Până în anul 2030, generația tânără va deveni cel mai mare cumpărător de lux, cheltuielile acestora urmând să crească accelerat, mai repede decât ale tuturor generațiilor de până acum. Dar decizia acestora de a cumpăra un produs de lux nu va mai fi luată pe aceleași criterii ca astăzi, iar brandurile care nu vor da dovadă de flexibilitate și nu se vor alinia la valorile generațiilor tinere, se vor vedea atrase într-un adevărat război al lumilor, cea corporatistă și cea a tinerilor, din care nu vor avea nicio șansă să iasă învingătoare.
Ca jurnalist la Biz și Haute Culture Magazine, primesc (destul de) multe invitații la conferințe, petreceri sau lansări de produse. Deși fac tot posibilul să particip la cât mai multe dintre acestea, trebuie să recunosc că unele dintre ele sunt pur și simplu o pierdere de timp. În ultima vreme, tot mai puține astfel de evenimente reușesc să îmi țină treaz interesul până la final. Iar acestea au fost cele cu și despre tineri.
Sunt un adevărat spectacol. Rămân mut de uimire de fiecare dată când îi aud vorbind. Sunt fascinat de maturitatea lor. De visele lor uriașe. De ușurința cu care vorbesc în public. De dorința lor de a schimba lumea în bine. De naturalețea cu care au grijă de mediul înconjurător și se gândesc la ceilalți. De valorile pe care le au și de modelele lor în viață. De lejeritatea cu care ies mereu din zona de confort și fac pași curajoși ca să își împlinească visele.
Urmărindu-le discursul, gândul mă poartă involuntar în trecut, pe vremea când eram și eu de vârsta lor și nu pot să nu mă întreb dacă aveam și eu aceleași idealuri. Aceeași maturitate în gândire. Același curaj. Sigur, visam și eu cu ochii deschiși, însă nu aveam niciodată curajul să pun ideile pe hârtie, să construiesc un plan concret și să acționez. Întotdeauna îmi clădeam singur un zid, care se tot înălța pe
măsură ce găseam argumente pentru care proiectul meu nu va prinde niciodată aripi. Și devenea impenetrabil. Iar dacă la îndeplinirea visului meu ar fi putut contribui o companie privată sau vreo autoritate, gândul de a lua legătura cu ei mă făcea să găsesc alte argumente care să mă facă să renunț: „nu îmi vor răspunde niciodată”, „vor râde de mine” sau „sigur e o idee proastă”. Frica de eșec și cea de „ce vor spune ceilalți” câștiga mereu lupta. Și renunțam de fiecare dată. Nu și noua generație de tineri care abordează problema atât de diferit față de mine (și cred chiar, de generația noastră) că par pur și simplu de pe altă planetă.
Ei nu mai ezită să trimită un e-mail unui gigant din industria telecom care le poate da o mână de ajutor într-un proiect cu drone la care lucrează sau să dea un telefon unui jurnalist de la care au nevoie de două studii pe care le-a citat într-un articol dintr-o revistă de business. Acum, trecând timpul și inversându-se rolurile, îmi dau seama că destinatarii apelurilor mele nu numai că nu ar fi râs de mine și poate chiar mi-ar fi răspuns, dacă nu cu echipamente sau finanțare, măcar cu un sfat și cu câteva cuvinte de încurajare. La fel cum o fac și eu, fără ezitare, de fiecare dată când primesc invitația, din partea reprezentanților generațiilor Alpha sau Z, de a pune umărul la promovarea unui vis de-al lor, care poate părea nebunesc la prima vedere, dar care poate schimba lumea în bine în numai câțiva ani.
Pentru că cred în puterea lor de a muta munții. Cred în visurile lor. Și, mai ales, cred că România este pe mâini bune. Iar cei care spun că „nu va avea cine să ne plătească pensiile” cred că nu au interacționat suficient de mult cu „tineretul din ziua de azi”. Sigur, vor fi „cârcotași” care mă vor întreba dacă în bula mea nu au ajuns și știri despre tineri care s-au suit la volanul bolizilor sub influența alcoolului și a drogurilor și au spulberat oameni pe trecerea de pietoni. Au ajuns, însă cred cu tărie că acestea sunt doar câteva excepții. La fel cum, la polul opus, sunt și puștii care câștigă medalii de aur la competiții internaționale de informatică și matematică, cum sunt echipele de robotică care revin în
țară victorioase aproape de la toate competițiile mondiale sau tinerii care nu au terminat încă liceul, dar sunt deja admiși la cele mai tari cinci universități din lume. Ca să vă faceți o idee, România nu este prezentă cu nicio universitate în topul celor mai bune 1.000 de instituții de învățământ din lume. Și vă asigur că ați citit bine și nu mi-a scăpat un zero în plus. Vecinii noștri de la vest au patru universități în top, iar Cehia șase.
Gândiți-vă doar la câte pot realiza acești tineri care, spre deosebire de generațiile noastre, deși vor să studieze în afara granițelor țării, îți doresc să revină în România. Să facă performanță aici. Să pună pe picioare afaceri și să creeze locuri de muncă, branduri, tehnologii noi. Dar, suntem pregătiți oare pentru energia lor? Pentru ideile „nebune” ale acestora? Pentru visurile lor? Cu sigurnață cu nu. Va trebui să ne schimbăm radical felul de a gândi. Atât noi, la nivel personal, cât și companiile și brandurile, mai ales cele din industria luxului.
Credeți că aceștia vor mai fi dispuși să scoată din buzunare câteva mii bune de euro pentru o geantă, doar pentru că este produsă de o casă de modă cu un logo popular? Se va mai putea vinde la fel de bine ca astăzi visul de a conduce un bolid decapotabil unui tânăr care visează la cu totul altceva: să schimbe lumea în bine, de exemplu? Vor mai urmări să poarte la încheietura mâinii un ceas doar pentru că reprezintă „biletul” de intrare într-un club exclusivist sau îl vor achiziționa pentru design și complexitatea mecanismului din spatele ceasului? Vi se pare că vor mai alege oare o pereche de pantofi, doar pentru că au văzut-o într-un serial glossy, în detrimentul unor încălțări vegane (pantofi pentru producerea cărora nu s-au folosit elemente de origine animală)? Greu de crezut. Cu siguranță că vor consuma lux, însă decizia de a alege produsele unui brand, chiar dacă va fi una tot preponderent emoțională, o vor lua în funcție de valorile companiei. De cum își tratează angajații. De politicile lor de mediu. Iar lipsa de flexibilitate a companiilor și a brandurilor care se vor încăpățâna să nu își alinieze valorile și cultura organizațională la
cele ale generațiilor tinere, va duce la un adevărat „război al lumilor” – lumea de business și cea a tinerilor – din care nu va exista decât o tabără câștigătoare. Și cred că deja știți care va fi aceasta. Pentru că viitorul nu începe azi. A început deja de ieri. Iar companiile care au realizat că luxul autentic nu este opulent și nici ostentativ, ci totul gravitează în jurul meșteșugului, a rarității și a valorilor proprii, au făcut deja un pas important spre a deveni un love brand pentru generațiile Z și Alpha.
