Iulia Alexandra Neacșu este unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale, un artist complet care a reușit să-și construiască o carieră diversificată în teatru, film și literatură. Cunoscută pentru rolurile sale din producții teatrale precum Frumosul și Bestiile (FF Theater), Fază lungă (Teatrul În Culise) sau Povești de familie (Teatrul Nou), dar și pentru prezența sa în lumea cinematografică românească, Iulia a demonstrat o capacitate impresionantă de a aborda personaje complexe și de a le dă viață pe scenă și pe marele ecran.
Pe lângă cariera sa actoricească, Iulia explorează și alte forme de expresie artistică, publicând recent un volum de poezii, „Inimă Transparentă”.
Cu o deschidere extraordinară către arta în toate formele ei, Iulia vorbește în acest interviu despre începuturile sale, provocările întâlnite ca tânăr actor în România și despre rolul său din spectacolul „ORFANI”, în regia Laurei Ducu, alături de care a mai colaborat în trecut în alte două spectacole (Fază lungă, All you need is LUV), care marchează un nou capitol în evoluția sa profesională.
Cariera ta este deja diversificată, incluzând teatru, film și literatură. Ce te-a inspirat inițial să devii actriță și cum a evoluat această pasiune de-a lungul timpului?
Sincer, abia pe la 18 ani, m-am decis că vreau să devin actriță. Iar decizia a fost oricum extrem de bruscă și neașteptată. Am avut un fel de „revelație”, dacă o pot numi așa, când am asistat la un spectacol la Teatrul de Comedie.
Până atunci, cam toată viața am visat să devin psiholog (dacă excludem faptul că până la 13 ani am vrut să fiu paleontolog). Dar acea experiență m-a făcut să realizez că actoria este ceea ce vreau cu adevărat să fac. Voiam să ajut oamenii… și mi-am dat seama că arta este cel mai bun mijloc de a face asta.
E amuzant… la început, filmul mă atrăgea cel mai mult, însă, odată ce am intrat la facultate, am fost mai interesată de lumea teatrului și am făcut mai mult teatru decât film. Totuși, în timp, am ajuns să colaborez la proiecte internaționale de film, ceea ce a fost o evoluție neașteptată, dar extrem de împlinitoare.
Ai avut oportunitatea de a lucra cu regizori și actori de renume în diverse producții. Care au fost cele mai provocatoare și memorabile momente din cariera ta de până acum?
Cred că unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am avut șansa să particip a fost Coriolanus, în regia domnului Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra. Am stat aproape trei ani în repetiții, iar această perioadă, evident, a creat un sentiment profund de familie între noi, cei implicați. Cred că acest proiect m-a schimbat profund, atât ca om, cât și ca actriță. Domnul Darie a fost un mentor incredibil, iar pentru cei care au avut urechi să audă, a fost o școală în sine. Un fel de “O a doua licență”. Spectacolul, de peste patru ore, combinat cu lupte scenice și textul shakespearian, a fost o provocare fabuloasă, pe care aș repeta-o oricând.
În film, probabil cea mai mare provocare a fost primul meu film străin, la 20 de ani. A fost o experiență intensă și cu foarte multe peripeții, mai ales fiind un film de acțiune, iar până atunci făcusem doar lupte scenice pentru teatru. Nu ni se predase așa ceva la facultate, deci îți poți imagina cum am zis „Yeah, i can do it” și m-am aruncat cu capul înainte, neștiind că-mi pot rupe și gâtul. Dar am învățat din fiecare cascadorie și căzătură – unele reale, din păcate. Și, aparent m-am descurcat bine, proiectul în sine (cât și oamenii pe care i-am întâlnit), mi-a deschis porțile spre alte roluri în filme de acțiune, polițiste sau de război.
Dacă ar fi să alegi între film și teatru, ce formă de exprimare artistică te atrage mai mult și de ce?
