Pe 16 aprilie, de la ora 19:00, Sala Radio va găzdui pentru prima oară Gala Premiilor Radio România Cultural, eveniment aflat la cea de-a XXIV-a ediție, dedicat recunoașterii performanțelor în domeniul cultural românesc.
Gala va fi transmisă în direct pe frecvențele Radio România Cultural și va aduce în prim-plan personalități și proiecte remarcabile. În cadrul galei, publicul se va bucura de un moment artistic special: concertul Poveste din Bucureștiul de odinioară, o seară de muzică românească interbelică.
Susținut de Big Band-ul Radio și Orchestra de Cameră Radio – dirijate de Simona Strungaru – proiectul artistic s-a bucurat de mare succes de public atunci când a fost prezentat pentru prima oară, în luna ianuarie 2025. Evenimentul îi are ca invitați speciali pe Miruna Ionescu (voce) și Valentin Albeşteanu (vioară), care ne vor încânta cu piese precum Coșarul, Hai să-ți arăt Bucureștiul noaptea sau Ciuleandra. Concertul se va desfășura cu participarea Tarafului de Oraș, ce întruchipează povestea tarafurilor din restaurantele de lux ale Bucureștiului interbelic, și care reunește trei muzicieni: Valentin Cucu – pian, Nicolae Petrea – contrabas, Daniel Mustățea – acordeon.
De la celebrele tangouri, valsuri, foxtrot-uri, swing-uri ale Bucureștiului de odinioară, la muzica de café-concert, spectacolul propune o incursiune în universul fascinant al poveștilor unei lumi aproape pierdute și îngropate sub straturi de uitare, dar pe care muzica o reconstituie într-un mod inegalabil.
Spectatorii vor asculta melodii compuse de Ion Vasilescu, Nicolae Kirculescu, Ionel Fernic, Henry Mălineanu, Elly Roman, Gherase Dendrino, dar și partituri celebre semnate de Grigoraș Dinicu, Georges Boulanger.
toto slot ata02.fr/wp-admin/network/tags-contribute.php situs slot situs slot monperatoto slot gacor situs slot toto slot situs slot slot gacor cerutu4d cerutu4d cerutu 4d pengeluaran hk slot gacor hari ini monperatoto situs slot monperatoto monperatoto toto slot