă fără precedent, se demolează, se asanează și se construiește după regulile moderne, occidentale, studiate de arhitecți la școli de renume din străinătate.
În esență, Bucureștiul Interbelic era un oraș al contrastelor, locul în care tradiția se întâlnea cu modernismul, iar inovația intra în contradicție cu conservatorismul. Luxul și bogăția din centru conviețuiau în antiteză cu sărăcia și mizeria mahalalelor de la periferie. După Marea Unire de la 1918, Capitala a atras oameni din toate zonele țării, toți fiind fermecați de dinamica extraordinară de dezvoltare a urbei și de oportunitățile care se găseau aici. În anul 1930, după recensământ, populația Bucureștiului avea peste 730.000 de locuitori, ceea ce însemna aproape 21% din populația urbană a țării.
Între 1918 și 1938, se deschid numeroase săli de cinematograf, iar cele mai gustoase prăjituri puteau fi încercate la Casa Capșa, fiind preparate după rețete aduse tocmai din Franța. Poate acesta era unul dintre motivele pentru care Capitala României era cunoscută drept “Parisul Estului”: avea o dinamică de dezvoltare fără precedent, apăreau mereu construcții noi, opulente, printre care se afla și Palatul Telefoanelor, considerată zeci de ani cea mai înaltă clădire din București.
Viața de noapte era efervescentă, centrul plin de reclame luminoase devenise spectaculos și atractiv, iar localurile de pe Calea Victoriei și de pe bulevardul Elisabeta găzduiau mii de oameni care petreceau până în zori pe acorduri de muzică lăutărească sau jazz.
Așa cum consemnează și muzeograful istoric Cezar Petre Buiumaci, Capitala devenise un oraș într-o permanentă schimbare, lucru care a fost surprins cel mai bine de aparatul de fotografiat. Expoziția “Ilustrate din Bucureștiul Interbelic” cuprinde un set de 12 fotografii reprezentative ai acelor ani tumultoși, vremuri în care orașul a cunoscut o dezvoltare fără precedent din punct de vedere arhitectural, dar și în care existau contraste la tot pasul. Expoziția va avea loc până la finalul lunii mai 2023 în cadrul galeriei The Grand Avenue, situată la parterul JW Marriott Bucharest Grand Hotel, și cuprinde 12 planșe de mari dimensiuni cu imagini emblematice ale perioadei, precum și câteva cuburi 3D cu reprezentarea grafică a fotografiilor.
“Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Bucureștiul se transformă într-o capitală europeană, atât la nivel social, cât și la cel al aspectului, migrând de la orașul oriental către cel occidental. Schimbarea s-a produs atât în context micro, în cadrul intim, cât și, cel mai evident, la nivelul aspectului urban, în care un loc important a fost reprezentat de construcții, pentru că stilurile se vor succede periodic, transformând Capitala într-o veritabilă școală de arhitectură. Imaginile care ne stau martore în această expoziție prezintă un București care încearcă să se lepede de haina veche a trecutului și să o îmbrace pe cea nouă, care era în acord cu timpurile. Doar că trecutul se lasă cu greu convins să părăsească scena și regăsim o serie de contraste care dau, totodată, farmecul unui oraș care a fost în continuă mișcare, o agitație centrală pusă în fața liniștii orașului grădină, așa cum a mai fost numit. Astfel că putem vedea un București dispărut, cu clădiri pe care nu le mai regăsim astăzi pentru că locul lor a fost luat de altele, atunci când extinderea pe verticală a devenit o constantă ce indica un ritm demografic nemaicunoscut și care aducea cu sine o serie de intersecții culturale.”, conchide Cezar Petre Buiumaci de la Muzeul Municipiului București, partener al acestei expoziții, alături de The Grand Avenue, locul care găzduiește exponatele, galerie situată la parterul JW Marriott Bucharest Grand Hotel.
Proiectul The Grand Heritage a luat ființă în anul 2017 și este un concept cultural al SCH Grand, sub egida căruia sunt susținute valorile autentic românești, precum și expresia artistică sub toate formele sale. SCH Grand încurajează arta și originalitatea ca fiind parte a expresiei poporului român, susține regăsirea identității naționale și a caracterului unic al culturii române în marea familie europeană. Evenimentul din 2023 este dedicat Bucureștiului Interbelic și are drept partener Muzeul Municipiului București, prin bunăvoința căruia au fost puse la dispoziția vizitatorilor fotografii excepționale din arhivele instituției.
Un „hotel particulier” splendid de 1.000 mp situat în inima capitalei se vinde cu patru milioane de euro pe Storia.ro, platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață. Astfel, investitorii pasionați de arhitectură, istorie, artă și frumos au ocazia de a păși în timp și de a reda viața unei bijuterii arhitecturale cu accente franțuzești și cu elemente decorative păstrate peste mai bine de 100 de ani.
