Cristian Robe este un artist complet. Actor și muzician deopotrivă, a absolvit Facultatea de Teatru în 2022 și tocmai a pus bazele Alive, un teatru independent unde publicul se poate bucura de teatru și muzică live în același timp.
„Noi, mare parte din generația Z, suntem ca niște gândaci care nu pot fi atenți la ceva, orice, mai mult de cinci minute”, a zis Cristian în timp ce și-a dat jos hanoracul roșu. „Știu că dacă voi merge în orice liceu ca să vorbesc despre Alive Theatre, puțini vor fi interesați. În schimb, dacă reușesc să-i aduc la teatrul din Piața Amzei, dacă-i fac să simtă, cu siguranță se vor întoarce”, a continuat el.
Pandemia și restricțiile au oferit o putere uriașă online-ului. Acum, la câțiva ani de la izolare, încă ne reacomodăm, reînvățăm să interacționăm, să simțim, să ne bucurăm de prezența altor oameni. Despre asta este vorba și în „Iluzia unor insule”, prima piesă jucată sub acoperișul Alive Theatre.
„Iluzia unor insule” este o experiență multimedia post-postmodernă, cu muzică live și video, design lo-fi, care încearcă să rezume senzorial tot ce a trăit echipa implicată în ultimele luni ale anului 2024 și primele ale lui 2025.
Pe scurt, spectacolul descrie o lume care s-a secționat și spune povestea unor personaje care au rămas familii doar în acte.
Spectacolul este regizat de Alin Uberti, același regizor care a stat și în spatele „Câini vs. Uranus”, iar distribuția este formată din: Iosif Paștina, Vlad Pânzaru, Antonia Scutaru, Mălina Andreescu, Pamela Iobaji și, bineînțeles, chiar Robe Cristian.
După o viață trăită în spatele unui ecran, simt că oamenii vor să interacționeze în viața reală, să asculte muzică live, să se bucure de sunetul unei trompete în urechea lor, de un spectacol de teatru văzut din primul rând, de tobă, de proiecții, de actori care plâng și râd din toată inima.
Să pui bazele unui teatru independent nu este ușor, mai ales când urmează să împlinești 24 de ani.
Cristian a crescut cu părinții despărțiți. Astfel, a avut o mamă care a avut mereu încredere totală în el, dar care nu prea a putut să-l susțină financiar, și un tată care l-a susținut financiar dar care, până de curând, nu prea i-a acordat încredere.
În momentul de față, bugetul pentru Alive Theatre este de 5000 de euro pentru toate spectacolele. Din această sumă, Cristian a plătit un regizor, un scenograf, actori, mai mult, a cumpărat scaune, a făcut afișe pentru geamuri și nu numai. Locația din Piața Amzei a rezultat dintr-o afacere de familie, dintr-o legătură a tatălui, pentru care este recunoscător.
Un bilet la „Iluzia unor insule” este cam 70 de lei. Poate este o sumă destul de mare, dar îmi doresc ca publicul să înțeleagă că ei nu plătesc numai pentru un spectacol de teatru, ci pentru o experiență întreagă. După ce se lasă cortina, fiecare spectator este invitat în foaier, la un pahar de șampanie, poate o gustare și o discuție care avea pe fundal muzică jazz live.
„Băiatul de bani gata” care alege să facă cultură
„Sunt un low-end băiat de bani gata”, mi-a spus Cristian, apoi a deschis capacul de la sticlă și a luat o gură mică de apă.
Nu am bani, dar nici nu-mi lipsește ceva. Am crescut gândindu-mă că m-am născut în generația greșită. De mic mi-am dorit să fiu rock star, dar nu ce înseamnă astăzi, ci ceea ce au fost și sunt Metallica, Megadeth, Sex Pistols, Foo Fighters și Nirvana.
Când era în generală, Cristian era un „cartofior” de 1,40 m înălțime, care se îndrăgostea de cele mai frumoase fete. Pe atunci își împărțea timpul între școală și jocul League of Legends. Și-a dat seama că dacă va continua așa, nu va ajunge foarte bine și probabil va ajunge să cunoască dragostea unei fete anormal de târziu.
Atunci și-a vândut contul de League of Legends pentru 400 de lei. Părinții au mai completat cu câteva sute de lei, iar el a putut să-și cumpere prima chitară electrică.
Bineînțeles, fetele nu m-au plăcut mai mult fiindcă aveam o chitară. Nu eram nici un chitarist atât de bun, dar acel instrument a fost un simbol, fiindcă m-a făcut să conștientizez că sunt un performer, un om al scenei.
După ce a absolvit liceul, s-a înscris la Facultatea de Teatru de la UNATC București, locul în care s-a transformat, care l-a modelat și datorită căruia este omul și artistul de astăzi.
Facultatea și cei doi profesori care l-au marcat pozitiv, Mihaela Sârbu și Florin Grigoraș, l-au încurajat pe Cristian să meargă pe un drum al descoperirii care a fost mai dureros. Atunci a înțeles, la un nivel profund, relația cu părinții, dar și ceea ce îi place și nu îi place. Toate acestea l-au ajutat să intre cu ușurință și într-un mod autentic în pielea fiecărui personaj.
Vorbeam cu Mihaela, profesoara mea, și îi spuneam că visul meu este să fiu rock star, apoi mă răzgândeam și îi spuneam că îmi doresc să devin prezentator. Nu pot să uit ce mi-a zis într-o zi: „Robe, știi care-i cel mai mare vis al meu? Să devii actor.”
Astăzi, când este pe scenă și joacă, Cristian se metamorfozează. Se simte ca un copil care trece printr-un parc de distracții ca o tornadă.
Un tânăr artist care doar se folosește de Social Media
Cu toate că are peste 200 de mii de urmăritori pe TikTok și este extrem de activ și pe alte rețele sociale, Cristian nu se consideră creator de conținut. Postează rar fiindcă i se pare un loc rece, artificial, fără suflet.
„Mă forțez să creez conținut, fiindcă știu puterea pe care o are online-ul și cât ajută arta contemporană”, a spus el după ce a mai luat o gură de apă.
Simt că încă nu mi-am atins potențialul maxim din cauza faptului că nu reușesc să mă organizez pe cât mi-aș dori. Încă nu mi-am format o rutină și o disciplină care să mă ajute să îmi separ timpul între relaxare și muncă.
Deși în România cultura nu este un domeniu îmbrățișat cu ușurință de publicul larg, Cristian Robe se încăpățânează să rămână în țară. Știe că dacă va pleca, poate că-i va fi mai bine, dar nu va fi împăcat 100% cu decizia.
„Aș fi un străin care încearcă să vândă ceva într-un loc în care piața este acoperită”, a subliniat el. „În România, deși pare că te lupți uneori cu morile de vând, simți că ceea ce faci în domeniul artei chiar contează.”
