Search Day Night
Search

Distinguished Gentleman’s Drive 2024 a dus România aproape de top 10 donatori la nivel global

DGR si DGD Bucharest

Bucureștiul a găzduit, pe 6 octombrie, o nouă ediție a Distinguished Gentleman’s Drive (DGD), cea mai amplă acțiune caritabilă globală dedicată sănătății bărbaților, care a reunit pasionați de mașini clasice, colecționari auto și conducători eleganți din întreaga țară. Aceasta ediție a avut o participare remarcabilă de mașini, provenite din București, Buzău, Brașov, Sibiu și Timișoara, alături de alte mii de participanți din întreaga lume.

România în topul donatorilor la nivel global

În 2024, România s-a clasat pe locul 11 în topul țărilor donatoare la nivel global, la un pas de top 10, depășind alte state cu tradiții automobilistice și de caritate mai antrenate. Încă de anul trecut, de la prima ediție organizată local, România a surprins cu o clasare în a doua jumătate a topului 20, iar această ascensiune evidențiază o implicare tot mai mare a comunității în cauzele DGD și o înțelegere a scopului evenimentului. La nivel mondial, ediția din 2024 a adunat participanți din peste 50 de țări și 150 de orașe, toate unite de același țel.

Cauze susținute și donații

Distinguished Gentleman’s Drive sprijină, la nivel global, inițiativele organizației Movember, axate pe prevenția cancerului de prostată și a suicidului în rândul bărbaților. În România, cu excepția fondurile strânse în platforma globală, au fost generate donații suplimentare ce au fost direcționate și către Asociația „Sus Inima” din Sibiu (care oferă suport și cazare gratuită pacienților oncologici și familiilor acestora în timpul tratamentului).

Drumul Vinului și celebrarea automobilelor iconice

Organizatorii și-au propus încă de anul trecut să promoveze în cadrul acestui proiect regiunea Dealu Mare – cea mai reprezentativă podgorie pentru România, ce se află pe aceeași paralelă cu renumitele podgorii Bordeaux-Franța și Toscana-Italia.

Participanții din acest an au avut parte de o experiență memorabilă, luând startul de la partenerul evenimentului, Porsche Center Bucharest, și parcurgând Drumul Vinului către Urlați. Destinația, Crama Gramofon, este una dintre cele mai dinamice crame din regiunea viticolă Dealu Mare. Clasicele au parcurs o rută ce reeditează un segment mai vechi dintr-un drum al vinului folosit de români, care străbătea Europa. Dar, mai presus de toate, odată cu descoperirea acestor rute, care șerpuiesc printre vii, dealuri și foste moșii, toată regiunea se trezește la viață. Prin amabilitatea proprietarilor cramei, a fost posibilă apariția etichetei de eveniment Distinguished Gentleman’s Drive, aplicată pe o producție limitată de sticle de VIRTUOZ Sauvignon Blanc, oferite ca suvenir fiecărui participant.

Complementar acțiunii de strângere de fonduri și deschidere spre dialog pentru sănătatea bărbaților, participanții și-au împărtășit pasiunea pentru automobilele clasice. Aniversarea celor 50 de ani de Porsche Turbo a fost sărbătorită în 2024 pe tot globul, iar la DGD Bucharest a fost marcată printr-o serie de modele Porsche prezente, de referință fiind modelul 930, primul Porsche 911 echipat cu un motor turboalimentat. Acest vehicul a devenit rapid un simbol al performanței și ingineriei avansate, stabilind standardele pentru sporturile auto de mare performanță. Participanții au ales din garaje și alte modele de referință, de la Fiat 500, Chevrolet C3, Jaguar E-Type, Alfa Romeo Alfetta GTV Turbodelta și până la Rolls Royce Silver Shadow, care au dat un aer aparte evenimentului.

FOTO: Radu Fugărescu

Momente artistice și discuții inspiraționale

Printre momentele speciale ale evenimentului s-au numărat realizarea tabloului evenimentului, de Adrian Mitu, artist renumit pentru picturi în cafea și expus în Statele Unite, care a pictat o lucrare personalizată, inspirat de comunitate, mașini și panorama pe care o oferea întinderea viței de vie din spatele șevaletului. Lucrarea a fost licitată, iar fondurile obținute au fost direcționate către Asociația Sus Inima. De asemenea, absolvenții de Conservator din Duetto Violin Music au creat o atmosferă unică, interpretând partituri celebre, inclusiv „Gramofon”, al lui Eugen Doga. În strictă armonie cu viziunea cramei de a transmite muzica vinului, Gramofonul, acest aparat pionier în redarea creaţiei muzicale, devine şi simbolul de transmitere a operei “artiştilor” viei către publicul iubitor.

Pe lângă momentele artistice, evenimentul a beneficiat de intervenția psihoterapeutului Mihai Oprea, care a întărit importanța sănătații mintale în rândul bărbaților, subliniind de ce este esențială mobilizarea pentru acest subiect cheie.

„Anul acesta am reușit o performanță deosebită, situând România pe locul 11 în topul donatorilor la nivel global. Este un semn că mesajul nostru, al comunității DGD, capătă tot mai multă forță. Este o mișcare pentru sănătatea noastră, dar și pentru cei apropiați nouă, fie că sunt tați, frați sau chiar femei care ne susțin în demersurile noastre. Împreună chiar facem diferența și reușim să mai îmblânzim statisticile sumbre!” – Răzvan Buzoianu, organizatorul principal al DGD București

Distinguished Gentleman’s Drive este un simbol al unității și al solidarității în fața unor probleme grave de sănătate, iar evenimentul din România continuă să crească, atât ca impact, cât și ca număr de participanți și fonduri strânse. Ne așteptăm ca, în anii următori, România să ajungă în top 10 la nivel global, și să își consolidezei locul printre cele mai implicate comunități din lume.

FOTO: Răzvan Manițiu

1. Singureni Manor Polo Cup

Cum a fost la primul turneu de polo călare pe nisip din țară

În perioada 11-13 octombrie 2024, la Singureni Manor Equestrian Retreat, a avut loc primul turneu internațional de polo…

Lasă un răspuns

You May Also Like