Între 10 și 14 mai, în București, are loc ediția a 7-a a Festivalului de muzică clasică Hoinar, inițiat de Florian Mitrea, unul dintre cei mai promițători pianiști ai generației sale. Evenimentele vor avea loc pe scenele Teatrului ACT și Ateneului Român.
Festivalul este gândit sub umbrela conceptului de concert-poveste sau spectacol-incursiune, care combină muzica clasică cu cuvântul vorbit, imaginea cu simțurile, cotidianul cu basmul. Muzica clasică este integrată în contextul teatrului independent, un spațiu neconvențional pentru ea, însă unul atractiv pentru generațiile noi, iar publicul este implicat într-o experiență multisenzorială, evenimentele adresându-se atât auzului, cât și văzului și afectivului.
Florian Mitrea vorbește, în interviul acordat Haute Culture, despre ce se ascunde în spatele programului de anul acesta (4 spectacole-incursiune, 15 artiști de tale internațională, o dezbatere cu invitați speciali), provocările de a realiza în 2024 un eveniment dedicat muzicii clasice, precum și despre planurile de viitor.
Cum a luat naștere Hoinar Festival? Care a fost principala motivație din spatele său și de ce ai ales acest nume?
Hoinar a pornit la începuturi ca un proiect educațional. Am vrut să fac ceva pentru România, pentru elevii din învățământul muzical de specialitate din țară. Sunt perfect conștient cât datorez țării și acestui sistem, fără de care eu n-aș fi ajuns nicăieri. Am pornit gândindu-mă cu ce aș putea completa acest sistem și am vrut în primul rând să împărtășesc din experiența mea de concursuri internaționale de profil, absolut esențiale oricărui muzician în devenire, dar și din experiența mea de organizare de concerte tematice și proiecte multi-disciplinare care deveneau norma în lume. Treptat, profesorii care lucrau la cursurile de măiestrie, dădeau lecții de instrument, ateliere de grup sau discuții cu elevii și părinții, au început să dea concerte, oferind șansa cursanților să-i observe la lucrul din timpul repetițiilor, iar apoi pe scenă în plină acțiune. Astăzi, Hoinar este o platformă culturală de pe care desfășurăm cele două proiecte: cursul de mentorat artistic și profesional Hoinar Academy și Festivalul cultural Hoinar.
Întotdeauna mi-au plăcut cuvintele și cărțile, iar Hoinar nu este ales la întâmplare, ci a pornit de la o carte. Sunt un înfocat cititor al lui Tolkien pe care majoritatea îl știu ca autorul trilogiei „Stăpânul Inelelor”. Dar opera sa se întinde mult dincolo de acea trilogie, descriind o întreagă mitologie, noi limbi inventate și un univers filosofic original, bazat însă pe valori umane și spirituale autentice. În acest vast opus, Tolkien a scris o mică nuvelă, puțin cunoscută, intitulată „Roverandom” (Hoinarul).
Ca peste tot în universul tolkinian, în această poveste, forța caracterului, tăria etică sunt mai puternice decât forța fizică a sabiei, iar Roverandom este un personaj cutezător care îndrăznește să creadă în mai bine, în bunătatea lumii, și pornește la drum în aventuri în care se redescoperă pe sine. Hoinar chiar asta și-a propus – să exploreze cât mai adânc fenomenul actului artistic, în special ceea ce-l face relevant și necesar pentru societate. Cum face asta? Urmărind cele două direcții principale ale sale: pe de-o parte încearcă să antreneze și mentoreze o nouă generație de muzicieni, adaptată la circumstanțele modernității, iar pe de altă parte, aduce laolaltă în sala de concert publicul nou și publicul tradițional printr-un concept curatorial unitar. Spectacolul devine o incursiune, o călătorie multisenzorială, în care publicul este condus, dincolo de notele muzicale însele, înspre substanța cathartică a artei, al cărui rol primordial nu este altul decât a ne reconecta cu interiorul nostru, a ne redescoperi, a ne învăța să fim liberi cu noi înșine. Acesta este crezul nostru – muzica nu este făcută cu etichetă de protocol, de sală de concert unde stăm țintiți. Muzica este făcută cu un mesaj viu pentru suflet.
Locuiești în Marea Britanie din 2008, dar revii mereu în România, ești implicat frecvente în diverse inițiative. De ce? Intenționezi să faci asta mereu? Ce te motivează?