Având în bagaj ambiția și pasiunea, Cristian își asumă provocările mediului artistic românesc, demonstrând că teatrul poate fi un spațiu viu, inovator și captivant, mai ales pentru publicul tânăr.
Dramatizarea romanului lui Patrick Ness, după o idee originală de Siobhan Dowd, este semnată de Mihaela Michailov, iar primele reprezentații vor avea loc în 9 și 10 ianuarie 2025, de la ora 19:00, urmând ca premiera oficială a spectacolului să se desfășoare în 25 și 26 ianuarie 2025, în Sala „Ion Lucian” a teatrului.
Scenografia este realizată de Clara Pop și muzica originală semnată de Eduard Gabia & Călin Țopa.
Distribuția spectacolului este alcătuită din actorii Teatrului EXCELSIOR: Dan Pughineanu / Alex Popa (Conor), Marius Turdeanu (Monstrul), Camelia Pintilie / Oana Predescu (Mama), Mihaela Trofimov (Bunica), Bogdan Nechifor / Doru Bem (Tatăl), Matei Arvunescu (Harry), Ioana Niculae (Lilly), Annemary Ziegler (Profesoara).
Spectacolul Șapte minute după miezul nopții (A Monster Calls) spune povestea lui Conor, un adolescent care, aflat în fața unor momente dificile, primește vizite nocturne din partea unui monstru misterios: o creatură străveche care cutreieră pământul de secole întregi în căutarea unor noi discipoli. Monstrul apare în viețile oamenilor pentru a le lumina calea și pentru a-i învăța câte puțin din tainele cunoscute de el.
Șapte minute după miezul nopții (A Monster Calls) invită publicul într-o călătorie despre cunoașterea de sine și înțelegerea propriilor dorințe și introduce o tehnologie avansată prin care fiecare spectator este invitat să poarte căști audio, beneficiind astfel de o experiență auditivă tridimensională ce amplifică intensitatea poveștii și îl transportă într-o lume unde realitatea și fantezia coexistă.
Muzica originală compusă de Eduard Gabia și Călin Țopa joacă un rol esențial în acest spectacol, devenind la rândul ei un actant în sine ce dictează, din umbră, acțiunile celorlalte personaje. Soundscape-ul reieșit din această colaborare este unic, construit din sunete ambientale, ritmuri tensionate și teme muzicale sensibile, reușind să devină o extensie a trăirilor personajelor și o punte de legătură între public și povestea de pe scenă.
Cunoscut pentru viziunea inovatoare și talentul de a integra noile media în spectacolele sale, regizorul Bobi Pricop prezintă publicului o viziune inedită asupra problemelor cu care lumea se confruntă în prezent. Producții teatrale precum „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții” (Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” București, 2016), „Neînțelegerea” (Teatrul Național „Radu Stanca Sibiu, 2023), “Pisica verde” (Teatrul “Luceafărul”, Iași, 2015) sau spectacolul de dans imersiv „IN BETWEEN” (MINA, Museum of Immersive New Art, 2024) nu doar că i-au consolidat imaginea de creator multidisciplinar, ci i-au și oferit numeroase premii de-a lungul timpului.
„Șapte minute după miezul nopții (A Monster Calls)este un spectacol despre anxietate, furie, iubire, vindecare – un spectacol despre viață și demonii ei, dar mai ales despre monștrii care ne arată cine suntem cu adevărat. Mi-am dorit să spunem povestea asta la Teatrul Excelsior pentru că ea vorbește direct adolescenților. A fost o reîntâlnire foarte frumoasă cu trupa de aici și mă bucur că am făcut împreună acest spectacol în care tehnologia ne ajută să simțim acele emoții grele și mari. Ne-am propus să nu ne ferim de ele, să nu le îmblânzim, ci să le lăsăm să se reverse pe scenă, în căști, în minți și în suflete”declară Bobi Pricop, regizorul spectacolului.
„Un monstru invadează și alterează realitatea lui Conor, un copil ce traversează o perioadă extrem de dificilă. Lumea băiatului devine, odată cu sosirea monstrului, un teren de luptă între realitate și fantezie, bine și rău, speranță și deznădejde și, mai ales, între negare și acceptare. Dimensiunea vizuală a spectacolului Șapte minute după miezul nopții (A Monster Calls) are la bază atât conflictul interior al lui Conor, cât și imaginația sa impresionantă.
Spațiul scenic ilustrează un univers interior, ambiguu la prima vedere, care se conturează clar în mintea spectatorului odată cu evoluția poveștii”,menționează Clara Pop, scenografa spectacolului.
În 2025, Teatrul EXCELSIOR continuă misiunea declarată de a oferi adolescenților și tinerilor adulți spectacole contemporane, interactive și relevante, consolidându-și poziția ca spațiu al experimentului artistic și al dialogului.
Noua premieră a stagiunii 2024-2025, „Șapte minute după miezul nopții (A Monster Calls)” în regia lui Bobi Pricop, explorează modalități prin care teatrul poate deveni un spațiu hibrid, unde tehnologia și povestea se completează reciproc, oferind o experiență puternică, în special pentru publicul tânăr.
Au mai rămas doar câteva zile până la reîntâlnirea publicului cu legendara actriță Alexandrina Halic pe scena Teatrului ACT, într-un spectacol de sărbători, adus de Moș Nicolae întregii familii, care promite să evoce magia lunii decembrie și atmosfera caldă a basmelor.
„Poveste de decembrie” este un spectacol produs de Teatrul ACT, în colaborare cu organizatorii Festivalului Hoinar – Centrul Român de Muzică. Este un spectacol care continuă misiunea de a face cunoscut mesajul muzicii clasice tuturor generațiilor, de a o umaniza și demistifica, de a o așeza într-un mod concret în mijlocul societății.
„Sunt recunoscătoare că fac parte din acest proiect. Pentru mine e o mare fericire să pot spune povești. Mai ales când e vorba de două povești atât de frumoase, care au bucurat atâtea generații până acum. Știu că muzica ajunge prima la sensibilitatea și înțelegerea spectatorilor, dar când ea îi întinde cu generozitate o mână și cuvântului, se poate naște un miracol. Miracol așteptat la vremea sărbătorilor ce se apropie.”
Alexandrina Halic
Alexandra Halic se află pe scena teatrului românesc de mai bine de 62 de ani, interpretând în tot acest timp roluri dintre cele mai variate – de la Omulețul de sticlă din Inimă rece de Wilhelm Hauff la legendarele versiuni ale nemuritorului Pinocchio, pe care le-a construit atât pe scene românești, cât și în turnee în Italia, Japonia și Grecia. Actrița a jucat sub îndrumarea unor regizori precum Radu Apostol, Ion Cojar sau Cornel Todea și a semnat numeroase apariții în spectacolele Teatrului Național Radiofonic.
