Categorie: Travel

  • Micile detalii din spatele unui vin mare

    Micile detalii din spatele unui vin mare

    Cum a reușit Blandine de Brier Manoncourt să ducă mai departe moștenirea lăsată de tatăl său, Thierry Manoncourt și viziunea modernă a acestuia care a făcut dintr-un vin bun, unul exceptional, recomandat astăzi de sommelieri din cele mai apreciate restaurante prezente în Ghidul Michelin

    În urmă cu mai bine de 15 ani, Blandine de Brier Manoncourt și-a întrebat tatăl, pe Thierry Manoncourt, ce înseamnă pentru el luxul. Pe atunci, acesta avea 92 de ani, și i-a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri că luxul este oportunitatea de a trăi și de a lucra în mijlocul biodiversității de pe domeniul Château-Figeac. O gândire modernă la care producătorul francez de vinuri nu a renunțat nici în ziua de astăzi. Château-Figeac are un domeniu de 54 de hectare, dintre care doar 41 sunt acoperiți cu viță de vie, pe o pătrime din suprafața proprietății familiei Manoncourt fiind o plantație de copaci, o grădină cu legume și chiar un lac. O raritate absolută în peisajul din Saint-Émilion, o comună din Bordeaux, renumită în rândul pasionaților de vinuri, în care producătorii depun eforturi serioase să înghesuie viță de vie pe fiecare petic de pământ disponibil.

    Foto: Vali Mirea Photography

    „Una dintre provocările noastre este să menținem toată această biodiversitate locală pentru că joacă un rol important și ne dorim în continuare să o păstrăm. Noi plantăm an de an copaci. Nu este ușor să îi îngrijim, să îi facem să crească și ne dorim să mergem în continuare pe acest drum. Suntem norocoși că părinții noștri nu au vrut să renunțe la ea. Puteau să planteze struguri, dar tatăl meu a simțit că trebuie să menținem această biodiversitate, că trebuie să aibă grijă de toate aceste vietăți”

    Blandine de Brier Manoncourt, Co-Owner, Château-Figeac.

    Și, chiar dacă poate la prima vedere nu pare,  această biodiversitate joacă un rol extrem de important care, într-un final, influențează gustul vinului. Datorită acestei biodiversități, la Château-Figeac sunt patru microclimaturi diferite și o diferență de trei grade Celsius între cel mai rece sol și cel mai cald, aspecte care poate nu spun mare lucru celor mai mulți pasionați de vinuri, însă pot face dintr-un vin bun, unul excepțional. Iar acest lucru se datorează viziunii moderne avute de Thierry Manoncourt cu mai bine de 75 de ani în urmă.

    Thierry Manoncourt, inginerul agronom care a preluat Château-Figeac în 1947, pe când avea 30 de ani, nu era preocupat doar de creșterea viței de vie, ci și de înțelegerea solului, care este sufletul terroir-ului domeniului Figeac. A arat și a hrănit pământul, plantând iarbă pe el, iar în 1949 a replantat vița de vie, cu grijă să nu o supraîncarce cu plante tinere, regândind totodată varietatea de struguri. A renunțat la plantația de Malbec și a extins-o pe cea de Cabernet Sauvignon la o tremie din totalul viei (35%), reducând-o în același timp pe cea de Merlot tot la aproape tremie (30%), cât ocupă și cea de Cabernet Franc (35%). Acest caracter predominant de Cabernet face unic domeniul Figeac în rândul producătorilor de vinuri din Saint-Émilion, iar viziunea și atenția lui Thierry Manoncourt au pus vinurile Château-Figeac în categoria Premier Grand Cru Classé încă din anul 1954, când a fost lansat sistemul de clasificare a vinurilor din Saint-Émilion. În toamna anului 2022, când a fost publicată noua listă, Château-Figeac a fost singurul producător de vin din comuna din Bordeaux care a fost promovat în categoria Premier Grand Cru Classé „A”, în acest moment fiind doar doi producători care au această clasificare.

    „Nu cred că vă puteți imagina cât de fericiți am fost. Toată familia și oamenii care lucrează la Figeac, cu toții am fost fericiți și mândri. Mama are 88 de ani și sărea în sus de bucurie. Am decis că vom continua pe același drum. Simțim că avem o responsabilitate și mai mare acum pentru brand, pentru oamenii care lucrează la noi și pentru Saint-Émilion. Unii dintre cei care lucrează la noi mi-au spus că se gândesc la Thierry Manoncourt, ceea ce m-a bucurat foarte mult. A murit în urmă cu 13 ani, dar și-a dorit asta pentru Figeac și noi am reușit să aducem brandul aici. Chiar și acum, când facem parte din Premiere Grand Cru Classé A, știm că nu trebuie să ne oprim din a ne îmbunătăți continuu”

    Blandine de Brier Manoncourt, Co-Owner, Château-Figeac
  • Mondrian București se va deschide în apropierea Ateneului Român

    Mondrian București se va deschide în apropierea Ateneului Român

    Ennismore, compania de ospitalitate și lifestyle cu cea mai rapidă creștere din lume și One United Properties, un investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, au semnat parteneriatul pentru deschiderea unui hotel Mondrian în București.

    Ceremonia de semnare a avut loc pe 7 martie, la One Tower, într-un cadru festiv și elegant la care au participat Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO One United Properties, Riad Abi Haidar, partener în cadrul diviziei Hoteluri a dezvolatorului, și Kevin Rockey, Head of Northern & Eastern Europe la Ennismore.

    Hotelul Mondrian București va fi amplasat pe strada Georges Clemenceau nr. 8-10, în apropierea Ateneului Român, acolo unde One United Properties a achiziționat anterior o construcție cu intenția de a o transforma într-un hotel. Îmbinând într-un mod artistic inovația și tradiția, Mondrian București va aduce un concept cu totul și cu totul nou pe scena ospitalității Capitalei. Beneficiind de o poziționare exclusivistă pe o stradă liniștită și intimă din inima orașului, hotelul va oferi aproximativ 100 de camere și apartamente definite de o estetică sofisticată și elegantă, precum și facilități de agrement de lux, inclusiv o piscină și un centru spa. Opțiunile rafinate de dining, selecționate de bucătari de talie mondială, promit o călătorie culinară care trezește simțurile.