Mi-e tare greu să aleg între film și teatru, pentru că ambele îmi plac la fel de mult. În teatru există acea energie pe care o simți în direct, în momentul acela unic în care te conectezi cu publicul. Fiecare reprezentație e diferită, iar procesul de repetiție îți permite să explorezi profund personajul și să te dezvolți constant. În schimb, filmul îmi oferă alt tip de magie – am posibilitatea să lucrezi mai intim, să surprind detalii și nuanțe subtile care poate nu ar fi vizibile pe o scenă. Și clar, îmi oferă și posibilitatea de a întâlni artiști din afara țării, și ador schimbul de informații pe care îl poți avea pe set în acest caz. Afli enorm de multe despre modul de lucru din alte țări, despre tradiții, despre culturi, e fascinant.
Ai menționat într-un interviu că a fi actor tânăr în România vine cu provocări financiare și profesionale. Ce te motivează să continui și cum depășești aceste dificultăți?
A fi actor în România vine cu provocări reale, nu doar financiare. Uneori te confrunți cu lipsa de oportunități sau cu un sistem care nu îți oferă întotdeauna sprijinul necesar pentru a evolua. Și asta se datorează și faptului că aici nu prea se investește în educație, în cultură, sau în sport. Nu s-a investit zeci de ani, iar asta se resimte grav… nu doar pentru noi, cei care facem această meserie. Poate sună stupid, dar cred cu tărie că arta are puterea de a transforma societatea, de a deschide minți și de a aduce o schimbare reală. Personal, mă concentrez pe ce pot controla – propria mea evoluție. Fie că e vorba de noi proiecte, de filme sau de momente în care mă reîntorc la teatru, încerc să îmi îmbunătățesc constant abilitățile. E important să rămâi flexibil, să cauți mereu soluții și să nu te lași descurajat. Dar, îți dai seama că e importantă și susținerea celor dragi. În cazul meu, am avut noroc că mama m-a susținut mereu, indiferent de cât de greu a fost.
Ce sfaturi ai oferi tinerilor care își doresc să urmeze o carieră în actorie în România?
Să aibă răbdare și să își păstreze pasiunea vie, chiar și atunci când lucrurile nu par să meargă așa cum își doresc. Aș recomanda să investească în pregătirea lor constantă – să citească, să vadă teatru, filme, să studieze diferite tehnici de actorie și să fie deschiși la colaborări, chiar dacă inițial pot părea mici. Și să facă mult sport, și aici nu mă refer la a merge la sală. Orice pentru a îi face flexibili, rezistenți și să aibe disciplină.
În ziua de azi, un actor trebuie să fie versatil, să poată trece cu ușurință de la teatru la film sau televiziune, să știe să cânte, să danseze, să facă acrobații, să știe cât mai multe limbi străine… dar și să își gestioneze propriile proiecte. Iar lucrurile astea nu se învață doar la facultate. Inițiativa este cheia – dacă simți că nu sunt suficiente oportunități, creează-ți propriile proiecte, fie că este vorba de spectacole independente, scurtmetraje sau colaborări în online.
Și, nu în ultimul rând, să nu se lase descurajați de refuzuri. E o viață plină de suișuri și coborâșuri. Trebuie doar să ai încredere în tine, indiferent de provocări.
Pe lângă actorie, ai publicat și un volum de poezie, „Inimă Transparentă”. Ce loc ocupă scrisul în viața ta și cum se îmbină cu celelalte forme de expresie artistică?
Scrisul a fost un mod de exprimare care mi-a oferit foarte multă libertate. Până să mă apuc de actorie, mi-a fost mult mai ușor să mă exprim prin poezie. Era mult mai „comod” să scriu despre propriile trăiri, gânduri și emoții, decât să le dau glas. „Inimă Transparentă” a fost un proiect foarte personal, în care am pus mult din mine, iar poeziile reflectă experiențele și introspecțiile mele, ca o formă de catharsis.