Pe 7 decembrie, timp de 100 de minute, spectatorii vor pătrunde în profunzimile basmelor „Frumoasa din pădurea adormită” și „Spărgătorul de nuci”, ghidați de vocea inconfundabilă a Alexandrinei Halic, acompaniată live la pian de pianiștii Florian Mitrea și Daria Tudor. Cei doi vor aduce la viață acordurile muzicii lui Piotr Ilici Ceaikovski, dar și fragmente aparținându-i lui Maurice Ravel.
Florian Mitrea și Daria Tudor, amândoi pianiști de renume internațional, revin pe 7 decembrie pe scena Teatrului ACT unde au mai susținut în cursul acestui an 3 spectacole de muzică clasică și operă accesibile tuturor, transpuse într-un spațiu neconvențional și intim și aclamate de publicul prezent.
Spectacolul Poveste de Decembrie va avea două reprezentații consecutive, de la ora 16:00, respectiv 19:30, iar vârsta minimă recomandată pentru spectatorii care doresc să participe este de 5 ani.
Dacă anul trecut, în formula dedicată Anului Capitalei Europene a Culturii, FEST–FDR s-a concentrat cu precădere asupra spectacolului internațional, respectiv modulul FEST, anul acesta Teatrul Național echilibrează balanța, prioritizând spectacolul pe text românesc de teatru, în interiorul FDR, modulul de tradiție al festivalului. Așadar, programul FDR al acestei ediții reprezintă nu atât o selecție de spectacole montate în parametrii de timp tradiționali impuși de sistemul de selecție – spectacole realizate pe parcursul anului scurs de la ediția anterioară, cât un punct de vedere care pornește de la ideea că viitorul este modelat de felul în care societatea zilei de astăzi își înțelege trecutul. De aceea, Naționalul timișorean, prin coordonatorul artistic al FEST–FDR, teatrologul Oana Borș, plasează spectacolele invitate în această ediție în spațiul conceptual al festivalului, intitulat MEMORIE. RECUPERĂRI.
Întrucât principiul de bază al FEST–FDR este întâlnirea și dialogul dintre spectacologia românească și cea mondială și, totodată, în siajul aceluiași spațiu conceptual, publicul festivalului se va reîntâlni în secțiunea FEST cu celebrul regizor și actor italian Pippo Delbono care, alături de compania lui, va prezenta pe scena Teatrului Național spectacolul TREZIRE / IL RISVEGLIO, ale cărui repetiții generale le-a găzduit în vara acestui an, precum și cu spectacolele HARTA LUI ELIAN de Angela Ioan și Nicoleta Lefter și IERBAR de Radu Afrim.
Teatrul Național va închide această ediție a FEST–FDR cu ultima sa premieră din acest an – spectacolul ABSURDINIA, alăturând lumile lui I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec, într-o explorare a teatrului absurdului, pe un scenariu semnat de regizorul spectacolului, Gavriil Pinte.
Programul de spectacole al FEST–FDR 2024
ABSURDINIA după I.L. Caragiale, Urmuz, Tudor Arghezi și Matei Vișniec, regia artistică Gavriil Pinte – vineri, 20.12, ora 17.00, la Studio UȚU – producție a Teatrului Național din Timișoara;premieră
TREZIRE / IL RISVEGLIO de Pippo Delbono – miercuri, 4.12 și joi, 5.12, ora 19.00, Sala Mare
OCHII MAMEI după Tatiana Țîbuleac, regia Tania Drăghici, producție a Centrului de Teatru Educațional „Replika” București – vineri, 6.12, ora 17.00, Studio UȚU
10 LUCRURI PE CARE LE-AM PIERDUT LA FESTIVALUL DE LA MAMAIA de Gabriel Sandu, regia Elena Morar și Gabriel Sandu, producție a Teatrului de Stat Constanța – vineri, 6.12, ora 19.00, Sala Mare
PĂRINȚI după Diana Bădica, regia Cristian Ban, o producție a Teatrului „Metropolis” București – sâmbătă, 7.12, ora 19.00, Sala Mare
DECALOGUL DUPĂ HESS de Alina Nelega, regia Gabi Cadariu, producție a Teatrului de Artă București – București – duminică, 8.12, ora 17.00, Studio UȚU
RECONSTITUIREA de Catinca Drăgănescu și Ciprian Făcăeru, regia Catinca Drăgănescu, producție a Teatrului Național Craiova – duminică, 8.12, ora 19.00, Sala Mare
HARTA LUI ELIAN de Angela Ioan și Nicoleta Lefter, regia Nicoleta Lefter, producție a Teatrului Gong Sibiu – marți, 10.12, ora 19.00, Sala Mare
IERBAR de Radu Afrim, dupăSimona Popescu,regia artistică Radu Afrim, producție a Teatrului Național Târgu Mureș– Compania „Liviu Rebreanu” – joi, 19.12, ora 19.00, Sala Mare
Iulia Alexandra Neacșu este unul dintre cele mai promițătoare talente ale generației sale, un artist complet care a reușit să-și construiască o carieră diversificată în teatru, film și literatură. Cunoscută pentru rolurile sale din producții teatrale precumFrumosul și Bestiile (FF Theater), Fază lungă (Teatrul În Culise) sau Povești de familie (Teatrul Nou), dar și pentru prezența sa în lumea cinematografică românească, Iulia a demonstrat o capacitate impresionantă de a aborda personaje complexe și de a le dă viață pe scenă și pe marele ecran.
Pe lângă cariera sa actoricească, Iulia explorează și alte forme de expresie artistică, publicând recent un volum de poezii, „Inimă Transparentă”.
Cu o deschidere extraordinară către arta în toate formele ei, Iulia vorbește în acest interviu despre începuturile sale, provocările întâlnite ca tânăr actor în România și despre rolul său din spectacolul „ORFANI”, în regia Laurei Ducu, alături de care a mai colaborat în trecut în alte două spectacole (Fază lungă, All you need is LUV), care marchează un nou capitol în evoluția sa profesională.
Cariera ta este deja diversificată, incluzând teatru, film și literatură. Ce te-a inspirat inițial să devii actriță și cum a evoluat această pasiune de-a lungul timpului?
Sincer, abia pe la 18 ani, m-am decis că vreau să devin actriță. Iar decizia a fost oricum extrem de bruscă și neașteptată. Am avut un fel de „revelație”, dacă o pot numi așa, când am asistat la un spectacol la Teatrul de Comedie.
Până atunci, cam toată viața am visat să devin psiholog (dacă excludem faptul că până la 13 ani am vrut să fiu paleontolog). Dar acea experiență m-a făcut să realizez că actoria este ceea ce vreau cu adevărat să fac. Voiam să ajut oamenii… și mi-am dat seama că arta este cel mai bun mijloc de a face asta.