Vila aflată pe unul dintre cele mai elegante bulevarde ale capitalei a fost construită între 1911 și 1912 după planurile vestitului arhitect Paul Smărăndescu pentru comanditarul Dimitrie Bălescu. Cu trăsături de „hotel particulier”, vila îmbină armonios elemente arhitecturale ce aparțin stilului Beaux-Arts academist francez: marchiza din fier forjat cu felinare de la intrarea principală, balcoanele franțuzești cu ancadramente bogate ce duc cu gândul la cornul abundenței, ghirlandele vegetale cu frunză de acant, figurile leilor de la cornișă ce simbolizează putere. Motivul frunzei de acant reliefată în fier forjat se regăsește atât în feroneria ușii principale, cât și la balustrada scărilor ce fac legătura între antreu și salonul principal. Clădirea se află într-o zonă construită protejată și este înconjurată la rândul ei de clădiri elegante și monumente istorice.
Istoria cunoscută a parcelei de teren pornește de la 1854: arhivele atestă că succesorii unui anume Pandele Bilcescu au vândut parcela de teren lui Mihalache Durma. În 1897, la moartea proprietarului Durma, proprietatea a fost vândută către avocatul Scarlat I. Ghica, fiul omului politic Ion Ghica. Acesta a luat în 1897 un credit de la Creditul Funciar Urban, instituția de credit cea mai importantă a vremii, dar nu a construit nicio proprietate pe parcela de teren, vânzând terenul în 1905 unui anume D. D. Maican. Terenul de 686,65 mp a fost cumpărat în 1909 de Dimitrie Bălescu, care l-a comisionat pe arh. Paul Smărăndescu să construiască această casă în stilul eclectic academist în 1912. Soția lui Dimitrie Bălescu era Elena și împreună au avut 6 copii: Nicolae, Ion, Constantin, Gheorghe, Lelia și Virginia. După ce Dimitrie Bălescu a încetat din viață, proprietatea i-a revenit fiicei sale, Lelia.
Arhitectul Paul Smărăndescu, cel căruia îi datorăm această bijuterie arhitecturală, a fost o personalitate în lumea arhitecturală a începutului secolului XX. Reprezentant al burgheziei în ascensiune, decan și profesor la Școala de Arhitectură din București, membru al Comisiei Monumentelor Istorice, al Comisiei de Sistematizare a Primăriei Bucureștiului, a fost angajat ca architect-șef al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice și al Ministerului de Interne. S-a remarcat atât prin construcțiile sale în stil eclectic Beaux-Arts, cât și prin construcțiile în stil neoromânesc. A fost extrem de prolific, realizând peste 100 de proiecte arhitecturale: atât lucrări monumentale, cât și vile rezidențiale particulare ca aceasta.
Interiorul cu 16 camere are un farmec atemporal aparte. S-au păstrat plafoanele, câteva lambriuri, vitraliile ce străjuiesc scara monumentală de lemn, ușile cu cristal, feroneria de la scara antreului și de la intrare. În salonul principal a rămas pe perete o urmă de la o veche oglindă venețiană care înfrumuseța seratele dansante. Saloanele sunt vaste și luminoase, tavanele înalte și bogat decorate cu stucaturi. Atât demisolul, cât și mansarda oferă spații alternative generoase.
Proprietatea are o curte geometrică ce include spațiu verde și poate servi unor scopuri variate. Chiar și dependința casei este interesantă din punct de vedere arhitectural: ea a fost pe rând grajd, apoi garaj. Pe vremuri la primul nivel se aflau caii și trăsura, iar la nivelul secundar se ținea fânul. Pe ușa de la nivelul doi ieșea vizitiul și arunca fân direct cailor.
În clădirea principală au funcționat în trecut diverse sedii de ambasade (spre exemplu, ambasada Japoniei), iar acum a fost retrocedată și este de vânzare prin platforma Storia.ro. Atât clădirea principală, cât și dependința (fostul garaj) ar putea fi refuncționalizate pentru a deserve scopuri moderne. Clădirea principală ar putea adăposti în prezent evenimente culturale, seri tematice, birouri de avocatură prestigioase, studiouri de arhitectură, clinici medicale sau ambasade.
De miercuri, 22 martie, la Art Machine, automatul de tip vending machine inițiat de gruparea artistică Pastila Roz și amplasat în București, în Cărturești Parklake, Nairam, noua colecție de 100 lucrări de artă originale realizate de artistul Marian Văsii, va fi disponibilă publicului amator de artă contemporană în format neconvențional.
Marian Văsii, prin abordarea desenelor realizate pentru Art Machine, speculează mai multe posibilități la limita normalului – de la minimalism la surealism, supuse îndoielii în căutarea de alte forme sau subiecte, ajungând astfel la a crea o lume într-o altă lume. Tot acest labirint microscopic se materializează într-o colecție de pictură, Nairam, care se va putea observa începând cu luna martie în mai multe spații din București.
„Artă? Pentru că asta am dorit dinainte de mine, pentru dat-ul din veacuri, pentru scriitură, pentru educație, pentru empatie, pentru că suntem aici și trăim ori supraviețuim (încă), pentru catharsis, din dragoste pură, nebunie, credință și căință!”, spune artistul.