    „Acest parteneriat reprezintă un punct de referință pentru compania noastră, care își face astfel debutul pe piața ospitalității din București și, totodată, un pas semnificativ în redefinirea luxului în peisajul hotelier local. Aducem pentru prima oară în România un brand internațional de renume, Mondrian, care va deveni cu siguranță un punct de referință pentru oraș, contribuind la promovarea culturii și tradițiilor românești pe scena internațională și la dezvoltarea turismului în București. Cred cu tărie că performanța companiei noastre merge mână în mână cu performanța Bucureștiului, de aceea unul dintre obiectivele noastre pe termen lung este să continuăm să investim în acest oraș”

    Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO One United Properties.

    .Parte a Ennismore, un joint venture cu Accor, Mondrian reunește o serie de hoteluri cu concepte vizionare, bazate pe artă, design și elemente culturale. Interioare cu design inovator, instalații de artă imersive și experiențe culinare originale, toate sunt semne distinctive ale Mondrian, alături de spațiile de vis care reflectă specificul fiecărui oraș.

    Colaboratorii vizionari și atenta planificare a conceptelor dau viață fiecărei locații, care devine astfel o reală atracție pentru cei curioși să descopere cultura locală, dar și pentru localnici și turiști deopotrivă. Cu zece proprietăți localizate în avangarda celor mai interesante centre culturale din lume, precum Singapore, Los Angeles, Miami, New York, Londra, Doha, Mexico City, Cannes, Bordeaux, Seul, Hong Kong și Ibiza, brandul cunoaște o creștere accelerată și se pregătește pentru deschideri noi în Tulum, Dubai și Gold Coast din Australia.

  • De ce să vizitați Urla, un centru culinar din Turcia aflat în plină ascensiune

    De ce să vizitați Urla, un centru culinar din Turcia aflat în plină ascensiune

    Renumitul ghid de călătorie ”Lonely Planet” sugerează o vizită în Urla, minunatul cartier din İzmir, un oraș situat de-a lungul coastei Mării Egee a Turciei, aflat pe lista „Best in Travel 2024”

    Izmir, un hub gastronomic evaluat de Michelin, cunoscut printre altele pentru podgorii și restaurante impresionante, oferă turiștilor săi pe lângă opțiunile gastronomice și străzi pietruite, case frumos ornate și hoteluri de tip boutique luxoase și confortabile. Vizitarea acestui oraș oferă oaspeților săi șansa de a descoperi natura, istoria, cultura și gastronomia turcească, într-un singur loc. Prin urmare acestea sunt cele cinci motive pentru care merită să fie explorat acest oraș pitoresc de la Marea Egee.

    O cină în restaurante din ghidul Michelin

    O seară plăcută petrecută la Urla trebuie să includă anumite plăceri gastronomice. Aici puteți să degustați din varietatea de uleiuri de măsline locale precum și din vinurile deosebite pe care le oferă cramele din Urla.
    În ultimii ani bucătari talentați au deschis restaurante care mereu și-au răsfățat comunitatea cu preparate culinare care au știut să pună în valoare bogățiile oferite de aceste pământuri fertile, iar prin metode de producție durabile și sustenabile au reușit să își surprindă oaspeții de fiecare dată. Acest succes a atras atenția inspectorilor Michelin, iar restaurantele din Urla au strâns în total șase stele Michelin până în prezent. Pe lângă acest aspect cartierul mai găzduiește și alte trei restaurante care dețin certificări Green Star și Sommelier.

    Vinurile locale


    Clima blândă din Urla este ideală pentru viticultură. În trecut, vinurile produse în această zonă erau puse în amfore și trimise pe coastele Mediteranei de Vest și ale Mării Negre. Urla este încă o destinație vitivinicolă atractivă, cu o viticultură în continuă dezvoltare. Din acest motiv, Urla găzduiește anual Festivalul Vintage, care are loc la sfârșitul lunii august. De-a lungul traseului podgoriilor Urla, veți descoperi vinuri delicioase din soiuri de struguri precum Urla Karası, Foça Karası și Gaydura; aceste soiuri sunt unice în regiune și au început să fie produse din nou în cramele locale

    Cel mai vechi atelier de ulei de măsline din lume

    Urla este situată pe cea mai fertilă regiune a Turciei, iar măslinele cultivate din acea zonă au adus venituri considerabile producătorilor locali. Zona face parte dintr-o regiune cunoscută pentru producția și cultura de măsline încă din antichitate. De fapt, cel mai vechi atelier de ulei de măsline din lume se găsește în Klazomenai, o așezare antică din Urla. Puteți participa la degustări de ulei de măsline, puteți explora rutele măslinilor din Urla și puteți afla și mai multe despre povestea măslinelor din Anatolia la Muzeul Uleiului de Măsline Köstem din centrul districtului.

    Ierni însorite la Marea Egee


    Urla are golfuri frumoase și ape albastre și cristaline. Fermecătoare și atemporală, Urla este, de asemenea, o evadare preferată pe timpul sezonului de iarnă, datorită climei însorite și calde de la Marea Egee, iar vremea bună le permite turișitlor să se plimbe de-a lungul străzilor pitorești. Explorarea piețelor minunate ale orașului sau luarea unei pauze la o cafenea în aer liber sunt opțiuni relaxante de care se poate bucura orice turist care ajunge în această zonă. În plus, vizitatorii pasionați de produse hand-made au posibilitatea de a lua la pas piețele din zonă.

    O bogată lecție de istorie

    Urla, se remarcă prin bogăția lui istorică. La doar o oră de mers cu mașina de Urla se află orașul antic Efes, care găzduiește Templul lui Artemis, considerat drept una dintre cele șapte minuni ale lumii antice. Tot aici se află și impresionanta bibliotecă a lui Celsus. Efesul, un sit al Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost locuit de aproximativ nouă mii de ani și cuprinde perioada preistorică, elenistică, romană, romană de Est, a principatelor turcești și otomane. Zona din jurul Efesului merită, de asemenea să fie vizitată, deoarece găzduiește artefacte unice din perioada creștină. Principalele sanctuare sfinte ale regiunii includ Casa Fecioarei Maria, Bazilica lui Ioan și Peștera celor Șapte Adormiți.