E amuzant… la început, filmul mă atrăgea cel mai mult, însă, odată ce am intrat la facultate, am fost mai interesată de lumea teatrului și am făcut mai mult teatru decât film. Totuși, în timp, am ajuns să colaborez la proiecte internaționale de film, ceea ce a fost o evoluție neașteptată, dar extrem de împlinitoare.
Ai avut oportunitatea de a lucra cu regizori și actori de renume în diverse producții. Care au fost cele mai provocatoare și memorabile momente din cariera ta de până acum?
Cred că unul dintre cele mai frumoase proiecte la care am avut șansa să particip a fost Coriolanus, în regia domnului Alexandru Darie, la Teatrul Bulandra. Am stat aproape trei ani în repetiții, iar această perioadă, evident, a creat un sentiment profund de familie între noi, cei implicați. Cred că acest proiect m-a schimbat profund, atât ca om, cât și ca actriță. Domnul Darie a fost un mentor incredibil, iar pentru cei care au avut urechi să audă, a fost o școală în sine. Un fel de “O a doua licență”. Spectacolul, de peste patru ore, combinat cu lupte scenice și textul shakespearian, a fost o provocare fabuloasă, pe care aș repeta-o oricând.
În film, probabil cea mai mare provocare a fost primul meu film străin, la 20 de ani. A fost o experiență intensă și cu foarte multe peripeții, mai ales fiind un film de acțiune, iar până atunci făcusem doar lupte scenice pentru teatru. Nu ni se predase așa ceva la facultate, deci îți poți imagina cum am zis „Yeah, i can do it” și m-am aruncat cu capul înainte, neștiind că-mi pot rupe și gâtul. Dar am învățat din fiecare cascadorie și căzătură – unele reale, din păcate. Și, aparent m-am descurcat bine, proiectul în sine (cât și oamenii pe care i-am întâlnit), mi-a deschis porțile spre alte roluri în filme de acțiune, polițiste sau de război.
Dacă ar fi să alegi între film și teatru, ce formă de exprimare artistică te atrage mai mult și de ce?
Mi-e tare greu să aleg între film și teatru, pentru că ambele îmi plac la fel de mult. În teatru există acea energie pe care o simți în direct, în momentul acela unic în care te conectezi cu publicul. Fiecare reprezentație e diferită, iar procesul de repetiție îți permite să explorezi profund personajul și să te dezvolți constant. În schimb, filmul îmi oferă alt tip de magie – am posibilitatea să lucrezi mai intim, să surprind detalii și nuanțe subtile care poate nu ar fi vizibile pe o scenă. Și clar, îmi oferă și posibilitatea de a întâlni artiști din afara țării, și ador schimbul de informații pe care îl poți avea pe set în acest caz. Afli enorm de multe despre modul de lucru din alte țări, despre tradiții, despre culturi, e fascinant.
Ai menționat într-un interviu că a fi actor tânăr în România vine cu provocări financiare și profesionale. Ce te motivează să continui și cum depășești aceste dificultăți?
A fi actor în România vine cu provocări reale, nu doar financiare. Uneori te confrunți cu lipsa de oportunități sau cu un sistem care nu îți oferă întotdeauna sprijinul necesar pentru a evolua. Și asta se datorează și faptului că aici nu prea se investește în educație, în cultură, sau în sport. Nu s-a investit zeci de ani, iar asta se resimte grav… nu doar pentru noi, cei care facem această meserie. Poate sună stupid, dar cred cu tărie că arta are puterea de a transforma societatea, de a deschide minți și de a aduce o schimbare reală. Personal, mă concentrez pe ce pot controla – propria mea evoluție. Fie că e vorba de noi proiecte, de filme sau de momente în care mă reîntorc la teatru, încerc să îmi îmbunătățesc constant abilitățile. E important să rămâi flexibil, să cauți mereu soluții și să nu te lași descurajat. Dar, îți dai seama că e importantă și susținerea celor dragi. În cazul meu, am avut noroc că mama m-a susținut mereu, indiferent de cât de greu a fost.
Ce sfaturi ai oferi tinerilor care își doresc să urmeze o carieră în actorie în România?
Să aibă răbdare și să își păstreze pasiunea vie, chiar și atunci când lucrurile nu par să meargă așa cum își doresc. Aș recomanda să investească în pregătirea lor constantă – să citească, să vadă teatru, filme, să studieze diferite tehnici de actorie și să fie deschiși la colaborări, chiar dacă inițial pot părea mici. Și să facă mult sport, și aici nu mă refer la a merge la sală. Orice pentru a îi face flexibili, rezistenți și să aibe disciplină.
În ziua de azi, un actor trebuie să fie versatil, să poată trece cu ușurință de la teatru la film sau televiziune, să știe să cânte, să danseze, să facă acrobații, să știe cât mai multe limbi străine… dar și să își gestioneze propriile proiecte. Iar lucrurile astea nu se învață doar la facultate. Inițiativa este cheia – dacă simți că nu sunt suficiente oportunități, creează-ți propriile proiecte, fie că este vorba de spectacole independente, scurtmetraje sau colaborări în online.
Și, nu în ultimul rând, să nu se lase descurajați de refuzuri. E o viață plină de suișuri și coborâșuri. Trebuie doar să ai încredere în tine, indiferent de provocări.
Pe lângă actorie, ai publicat și un volum de poezie, „Inimă Transparentă”. Ce loc ocupă scrisul în viața ta și cum se îmbină cu celelalte forme de expresie artistică?
Scrisul a fost un mod de exprimare care mi-a oferit foarte multă libertate. Până să mă apuc de actorie, mi-a fost mult mai ușor să mă exprim prin poezie. Era mult mai „comod” să scriu despre propriile trăiri, gânduri și emoții, decât să le dau glas. „Inimă Transparentă” a fost un proiect foarte personal, în care am pus mult din mine, iar poeziile reflectă experiențele și introspecțiile mele, ca o formă de catharsis.
După ce am publicat volumul de poezii, am scris un roman fantasy. Dar mai aștept… până îmi fac curaj să-l public. În actorie înveți să înțelegi profunzimea emoțiilor și complexitatea umană, iar acest lucru se reflectă și în poezie.
Ești implicată în mai multe proiecte de teatru în acest moment, inclusiv în piesa ORFANI de Dennis Kelly, regizată de Laura Ducu. Cum a fost această experiență pentru tine și ce aduce nou acest rol în cariera ta?
