Pe 3 septembrie 2023 va cânta Dixtuorul lui George Enescu, alături de V Coloris & friends la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă din București. E un fenomen muzical: un incredibil virtuoz al flautului și tuturor instrumentelor din familia acestuia, dirijor, aranjor, și compozitor, cu o pasiune aparte pentru muzica lui Enescu. E interesat de tot ce e legat de note pe o hîrtie cu portative și implicat într-un proiect special de redactare a partiturilor enesciene. Deși e stabilit de ceva timp pe tărâmuri scandinave vine în România cât poate de des. Își iubește țara fără declarații emfatice, pentru că e îndrăgostit de filonul ei muzical, pe care îl promovează peste tot în lume. Am stat de vorbă cu acest muzician formidabil înaintea recitalului în care veți putea asculta rarisim cântatul Dixtuor enescian și alte patru bijuterii camerale, o impresionantă carte de vizită pentru timpul și locul care ne definesc ca națiune în cultura universală. Un recital de neratat!
Interviu realizat de Cătălin Sava
Ștefan Diaconu, mă bucur că te vom asculta din nou în România alături de prietenii tăi din V Coloris, într-o formulă „îmbunătățită”. Mă bucur mai ales că veți cânta în premieră în Festivalul Internațional George Enescu. Spune-mi, te rog, ce înseamnă pentru tine prezența în festival?
E o onoare pentru mine să fiu prezent în festival, mai ales în postura de „cap de afiș” de data aceasta. Am mai participat, cred că în aproape cinci ediții până acum, dar de fiecare dată ca membru al unui ansamblu simfonic. Această prezență, în postură solistică oarecum, mă onorează pentru că în grupul nostru fiecare membru este într-un fel solist, chiar dacă suntem un ansamblu cameral. O consider un fel de răsplată pentru toată munca mea.
Cu siguranță și pentru Felicia și Constantin e onorant. Ce crezi că înseamnă prezența în festival pentru Jonas și Niklas, „jumătate vikingă” a V Coloris?
Amândoi sunt deja cu siguranță pe un sfert români, noi i-am adoptat și de fiecare dată se simt în România ca acasă. Este pentru a patra oară când concertăm în România și ne bucurăm și noi că publicul român este doritor să ne audă. Am cântat la Iași, la București sau la casa lui Dinu Lipatti din Argeș. Ne simțim cu toții întotdeauna foarte bine și suntem extrem de onorați să participăm în acest festival de anvergură internațională.
Da, și repertoriul vostru conține multă muzică românească, dacă mă gândesc doar la creația pentru suflători a lui Dinu Lipatti de care aminteai, pe care ați cântat-o în premieră integral, dar și muzică nordică, din creația lui Carl Nielsen. Și e doar un exemplu, pentru că știu că sunteți laureații prestigiosului concurs cameral Nielsen în 2019. Cum vă stabiliți repertoriile?
Desigur, filonul cultural al fiecăruia dintre noi joacă un rol important în alegerea repertoriilor. Noi ne numim „un cvintet româno-danez”, de aceea mare parte din programele noastre sunt formate din muzică românească și muzică daneză, sau scandinavă, pentru că avem multe lucrări și din Norvegia sau Suedia. Și bineînțeles că avem și lucrările „uzuale”, cele ale unui repertoriu deja consacrat pentru formula de cvintet, pe care le interpretăm constant în concertele noastre. Dar, există mai multe cvintete pentru acest repertoriu iar pentru noi e importantă noutatea, ineditul. Și de aceea valorificăm în primul rând originile noastre. Și pot să vă garantez că nu a existat vreun concert în care să nu cântăm, măcar la bis, o lucrare românească.
Centrul de greutate al programului vostru din 3 septembrie e reprezentat de minunatul Dixtuor op.14 de George Enescu Cum ați ajuns la această lucrare la care veți fi pe scenă alături de un al cvintet de prieteni invitați? De ce Dixtuorul, Ștefan Diaconu?