Nairamînchide un ciclu de gânduri și sentimente provocate de societate, pandemie și experiențe personale. Dormi sau visezi? este tema prin care artistul caută la nivel plastic să transmită idei sau chiar și interogații către privitor. La granița între surealism și expresionism a găsit acest exercițiu contemplativ cu estetica aferentă. Lucrarea încheie o serie de tablouri începută în 2021 pentru expoziția Fusion Arts de la Palatul Noblesse și elaborată în cadrul expoziției personale de la ArtHub (2022) – Nairam. OniriQue Tehnicolor. Un triptic din serie a putut fi văzut în 2022 și la galeria neconvențională Celula de Artă.
Marian Văsii a absolvit Facultatea de Arte Decorative și Design / secția Scenografie în cadrul Universității de Artă București – profesor coordonator Scenograf Roxana Ionescu, secția Arhitectură – Design a liceulul de Artă „Hariclea Darclee” Brăila – profesor coordonator Aurel Manole, curs de Grafică și Pictură, mentor Hugo Maracineanu, în cadrul cenaclului COLOANA H și școala de Artă „Vespasian Lungu” Brăila, secția grafică, profesor coordonator – Constantin Boer Dondoș.
Art Machine
Proiectul Art Machine încurajează consumul sănătos de artă prin punerea în contact direct a artiștilor cu publicul larg. Art Machine creează o oportunitate unică de a achiziționa lucrări originale de artă, într-un format și la un preț accesibil, în același timp oferind expunere și susținere financiară artiștilor implicați în proces. Din iulie 2020, a pus la dispoziția publicului 42 de serii de lucrări originale de la artiști.
“Art Machine este un automat de tip vending machine care distribuie lucrări de artă originale în schimbul sumei de 10 lei. Fiecare lucrare a fost desenată de un artist și poartă cu ea amprenta personală. Este practic o carte de vizită a artistului creată doar pentru voi. În acest fel vă încurajăm să începeți propria colecție de artă și poate chiar să schimbați între voi lucrările care vă plac. Artă ține și de plăcere, iar, în timp, colecțiile pot deveni o oglindă a gustului personal.”
Premieră în România: o variantă a sculpturii „Sărutul”, realizată de unul dintre cei mai emblematici reprezentanți ai sculpturii universale, Auguste Rodin, este scoasă la licitație în Licitația de Primăvară 2023, ce aniversează și împlinirea a 500 de licitații desfășurate de Casa de Licitații A10 by Artmark.
Considerată o capodoperă a artei moderne, opera „Sărutul” are prețul de pornire de 80.000 de euro și provine din colecția istorică a unui ilustru ofițer român din armata regală.
Crearea uneia dintre cele mai cunoscute sculpturi din lume a fost inspirată de povestea de dragoste dintre Paolo Malatesta și Francesca da Rimini, două personaje ale „Divinei Comedii” de Dante Alighieri, care au fost surprinși de soțul Francescăi sărutându-se, fiind uciși și condamnați să își petreacă eternitatea în infern.
Rodin realizează opera „Sărutul” în 1889, în marmură, pentru Expoziția Universală de la Paris, la comanda Ministerului francez al Culturii, după ce, în prealabil, începând cu 1882, a testat diverse variante și posturi ale temei (inițial drept relief al sculpturii monumentale a Porților Infernului). Ulterior Rodin recalibrează sculptura, devenită celebră, în câteva variante de înălțime, și le toarnă în bronz, cu ajutorul lui Emile Leblanc Barbedienne, în câteva exemplare, unul dintre ele fiind cel prezent în Licitația aniversară de Primăvară 2023. Majoritatea exemplarelor se păstrează în importante muzee de artă din lume, iar unele dintre cele existente în colecții private s-au adjudecat în ultimii ani în licitații la valori de sute de mii ori chiar milioane de euro. Spre exemplu, recent, în 2018, una dintre cele mai importante case de licitații din Marea Britanie a reușit adjudecarea unui exemplar redus din bronz cu nu mai puțin de 14 milioane de euro (crescând, astfel, valoarea tuturor celorlalte exemplare care există în colecții private). Lotul aflat în București și scos la licitație este însoțit de un certificat de autenticitate eliberat recent, în 2022, de Comitetul Auguste Rodin, care identifică precis exemplarul și precizează că descoperirea urmează să fie curând inclusă în noua ediție a Catalogului Rezonat Auguste Rodin (Catalogue Critique de l’oeuvre Sculpté d’Auguste Rodin).