A fost și este o mare provocare pentru mine. Piesa în sine este puternică, plină de tensiune și explorând teme dificile, iar acest lucru a necesitat o abordare emoțională profundă. Colaborările cu Laura Ducu au fost mereu foarte frumoase, pentru că ea are mereu o viziune foarte clară și reușește să creeze un mediu de lucru în care actorii pot explora și depăși limitele personale. Laura este genul de regizor care știe să lucreze cu actorii, să le dea încredere și să-i sprijine. Am învățat foarte multe din felul în care își construiește spectacolul și din modul în care ne-a ghidat în procesul de lucru.
E un rol destul de diferit față de tot ce am făcut până acum, mai ales din punct de vedere emoțional. Este un personaj care trebuie să navigheze prin situații extreme, confruntându-se cu dileme morale și frici adânci. E un personaj foarte sensibil, marcat de traume, mai ales de trauma abandonului, și este dispus să ajungă în situații extreme pentru a avea grijă de cei pe care îi iubește. Pentru mine, a fost o oportunitate să îmi explorez limitele și să aduc o vulnerabilitate nouă în interpretare. ORFANI mi-a oferit ocazia să mă dezvolt și să explorez nuanțe noi, ceea ce cred că îmi va influența modul de a aborda viitoarele roluri.
În piesa Orfani, joci alături de actori precum Șerban Ghilvaci și Robert Oprea. Cum ai lucrat cu echipa de actori și regizorul pentru a aduce la viață această poveste intensă?
Nu suntem la primul proiect împreună și asta cred că spune multe despre cât de uniți suntem, nu doar pe scenă. Atât Robert, cât și Șerban sunt niște actori foarte talentați, care aduc multă profunzime și autenticitate în interpretările lor. Cred că orice actor, sau orice regizor, ar fi norocos să lucreze cu ei. Am reușit să construim o chimie puternică pe scenă, datorită procesului de repetiții și a deschiderii fiecăruia către colaborare. Ne-am susținut reciproc în explorarea acestor personaje complexe și a relațiilor tensionate dintre ele. A fost esențial să avem încredere unii în alții, mai ales într-o piesă în care emoțiile sunt duse la extrem.
Laura Ducu, ca regizor, a creat un mediu în care ne-am simțit liberi să experimentăm și să găsim împreună adevărul fiecărei scene. A avut o viziune clară, dar ne-a lăsat și pe noi să contribuim creativ, să descoperim nuanțele relațiilor dintre personajele noastre. A fost o muncă de echipă din toate punctele de vedere și asta a făcut ca povestea să capete o autenticitate și o forță emoțională reală. Procesul de repetiții a fost intens, dar nu lipsit de glume și voie bună. Și cred că este genul de spectacol care o să ajungă cu adevărat la public.
Cum reușești să te conectezi la personajele pe care le interpretezi și să le aduci la viață pe scenă sau pe ecran? Cum te influențează aceste personaje în viața ta de zi cu zi?
Îmi place să studiez textul cu atenție, încercând să înțeleg contextul în care trăiesc personajele și să mă pun în locul lor. Nu mă folosesc de propriile experiențe și emoții pentru a găsi punctele comune dintre mine și personaj, ceea ce îmi permite să le dau o autenticitate reală. Îmi place să merg către personaj, nu să-l aduc la mine. Cred că e important ca actor să asculți și să înțelegi ce își dorește regizorul și să creați împreună. În viața de zi cu zi, pot deveni mai conștientă de anumite trăsături de caracter sau de felul în care gestionăm conflictele. În unele cazuri, rolurile pe care le interpretez mă ajută să dezvolt o mai mare empatie și înțelegere pentru diverse perspective, ceea ce influențează pozitiv modul în care interacționez cu oamenii din jurul meu. În general, fiecare personaj îmi aduce lecții și insight-uri care contribuie la dezvoltarea mea personală și profesională. Relația asta dintre actor și personaj este un fel de terapie… nu ai cum să-ți aperi personajul, dacă nu-l înțelegi.
Finalul spectacolului ORFANI este destul de surprinzător. Cum vezi tu evoluția personajului tău și ce impact crezi că are asupra publicului?
Personajul meu trece prin tot felul de transformări și provocări de-a lungul spectacolului, iar evoluția asta este strâns legată de tema moralității și a responsabilității în fața unor alegeri dificile. Ea pare a fi stăpână pe situație, încercând să controleze totul și să ia decizii raționale, dar pe parcurs, fisurile în această aparentă siguranță încep să apară. Conflictul interior crește și, treptat, se dezvăluie cât de fragilă este de fapt.
Finalul nu este doar șocant, ci și devastator din punct de vedere emoțional, atât pentru personaje, cât și pentru public. Cred că evoluția personajului meu reflectă modul în care alegerile pe care le facem sub presiune ne pot transforma și scoate la iveală lucruri pe care nu le știam despre noi înșiși. Limitele noastre, ca oameni. Complexitatea asta va provoca, fără îndoială, publicul să reflecteze asupra propriilor valori și să își pună întrebări dificile despre familie, iubire și copilărie.
ORFANI deschide o dezbatere asupra naturii umane și a limitelor noastre în fața situațiilor extreme. Finalul e un catalizator al acestei reflecții, iar reacțiile vor varia de la empatie la șoc, în funcție de cum rezonează fiecare spectator cu povestea.
România are o scenă artistică și cinematografică în plină evoluție. Ce oportunități vezi pentru tine în viitor? Ai în vedere si alte colaborări internaționale?
Să știi că mă bucur de fiecare dată când văd că un film sau un serial românesc are succes în afara țării. Asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun și că artiștii noștri sunt apreciați. Ceea ce mi-aș dori să se întâmple și aici… mi-aș dori ca publicul român să investească timp în a merge la cinema ca să vadă filme românești. Eu garantez că vor vedea filme bune românești la cinema, sau pe platforme. Și mi-aș dori ca oamenii să învețe să sprijine și să renunțe la vorbele „nu mai sunt actori ca pe vremuri” sau „altă mizerie de film” fără ca măcar să fi văzut acel film, sau să-i fi văzut pe acei actori. E destul de multă răutate în lumea asta oricum. Nu cred că e productiv să lovim în cei care încearcă să facă ceva. Și chiar fac ceva bun, din moment ce străinii îi apreciază.
Îmi doresc să continui să fac parte din astfel de producții care provoacă limitele convenționale și aduc o nouă energie creativă. Cât despre film, colaborările internaționale sunt cu siguranță ceva ce am în vedere. Având deja ceva experiență, știu cât de mult pot învăța din aceste colaborări și cum ele deschid uși către perspective noi. Cred că schimbul cultural și artistic dintre România și alte piețe internaționale este esențial pentru creșterea noastră ca artiști și abia aștept să explorez noi teritorii și să aduc o parte din identitatea artistică românească în contexte globale. Dar evident, în egală măsură aștept și proiectele de aici. Și se anunță, chiar foarte curând, două lungmetraje foarte interesante. Și aș vrea să le mulțumesc regizorilor (se știu ei) că au încredere în mine și abia aștept să pornim camerele.