Cum am spus și mai devreme, datorez enorm de mult României. Am avut șansa fantastică de a fi format de niște profesori hărăziți care s-au dedicat pe sine actului educațional. De aceea, cele mai mari emoții le am cântând în România, unde știu cât de mult le pasă oamenilor de ce se întâmplă pe scenă, unde vin să mă asculte oameni care au depus eforturi inumane la formarea mea și pe care doresc să nu-i dezamăgesc. În același timp, eu sunt de părere că rolul nostru este acela de a aduce oameni și culturi laolaltă. Am învățat enorm de multe în Marea Britanie și-mi doresc să împărtășesc ce am mai bun în fiecare țară. Rigoarea și fundația pe care le-am căpătat în România sunt mereu apreciate de către britanici, iar de fiecare dată când am adus la București concepte sau artiști britanici inovatori, creativi, publicul a reacționat cu entuziasm. Nu cred în frontiere sau bariere. Mă consider european, consider că avem un țel comun, valori comune, iar tocmai din această cauză, fără a intra prea mult în discuții pe teme politice, consider Brexitul o gravă eroare care, sunt convins, va fi, la un moment dat, corectată.
Care sunt provocările cele mai mari în ceea ce privește resursele? Cum reușiți să le depășiți?
Cred că arta a avut această problemă dintotdeauna. Poate că ne gândim că este greu acum, că poate în niște epoci „de aur” era mai ușor să fii muzician sau actor, să organizezi concerte sau să-ți câștigi traiul în mod obișnuit. Cu cât citesc mai mult, cu atât îmi dau seama că arta și artistul au avut dintotdeauna această problemă. Putem să ne uităm la Mozart, poate primul muzician liber-profesionist (freelancer) din istoria muzicii, care găsea patronajul imperial inhibator pentru creația sa artistică și care a suferit financiar din cauza deciziei sale de a porni pe cont propriu, apoi la pianistul Edwin Fischer care a devenit printre primii soliști antreprenori și și-a fondat propria orchestră, frustrat că nu era invitat să cânte cu nici una din orchestrele „de stat”… Handel, care investea bani în diferite companii, fonda noi instituții (inclusiv Royal Academy of Music unde am studiat și unde sunt profesor) și-și finanța propriile producții cu marile sale oratorii din dividendele pe care le primea… Lista de artiști formidabili din istorie care s-au confruntat cu problema lipsei de abundență de resurse continuă, dar ceea ce ne ajută să le depășim sunt… tot oamenii. Mai întâi artiștii extraordinari care găsesc să contribuie la festival nu doar cu performanța lor artistică excepțională, dar de foarte multe ori, ne ajută practic, își găsesc propriile metode de a minimiza costurile, își fac propriile costume sau recuzită… Suntem deosebit de norocoși să lucrăm cu o echipă de oameni inimoși, care visează la fericirea autentică ce se creează în sala de spectacol prin curentul electric dintre scenă și public, și și-au pus în cap să pune ei la cale această fericire, cu orice preț.
Anul acesta suntem deosebit de recunoscători susținerii Administrației Fondului Cultural Național care co-finanțează ediția 2024 a festivalului. Am primit susținere și din partea publicului de la edițiile precedente. Sunt lucruri care ne fac să privim entuziaști înainte și să simțim apropierea festivalului cu emoții mai mari decât oricând.
Care este cel mai important lucru, din culisele festivalului, pe care ai vrea ca spectatorii să le știe?
Mi-aș dori să știe că acest festival a fost creat pentru ei. În orice moment al creării de concept, al concretizării evenimentelor și ale temelor conexe pe care acestea le ridică, în centrul atenției noastre a stat în permanență experiența publicului. Este un festival care-și propune să sensibilizeze, să aducă un nou unghi de privire către muzica clasică, un gen poate abstractizat sau îndepărtat cumva din mijlocul societății. Îmi doresc să știe că fiecare eveniment în parte este o bucată de potecă și că toate patru se adună într-o experiență completă în care descoperim cum muzica ne atinge pe rând, urechea, sufletul, mintea sau experiența de viață personală. Am încercat să aducem în fața publicului un program care să fie accesibil, care să însemne ceva concret, dar mai ales să recalibreze relația noastră cu noi înșine. Cred cu tărie muzica poate declanșa acest lucru în noi.