  • Cum arată apartamentul construit de o româncă într-ul hotel din apropiere de Cercul Polar

    Cum arată apartamentul construit de o româncă într-ul hotel din apropiere de Cercul Polar

    Deschis din decembrie și până în aprilie, faimosul Icehotel din Suedia are anul acesta o cameră gândită de o româncă. Monica Popescu, împreună cu colega sa, Emmylou Varon, a realizat o cameră de lux în ICEHOTEL 34, construită în întregime din gheață și zăpadă, unde temperatura se menține constant la 5°C.

    În aprilie 2023, Monica Popescu, arhitect, a fost selectată de juriul concursului internațional de design organizat de Icehotel printre cei 29 de artiști din 14 țări care urmau să construiască un apartament de lux (deluxe artsuite) în micuțul sat Jukkasjärvi din nordul Suediei. Deschis în 1989, cu un concept artistic unic, Icehotel este, pe lângă un hotel, și o expoziție de artă în continuă schimbare. Creat într-o nouă versiune în fiecare iarnă, construcția este realizată în întregime din gheață naturală extrasă din râul Torne, unul dintre râurile naționale ale Suediei, încă pur și curat, ca mai apoi să se întoarcă în apele acestuia în primăvară, când se topește.

    La ediția 34 din 2023 au trimis propuneri pentru realizarea unei camere 157 de candidați din 36 de țări. Conceptul Monicăi Popescu a fost unul inspirat de locul în care trăiește mare parte din an, Mexic: „Inspirată de vechea artă a tăierii hârtiei, papercutting, «Dream with a Thorn» invită vizitatorul să fie în centrul atenției și să se cufunde într-un peisaj arid. Cactuși bidimensionali, tăiați în straturi succesive, creează perspectiva pe care o întâlnim pe o scenă de teatru și ajută la relatarea poveștii. Este o poveste de supraviețuire; suculentele conțin apa neprețuită, la fel cum face gheața râului Torne din care sunt decupate. O grădină deșertică dezgolită, alcătuită din suprafețe plane care se intersectează pentru a crea obiecte tridimensionale”, a fost descrierea trimisă în concursul de design.

    ICEHOTEL 34 a fost construit în șase săptămâni intense, cu 500 de tone de gheață și 10 piscine olimpice de „snis” – un amestec de gheață și zăpadă. Lucrările au început chiar din primăvară, când blocurile de gheață au fost recoltate din râul Torne pentru a fi păstrate la rece în depozitul de gheață din Jukkasjärvi. Gheața recoltată în primăvară a fost folosită pentru a face din Icehotel 34 experiența magică pe care acesta o reprezintă. Artiști din întreaga lume – Suedia, Polonia, Japonia, Italia, Belgia, Canada, Germania, Olanda, România, Franța, Singapore, Belgia, Slovacia și Marea Britanie – au fost selectați de un juriu atent pentru a crea camere unice pe care oaspeții să le experimenteze.

    „Anul acesta marchează inaugurarea celei de-a 34-a ediții a ICEHOTEL și, încă o dată, artiștii noștri internaționali au creat ceva unic și spectaculos. Camerele de artă din acest an prezintă culmi noi de creativitate și formează o colecție incitantă de vise, expresii și idei artistice. Oaspeții din acest an vor fi captivați de camerele care evocă gânduri de basm, natură și tradiții și culturi, pentru a numi doar câteva dintre ele. Sunt încântată să dezvălui ICEHOTEL 34 tuturor oaspeților noștri din întreaga lume”

    Marie Herrey, CEO ICEHOTEL

    Cum sunt selectați artiștii Hotelului de gheață din Suedia

    În fiecare an, din ianuarie și până în aprilie, Icehotel lansează un apel pentru artiști (aceștia pot proveni dintr-o varietate de domenii și medii, pot fi sculptori, designeri, designeri industriali, graficieni, ingineri, arhitecți, arhitecți de interior etc.) pentru sezonul următor. După închiderea înscrierilor, un juriu evaluează propunerile și Luca Roncoroni, directorul de creație al Icehotel, este cel care preia contactul cu cei selectați. Ceea ce urmează este o perioadă de aproximativ 6 luni de planificare, similară oricărui proiect de arhitectură. Luca Roncoroni este ghidul în acest proces în care se iau decizii cu privire la cel mai bun mod prin care conceptul artistului să fie adus la viață în gheață și zăpadă. Urmează apoi perioada efectivă de punere în operă: „Există reguli, este vorba de o clădire care va fi construită în 6 săptămâni, iar artiștii au la dispoziție 15 zile pentru a da viață camerelor lor. Există termene limită și limitări ale materialelor (anumite dimensiuni ale blocurilor de gheață sau de zăpadă pentru a le putea muta și folosi în construcție). Dar există, de asemenea, flexibilitate și posibilitatea de a lua decizii la fața locului, la fel ca pe un șantier, ca atunci când construiești o casă”.

    Ce provocări apar în procesul de construire

    Ca în orice proces de construcție al unei clădiri pot apărea provocări, iar în cazul hotelului de gheață acestea sunt legate primordial de climă și temperaturi sub zero grade. În cele două săptămâni de realizare a camerei, temperatura în nordul Suediei a variat de la -10˚C la -35˚C, când gheața devine casantă și riscă să se spargă, mănușile îți îngheață și totul merge mai încet: „Cele mai mari provocări sunt cele legate de lucrul în frig (am avut zile cu -35 de grade Celsius) și orele lungi de muncă fizică susținută timp de două săptămâni la care se adaugă stresul de a respecta termenul limită și de a «livra» camera terminată.

    Totul durează mai mult la frig, munca fizică își pune amprenta, când ești epuizat ești mai sensibil, îți faci griji dacă termini la timp, ce mai rămâne de făcut. Trebuie să fii la curent cu regulile și reglementările care se aplică unui șantier, trebuie să te coordonezi cu echipa de iluminat pentru a instala luminile la momentul potrivit, trebuie să ai grijă cum manipulezi sculele electrice pe care le ai la dispoziție, cum sunt drujbele speciale pentru gheață sau pentru zăpadă. Poate fi intimidant să folosești unelte electrice și să ții mereu cont de aspectul siguranței, atât pentru tine, cât și pentru oricine altcineva din jurul tău, dar ai toate echipamentele de protecție de care ai nevoie, cască, haine și încălțăminte adecvate pentru frig, mănuși, ochelari de protecție, pantaloni de protecție pentru drujbă, așa că, și dacă îți e frică, găsești încrederea necesară să faci ce trebuie făcut”, povestește Monica.