După ce am publicat volumul de poezii, am scris un roman fantasy. Dar mai aștept… până îmi fac curaj să-l public. În actorie înveți să înțelegi profunzimea emoțiilor și complexitatea umană, iar acest lucru se reflectă și în poezie.
Ești implicată în mai multe proiecte de teatru în acest moment, inclusiv în piesa ORFANI de Dennis Kelly, regizată de Laura Ducu. Cum a fost această experiență pentru tine și ce aduce nou acest rol în cariera ta?
A fost și este o mare provocare pentru mine. Piesa în sine este puternică, plină de tensiune și explorând teme dificile, iar acest lucru a necesitat o abordare emoțională profundă. Colaborările cu Laura Ducu au fost mereu foarte frumoase, pentru că ea are mereu o viziune foarte clară și reușește să creeze un mediu de lucru în care actorii pot explora și depăși limitele personale. Laura este genul de regizor care știe să lucreze cu actorii, să le dea încredere și să-i sprijine. Am învățat foarte multe din felul în care își construiește spectacolul și din modul în care ne-a ghidat în procesul de lucru.
E un rol destul de diferit față de tot ce am făcut până acum, mai ales din punct de vedere emoțional. Este un personaj care trebuie să navigheze prin situații extreme, confruntându-se cu dileme morale și frici adânci. E un personaj foarte sensibil, marcat de traume, mai ales de trauma abandonului, și este dispus să ajungă în situații extreme pentru a avea grijă de cei pe care îi iubește. Pentru mine, a fost o oportunitate să îmi explorez limitele și să aduc o vulnerabilitate nouă în interpretare. ORFANI mi-a oferit ocazia să mă dezvolt și să explorez nuanțe noi, ceea ce cred că îmi va influența modul de a aborda viitoarele roluri.
În piesa Orfani, joci alături de actori precum Șerban Ghilvaci și Robert Oprea. Cum ai lucrat cu echipa de actori și regizorul pentru a aduce la viață această poveste intensă?
Nu suntem la primul proiect împreună și asta cred că spune multe despre cât de uniți suntem, nu doar pe scenă. Atât Robert, cât și Șerban sunt niște actori foarte talentați, care aduc multă profunzime și autenticitate în interpretările lor. Cred că orice actor, sau orice regizor, ar fi norocos să lucreze cu ei. Am reușit să construim o chimie puternică pe scenă, datorită procesului de repetiții și a deschiderii fiecăruia către colaborare. Ne-am susținut reciproc în explorarea acestor personaje complexe și a relațiilor tensionate dintre ele. A fost esențial să avem încredere unii în alții, mai ales într-o piesă în care emoțiile sunt duse la extrem.
Laura Ducu, ca regizor, a creat un mediu în care ne-am simțit liberi să experimentăm și să găsim împreună adevărul fiecărei scene. A avut o viziune clară, dar ne-a lăsat și pe noi să contribuim creativ, să descoperim nuanțele relațiilor dintre personajele noastre. A fost o muncă de echipă din toate punctele de vedere și asta a făcut ca povestea să capete o autenticitate și o forță emoțională reală. Procesul de repetiții a fost intens, dar nu lipsit de glume și voie bună. Și cred că este genul de spectacol care o să ajungă cu adevărat la public.
Cum reușești să te conectezi la personajele pe care le interpretezi și să le aduci la viață pe scenă sau pe ecran? Cum te influențează aceste personaje în viața ta de zi cu zi?