Înainte de toate suntem în festivalul Enescu. E evident și obligatoriu să cântăm singura lucrare pentru suflători scrisă de George Enescu. Apoi trebuie să spun că din păcate e o lucrare pe care nu o întâlnim foarte des în stagiunile de concert românești și nu numai. Nici înregistrări nu sunt foarte multe și din păcate nici performanțe – unul dintre motive e că această partitură necesită un număr mare de instrumentiști suflători la un nivel de peformanță foarte bun! Este o lucrare dificilă, cu provocări individuale tehnice ridicate și chiar un număr însemnat de repetiții. De aceea este o partitură rar cântată și era firesc și necesar să cântăm acest Dixtuor în festivalul Enescu!
Cum ai descrie muzica Dixtuorului, o lucrare specială și, așa cum spuneai, atât de rar cântată?
Da, este specială. Eu o văd ca pe o pereche, pentru mine e ca o soră – sau ca un frate! – al Octuorului pentru coarde enescian, chiar dacă sunt scrise în stiluri diferite, pe durata unei etape de zece ani. Este o partitură scrisă în perioada de căutări a stilului componistic propriu, imediat după Rapsodii, probabil în anii în care a conceput și prima simfonie, și tocmai de aceea se simt foarte multe influențe din aceste lucrări, din Rapsodii și mai ales din Simfonia I. În Dixtuor există chiar un pasaj aproape identic cu începutul Rapsodiei a II-a, e clar că legăturile dintre aceste lucrări sunt mai mult decât evidente. Mai mult, trebuie spus că în acel timp, în Franța, instrumentele de suflat treceau printr-o etapă de profunde transformări și îmbunătățiri tehnice: de exemplu, atunci a apărut flautul modern construit din metal, iar celelalte instrumente de suflat au primit un „upgrade”, ca să spun așa, ajungând la forma și performanțele pe care le cunoaștem și folosim astăzi. Cred că Dixtuorul este una dintre primele lucrări care a exploatat cu adevărat potențialul tehnic și acustic al noilor instrumente perfecționate în Franța și care erau extrem de bine mânuite de instrumentiștii francezi contemporani lui Enescu. Este așadar o lucrare de pionierat și una capitală pentru suflători!
Hai să vorbim despre augmentarea cvintetului V Coloris, cu acea formulă „îmbunătățită”, cum am mai spus: Eduard Sabo – flaut; Adrian Luncanu – corn englez; Aurelian Băcan – clarinet; Ionuț Podgoreanu – corn; Alexandru Chirica – fagot. Ai mai cântat cu băieții, cine sunt acești instrumentiști cu care veți interpreta Dixtuorul?
Încă de când am primit invitația de a cânta în această ediție de festival, primul lucru la care m-am gândit a fost „da, vom cânta Dixtuorul de Enescu”, fără el nu știu dacă are rost prezența noastră! Al doilea gând a fost la cine ne vor fi invitații, iar dorința mea și a lui Cristian Măcelaru a fost de a avea alături instrumentiști români de valoare, din toată Europa, pentru a interpreta această partitură fundamentală. Sunt instrumentiști români care și-au demonstrate valoarea în nenumărate rânduri, sunt membri ai unor importante orchestre europene și românești. Am ales să avem un grup de instrumentiști români pentru a arăta publicului din țară că există muzicieni de mare valoare care activează dincolo de granițele țării și care trebuie să evolueze pe cea mai importantă scenă a României. Îi cunosc pe toți, evident, dar nu am cântat încă cu toți, doar cu unul dintre ei nu am fost încă pe o scenă; este vorba de Eduard Sabo, un flautist născut în Satu Mare, dar stabilit în Franța de la o vârstă foarte fragedă, acolo unde și-a făcut toate studiile muzicale. Nu știam de el și foarte puțină lume știa de el până să devină piccolo solo al Orchestrei National de France dirijată de Cristian Măcelaru. Pot să spun că este unul dintre cei mai buni flautiști piccolo din Europa, când l-am ascultat prima oară, primul meu gând a fost „trebuie să găsesc o cale de a-l aduce în România și de a face cumva să împărtășească tot know-how-ul pe care acest muzician și l-a însușit la absolvirea Conservatorului Superior din Franța”. Pe lângă programul cu noi, cu V Coloris el, va evolua și în cadrul Romanian Chamber Orchestra în concertul din 10 septembrie din Festival.
..da, în acea serie pentru copii de la Teatrul Odeon, care din fericire este sold-out.
