Arta de a colecționa artă

HAUTE CULTURE: Ce v-a inspirat să începeți colecționarea de artă și care a fost primul obiect care v-a aprins curiozitatea de viitor colecționar?  

NICOLAE MIHĂILESCU: Intersul pentru colecționat a început când aveam vreo 10 ani, cu o frumoasă colecție de timbre. Dar am fost întotdeauna pasionat de istorie și consider că asta a determinat categoric pasiunea mea de a colecționa.

De fapt, colecția mea nu a început cu artă, ci cu hărți vechi și cărți, cărora ulterior le-am adăugat tot felul de obiecte care întregeau partea de istorie de care eram pasionat: arme, armuri și așa mai departe. Lucruri de care probabil orice bărbat este pasionat.

Arta, și în special arta contemporană, a intrat în orizontul meu de interes acum câțiva ani, când mi-am dat seama că îmi place să descopăr oameni, artiști, să interacționez cu ei și să le înțeleg opera.

Cred că, de fapt, colecționez artiștii mai degrabă decât arta lor. Îi susțin pe termen lung și asta cred că face parte din rolul meu de iubitor de artă.   

HC: Unde a început pasiunea pentru hărți și cât de greu de găsit au fost cele mai importante piese din colecție?  

Pasiunea pentru hărți am moștenit-o de la unchiul meu, care era cartograf militar, pot spune că am copilărit printre hărți, iar căutarea hărților a fost o provocare continuă, nu o să se termine niciodată.

De-a lungul anilor, am scotocit la propriu prin anticariatele și licitațiile istorice din toată lumea pentru a găsi hărți. Interesul meu pentru hărți istorice, în special, emană din convingerea că acestea sunt mai mult decât simple reprezentări cartografice,  

ele captează imaginea unui moment istoric specific, oferindu-ne un portal către înțelegerea profundă a contextelor și dinamicilor de altădată, ne oferă perspective unice asupra evoluției socio-politice și culturale a umanității și de aici angajamentul meu profund față de colecționarea și conservarea acestora.  

Toate hărțile au locul lor în colecția mea… de la planiglobul lui Mercator din 1616 la harta cursului Dunării de la Belgrad la Marea Neagră, a lui Cantelli da Vignola din 1684,  minunată hartă celestă a lui Henricus Hondius, din 1661, până la harta Japoniei a lui Gerard Mercator, o piesă rară pentru achiziția căreia am făcut un efort considerabil.  

Colecționarea acestora nu este doar o pasiune personală, ci și o responsabilitate, un act de păstrare a unei părți esențiale din memoria colectivă a lumii.  

HC: Ce tipuri de artă sau artiști predomină în colecția dumneavoastră?  

Pentru că am început cu hărți vechi, acestea au evoluat cumva în mod natural spre arta modernă, interbelică, atât autori români cât și internaționali. Iar astăzi am în colecție câteva nume importante care au definit acea perioadă, cum ar fi: Nicolae Tonitza, Nicolae Grigorescu, Nicolae Dărăscu, Theodor Aman.

Dar așa cum menționam anterior, în ultimii ani am descoperit dinamica fantastică pe care scena de artă contemporană din România o are și am devenit un apropiat al ei, chiar susținător și prieten.

Pentru că, până la urmă, arta aduce oamenii împreună și mie îmi place teribil să fiu omul timpului meu, motiv pentru care am ales să susțin artiștii tineri pe care îi descopăr în principal în galeriile de artă contemporană din București.   

HC: Decizia de a cumpăra o anumită operă de artă este în primul rând emoțională sau rațională? Simțiți în continuare emoție când un obiect de arte devine al dumneavoastră?   

Decizia de a cumpăra o operă de artă este, de cele mai multe ori, o combinație între rațional și emoțional. În același timp, achiziționarea unei opere de artă implică și o componentă rațională, mai ales atunci când vorbim despre investiții.

Factorii precum autenticitatea, proveniența, cota artistului și contextul pieței joacă un rol important, cel puțin în alegerile pe care le fac. Cât despre emoție, da, aceasta rămâne esențială! De fiecare dată când o operă de artă devine parte din colecția mea, simt bucuria unei conexiuni autentice.  

HC: Cum credeți că s-a schimbat piața de artă în ultimii ani? Colaborați cu specialist din domeniu sau faceți achizițiile fără consultant specializați?  

Cred că mi-am câștigat “renumele” de colecționar încăpățânat, care se încăpățânează să descopere și să își facă sigur propriile alegeri. Desigur că asta implică de fapt mai multă muncă, de a descoperi și de a înțelege opera unui artist.

Am însă alături de mine oameni care mă îndrumă, care îmi semnalează artiști noi, aceștia sunt de regulă galeriștii, care au un rol esențial în crearea unei colecții. Mai ales când te uiți la ea și din punct de vedere investițional.   

HC: Cât de importantă este generozitatea pentru un colecționar de artă, dorința de a împărtăși pasiunea cu restul lumii?  