    De ce să iei parte la o astfel de experiență

    Monica Popescu a fost pentru a doua oară selectată ca artist să realizeze o cameră în Icehotel, la 200 km de Cercul Polar. Prima oară a participat în 2012, alături de colegul său Petros Dermatas din Grecia, cu conceptul „Virgin in Space”, o idee între distopie și utopie, o călătorie în spațiu într-o navetă de gheață.

    Anul acesta Monicăi i-a fost alături în construirea conceptului „Dream with a Thorn” Emmylou Varon, arhitect suedez de origine filipineză, cu care a lucrat la un birou de arhitectură din sudul Suediei: „Când am fost selectată am avut un sentiment minunat, bucuria că voi putea să revizitez un capitol vechi din viața mea: cel în care am trăit, am studiat, am lucrat în Suedia. Faptul că am făcut echipă cu Emmylou Varon a fost, de asemenea, un bonus fantastic, în cele 2 săptămâni împreună putând să ne reconectăm și să lucrăm împreună cot la cot. Este un sentiment magic să vezi cum o idee prinde viață pentru ca alții să o exploreze și să o experimenteze. Și mi se pare chiar poetic faptul că, după câteva luni, totul se șterge, ca o foaie albă, și se întoarce de unde a venit, în apele râului Torne, pentru a nu mai fi văzut niciodată, singura mărturie a existenței sale fiind fotografiile surprinse, dar mai ales modul în care i-a făcut pe oameni să se simtă, pe oaspeții care au vizitat sau care au dormit o noapte în camera noastră din Icehotel”.

    Despre procesul de înscriere cu un concept la concursul de design anual Monica Popescu spune: „Acest proces de a găsi ideea potrivită, cea pe care simți că o vrei exprimată, te scoate din zona ta de confort, din rutina muncii și a vieții. Tocmai ce terminasem un curs de papercutting și fusesem destul de impresionată de tehnică și de ceea ce poate oferi, cum o bucată de hârtie simplă, albă, poate fi manipulată, tăiată, lipită pentru a spune o poveste. Inspirația pentru concept a fost mediul meu înconjurător – locuiesc într-o parte caldă a Mexicului, la mare, iar grădina mea are o varietate de cactuși și suculente, dar sunt fascinată mai ales de cactușii saguaro mari, ce se găsesc în alte părți ale țării și peste graniță, și care au o viață asemănătoare cu a oamenilor și pot trăi chiar până la 100 de ani. Așa că am făcut o schiță, am construit o machetă de hârtie, m-am jucat cu o lampă pentru a vedea cum se poate percepe camera cu ajutorul luminii (iluminatul dintr-o cameră la Icehotel este parte integrantă a designului acesteia și ajută să te gândești la asta din prima fază a procesului de proiectare). Icehotel oferă detalii specifice despre dimensiunile camerei (700 cm lungime x 450 cm lățime x 380 cm înălțime) și ale patului care trebuie să existe în fiecare, în rest totul este destul de liber, flexibil.

    Partea de implementare este o experiență unică, dar solicitantă, care te face să te întrebi de ce ai vrut să o faci în primul rând, treci printr-un rollercoaster de sentimente și emoții care culminează cu terminarea camerei și livrarea ei către Icehotel. Tot corpul te doare, spui că nu vei mai repeta experiența niciodată, dar când vine momentul final, începi să te joci în minte cu ideea de cum ar fi să o faci din nou, data viitoare mai bine. În ziua în care ai terminat, te simți ciudat… ce vei face acum? Îți lipsește rutina zilnică, te simți împlinit, dar în același timp neterminat. Iar acest sentiment devine din ce în ce mai profund. Dar partea cea mai valoroasă a acestei experiențe este conexiunea umană. Această clădire nu ar exista fără oamenii care o construiesc. Această experiență nu ar avea loc dacă fiecare «rotiță» umană nu s-ar roti într-un ritm aproape perfect. Este un organism cu multe «membre» care lucrează armonios împreună, iar la final ai acest lucru care îi face pe ceilalți să se minuneze.

    Constructorii, echipa de iluminat, echipa de asistență, artiștii, echipa de management, echipa de comunicare și marketing, oaspeții care înfruntă frigul an de an pentru a vedea ce creează alți oameni. Aparții unei comunități, te bucuri să reîntâlnești vechi prieteni și să îți faci alții noi. Te conectezi cu coechipierul tău în momentele bune și în cele mai grele, ghidat de aceeași dorință prin care vrei să dai viață acestei idei nebunești. De ce? N-aș ști ce anume îi atrage pe oameni spre astfel de demersuri. Nu cred că este vorba doar de recunoaștere, ci de toate acestea la un loc, de șansa de a face parte din ceva unic, de a încerca să-ți depășești temerile, limitele, prejudecățile. Nu cred că poți să treci prin această experiență și să nu rămâi drastic marcat pe viață. Fie că vrei să o repeți sau nu. Este o joacă cu ceea ce ne face umani, retușând țesătura din care suntem făcuți, trăgând de firele care atârnă și văzând ce ține și ce se deșiră”.

    Monica Popescu este născută în județul Vâlcea, Monica Popescu a studiat, a lucrat și a trăit în Sicilia, Suedia, Egipt și Mexic. A absolvit Facultatea de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, îi place să călătorească și să descopere locuri, culturi și oameni noi. Proiectul ei de suflet este colaborarea cu Asociația De-a Arhitectura, alături de care este din 2013, prin care contribuie la educația copiilor și tinerilor în domeniul arhitecturii și al mediului construit. 

  • KLM combate risipa alimentară la bordul aeronavelor cu ajutorul AI

    KLM combate risipa alimentară la bordul aeronavelor cu ajutorul AI

    KLM înregistrează o cantitate redusă de risipă alimentară la bordul aeronavelor, datorită aplicării inteligenței artificiale. Programele de AI permit companiei să anticipeze cu o mai mare acuratețe numărul de pasageri care, deși au rezervat meniuri la bord, se vor îmbarca efectiv în zbor.