O mențiune importantă se cuvine făcută cu privire la puținele colecții private românești în care importante capodopere de cultură europeană au figurat și, din când în când, în pofida sorții vitrege pe care confiscările perioadei comuniste le-au rezervat-o, continuă să figureze, dovedind aceeași reziliență pe care doar cărțile, caracterele și ideile au profesat-o. O viziune de geniu, denotând multă cultură și rafinament – la epoca achiziționării operei, urmată de anduranța de excepție a colecției, mai întâi în vreme de război, iar apoi la fricțiunile statului comunist, și finalmente o conjunctură de oportunitate pentru ieșirea operei la vânzare în piață, descriu pe scurt cele trei momente esențiale ale unui întreg secol petrecut în colecția familiei ofițerului Nicolae Ionescu, ce a deținut la București sculptura de Rodin. Colonelul Nicolae Ionescu, ofițer în armata regală, a aparținut unei înstărite familii prahovene, ce deținea vii și sonde de petrol pe Valea Prahovei (Urlați), înrudită cu familiile Macovei (proprietari de vii la Odobești) și Constantin Vișoianu (fost ministru de externe al României în perioada celui de-al doilea război mondial), și a achiziționat probabil sculptura de Rodin în perioada 1906-1910. De remarcat că în România, bronzuri de Rodin, turnate de acesta în timpul vieții, au figurat rar în colecții, dar întotdeauna în colecții ale unor personalități ale României de început de secol, precum Regina Elisabeta sau omul politic Ioan Kalinderu (cumpărată de acesta pentru Muzeul Kalinderu, cu sprijinul moștenirii Eustațiadis, astăzi în colecția Muzeului Național de Artă).
Cu titlu de corolare ale poveștii acestei expuneri de excepție, ar putea fi, de pildă, raportat la Rodin-ul din colecția Reginei Elisabeta, o lucrare prezentă în licitația din 29 martie, ce provine din colecția principesei Elisabeta, fiica Reginei Maria și viitoare Regină a Greciei: acuarela „Vedută dobrogeană”, realizată de artista Cecilia Cuțescu-Storck, purtând pe verso cifrul Principesei și care a participat la expoziția „Tinerimea artistică” în anul 1916 (preț de pornire 900 de euro). Precum și, raportat la modelul parizian al școlii noastre de artă, de pildă, o pictură rarisimă semnată de Alexandru Ciucurencu, realizată de acesta în jur de 1930, în prima sa tinerețe creativă, atunci când învăța la Paris cu marele modernist Andre Lhote, reprezentant original al cubismului (preț de pornire 12.000 de euro).
„Sărutul” nu este singura operă de sculptură celebră prezentă în licitația din 29 martie. Alături de opera semnată de maestrul francez Auguste Rodin își face apariția, în cadrul Licitației de Primăvară, și sculptura „Arcaș în repaos”, realizată în bronz de Ion Jalea, având un preț de pornire de 5.000 de euro. Varianta în piatră, originară, a modelului „Arcașului”, sculptată în 1926, se află în fața Muzeului „Ion Jalea” din Constanța, iar o altă variantă a operei avea să fie cumpărată de statul român și folosită drept port-drapel al principalelor expoziții internaționale de promovare a artei românești, care au avut loc în anii ’30 și ’40 la Paris, Barcelona, Oslo, Zürich sau Amsterdam.
„Licitația de Primăvară. Licitația aniversară nr. 500 (partea I)” va avea loc miercuri, 29 martie, ora 19:00, la InterContinental Athénée Palace, Sala „Regina Maria”, reunind 151 de opere de artă semnate de Marii Maeștri ai Artei Românești: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Samuel Mutzner, Constantin Piliuță, Iosif Iser ori Horia Bernea. Expoziția capodoperelor este deschisă publicului larg la Palatul Cesianu-Racoviță, din str. C.A. Rosetti, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00.
Cum ia naștere o operă de artă atunci când eleganța emblematicei Clase G de la Mercedes-Benz întâlnește elemente de design distinctive ale Moncler? Piesa de artă Project Mondo G îmbină trăsături caracteristice ale emblematicului off-roader Mercedes-Benz G Classe cu jacheta puffer definitorie pentru stilul Moncler.
Project Mondo G recreează emblematicul Mercedes-Benz G-Class cu elementele distinctive de design Moncler prin îmbinarea trăsăturilor caracteristice G-Class cu jacheta puffer Moncler. Piesa de artă rezultată a fost dezvăluită la finele lunii trecute în cadrul evenimentului Moncler „The Art of Genius” din cadrul London Fashion Week. Moncler a dezvăluit o nouă viziune pentru Moncler Genius prin intermediul unui eveniment live imersiv la Olympia Londra. Astfel, Moncler și-a dezvăluit modelul de colaborare într-o platformă de co-creație în diverse industrii noi, inclusiv artă, tehnologie, sport, muzică și design.
Mercedes-Benz și Moncler împărtășesc pasiunea pentru inovație, un limbaj de design concis și o abordare inedită a colaborărilor interculturale. Aceste valori și atribute definesc ambele branduri, care acum s-au reunit pentru a prezenta oportunitățile creative și experiența întâlnirii dintre universurile celor două mărci. Tema „Arta imaginației” este un mesaj inspirațional de a ne crea obiective mai îndrăznețe. Piesa de artă colaborativă Project Mondo G marchează primul parteneriat auto al Moncler.