Dincolo de a fi directorul artistic al festivalului, vei fi și performer în 3 din cele 4 spectacole din program. Cum este acest lucru pentru tine? Ce înseamnă fiecare din cele 3 evenimente pentru tine, din perspectiva de pianist? Care ți se pare mai provocator și de ce?
Este o mare onoare. Pe scenă se întâmplă acel curent electric de care vorbeam mai devreme. Atunci când vibrezi cu colegii de scenă, cu publicul din sală, se întâmplă un schimb de energii unic. Nimic nu poate înlocui această trăire. Am suferit mult în pandemie când cântam pentru săli goale, pentru camera de livestreaming. Știți cum ni se cere des să nu vorbim, să nu tușim, să nu foșnim lucruri în sala de concert sau de teatru? Iată, eram atunci în pandemie într-un spațiu perfect silențios. Nimeni nu tușea și ar fi trebuit să mă simt minunat, nu? Ei bine, a fost probabil cea mai groaznică perioadă din viața de a fi pe scenă. Îmi doream să strănute cineva, să cadă o sacoșă făcând un zgomot. Simțeam inutilitatea schimbului de energie dintre mine și un scaun gol. Este extraordinar că putem fi din nou împreună în săli.
Fiecare eveniment este, pentru început, o nerăbdare. „Fluturi în stomac” i se mai spune emoției, nu? Ei bine, fluturii aceștia îți dau aripi, nu te lasă să dormi… nu simți oboseală, foame, sete… La momentul „gongului” emoția se transformă în energie, într-un motor care te conduce tot mai înainte. Momentul finalului este întotdeauna, fără excepție, o tristețe. Mereu mi se pare că a trecut prea repede și mereu mă întristez… că nu mai este. Sunt atât de mândru de colegii mei și de felul în care au înțeles să se alăture nebuniei noastre, încât nu are cum să nu-mi pară rău când se termină.
Cum ai descrie publicul consumator de muzică clasică din România? Dar poziția generației tinere față de acest gen de evenimente? Sunt diferențe majore față de UK, de exemplu?
Muzica clasică în România s-a construit pe o tradiție fantastică, de care am beneficiat eu însumi, care este o valoare națională nu de ieri sau de astăzi, și care trebuie apărată. Există poate însă o oarecare demarcare artificială între publicul, să-i spunem, tradițional de muzică clasică și publicul care caută experiențe inovatoare. Poate că greșesc, dar la un anumit nivel, aceste două categorii de public se inhibă reciproc. Publicul modern îl consideră pe cel tradițional ca fiind rigid și acaparat de reguli de protocol, iar publicul tradițional consideră orice abatere de la convențiile înregimentate un precedent periculos. În UK, publicul în blugi stă confortabil lângă publicul în smoking. Am cântat la niște festivaluri unde atmosfera era extraordinară – concertele începeau de la ora 5 și se terminau până seara târziu. În funcție de zi, puteai avea un atelier interactiv la ora 17:00, o piesă nouă de teatru muzical la ora 19:30, un recital clasic la ora 22:00 și jazz și tango nuevo de la 23:30. Publicul de toate vârstele și așteptările „conviețuia” același spațiu artistic și se entuziasmau reciproc.
Cum ai motiva importanța evenimentelor culturale de tipul Hoinar în viața comunității? Și cum crezi că pot fi făcute mai accesibile acesteia?
Cultura este parte constitutivă a unei societăți care funcționează normal. De acest lucru sunt ferm convins. Dacă ne uităm în istorie, niciuna din marile civilizații nu a rezistat sau nu s-a impus fără cultură. Dacă marginalizăm cultura, riscăm să ne atrofiem ca civilizație și ca identitate. Sigur, însă, că nu trebuie să solemnizăm cultura, s-o punem pe un piedestal și să ne holbăm la ea ore în șir. Evenimentele culturale de tipul Hoinar Festival tocmai la acest lucru veghează și repun cultura în cheie vie, relevantă și cu un mesaj clar pentru fiecare dintre noi. Întotdeauna vom lucra să facem evenimentele și mai accesibile. De pildă, anul acesta pornim la drum prin școli și aducem spectacolul cu muzică clasică și basme. Aducem muzica direct în sala de clasă, lângă băncile școlarilor. Într-una din școlile partenere, copiii vor vedea pentru prima dată un pian cu coadă, îl vor putea asculta, mai întâi în întuneric, urmărind poveștile pe ecranul de proiecție, apoi îl vor putea atinge, se vor putea uita înăuntru, în „burtica” lui de sunete magice. Mă entuziasmez numai la gândul că aducem această frântură de cultură direct la țintă – publicul FOARTE tânăr.