Următoarea reprezentație a spectacolului ORFANI va avea loc pe 8 noiembrie, la Teatrul În Culise.
Pe 27 octombrie au avut loc la Teatrul Metropolis ultimele două reprezentații ale spectacolului SENS, cu actrițele Ioana Flora și Silvana Negruțiu în distribuție. Cel mai nou proiect al Asociației Prezent Continuu, organizatorul festivalului NOVA, a încheiat cu succes programul reprezentațiilor deschise publicului, toate cele 7 fiind sold-out.
Experiența imersivă a SENS a permis publicului să iasă din tiparele uzuale ale structurii unui spectacol de teatru și să facă un pas într-un context interactiv, în care sensul fiecărei reprezentații a fost dirijat de public și artiști către un final diferit. Finalul fiecărei reprezentații a fost urmat de o sesiune de dialog moderată de Monica Cure, cea care a coordonat și cercetarea proiectului.
„În timpul dialogului din cadrul spectacolului interactiv a fost fascinant să vezi cum publicul ajunge la o înțelegere colectivă asupra modului în care influențează povestea împreună. Și-au expus motivațiile diferite în alegerea lor, de la interpretarea citirilor EEG ale actrițelor până la ceea ce ar fi ales pentru ei înșiși. Au ajuns să înțeleagă cum sensul este construit, și nu preexistent, și cât de mult este influențat de ceilalți și chiar de factori ambientali.” – Monica Cure.
Peste 700 de spectatori au participat în lunile septembrie și octombrie la reprezentațiile spectacolului creat de Emilia Păunescu, cea care este și Directorul artistic al NOVA Festival, unul dintre cele mai complexe evenimente din România dedicat dialogului artă – știință construit cu noi tehnologii creative.
„Cred că cel mai mare câștig al proiectului este faptul că am reușit să creăm, prin acest spectacol, un context în care participanții au experimentat direct cum își pot transforma șabloanele de gândire. Conștientizarea abilității noastre extraordinare de a ne folosi de resursele din noi și din jurul nostru pentru a crea, în orice moment alegem asta, un nou sens al lucrurilor, este foarte valoroasă și sper ca experiența aceasta să continue să rodească beneficii pe termen lung pentru toată lumea implicată în proiect.” – Emilia Păunescu.
Pregătirea spectacolului a fost structurată în mai multe etape, începând încă din primăvara lui 2024. Are în spate o cercetare complexă, în care au fost implicați și artiștii, și la care au contribuit nume importante la nivel internațional din domeniul neuroștiinței, printre care și renumitul artist și cercetător interdisciplinar Albert Barqué-Duran care în luna august a fost prezent la București alături de echipa SENSE și Michele Mittlebronn, care conduce departamentul de neuropatologie al Laboratoire National de Santé din Luxembourg. O contribuție valoroasă în dezvoltarea experienței publicului în cadrul spectacolului a adus colaborarea cu echipa Mind Architect.
Coloana sonoră a avut muzică originală compusă special pentru spectacol de Alexandrina Hristov, fiind unul din punctele-cheie în construirea atmosferei. Designul interactivității a fost asigurat de Ygreq Interactive, iar designul de lumini a purtat semnătura lui Raul Păcurar.
Narativul cercetării artistice din cadrul proiectului SENSE vor fi disponibile, la final, pe canalele de comunicare NOVA Festival pentru a putea servi ca resursă și altor creativi care sunt interesați să abordeze tema propusă de Asociația Prezent Continuu.
Spectacolul „Orfani”, după textul omonim al dramaturgului Dennis Kelly, în regia Laurei Ducu, a avut premiera la începutul acestei luni, în cadrul programului „Spectacole independente în premieră” desfășurat de Teatrelli și a avut deja și o reprezentație în afara capitalei, pe 15 octombrie, pe scena Teatrului Național „Toma Caragiu”din Ploiești, unde a fost întâmpinat de o sală plină și minute neîntrerupte de aplauze la final.
Pe 20 și 21 octombrie revine în București, în spațiul cultural al ARTHUBx, recent redeschis.
Următoarele reprezentații vor fi organizate în spațiul cultural alternativ al ARTHUBx din București și vor include și o serie de activități dedicate liceenilor. Astfel, duminică, 20 octombrie, de la ora 19:00, adolescenții cu vârste între 14 – 18 ani sunt așteptați la reprezentația dedicată lor. Intrarea este liberă, iar la final echipa proiectului îi încurajează să rămână la o dezbatere despre familie, exprimarea și gestionarea emoțiilor intense, rasism și violență. Actorii și regizorul vor răspunde tuturor întrebărilor și vor oferi perspectiva lor despre procesul de lucru pe care l-au avut în realizarea spectacolului și felul în care manifestările cultural-artistice pot contribui la adresarea problemelor de actualitate cu care noua generație se confruntă. Adolescenții care vor să participe la reprezentație se pot înscrie gratuit, online, prin completarea acestui formular: https://bit.ly/ORFANI20oct
În aceeași zi, de la ora 11:00, tot la ARTHUBx, 16 tineri care fac parte din Comunitățile nr. 1 și nr. 2 ale organizației S.O.S. Satele Copiilor, vor participa la un workshop care vizează exprimarea și gestionarea corectă a emoțiilor intense și înțelegerea felului în care arta poate ajuta ca formă de terapie. Trainerul care-i va ghida pe adolescenți în cadrul atelierului de 3 ore este actrița Patricia Ionescu, o prezență constantă în peisajul teatrului independent din București, cu o experiență de peste 10 ani în coordonarea de ateliere de actorie.
„Teatrul este recunoscut ca formă de terapie, iar exercițiile de improvizație pot dezvolta și spori creativitatea, pot ajuta la gestionarea emoțiilor și cunoașterea de sine. În atelierul de duminică ne propunem să îi familiarizăm pe adolescenți cu această formă de artă, care le poate deschide apetitul pentru teatru, dar, mai ales, să îi îndrepte către un drum al dezvoltării personale, al vindecării, al descoperirii. Toate exercițiile de improvizație alese sunt interactive, distractive, iar scopul este atins prin joc și joacă, într-un cadru relaxat.”, a spus Patricia.
