Agenția de turism Satopia Travel, specializată în experiențe personalizate propune o experiență gastronomică de neratat pentru pofticioșii cu dare de mână: o mână de oameni vor avea ocazia să petreacă cinci zile în compania lui Massimo Bottura, un renumit chef italian a cărui muncă de la restaurantul Osteria Francescana a fost răsplătită cu trei stele Michelin
Renumitul chef Massimo Bottura a pregătit pentru pasionații de fine dining o experiență culinară unică, într-o regiune cu o tradiție bogată, Emilia-Romagna. Și nu oriunde, ci chiar la boutique hotelul lui Bottura, Casa Maria Luigia, o bijuterie arhitecturală recondiționată în urmă cu patru ani. Aici, veți avea ocazia să îl întâlniți pe inspiraționalul chef și să priviți frumoasa regiune Modena prin ochii lui. Emilia-Romagna este un paradis gastronomic, un loc din care chiar și cei mai exigenți gurmanzi și pasionați de vinuri bune vor pleca încântați.
Pe lângă un masterclass privat cu chef Massimo Bottura, cei care vor alege această experiență se mai pot bucura de o cină în restaurantul lui Bottura, Osteria Francescana, care are trei stele Michelin. Tot aici vor avea ocazia să „vâneze” trufe alături de chef Bottura și să învețe despre producția de parmezan. Mai mult, curioșii pot învăța și cum se prepară delicioșii tortellini chiar de la bunicuțele din Modena.
Cei care vor să petreacă cinci zile în prezența lui chef Bottura, chiar în boutique hotelul acestuia, o pot face în perioada 8-12 noiembrie dacă vor scoate din buzunare o sumă care pornește de la 29.170 de euro.

O experiență inedită prin care veți putea pătrunde în universul gastronomic al bucătarului italian care gravitează în jurul unor concepte precum respect pentru mama natură, pasiune pentru schimbare socială și gastronomie responsabilă. Restaurantul lui Bottura, Osteria Francescana din Modena a fost răsplătit cu trei stele Michelin, iar în clasamentul „World’s 50 Best Restaurants”, ocupă prima poziție.