„Suntem foarte entuziasmați să creăm alături de Moncler un nou „moment X-factor”. La Mercedes-Benz, ne-am angajat să ne implicăm în cultură și societate. Proiectul realizat împreună cu Moncler oferă o experiență neașteptată și deschide noi orizonturi pentru noi colaborarări surprinzătoare,” susține Britta Seeger, membră a Consiliului de Administrație al Mercedes-Benz Group AG, responsabilă pentru Marketing și Vânzări.
PROIECT MONDO G: Artă emblematică
Piesa de artă proiectată în exclusivitate pentru colaborarea dintre Mercedes-Benz și Moncler îmbină trăsăturile caracteristice ale emblematicului off-roader Mercedes-Benz G-Class cu jacheta puffer definitorie pentru stilul Moncler. PROJECT MONDO G este definit de contrastul spectaculos între designul unghiular al Clasei G și liniile fluide ale materialului textil matlasat marca Moncler. Ambele sunt inconfundabile și imposibil de imitat, păstrându-și funcționalitatea ca aspect definitoriu, ambele produse funcționale s-au transformat în ultimele decenii în articole lifestyle de lux. Fuziunea contrariilor dă naștere unui obiect sculptural: PROIECT MONDO G, care vă invită să experimentați transformarea unui obiect, care înainte era pur utilitar, într-un obiect de design. Dimensiunile sale impresionante sunt: 4,6 m lungime, 2,8 m înălțime, 3,4 m lățime (incluzând roțile) și 2,5 tone greutate.
O privire mai atentă dezvăluie alte trăsături caracteristice care au o legătură concretă cu produsele originale și, în plus, creează contraste interesante: patina aspră este urma vizibilă a utilizării, care se referă la funcționalitate și practicitate. Aceasta formează contrapunctul vizual cu suprafețele reflectorizante perfecte, cu luciu înalt, care susțin ideea de lux. Nu este întâmplător nici faptul că PROJECT MONDO G poartă fermoarul uriaș, un alt element intenționat ales pentru a fi atrăgător și de impact de la prima privire. Fermoarul este o referință practică la versatilitatea și variabilitatea ambelor produse, atât a autovehiculului, cât și a jachetei.
„Colaborarea cu Moncler ne-a inspirat să creăm o adevărată sculptură iconică pe roți – o declarație de design foarte îndrăzneață: PROIECT MONDO G. Bazată pe filosofia noastră de design Sensual Purity, această piesă de artă îmbină forme și suprafețe extrem de contrastante: materiale strălucitoare, asemănătoare celor din universul intergalactic, cu aspect de patină folosită; geometria puternică a Clasei G cu formele organice ale jachetelor Moncler puffer. Două mărci puternice de lux oferă o nouă experiență extraordinară prin combinarea lumii auto cu cea a modei,” a declarat Gorden Wagener, Chief Design Officer Mercedes-Benz Group AG.
Apărut în 1979, Mercedes-Benz Clasa G își are rădăcinile în explorarea terenurilor dificile, greu de parcurs și în sectorul industrial sau public. Mercedes-Benz a intrat pe un teritoriu necunoscut în 1979 cu Clasa G. Vehiculul de teren a fost proiectat, pe de o parte, ca mijloc de transport cu capacități off-road extreme și un accent pe agrement, iar pe de altă parte, pentru o utilizare de zi cu zi, în condiții dure, de exemplu, în sectorul industrial. La scurt timp după lansarea sa pe piață a început un proces continuu de perfecționare.
Campania „Arta imaginației”
PROIECT MONDO G este showcar-ul erou al campaniei care însoțește co-creația Mercedes-Benz și Moncler cu active de social media, Out Of Home (OOH) și PR pentru o activare globală amplă. Vizualizarea pune în scenă un peisaj de iarnă din altă lume, inspirat de temele principale ale durabilității în aer liber și de oportunitățile nelimitate de descoperire, cu off-roader-ul G-Class ca bază pentru PROJECT MONDO G și jacheta puffer de la Moncler. Aspectul este un univers imaginar cu gravitație redusă care interpretează piesa de artă cu momente de modă prin modelele care poartă look-uri concepute cu articole din colecția Moncler. Designul decorului campaniei reflectă piesa de artă dezvăluită în cadrul spectacolului „The Art of Genius”, prezentând capacitatea Clasei G și a jachetei puffer Moncler de a rezista chiar și în cele mai dure condiții. Campania a fost filmată de regizorul și fotograful recunoscut Thibaut Grevet.
Louis Vuitton și Yayoi Kusama îmbracă lumea în buline și cu ajutorul AR. După ce magazinele Louis Vuitton au întâmpinat vizitatorii cu buline care au invadat fiecare perete, iar unele clădiri emblematice au preluat bulinele colorate pentru a promova creațiile japonezeiYayoi Kusama pentru Louis Vuitton, acum arta îmbracă la propriu întreaga lume, doar că o face cu ajutorul Realității Augumentate (AR).