Foarte! Dar, să fim sinceri, generozitatea unui colecționar nu vine doar din altruism. E și o bucurie aproape egoistă în a împărtăși cu ceilalți lucrările care te inspiră și care te-au făcut să spui la un moment dat: „Trebuie să o am!”  

Prefer să nu vorbesc prea mult despre propria mea generozitate – modestia e o virtute rară și bine cotată (râde). Totuși, cred cu tărie că datoria oricărui colecționar este să împărtășească această pasiune cu restul lumii. O lucrare de artă nu există doar pentru a sta ascunsă pe un perete privat, ci pentru a genera emoții, conversații și inspirație.  

Așa a apărut Paris 19 sau Casa M, cum o numesc prietenii. Nu e doar casa colecției mele de artă, ci și un loc care vrea să sprijine artiști tineri și galerii curajoase, cei care, între timp, mi-au devenit prieteni.

Acest spațiu, cu toată încărcătura sa istorică și faptul că a găzduit alte colecții înainte, reprezintă o oportunitate extraordinară de a contribui la continuarea unei povești.  

Mai mult, e un fel de hub pentru conversații, idei și creativitate. Într-un fel, mi se pare că, prin acest loc, dau înapoi un pic din ceea ce mi-a oferit mie arta: o lume mai bogată și infinit mai interesantă. Și, în fond, dacă nu împărtășim frumusețea, ce sens are să o adunăm?  

HC: În ce măsură considerați colecționarea de artă ca fiind o investiție financiară?  

Cu siguranță, colecționarea de artă poate fi și este o investiție financiară – și nu doar una pasageră, ci una care poate supraviețui generațiilor. Sunt mii de exemple prin care nepoții marilor colecționari de artă au valorificat colecțiile cu niște sume halucinante. Chiar recentă a fost vânzarea de la Christie’s a colecției Mica Ertegun, născută și crescută în România. S-a vândut cu peste 187 milioane de euro.   

Arta are această capacitate unică de a înfrunta timpul și, uneori, chiar de a sfida economia. Când acțiunile scad, o lucrare bună de artă poate rămâne pe perete, crescându-și valoarea cu o eleganță stoică, fără să se plângă de inflație, așa cum facem toți în zilele noastre.   

Așa se susțin afacerile din domeniul artei – colecționarii, muzeele, artiștii, galeriile – pentru că, până la urmă, arta este și un business. Și, să fim serioși, cine n-ar vrea să fie partener într-un „business” care implică frumosul, cultura și o poveste bună de spus la cină?   

Dar să nu ne iluzionăm: arta nu e mereu un câștig rapid. Uneori, mai ales când un artist e la început de drum, trebuie să aștepți să devină „descoperirea secolului”. Și da, sunt șanse să rămâi cu niște lucrări care îți plac doar ție, dar și asta e o formă de câștig. Îți decorezi casa și îți susții moralul, chiar dacă piața nu îți susține portofelul.   

Până la urmă, colecționarea de artă că investiție financiară e o combinație de risc, pasiune și puțin noroc.  Și să fim sinceri, câte alte investiții îți oferă și o poveste,  dar și un colț de frumusețe care îți transformă ziua?   
Nu multe, asta e clar!  

HC: Care este menirea M Art Museum, ce vă doriți să aducă el nou pe scena Bucureștiului?  

M Art Museum se dorește a fi un spațiu expozițional neconvențional…nu doar prin multitudinea de lucrări, ci prin diversitatea acestora; prin faptul că un spațiu expozițional – care în mod tradițional este rezervat evenimentelor convenționale – poate să fie acum un loc dedicat lansărilor de carte, de parfumuri, al degustărilor de vin, a unor prezentări medicale inovatoare, seri de opera, ședințe foto sau prezentări de modă….  

HC: Domeniile dumneavoastră de activitate sunt dintre cele mai diverse, inclusiv cel al sănătății. Cum se leagă pasiunea pentru artă cu restul sferelor dumneavoastră de interes, precum cea medicală, de securitate sau turism?  

Nu se leagă într-un mod evident, M Art Museum rezonează cu mine la nivel personal, însă și medicina din zilele noastre a evoluat la rang de artă. Lanțul de clinici Bloom Clinique este un spațiu la fel de neconvențional: un healthy aging hub, pentru că încerc să dezvolt lucruri care vor avea ceva de spus în viitor.

Cât despre celelalte domenii, acestea rămân o provocare a minții, mă mențin activ și alert, îmi stimulează dorința de a evolua constant într-o piață tot mai competitivă.  

HC: Cum vedeți viitorul?  

În această epocă în care trăim, când societatea se confruntă cu transformări rapide și adesea tulburătoare, arta oferă un refugiu, un spațiu de meditație și, nu în ultimul rând, un instrument de critică socială, de manifestare a trăirilor, a frământărilor noilor generații.   

Trăim o perioadă fantastică: arta a devenit accesibilă, stârnește curiozitate, e un fenomen social la care aderăm tot mai mulți.   

Trecutul ne-a lăsat o imensă moștenire culturală, lumea e plină de muzee și de colecționari, dar am convingerea că și viitorul este al artei!