    Aceast lucru permite calcularea numărului exact de mese necesare, permițând KLM să reducă risipa de alimente cu până la 63%, bazându-se pe numărul așteptat de pasageri per zbor. Pe parcursul unui an, aceasta se traduce în economii de peste 100.000 kg de alimente.

    „Investițiile în tehnologia digitală reprezintă o prioritate pentru KLM. Aplicarea inteligenței artificiale contribuie enorm la îmbunătățirea operațiunilor noastre de zbor și a le face mai sustenabile.. Combaterea risipei alimentare este un exemplu concret în acest sens, economisind zeci de mii de mese irosite pe zborurile noastre anual.”

    Marjan Rintel, Director General KLM

    KLM folosește inteligența artificială pentru a determina numărul de mese la bord, pentru a ajuta la combaterea risipei de alimente. Nu toate rezervările se concretizează si există o rată de no-show la fiecare zbor. In funcție de clasa de călătorie, aproximativ între 3 și 5% dintre pasagerii rezervați nu se prezintă (la timp) la zbor.

    Cel mai recent model AI (TRAYS) este primul de acest fel dezvoltat special pentru activitățile de catering ale KLM. Modelul AI prezice numărul pasagerilor la bord pe baza datelor din trecut. Sistemul de Mese la Bord (MOBS) primește anticipat numerele de pasageri așteptați pe zbor, cu previziuni separate pentru clasele Business, Premium Comfort și Economy. Predicția folosind modelul AI începe cu 17 zile înainte de plecare și continuă până la 20 de minute înainte de decolarea zborului. Aceasta înseamnă că numărul cel mai precis posibil de pasageri este prezis pentru întregul proces de catering, de la achiziție la îmbarcare, prevenind astfel surplusul de mese.

    Modelul AI TRAYS a fost lansat la sfârșitul anului trecut de Kickstart AI. Inițiativa a adunat talente de la companii de frunte, incluzând KLM, bol.com, Ahold Delhaize, NS și ING, pentru a lucra la dezvoltarea acestui model.

    „Suntem încântați că am putut aduce o contribuție valoroasă la acest proiect important pentru KLM. Obiectivul nostru cu Kickstart AI este de a accelera adoptarea AI în comunitatea de afaceri olandeză și așteptăm cu nerăbdare să colaborăm îndeaproape cu companiile olandeze pentru a face acest lucru posibil.”

    Sander Stomph, director general și co-fondator Kickstart AI

    O analiză pe trei luni arată că se irosește cu 63% mai puțină mâncare în comparație  cu perioadele anterioare. Cea mai mare îmbunătățire se observă pe zborurile intercontinentale KLM cu plecare din Amsterdam –  Schiphol, unde trebuie aruncate cu 2,5 mese mai puține (1,3 kg) pe zbor. Pe parcursul unui an, aceasta înseamnă o economie de 111.000 kg de alimente pentru toate zborurile KLM care sunt servite de la Schiphol.

    KLM lucrează de asemenea la aplicarea inteligenței artificiale și  în alte segmente ale operațiunilor sale comerciale. De exemplu, AI joacă un rol important în eficientizarea întreținerii aeronavelor. În plus, programele de AI sunt folosite pentru a simula condiții meteorologice nefavorabile anticipate, clarificând din timp care ar fi cel mai bun orar pentru a permite continuarea zborurilor. AI ajută de asemenea clienții, oferind sfaturi de călătorie personalizate după rezervarea unui zbor.

    Foto: © Richair | Dreamstime.com

  • MATCA Transylvanian Sanctuary, un proiect exclusivist de turism, s-a deschis în Parcul Natural Bucegi

    MATCA Transylvanian Sanctuary, un proiect exclusivist de turism, s-a deschis în Parcul Natural Bucegi

    MATCA Transylvanian Sanctuary, un proiect exclusivist de turism și ospitalitate, și-a deschis porțile, pentru a oferi o experiență unică de cazare și relaxare în mijlocul naturii neîmblânzite a Parcului Natural Bucegi.

    Situată în localitatea Șimon, din județul Brașov, în proximitatea Castelului Bran, noua proprietate funcționează ca un boutique hotel independent, care își întâmpină oaspeții în 2 case tradiționale transilvănene, cu 16 camere de oaspeți, și 2 vile private, cu vedere către Munții Piatra Craiului și Munții Bucegi.

    “MATCA Transylvanian Sanctuary reflectă viziunea noastră, a echipei și a fondatorilor, despre ospitalitate și despre importanța practicilor sustenabile în această industrie. Numele este inspirat din ciclul vieții și din natură, unde matca guvernează stupul și protejează universul. Similar, și noi vedem acest loc ca pe un sanctuar unde ospitalitatea și tradițiile se impletesc armonios, creând o experiență cu adevărat luxuriantă.”

    Ioana Dăncăneț, Director General al MATCA Transylvanian Sanctuary.

    MATCA Transylvanian Sanctuary beneficiază, adițional spațiilor de cazare, de un centru de evenimente cu o suprafață de 140 de metri pătrați, ce permite diferite amenajări, pentru evenimente medii, dar și pentru întâlniri restrânse, dedicate echipelor de management. Spațiul este complet echipat cu sisteme de sonorizare, multiboard interactiv și Wi-Fi dedicat.

    La acestea, se adaugă Natura SPA, un centru de wellbeing, care oferă turiștilor acces la o piscină interioară de relaxare încălzită, saună umedă și saună uscată, salină cu sare adusă special de la salina Praid și salina Slănic Prahova, jacuzzi, bazin rece și zonă de relaxare, un restaurant, STUP, cu o capacitate de 70 locuri la masă și un bar, Nectar, cu o terasă generoasă. Conceptul gastronomic este menit să celebreze cultura culinară locală, folosind la maximum influențele tradiționale, bine evidențiate în preparate de fine dining, dar și ingredientele și produsele locale. Atât infuziile de plante aromatice cultivate și uscate local, cât și gustările de casă servite în cadrul restaurantului și al barului sunt de inspirație regională.