Ediția de anul acesta arată așa cum ți-ai imaginat de la început sau mai sunt lucruri pe care ai fi sperat să le poți configura altfel?
Dimpotrivă, arată cu mult mai bine. Am fost nespus de norocos să am o echipă de proiect trăsnet, care s-a dedicat trup și suflet și care mă inspiră în fiecare zi. Concertele au rămas aceleași ca la început, însă conotațiile s-au multiplicat, s-au îmbogățit… Ceea ce aveam la început a crescut și a devenit cu mult mai cuprinzător decât am crezut la început că poate fi. Ceea ce mă entuziasmează enorm este felul în care fiecare eveniment a căpătat o latură socială, care să privească persoana din sală direct, dincolo de notele muzicale. Ele sunt cheia prin care comunicăm niște adevăruri, uneori în glumă, alteori enigmatic, dar pe care le deslușim rând pe rând. Cred că ediția de anul acesta poate da curaj cuiva care poate are nevoie de el mai mult ca oricând.
Care sunt planurile de viitor legate de festival?
Lucrul la festivalul 2025 a pornit deja, dacă puteți crede… Sunt o mulțime de lucruri care merită sărbătorite la anul, avem deja în creație un nou spectacol muzical-teatral pentru voce și pian cu un subiect cu totul inedit, există deja în discuție un format cu totul inovator de a uni toate evenimentele festivalului sub un singur scop. Va fi grozav!
Ce întrebare crezi că ți se pune prea rar și care ar fi răspunsul la ea?
De ce fac muzică? Unii oameni pur și simplu presupun că e un răspuns de la sine înțeles. Alții, pe care i-am întâlnit destul de recent, mă întreabă după concert dacă eu chiar fac muzică de profesie, sau am o slujbă de zi la care mă duc de la 9 la 5. Fac muzică pentru că nu pot trăi fără ea. Am nevoie de ea ca de aer, dar nu în izolare. Am nevoie s-o împărtășesc cu ceilalți. Muzică fac pentru ceilalți, e făcută cu dragoste. Plâng să fac muzică.
Cine este Florian Mitrea
Descris de Martha Argerich ca fiind „un pianist extraordinar”, Florian Mitrea este dublu laureat la Competițiile Internaționale de Pian de la Glasgow, Hamamatsu și München (ARD) și distins și cu alte premii la Harbin în China, St. Priest în Franța și la concursul James Mottram – Manchester. Premiul la Festivalul de pian de la New York în 2018 i-a adus debutul la Carnegie Hall.
A fost solist invitat al orchestrelor Royal Scottish National Orchestra, Philharmonia – Londra, Elbland Philharmonie – Dresden, Collegium Musicum – Basel, Filarmonica Moldova – Iași, Orchestrele Naționale și de Cameră Radio și Filarmonica George Enescu – București. Artist invitat la festivaluri internaționale precum Lucerna și George Enescu – București, Florian Mitrea a concertat în săli ca Bozar – Bruxelles, Bunka Kaikan Hall – Tokyo, Sonic Concert Hall – Oomiya City Japonia, Centrul de Arte din Seul, Harbin Concert Hall, Usher Hall – Edinburgh, Royal Concert Hall – Glasgow, Bridgewater Hall – Manchester, King’s Place și St Martin-in-the-fields din Londra.
Florian Mitrea a fost format la București de către profesoarele Flavia Moldovan și Gabriela Enășescu. Absolvent al Colegiului Național de Muzică ”George Enescu” din București, a câștigat o bursă de studiu la Royal Academy of Music din Londra, unde a absolvit cu cele mai înalte distincții la clasa profesoarei Diana Ketler. Ultima influență artistică majoră asupra sa au fost lecțiile cu pianistul Boris Petrushansky, ultimul elev al lui Heinrich Neuhaus, la Academia de pian de la Imola, Italia.
FOTO: Kate Mount