Aș continua cu Adrian Luncanu – corn englez în Orchestra Operei Naționale Iași, pe care îl cunosc de ani buni. Am fost colegi în Orchestra Simfonică din Liban, un excelent muzician ieșean, și aș adăuga că majoritatea instrumentiștilor de pe scenă sunt ieșeni sau moldoveni.
…e din patriotism local ?
Nu chiar, s-a nimerit așa, fără vreun plan pus la punct în prealabil, dar să știi că „nimeritul” are legătură înainte de toate cu valoarea! Și foarte valoros este și Aurelian Băcan, clarinetistul născut în Brăila.
Prim-clarinetist la Cluj…
Da, în orchestra Filarmonică din Cluj. Am fost colegi în Romanian Chamber Orchestra, iar anul trecut i-am cântat o compoziție în Festivalul Meridian, pentru că Aurelian este și un compozitor foarte bun! Urmează Ionuț Podgoreanu – corn, el vine din Ploiești și este unul dintre corniștii de excepție ai Europei, acualmente prim-cornist al Orchestrei Simfonice din Barcelona și primul suflător român care a cântat în Berliner Philarmoniker. Ultimul dar nu cel din urmă, Alexandru Chirica – fagot, un alt ieșean, în momentul de față solo-fagot la Orchestra Filarmonică din Malmö, un solist excepțional, care este și profesor la Conservatorul din Malmö, cu care am cântat și eu tot acolo, în cel mai mare oraș din Suedia.
Tu ai o relație foarte specială cu Enescu, și asta nu se vede doar din pasiunea cu care vorbești despre muzica sa, ci și din cunoașterea detaliată a a acestei muzici. Adică munca ta asiduă la redactarea unor partituri enesciene, pe care ai ajuns să le cunoști din scoarță în scoarță pentru că lucrezi efectiv pe ele….
Da, așa este. Interacțiunea mea cu partiturile lui Enescu se datorează compozitorului Dan Dediu care în anul 2019 mi-a încredințat dificila și onoranta misiune de a redacta pentru tipărire simfoniile enesciene. Și am început cu Simfonia a IV-a, cea completată și orchestrată de Pascal Bentoiu. Acesta a fost practic primul meu proiect mare cu partitura enesciană, care a ieșit foarte bine, cu un produs foarte bun, care poate fi găsit la Editura Universității Naționale de Muzică București. A venit apoi o invitație din partea Editurii Grafoart, de a reface rapsodiile române de Enescu, pentru că partiturile care existau nu se mai pot achiziționa de nicăieri, dar și din cauză că sunt multe greșeli de text și incoerențe de notație în partituri. Și cu știmele sunt mari probleme, ele nu sunt aduse la standardul timpului pe care îl trăim și asta nu e în regulă. Iar după editarea celor două rapsodii a venit invitația dirijorului Cristian Măcelaru și a Radio France de a re-edita cele trei simfonii ale lui George Enescu, o muncă absolut titanic, dar de o importanță capitală pentru România, nu doar din punct de vedere muzical. Aceste partituri sunt o adevărată prezentare a țării nostre. Muzica lui Enescu este o adevărată carte de vizită pentru România.
…da, de o importanță imensă și imediată în contextul în care Cristian Măcelaru și-a dorit integrala simfoniilor enesciene cu Orchestre National de France al cărei director artistic este.
Așa este, ele urmează să apară anul viitor, iar înregistrarea simfoniilor și a celor două rapsodii a fost făcută cu ajutorul acestor partituri corectate, rescrise, comparate cu manuscrisele originale ale lui George Enescu.
Am văzut partitura Simfoniei a IV-a Enescu/Bentoiu de care aminteai, acolo există o notă a domnului Dan Dediu în prefață care îți mulțumește pentru ce ai făcut. Trebuie subliniat faptul că este o muncă titanică…
Da, îi mulțumesc și eu pentru că am avut șansa să contribui la promovarea creației lui Enescu, chiar dacă din păcate autoritățile române nu au făcut prea multe în acest demers, trebuie spus că a fost un demers exclusiv al Republicii franceze și al Radio France, care a fost susținut cu ardoare de Cristian Măcelaru, un muzician care nu locuiește în România, dar care a făcut atât de multe pentru români și pentru cultura română. Nici eu nu mai locuiesc în România, dar mă bucur foarte mult că am putut să fac ceva pentru cultura română și pentru țara mea.