    „La MATCA Transylvanian Sanctuary, ne mândrim cu angajamentul nostru de a oferi o experiență de neuitat pentru fiecare oaspete. Acest proiect de suflet, născut din dorința de a scoate în evidență frumusețea unică a României, va continua să se dezvolte și să prospere. Ne propunem să extindem complexul nostru hotelier, adăugând mai multe spații de cazare, și să îmbogățim zona noastră de SPA cu o varietate de terapii, pentru a răspunde nevoilor și dorințelor oaspeților noștri, fie ei locali sau internaționali. MATCA Transylvanian Sanctuary este mai mult decât un loc de cazare – este un sanctuar în continuă evoluție, o invitație de a explora și a te reconecta în poate cea mai frumoasă zonă a României.”

    Bogdan Caluianu, proprietar

    Proprietarii au lucrat predominant cu furnizori și branduri locale, care au contribuit la crearea unui spațiu elegant, exclusivist și echilibrat, menit să ofere relaxare și o stare de bine. Conceptul arhitectural și de design îi aparține arhitectului Gabriel Georgescu, care, împreună cu echipa sa din București, a creat spații armonioase, în care elemente și culori naturale, de lemn, piese ceramice și piatră sunt completate de detalii tradiționale transilvănene, în culori îndrăznețe.

    Matca Transylvanian Sanctuary – un spațiu care curatoriază piese artizanale și artistice românești

    Clădirea Matca Transylvanian Sanctuary a fost construită de la zero. Ea a reprodus arhitectura exterioară a casei 21 Ocolul Măgura, din cadrul Muzeului ASTRA Sibiu, folosind uși și elemente de feronerie reciclate de la proiecte ce datează de peste 100 de ani.

    Gardul de inspirație maramureșeană a fost creat de meșteri locali, iar poarta a fost sculptată manual, în Făgăraș.

    Matca Transylvanian Sanctuary este un promotor al culturii locale, un curator de artizanat și artă românească. Printre artiștii cu care brandul a colaborat pentru amenajare, se numără Angela Atelier, din Sibiu, care a realizat și brodat perdelele, Iulia Lavu, creator de noduri, responsabilă pentru covoare și accesorii, Anca Fetcu Lupu, designerul de corpuri de iluminat, sau Alina Căpățînă, care a realizat tablouri din flori culese de pe domeniul MATCA Transylvanian Sanctuary și uscate timp de doi ani. Vesela folosită în restaurant provine de la Victoria Finală, un brand românesc extrem de apreciat de către iubitorii de gastronomie din România.

    În cadrul MATCA Transylvanian Sanctuary, oaspeții se pot bucura de natură în forma sa cea mai pură

    MATCA Transylvanian Sanctuary este poziționat în mijlocul unui ecosistem unic, ce beneficiază de o faună extrem de bogată, care include urși bruni, lincși, lupi și o gamă largă de specii de păsări, inclusiv vulturii aurii și bufnițele. Pentru a proteja și a face ca această biodiversitate să prospere, există o echipă dedicată, care contribuie activ la monitorizarea și protejarea florei și faunei locale. Profesioniști cu pregătire în botanică și zoologie cercetează și evaluează constant zona, pentru a înțelege felul în care fiecare element al ecosistemului este impactat de interacțiunea cu oamenii și a-i crea contextul potrivit, pentru coabitare.

    Pentru a se bucura din plin de acest mediu, oaspeții MATCA Transylvanian Sanctuary beneficiază de ghizi și pădurari locali, care îi pot ajuta să exploreze domeniul în condiții de siguranță, atât pentru ei, cât și pentru natura neîmblânzită. Printre activitățile pe care complexul hotelier le are puse la punct se numără drumețiile, traseele de mountain bike sau activitățile apicole, realizate alături de apicultori cu experiență.

    În plus, cei care vor să se relaxeze și mai mult, pot opta pentru terapii SPA în natură, cum sunt băile de fân.

  • Litoralul turcesc de la Marea Neagră, inclus pe lista CNN a „Celor mai bune locații de vizitat în 2024”

    Litoralul turcesc de la Marea Neagră, inclus pe lista CNN a „Celor mai bune locații de vizitat în 2024”


     Regiunea de coastă a Turciei de la Marea Neagră a fost inclusă în rândul celor mai bune locuri de vizitat  în 2024 de CNN Travel. Lista este publicată anual și prezintă diferite locații adresate pasionaților de călătorii. În nordul Turciei, regiunea Mării Negre a fost apreciată din mai multe puncte de vedere:  geografic, climatic, istoric, pentru rutele ascunse sau ceaiul delicios.

    Un traseu istoric în Turcia


    Regiunea Mării Negre a Turciei mărginește marea cu un șir de versanți înalți. Turiștii pot găsi acolo o bogată moștenire culturală, frumuseți naturale și pot face divere activități pe una din cele mai pitorești rute din Turcia.

    O excursie de-a lungul regiunii oferă oportunitatea de a explora fortificațiile antice, plajele și satele de pescari de lângă port. Este un traseu ideal pentru pasionații de ciclism. Marea Neagră atrage și iubitorii de aventură cu pădurile sale, cascadele și platourile pe care se pot practica diverse sporturi de aventură precum rafting, trekking și alpinism.

    Zona are totodată mai multe destinații istorice, printre care:

    Mănăstirea Sümela, fondată în Trabzon în secolul al IV-lea și închinată Fecioarei Maria;
    Castelul Zil din Rize, la 750 de metri deasupra nivelului mării;
    Muzeul Naval Bandırma (Bandırma Gemi Müzesi) din Samsun;
    Orașul Luptei Naționale;
    Capul Yason din Ordu, originea Legendei Altınpost

      Zona atrage atenția cu platourile sale acoperite de nori și viața satului. Regiunea Mării Negre este de asemenea renumită pentru orașele sale mici și fermecătoare

      Safranbolu, Patrimoniul Mondial UNESCO din Karabük;
      Kastamonu, cu casele sale istorice care păstrează arhitectura urbană tradițională turcească până în zilele noastre;
      Mudurnu și Göynük, destinațiile Cittaslow din Bolu
      Amasra, cu frumusețea sa naturală uimitoare

        Aventura culinară la Marea Neagră


        Clima ploioasă și solul fertil din regiunea Mării Negre au contribuit la cultura culinară a zonei. Produsele cultivate în regiune, inclusiv varza kale, porumbul și magul, se numără printre elementele fundamentale ale bucătăriei Mării Negre. Regiunea Mării Negre este renumită și pentru producția de ceai și alune. Cele mai gustoase alune din Turcia sunt cultivate în Ordu și Giresun, în timp ce Rize găzduiește 60% din plantațiile de ceai din Turcia.