Luni, 21 octombrie, de la ora 19:00, ARTHUBx își deschide ușile pentru o reprezentație a spectacolului dedicată publicului larg și comunității centrului cultural. Biletele se pot cumpăra online, de pe platforma Eventbook: https://bit.ly/ORFANI21oct
„Centrul cultural și comunitar ARTHUBx a fost recent redeschis într-o nouă locație, pe strada Theodor Speranția 73 din sectorul 3, cu un format îmbogățit al activității sale de până acum. Programul centrului cultural este structurat în jurul nevoilor sectorului cultural independent, oferind spații de producție sau expunere pentru spectacole, concerte, expoziții sau evenimente-hibrid, conferințe, seminarii, workshop-uri după cum și o cafenea cu bar. Spectacolul ORFANI face parte din seria de producții de teatru cărora ARTHUBx li s-a alăturat în această toamnă în calitate de spațiu-partener datorită implicațiilor sociale și artistice ale proiectului și pentru importanța discuției pe care acest spectacol o propune în spațiul public. Ne-am bucurat să le fim gazde și în perioada repetițiilor și sperăm să vedem cât mai mulți tineri la spectacolele și dezbaterile din 20 și 21 octombrie.”, a spus Nona Șerbănescu, artistă și co-manager ARTHUBx.
Spectacolul „Orfani” este un thriller psihologic ce reflectă realitățile autohtone și explorează într-un mod cât mai actual și transparent teme precum legăturile familiale, rasismul, abandonul și solidaritatea în fața adversităților. Din distribuția sa fac parte Iulia Alexandra Neacșu, Robert Oprea și Șerban Ghilvaci, scenografia este opera MStudio (Marius A. Stănică și asistent Iness Roșca), lightdesign-ul a fost conceput de Nicoleta Ivan, muzica originală poartă amprenta Andreei Verde, iar Rareș Hanțiu semnează producția. Managerul de proiect este Oana Furdea, co-fondatoarea Asociației Urbandada.
Oana Jindiceanu este un om creativ și mama a patru copii. Încă din liceu și-a dat seama că menirea ei este să joace pe o scenă, iar cea mai recentă creație este one woman show-ul „Fetița din Debara”.
A luat o gură din cana de cappuccino și mi-a spus că își amintește și acum primul rol. Era în clasa a 10-a și făcea parte din trupa de teatru a liceului Lazăr din București, care era ghidată de profesorul de limba și literatura română.
Atunci, a jucat o femeie matură, o doctoriță din „Albastru deschis”, de Dan Tărchilă. Piesa era una de Crăciun și spunea o poveste de dragoste.
Cu toate că a avut niște emoții uriașe, după ce s-a lăsat cortina Oana s-a relaxat, fiindcă a primit felicitări, iar autorul, care fusese prezent în sală, i-a semnat volumul.
A fost o adevărată performanță pentru o adolescentă de 16 ani.
În acea etapă, viitorul ei era destul de neclar. A continuat să facă parte din trupa de teatru, care ajunsese să fie dirijată de actorul Andi Vasluianu, să participe la festivaluri pentru amatori și liceeni. Mama ei nu i-a permis să meargă la actorie, așa că a ales limbile străine, cum plănuise inițial.
Oana era în clasa a 12-a când i-a spus mamei că își dorește să devină actriță. Reacția nu a fost una fericită, iar cuvintele exacte ale mamei apar chiar în piesa de teatru „Fetița din Debara”, care a avut premiera în această primăvară.
Se râde mult la această secvență din piesă.
După examenul de bacalaureat, a ales să nu dea admiterea la actorie. Îi era prea frică. S-a îndreptat către a doua ei pasiune, limba franceză.
Din păcate, a fost dezamăgită de primele cursuri de la facultatea de limbi străine. Se aștepta să intre într-un mediu academic de cercetare lingvistico-literară, dar în realitate, materiile erau predate de niște profesori plictisiți. Ei recitau lecțiile învățate mecanic, iar studenții, care, probabil, erau și mai plictisiți, le notau pe foi și în caiete.
În anul care a urmat, a renunțat la limbile străine și și-a încercat norocul la actorie. A picat admiterea, fiindcă în loc să se prezinte pe ea, a luat decizia să facă niște personaje.
Abia din a doua încercare a fost admisă, după ce a studiat cu domnul Cătălin Naum, la teatrul Podul. În 2002, Oana începea facultatea.
Maternitatea și teama de instabilitate
După ce a activat câțiva ani ca actriță independentă, a apărut în serialul „Războiul sexelor”, spectacolul „Se iubesc” și chiar câteva reclame, Oana a născut primul copil în 2010 și a început să se îndoiască că menirea ei este să fie în lumea teatrului.
Este foarte greu să fii mamă și actriță independentă.
Atunci a ales să stea lângă familie, mai ales că între cei patru copii există o diferență de numai doi ani și jumătate.
Concediu de maternitate al Oanei a durat aproape zece ani. I-ar fi fost dificil, ba chiar imposibil, să lase copiii acasă ca să meargă la repetiții și spectacole. Mai mult decât atât, i se părea o meserie complet nesigură.
Foto (C) Andrei Jindiceanu, în colaborare cu Despina Jindiceanu, fiica Oanei, care avea opt ani
A început, treptat, să se îndrepte către alte activități creative. În perioada în care a lipsit de pe scenă, Oana a lucrat în MLM-uri, a scris pentru un site de nutriție pentru copii, a fost Social Media Manager atât pentru proiecte artistice, cât și pentru proiecte comerciale și chiar a pus bazele unei librării ambulante.
În pandemie și-a dat seama, pentru a doua oară, că ea trebuie să fie actriță. Brusc nu mai era o dorință, ci o necesitate. Totuși, din cauza izolării, teatrul era amenințat.
Eram înconjurați de moarte, așa că atunci mi-am zis că dacă vom muri toți din cauza virusului, eu vreau să mor actriță. Nu mai pot să mă ascund în spatele altor activități.
În 2022, când s-a întors pe scenă, Oana s-a simțit ca o proaspătă absolventă a facultății de actorie. A făcut pași mărunți până s-a readaptat.
Dintre toate rolurile pe care le-a jucat, favoritul ei este cel din „Fetița din Debara”, iar pe locul doi este Mașa, din „Trei surori”, a lui Cehov.
Oana și fetița din debara
Cu toate că „Fetița din Debara”, prima piesă de teatru semnată de Oana Jindiceanu, a avut premiera de curând, ideea s-a născut tot în perioada maternității. Renunțase la teatru, dar nu și la „lentila artistului”, așa că, fără să vrea, a început să înregistreze scene din viață care aveau potențialul de a fi dramatizabile.
Piesa de teatru s-a născut din câteva scene schițate și visul Oanei de a scrie, la un moment dat, despre ideea de a fi mamă.
Lipsa de disciplină și timp nu mi-a permis să mă ocup serios de asta până într-o zi, când am văzut un anunț de la Teatrul Național. Mimi Brănescu ținea un curs de dramaturgie.
Oana s-a întors la schițele ei, le-a modificat și a trimis cele patru pagini de text care erau solicitate potențialilor cursanți.