Tehnologia permite utilizatorilor să vadă bulinele cum îmbracă construcții emblematice din Londra, Paris și New York, prin intermediul unui filtru de Snapchat. Louis Vuitton pare astfel că este în căutare de noi fani în rândul Gen Z, targetul principal al aplicației. Cu ajutorul Snap, Louis Vuitton și Yayoi Kusama îmbracă în buline Turnul Eiffel , Tower Bridge, Galeria Națională a Londrei și Arcul de Triumf din Paris.
“AR este cea mai sănătoasă cale de a ne gândi la evoluția webului, cu rădăcini în viața reală și cu oameni reali”, spune Geoffrey Perez, Snapchat head of luxury, într-o declarație pentru VOGUE.
Dacă în urmă cu câțiva ani, evaluarea de bunuri de artă nu exista, în prezent, pe măsură ce tot mai mulți români investesc în artă, dezvoltarea pieței de evaluare a obiectelor de artă este una explozivă.
Evaluatorul de artă Cristian Gavrilă ne-a explicat ce fel de opere de artă fac obiectul evaluărilor solicitate de români, cum se învață arta de a evalua artă, dar și cu ce provocări se confruntă un evaluator de artă în condițiile în care sectorul asigurărilor răspunde timid la cererea tot mai mare de asigurare a bunurilor de artă, iar băncile acceptă foarte rar garantarea unui credit cu bunuri de artă.
Din 2021, Cristian Gavrilă s-a alăturat echipei Appraisal & Valuation, deținătoarea brandului NAI Romania & Moldova și singura companie de evaluări listată la Bursa de Valori București, sub simbolul APP.
Ne puteți spune câteva cuvinte despre procesul de evaluare a obiectelor de artă?
Evaluarea bunurilor de artă e unul din acele domenii de confluență a mai multor meserii.
Pe de o parte, stabilirea valorii necesită o cunoaștere a bunurilor de artă, fie că vorbim de pictură sau de carte veche, fie de semnătura lui Napoleon sau pușca de vânătoare a lui Alexandru Ioan Cuza. Identificarea și stabilirea autenticității intră în competențele experților, în mare parte specialiști din muzee și care își dedică activitatea câte unui domeniu pe care îl aprofundează oricât de mult.
Pe de altă parte, însă, evaluarea este o meserie „contabilicească”, se lucrează cu cifre, cu analize de piață și cu metodologii, lucruri ce rămân în umbra măreției poveștii bunului evaluat. Însă ele capătă importanță în bătălia pentru credibilitatea raportului de evaluare, pentru că raportul trebuie să concluzioneze valoarea, iar aceasta se exprimă în bani.
Astfel, rolul evaluatorului este de a crea o punte între frumos și mercantil, a înțelege motivația unui cumpărător de a cumpăra un bun de artă, a unui vânzător de a-l vinde și de a traduce aceste emoții în cifre care pot fi analizate.
Nevoile pentru aceste cifre sunt diverse. Ca și în cazul altor bunuri, fie ele mobile sau imobile, valoarea este necesară pentru operațiuni economice, pentru asigurarea bunurilor, pentru garantarea împrumutului bancar, în cazul nefericit al insolvenței sau falimentului sau în dezbaterile meselor succesorale sau partajelor.
Cum se învață arta de a evalua artă și cum sunt acreditați experții?
Încă nu avem o școală care să ne învețe cum să ne placă arta. Pasiunea pentru un domeniu sau altul al artei se dezvoltă în timp și ține, probabil, de cultura generală dobândită în școală sau în familie. Această pasiune, în cazurile fericite, devine profesie și atunci experiența este cea care „învață”. Experți devin aceia care au norocul, dar și aplecarea, de a le place ceea ce fac și, întâmplător sau nu, acel lucru să fie un domeniu de artă. Sigur, există un sistem de acreditare a experților care ține seama de studiile acestora, de lucrările publicate, de expozițiile organizate și altele asemenea. Dar acest sistem poate doar atribui o patalama, o ștampilă, nu transformă o persoană în expert peste noapte. Experții se formează în timp, pe măsură ce munca lor de cercetare devine apreciată de piață, fie că vorbim de instituțiile publice, fie că vorbim de sfera privată a circuitului bunurilor culturale.
Evaluatorul, însă, nu e neapărat expert, așa cum nici experții nu sunt neapărat (și nici foarte des) evaluatori. Evaluatorii sunt acreditați printr-o procedură oarecum mai complexă, în sensul că primesc o formare inițială condensată, li se predau definiții și metodologii și sunt ghidați în problemele tipice de evaluare. Dar și în acest caz experiența este cea care „învață”. Ca în orice domeniu, la început rezolvi probleme mai simple, iar odată cu timpul, ajungi să rezolvi și probleme complexe.