        Ceaiul turcesc este mult mai mult decât o simplă băutură. Este o parte inseparabilă a stilului de viață local, adânc înrădăcinată în cultura turcă. Băutura este cea mai populară componentă a micului dejun și cel mai consumat tip de băutură în Turcia.

      • O aventură unică în una dintre cele mai frumoase rute feroviare din lume

        O aventură unică în una dintre cele mai frumoase rute feroviare din lume

        Expresul de Est din Turcia, considerată drept una dintre cele mai cunoscute rute feroviare din lume și care oferă o călătorie din centrul spre estul Turciei, a început deja să-i transporte pe călători. Expresul de Est și-a finalizat recent primul serviciu pentru sezonul 2023-2024. Cu o lungime de aproximativ 1.310 kilometri, călătoria cu trenul începe din capitala Turciei, Ankara, continuă spre Kırıkkale, Kayseri, Sivas, Erzincan și Erzurum iar apoi se încheie la Kars. Durata este de aproximativ 26 de ore, călătoria le permite pasagerilor să observe peisajele vaste ale Turciei și să vadă totodată cum provinciile estice se transformă în destinații extraordinare pentru sezonul de iarnă

        Pe ruta Ankara-Kars operează două trenuri separate, Expresul de Est și Expresul de Est Turistic. Recent trenul respectiv a devenit atât de popular încât o versiune turistică a fost adăugată pe traseu încă din 2019 pentru a satisface cererea călătorilor. Expresul de Este este format din vagoane Pullman, cupetă și are aproximativ 50 de opriri de-a lungul traseului, în timp ce Expresul de Est Turistic include vagoane de dormit și de luat masa și are doar 29 de opriri. Expresul de Est are pauze limitate, în timp ce Expresul de Est Turistic are pauze de două până la trei ore, astfel încât pasagerii să poată vedea mai multe obiective turistice de-a lungul rutei.

        Noul serviciu de sezon al Touristic Eastern Express face opriri de vizitare a obiectivelor turistice la stațiile Erzincan și Erzurum în direcția Ankara-Kars și la stațiile İliç, Divriği și Sivas în direcția Kars-Ankara, care este ruta de întoarcere. Touristic Eastern Express are opt paturi de dormit, care sunt destul de confortabile. Fiecare vagon de dormit are zece compartimente (camere) cu doua paturi. Deși pasagerii pot savura micul dejun și cina în vagonul restaurant, o tendință în creștere – influențată de rețelele de socializare – este aceea de a lua masa în confortul propriului compartiment, unde pasagerii pot pregăti și decora o masă după gustul lor cu delicatese pe care le aduc sau le comandă. opriri de drum.

        Ultima oprire este Kars, orașul magic de iarnă al Turciei

        Popularitatea tot mai mare pe care a înregistrat-o Expresul de Est Turistic i-a determinat pe mulți călători să considere această rută drept unică pentru sezonul de iarnă. Frumusețea orașului Kars, ultima oprire a călătoriei și celelalte orașe pitorești din Anatolia de-a lungul traseului sunt factori care au contribuit la formarea acestei imagini. În nord-estul Turciei, Kars este una dintre cele mai vechi așezări ale Anatoliei, care a găzduit urartienii, perșii, romanii de Est, selgiucizii, otomanii și rușii. Kars este situat la intersecția numeroaselor rute comerciale esențiale, inclusiv Drumul Mătăsii, iar acest factor a dus la dezvoltarea unei destinații bogate din punct de vedere arhitectural și cultural.


        Hotelurile din centrul orașului Kars găzduiesc oaspeții în clădiri  construite în stil baltic, iar restaurantele orașului, renumite pentru spectacolele lor caucaziene și atmosfera confortabilă în serile reci de iarnă, fac orașul unic. Bucătăria bogată de la Kars, este renumită pentru aromele sale distinctive – în special pentru brânzeturile regionale și preparatele gătite din carne de gâscă.

        O plimbare prin centrul orașului dezvăluie câteva clădiri din piatră de bazalt. Aceste atracții includ Moscheea Fethiye, Moscheea Kümbet, Castelul Kars și structurile din jurul pârâului Kars. Situl arheologic Ani, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, este, una dintre cele mai extraordinare atracții ale zonei. De la zidurile care înconjoară orașul antic până la colecția diversă de catedrale, moschei și poduri care au supraviețuit intacte până în zilele noastre, Ani oferă un tablou izbitor, cu structuri care aduc exemplele arhitecturale religioase, administrative, militare și civile ale orașului. Cunoscută și ca o destinație faimoasă de schi, Kars găzduiește Centrul de schi Sarıkamış, cu cea de-a treia pistă de schi la cea mai înaltă altitudine din lume. O altă experiență încântătoare este  să sărbătoriți la Kars o tradiție veche de secole în care să vă plimbați la sfârșistul lunii noiembrie cu săniile trase de cai pe lacul înghețat Çıldır

      • 6 idei de cazare pentru o vacanță perfectă în Zanzibar

        6 idei de cazare pentru o vacanță perfectă în Zanzibar

        Zanzibar, situat în largul coastei Tanzaniei, este o bijuterie ascunsă a Africii, recunoscută pentru plajele sale exotice, istoria sa bogată și atmosfera tropicală captivantă. Această insulă idilică, cunoscută și sub numele de „Insula Mirodeniilor”, atrage călători din întreaga lume în căutarea unei evadări tropicale autentice.

        Plajele cu nisip fin, apele turcoaz și vegetația luxuriantă transformă Zanzibar într-un decor desprins din povești, oferindu-le vizitatorilor senzația că au pășit într-un paradis exotic. Atmosfera sa vibrantă este însoțită de aromele îmbietoare ale condimentelor care cresc în această regiune, contribuind la farmecul său distinct.

        Pentru a completa experiența unică pe care Zanzibar o oferă, am alcătuit o listă a celor mai remarcabile șase hoteluri din insulă, recomandate de tur operatorul Join UP!.