A fost surprinsă când a primit răspunsul pozitiv. Își amintește, zâmbind, că a citit mailul de două ori ca să fie sigură că despre ea este vorba.
Foto (C) Dinu Lazăr
Atelierul a durat aproximativ șase luni, cu câteva pauze și vacanțe. Obișnuiau să se întâlnească la începutul săptămânii, iar după fiecare ședință primeau câte o temă de la Brănescu.
Ea a scris un monolog, iar Mimi a încurajat-o să-l lungească, să-l facă suficient de mare pentru a putea fi citit în 50 de minute. Cu toate că a fost sceptică la început, Oana a transformat acel monolog în tema de absolvire, care trebuia să aibă la bază o fărâmă din realitatea fiecărui dramaturg debutant.
Tatăl meu era în spital în acea perioadă, așa că asta a fost scena reală de care m-am agățat.
După prima lectură publică a textului, a mai durat un an până când „Fetița din debara” a devenit spectacol la Teatrul de Artă. Piesa este regizată de Andreea Grămoșteanu și Alexandru Unguru. Scenografia este semnată de Andrei Jindiceanu, soțul Oanei, iar de coregrafie s-a ocupat Selina Colceru.
Fiind o monodramă, „Fetița din Debara” are un singur actor. Inițial, Oana s-a gândit că ar fi mult mai profitabil și ar căpăta mult mai multă notorietate dacă ar aduce o actriță consacrată să joace în piesă. Totuși, din cauza faptului că textul este atât de personal, a ajuns la concluzia că ea ar putea interpreta cel mai bine acest rol.
Deși pare floare la ureche, este foarte greu să fii singură pe scenă.
„Fetița din Debara” urmărește, de fapt, viața unei femei, din copilăria mică până la maturitate. O femeie care trece prin despărțirea familiei, o adolescență explozivă, marcată de un avort, alegerea profesiei de actriță și maternitate. Este un spectacol despre devenire, despre cum relațiile cu familia și visurile din adolescență ne influențează viitorul.
Foto (C) Dinu Lazăr
Piesa Oanei este despre femei, despre visuri, despre vulnerabilitate. Publicul a râs în aceeași măsură în care a și plâns.
După atâția ani de activitate în domeniul artistic, Oana Jindiceanu și-a dat seama că un actor bun nu are nevoie doar de talent, ci și de reziliență, determinare, disciplină, seriozitate și foarte multă muncă.
Cred că această nouă generație de actori este mai antrenată. Noi am pornit în această călătorie cu așteptări foarte mari, am idealizat această meserie.
Xiaomi România a prezentat spectacolul de teatru „Întâlnire în low light”, jucat parțial în întuneric, care îmbină arta cu tehnologia unică de fotografie în condiții de lumină redusă a noii serii Xiaomi 14T.
Piesa a fost dezvoltată alături de echipa Teatrul de Artă București, sub conducerea regizorală și după un scenariu scris de actorul și regizorul George Constantinescu.
Un spectacol de teatru senzorial, cu un scenariu modern, adaptat societății contemporane, a pus în luminăemoțiile, prin obiectivul Leica a noilor smartphone-uri Xiaomi 14T, 14T Pro & Mix Flip. Scenariul implică momente de interacțiune directă cu publicul, alături de integrarea naturală a capabilităților de fotografie în lumină scăzută ale seriei Xiaomi 14T. Experiența face parte din festivalul internațional de artă și tehnologie RADAR.
Mai mult, imaginile realizate în timpul piesei senzoriale au fost selectate și prelucrate de fotograful Leica cu un portofoliu în continuă evoluție, Callie Eh, cu lucrări expuse, premiate și publicate internațional, și ulterior prezentate publicului, în cadrul unei expoziții de fotografie Leica. Acestea, alături de fragmente din piesă, vor rămâne accesibile publicului, expuse participanților la festivalul RADAR.
Noua serie de smartphone-uri asigură o experiență fotografică excepțională pentru orice utilizator. Prin capabilitățile excepționale în lumină scăzută, Xiaomi 14T și Xiaomi 14T Pro surprind scene de noapte uluitoare și peisaje urbane vibrante, cu o claritate deosebită, iar fotografia de noapte este redefinită cu noua generație de optică Leica. Seria aduce și capabilități avansate de inteligență artificială pentru căutare, voce, text, imagine și video. RADAR, cel mai mare festival multidisciplinar de new media art din România, ajunge la a V-a ediţie şi își extinde granițele, devenind internațional. Între 4 şi 6 octombrie, la Caro Hotel, festivalul va aduce, în premieră, 11 artiști internaționali consacrați din Franța, Polonia, Danemarca, Portugalia, Ungaria, Ucraina şi Bulgaria
„EMAUS” de Alessandro Baricco este montat în premieră mondială la Teatrul Excelsior, într-o versiune dramatizată colectiv sub coordonarea Eddei Coza.
Echipa de creație a spectacolului este formată din Edda Coza și Dan Coza(regie), Mariana Gavriciuc(coregrafie și mișcare scenică), ClaraPop (scenografie), Adrian Piciorea și raw creatives group (muzică originală și sound design), Dani Buglea (lighting design), Karla Broșteanu (graphic design), iar din distribuție fac parte actorii Eduard Chimac (Naratorul), Irina Ștefan (Andre), Vlad Crudu (Luca), Iustin Danalache (Sfântul), Tony Macpela (Bobby).
„EMAUS vorbește despre adolescență prin filtrul unei maturități dispuse mai mult să înțeleagă decât să judece. Povestea celor cinci tineri din Italia anilor ’70 dezvăluie cu umor, melancolie sau chiar brutalitate, că adevărurile despre sine și lume ne aduc mai multe îndoieli decât certitudini. Și poate că e bine așa” – Edda Coza, regizoare
În speranța reconcilierii cu trecutul, un băiat fără nume se întoarce în inima comunității catolice în care a crescut. Revenirea este profund tulburătoare și îl aruncă într-un vortex de amintiri. Se reîntâlnește cu prietenii săi, Bobby, Luca și Sfântul, dar mai ales cu Andre, cea care le zdruncină din temelii toate convingerile insuflate de familie și religie, forțându-i să vadă viața dincolo de bine și rău.
Spectacolul EMAUS este rezultatul unui proiect de teatru cu titlu omonim, inițiat de Asociația Tangent în februarie 2024, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Asociația Hearth și LiterNet.ro, fiind co-finanțat de AFCN.
Premiera oficială a spectacolului va avea loc în 27 și 28 septembrie, ora 19:00, în Sala “Ion Lucian” (Strada Academiei 28), iar ultimele bilete se pot achiziționa direct din website-ul teatrului – https://teatrul-excelsior.ro. Următoarele reprezentații ale spectacolului „EMAUS” vor avea loc în 29 octombrie și 22 noiembrie.