Să încheiem cu programul recitalului vostru, cu compoziții de Ligeti/ Doina Rotaru/ Lipatti/ Enescu și Bartok. Cine a făcut acest program?
A fost initial propunerea mea, aprobată apoi de restul membrilor din cvintet. Este o muzică pe care noi o cântăm în mod frecvent, în special prima parte cu Ligeti, Doina Rotaru și Lipatti. Am făcut această alegere pentru a evidenția cele două axe, care, în opinia mea, se întrepătrund la un moment dat: axa Lipatti-Enescu, cei mai faimoși muzicieni români din istorie, chiar dacă Dinu Lipatti este cunoscut mai mult ca interpret – de aceea sper ca o finalitate a demersului nostru să fie cea de a fi perceput mai mult în postura de compozitor, fiindcă a fost unul excepțional! – fără a mai vorbi despre legătura de notorietate dintre cei doi! Cu toate acestea, se întâmplă foarte rar ca într-un program să avem muzică de Enescu și Lipatti în cadrul aceluiași concert, iar noi ne bucurăm foarte mult să reușim acest lucru.
O a doua axă este Ligeti-Bartok, compozitorii de naționalitate maghiară care sunt totuși născuți pe teritoriu românesc. Fără să-i facem noi români trebuie spus că cei doi aparțin arealului muzical românesc, în primul rând prin dragostea lor pentru folclorul românesc și față de muzica din acest spațiu. Bela Bartok a fost un avid colector de folclor din satele românești, pe care l-a folosit magistral în compozițiile sale, iar Gyorgy Ligeti, care a studiat a Cluj, a fost vreme de un an cercetător la Institutul de Etnomuzicologie din București. La rândul său a cules mult folclor românesc și a scris muzică cu substrat folcloric, cel mai cunsocut fiind Concertul românesc pentru orchestră. Un detaliu important este acela că în schițele sale Ligeti își nota idei cu cuvinte în limba română, iar muzica lui, pe care o cântăm, este impregnată de filonul românesc…
Iar anul acesta e și centenar Ligeti, compozitor care s-a născut în mai 1923…
Exact! Aș mai vrea să o menționez pe Doina Rotaru, una dintre cele mai importante compozitoare contemporane ale momentului.
Și o prietenă a V Coloris, eu am ascultat la Iași această partitură superbă care vă este dedicată, intitulată „The Light”…
Da, și în această lucrare intitulată „Lumina” ea folosește un citat cules de Bela Bartok din Bihor.
Totul este interconectat, Ștefan Diaconu, îți mulțumesc pentru acest interviu. Ne vedem în sală…
Eu îți mulțumesc, te aștept și îi aștept și pe melomanii români la acest concert din cadrul Festivalului Enescu, un concert unic, unul cum nu a mai fost, prin conținutul programului care vă oferă șansa de a asculta câteva capodopere! E un concert care vă va rămâne în memorie pentru mult timp, unul în care vrem să vă facem cunoscuți și acest grup de muzicieni format din suflători români excepționali, de o valoare incontestabilă. Vă aștept pe 3 septembrie în Sala Auditorium!
Duminică 3 septembrie 2023, ora 11.00, Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă din București
V COLORIS QUINTET
ȘTEFAN DIACONU flaut, FELICIA-GABRIELA GRECIUC oboi, JONAS LYSKJÆR FRØLUND clarinet, CONSTANTIN BARCOV fagot, NIKLAS KALLSOY MOURITSEN corn
Invitați EDOUARD SABO flaut, ADRIAN LUNCANU corn englez, AURELIAN BĂCAN clarinet, ALEXANDRU CHIRICA fagot, IONUȚ PODGOREANU corn
Ligeti – Șase bagatele pentru cvintet de suflători
Rotaru – Lumina (dedicată Cvintetului V COLORIS)
Lipatti – Aubade pentru cvartet de suflători
Enescu- Dixtuorul pentru instrumente de suflat op. 14
Bartók – Dansurile populare românești (ar. pentru dixtuor de suflători de Ștefan Diaconu)