Regula de aur a profesiei de evaluator este să nu faci ceea ce nu știi. Standardele de evaluare pun un mare accent pe identificarea corectă a competențelor evaluatorului, a surselor de informații utilizate, pe descrierea metodologiilor utilizate, pe explicarea modului în care acestea sunt aplicate, astfel încât valoarea concluzionată în raportul de evaluare să fie cât mai credibilă.
De aceea, nu sunt rare cazurile în care evaluatorii lucrează împreună cu experții sau își bazează evaluarea pe identificări și constatări asupra bunurilor făcute de experți. Evaluatorul este, prin natura muncii sale, un generalist în domeniul bunurilor culturale, iar când problema de evaluare este mai complexă, este posibil ca nivelul de pregătire necesar într-un anume domeniu să fie peste competențele sale. Imaginați-vă un singur om care să poată evalua „Cumințenia Pământului” sau Sarmisegetuza, iar ulterior evaluării să obțină și consensul breslei că valoarea concluzionată este cea corectă.
Ce fel de opere de artă fac obiectul evaluărilor solicitate de persoane fizice și ce tipuri de servicii de expertiză oferiți?
Vocația de bun cultural o au foarte multe bunuri mobile. Americanii nici nu le privesc ca bunuri culturale, ci ca „bunuri personale”, pentru că, practic, tot ceea ce avem în jurul nostru are o componentă estetică, științifică sau tehnică. Iar pe măsură ce trece timpul, aceste obiecte capătă și o componentă istorică și memorială. Așa că vom întâlni evaluare de artă la monede mai vechi și mai noi, la icoane, la tablouri și sculpturi, la mobilier și alte asemenea, pe care cu siguranță că le intuiați. Dar întâlnim evaluare și la locomotive vechi, la mașini de epocă, mașini de scris, la calculatoare din anii ‘80, la genți și obiecte vestimentare, la figurine Star Wars și adidași ediție limitată. Iar cea mai ciudată solicitare primită vreodată a fost evaluarea unuia din cele trei piroane cu a fost răstignit Iisus, ocazie cu care am învățat că nu orice problemă de evaluare are și o rezolvare.
Tot mai mulți români investesc în artă, ceea ce duce la dezvoltarea pieței de evaluare a obiectelor de artă. Cum a evoluat aceasta în ultimii ani?
Evaluarea de bunuri de artă nu exista acum câțiva ani. Nevoia era, dar nu atât de mare cât să genereze interes. Evaluarea în sine e o profesie tânără. Ea a apărut în 1907, când un fermier american a fost despăgubit pentru că o cale ferată traversa pământurile lui. Cum despăgubirea acordată a fost „la metru pătrat”, mă rog, la picioare pătrate, fermierul a mers în instanță și a explicat că vacile sale se tem de linia de cale ferată și nu vor să o traverseze, astfel încât pășunea lui s-a diminuat cu mult mai mult, că terenul de după calea ferată a devenit inutilizabil pentru afacerea sa. Și atunci a apărut prima problema oficială de evaluare. Care era prejudiciul cauzat fermierului de expropriere? De atunci, am ajuns să utilizăm evaluarea la privatizările de întreprinderi din anii 1990, la creditele ipotecare, la listarea pe bursă, la asigurarea bunurilor, la raportările financiare ale companiilor și a instituțiilor publice, la impozitarea proprietăților private și cu siguranță că mai sunt și alte domenii care se vor dezvolta și vor avea nevoie de evaluare.
În cazul bunurilor de artă, linia este, firește, ascendentă și crește odată cu piața de artă și cu dezvoltarea instrumentelor disponibile.
Ne puteți spune câteva cuvinte despre relația pe care o are un evaluator de obiecte de artă din România cu băncile și firmele de asigurări din România?
Deocamdată, sectorul asigurărilor răspunde timid la cererea tot mai mare de asigurare a bunurilor de artă. Sectorul bancar acceptă foarte rar garantarea unui credit cu bunuri de artă. Pe măsură ce evaluarea bunurilor de artă se profesionalizează, încrederea clienților în rapoartele de evaluare crește și liniile de business se dezvoltă. Și, pe măsură ce acestea se dezvoltă, cererea de evaluare de artă crește și ea.
Care sunt provocările cu care vă confruntați ca evaluator de obiecte de artă?
Probabil cea mai mare provocare în evaluarea bunurilor de artă este timpul. Obiectul de artă este pretențios, cere să fie descoperit, studiat, cercetat. Nu își arată detaliile ușor și câteodată este atât de ermetic că prea puțină lume îl poate desluși sau înțelege. Acesta este motivul, cred, pentru care la intervale de timp citim prin ziare că un bun cumpărat cu 2-3 euro din târgul de vechituri a fost vândut cu multe milioane la o casă de licitații. Sigur, vorbim de niveluri de piață diferite, cercetarea în târgul de vechituri nu poate fi la nivelul celei făcute de experții unei case de licitații. Dar greșeli se fac peste tot. Atribuiri greșite sau simpla neidentificare a bunului pot duce la diferențe de prețuri uriașe.