Îmi place să studiez textul cu atenție, încercând să înțeleg contextul în care trăiesc personajele și să mă pun în locul lor. Nu mă folosesc de propriile experiențe și emoții pentru a găsi punctele comune dintre mine și personaj, ceea ce îmi permite să le dau o autenticitate reală. Îmi place să merg către personaj, nu să-l aduc la mine. Cred că e important ca actor să asculți și să înțelegi ce își dorește regizorul și să creați împreună. În viața de zi cu zi, pot deveni mai conștientă de anumite trăsături de caracter sau de felul în care gestionăm conflictele. În unele cazuri, rolurile pe care le interpretez mă ajută să dezvolt o mai mare empatie și înțelegere pentru diverse perspective, ceea ce influențează pozitiv modul în care interacționez cu oamenii din jurul meu. În general, fiecare personaj îmi aduce lecții și insight-uri care contribuie la dezvoltarea mea personală și profesională. Relația asta dintre actor și personaj este un fel de terapie… nu ai cum să-ți aperi personajul, dacă nu-l înțelegi.
Finalul spectacolului ORFANI este destul de surprinzător. Cum vezi tu evoluția personajului tău și ce impact crezi că are asupra publicului?
Personajul meu trece prin tot felul de transformări și provocări de-a lungul spectacolului, iar evoluția asta este strâns legată de tema moralității și a responsabilității în fața unor alegeri dificile. Ea pare a fi stăpână pe situație, încercând să controleze totul și să ia decizii raționale, dar pe parcurs, fisurile în această aparentă siguranță încep să apară. Conflictul interior crește și, treptat, se dezvăluie cât de fragilă este de fapt.
Finalul nu este doar șocant, ci și devastator din punct de vedere emoțional, atât pentru personaje, cât și pentru public. Cred că evoluția personajului meu reflectă modul în care alegerile pe care le facem sub presiune ne pot transforma și scoate la iveală lucruri pe care nu le știam despre noi înșiși. Limitele noastre, ca oameni. Complexitatea asta va provoca, fără îndoială, publicul să reflecteze asupra propriilor valori și să își pună întrebări dificile despre familie, iubire și copilărie.
ORFANI deschide o dezbatere asupra naturii umane și a limitelor noastre în fața situațiilor extreme. Finalul e un catalizator al acestei reflecții, iar reacțiile vor varia de la empatie la șoc, în funcție de cum rezonează fiecare spectator cu povestea.
România are o scenă artistică și cinematografică în plină evoluție. Ce oportunități vezi pentru tine în viitor? Ai în vedere si alte colaborări internaționale?
Să știi că mă bucur de fiecare dată când văd că un film sau un serial românesc are succes în afara țării. Asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun și că artiștii noștri sunt apreciați. Ceea ce mi-aș dori să se întâmple și aici… mi-aș dori ca publicul român să investească timp în a merge la cinema ca să vadă filme românești. Eu garantez că vor vedea filme bune românești la cinema, sau pe platforme. Și mi-aș dori ca oamenii să învețe să sprijine și să renunțe la vorbele „nu mai sunt actori ca pe vremuri” sau „altă mizerie de film” fără ca măcar să fi văzut acel film, sau să-i fi văzut pe acei actori. E destul de multă răutate în lumea asta oricum. Nu cred că e productiv să lovim în cei care încearcă să facă ceva. Și chiar fac ceva bun, din moment ce străinii îi apreciază.
Îmi doresc să continui să fac parte din astfel de producții care provoacă limitele convenționale și aduc o nouă energie creativă. Cât despre film, colaborările internaționale sunt cu siguranță ceva ce am în vedere. Având deja ceva experiență, știu cât de mult pot învăța din aceste colaborări și cum ele deschid uși către perspective noi. Cred că schimbul cultural și artistic dintre România și alte piețe internaționale este esențial pentru creșterea noastră ca artiști și abia aștept să explorez noi teritorii și să aduc o parte din identitatea artistică românească în contexte globale. Dar evident, în egală măsură aștept și proiectele de aici. Și se anunță, chiar foarte curând, două lungmetraje foarte interesante. Și aș vrea să le mulțumesc regizorilor (se știu ei) că au încredere în mine și abia aștept să pornim camerele.
Următoarea reprezentație a spectacolului ORFANI va avea loc pe 8 noiembrie, la Teatrul În Culise.