Când evaluez un bun de artă, evaluez, de fapt, cel puțin cinci. Pentru că aceeași muncă de identificare a bunului subiect trebuie făcută și pentru fiecare din bunurile cu care compar bunul subiect. Fiecare preț de adjudecare trebuie corelat cu elementele distinctive ale bunului vândut. Două cărți vechi, același titlu, aceeași ediție, pot avea prețuri semnificativ diferite dacă una dintre ele are adnotări prețioase, ale unei personalități sau care face referire la un eveniment important sau descrie ceva inedit. De aceea, partea pregătitoare a evaluării, documentarea, poate dura chiar săptămâni, mai ales dacă domeniul este unul foarte de nișă și experții foarte rari. Există chiar domenii în care nu există experți și atunci cercetarea trebuie făcută ca la școală, pornind empiric și descoperind surse de informații și construind, practic, o metodologie.
Un caz aparte a fost evaluarea prejudiciului generat de publicarea, de către un ziar, a unei fotografii fără menționarea numelui autorului, fotografie devenită virală și preluată de-a lungul anilor de zeci de publicații. Cu toate că există o lege a dreptului de autor care conferă autorului dreptul nepatrimonial al menționării la orice distribuire, în România nu a existat vreun alt caz de despăgubire și nici vreo speță care să ajute la identificarea unei metodologii. Astfel încât problema de evaluare s-a tradus, de fapt, într-o problemă de drept civil și a necesitat mai multe persoane și un timp foarte lung pentru rezolvare.
Dar probabil toate aceste provocări vor fi rezolvate de tehnologie vreodată, dar nu știu dacă prin automatizare și inteligență artificială, ci poate mai degrabă prin călătoria în timp, care să faciliteze documentarea.
Dacă prestigioasa revistă Vogue a desemnat mobilierul pufos drept cel mai încântător trend în designul interior, artistul sud-coreean Seungjin Yang duce „pufoșenia” la un alt nivel și ia în balon „regulile” clasice din designul interior cu piesele de mobilier pe care le produce din baloane împletite.
Să știți că ați citit bine și nu este nicio greșeală, este vorba chiar de baloane adevărate. Artistul și designerul sud-coreean, Seungjin Yang produce scaune, taburete și banchete din baloane adevărate, împletite. Iar dacă primul gând care vă vine în minte este că astfel de piese de mobilier nu au o viață lungă și că explodează în prima zi de folosire, nu este deloc așa. Producția unei piese durează în jur de două săptămâni și este extrem de rezistentă, datorită aplicării unei rășini expodice speciale. Această rășină colorată este aplicată în mai multe straturi, necesare să facă dintr-un material fragil, materia primă pentru producția unor piese de mobilier care să susțină greutatea unui adult.
Procedura nu este una dificilă și este similară, până într-un punct, celei pe care o vedeți frecvent la petrecerile de copii când cei mici își construiesc și se joacă cu figurine realizate din baloane împletite: Seungjin Yang umflă baloanele și apoi le împletește pentru a obține forma dorită pentru un design anume, după care aplică straturile de rășină pe fiecare element în parte. După ce acestea se usucă și piesele își pierd elasticitatea, este asamblată piesa de mobilier care se introduce apoi, pentru ultima oară, în rășină.
Portofoliul artistului sud-corean care, la prima vedere arată ca reminescențele unei petreceri de copii, au atras tot mai mult atenția specialiștilor în design, piesele de mobilier ale lui Yang nu numai cu nu au fost luate în balon, ci se pare că sunt tot mai populare în rândul participanților la diverse evenimente de specialitate. În 2021, Dior i-a cerut designerului să reinterpreteze celebrul scaun medalion al casei de modă, pentru prezentarea din cadrul Milan Design Week. „Pentru mine, adulții încă se mai pot juca și bucura similar copiilor”, a precizat Seungjin Yang în clipul de prezentare al campaniei Dior.
Seungjin Yang a crescut într-un mic oraș de munte din partea de est a Coreei de Sud și a absolvit cursurile Universității Hongik în 2013, unde s-a specializat în artă și design. Se inspiră de la oamenii cu care lucrează și nu din probleme sociale sau de mediu, punând un accent mai mare pe comunicare și colaborare.
Proiectul „Blowing Series” a luat naștere ca urmare a interesului designerului față de formele neașteptate pe care le pot lua baloanele multicolore. Artistul coreean folosește baloane ca materie primă pentru propriile proiecte, acestea fiind foarte ușor de manipulat în raport cu efectul pe care piesele de mobilier îl obțin datorită prespunerii că materialul folosit este fragil și mobilierul poate exploda în orice moment. În cele mai proaspete lucrări, Yang a împins și mai mult limitele în încercarea de a extinde gama „Blowing Series” cu forme experimentale și cu culori mai vii.
Cele mai recente expoziții ale artistului de la Muzeul de Artă Kumho din Seul, Muzeul Culturilor din Milano și Dongdaemun Design Plaza s-au bucurat de un real succes.