        Aceste locuri de cazare nu sunt doar opțiuni de odihnă; ele sunt destinații în sine, fiecare oferind o perspectivă distinctă asupra frumuseții naturale și culturii locale. De la resorturi „adults only” cu concepte inovatoare până la opțiuni ideale pentru vacanțe de familie, aceste hoteluri completează perfect peisajul idilic al insulei Zanzibar.

        Riu Palace Zanzibar 

        Un hotel de cinci stale care reprezintă un sanctuar de lux ce oferă o experiență deosebită în inima insulei Zanzibar. Fiecare unitate de cazare, echipată cu aer condiționat, oferă o priveliște spectaculoasă asupra Oceanului Indian de pe terasa privată, creând astfel un cadru idilic pentru o vacanță de neuitat. Situat pe plaja Nungwi, acest complex oferă unități cu piscină privată, cadă cu hidromasaj și grădină, ceea ce adaugă un plus de rafinament și intimitate.


        Cu facilități precum piscina în aer liber, plaja privată cu sporturi acvatice și centrul de scufundări, oaspeții au la dispoziție numeroase opțiuni pentru a se relaxa sau a se aventura în experiențe acvatice fascinante. Centrul de SPA, unde se oferă servicii de masaj și o baie de aburi, completează perfect atmosfera de relaxare.


        Conceptul all-inclusive oferit de Riu Palace Zanzibar adaugă un plus de comoditate, cu mic dejun tip bufet în stații de bucătărie deschisă și două restaurante tematice care propun preparate rafinate. Barul de pe plajă și terasa cu vedere la apusul soarelui devin locuri prielnice pentru a savura băuturi și cocktailuri fantastice. În plus, atmosfera din zonele publice este îmbogățită de candelabre, iar oaspeții beneficiază de acces gratuit la internet Wi-Fi în toate zonele, un program regulat de divertisment, precum și activități recreative cum ar fi caiacul și stand-up paddle surfing. Localizat pe coasta de nord-vest a insulei Zanzibar, la 55 km de Stone Town, Riu Palace Zanzibar oferă o oază de confort și rafinament într-un cadru tropical spectaculos.

        SBH Monica Zanzibar 

        Situat într-o poziție pitorească pe malul mării în Paje, hotelul reprezintă o bijuterie a ospitalității de cinci stele, ce oferă o experiență de cazare cu adevărat remarcabilă. Complexul dispune de o piscină în aer liber, o frumoasă grădină și un bar, toate amplasate pentru a oferi o panoramă uimitoare asupra peisajului tropical.

        Recepția non-stop și restaurantul adaugă o notă de confort și accesibilitate, iar proximitatea față de Plaja din Paje și distanța de doar 20 km față de Jozani Forest adaugă oportunități de explorare a frumuseților naturale ale insulei Zanzibar.


        Fiecare cameră de la SBH Monica Zanzibar se distinge prin eleganța sa, oferind o ambianță primitoare și modernă. Anumite camere dispun și de terase private, oferind o privire captivantă asupra împrejurimilor. Cu climatizare și birou în fiecare unitate, hotelul se asigură că oaspeții se simt ca acasă, indiferent de durata șederii.

        Essque Zalu Zanzibar 

        O unitate de cazare de cinci stele din Nungwi, Essque Zalu oferă o experiență unică. Camerele hotelului au vedere la Oceanul Indian. Complexul impresionant dispune de o piscină mare în aer liber și un centru SPA, oferind o oază de relaxare în mijlocul paradisului tropical. Suitele spațioase, care îmbină armonios designul contemporan cu cel tradițional Swahili, oferă vedere la ocean sau la grădină de pe balcon sau terasă, sub un acoperiș Makuti tradițional.


        Fiecare suită la Essque Zalu Zanzibar este amenajată cu aer condiționat, minibar și dispune de un dormitor spațios, o zonă de living și o baie complet echipată cu bideu și duș. Complexul oferă o varietate de opțiuni gastronomice prin cele 3 restaurante și 3 baruri, cu meniuri care variază de la preparate moderne arabe la opțiuni rafinate din bucătăria internațională.


        Oaspeții au posibilitatea de a se bucura de o gamă variată de masaje și tratamente de înfrumusețare la centrul SPA Zalu, care include și facilități precum saună și hidromasaj. Cu facilități suplimentare precum centrul de fitness, o galerie de artă, un club pentru copii și săli de întâlnire, Essque Zalu Zanzibar răspunde la nevoile diverse ale oaspeților săi. Pentru cei pasionați de activități în aer liber, complexul oferă o gamă extinsă, inclusiv windsurfing, scufundări și snorkelling. Cu o locație convenabilă la 63 km de aeroportul internațional Zanzibar și la 58 km de Stone Town, acest complex reprezintă o alegere de excepție pentru cei care caută luxul autentic într-un peisaj tropical de neuitat.

        Melia Zanzibar 

        Hotelul de cinci stele este situat în Kiwengwa, la doar 11 km de rezervația forestieră Kichwele și oferă o experiență de neuitat într-un cadru tropical. Cu o zonă de plajă privată, piscină în aer liber și teren de tenis, acest hotel rafinat oferă o varietate de facilități pentru a satisface dorințele oaspeților. Diminețile încep cu un mic dejun tip bufet delicios, iar proprietatea oferă o selecție generoasă de 5 restaurante specializate în bucătăria internațională, mediteraneeană și locală, satisfăcând cele mai exigente gusturi culinare.

        Pentru o experiență relaxantă, oaspeții se pot destinde în saună, iar cei pasionați de sporturi acvatice pot explora ofertele de canotaj sau închiria mașini pentru a descoperi mai mult din frumusețile insulei. Personalul calificat de la recepție vorbește engleză și germană, asigurându-se că oaspeții se simt în permanență bineveniți și asistați. Cu Aeroportul internațional Zanzibar și Stone Town la mai puțin de 50 de minute cu mașina, Melia Zanzibar devine un punct de plecare convenabil pentru explorarea tuturor minunățiilor acestei insule africane.

        Royal Zanzibar Beach Resort 

        Hotelul de cinci stele strălucește ca una dintre cele mai romantice destinații de cazare din Zanzibar, fiind ales frecvent pentru organizarea lunilor de miere de către cei îndrăgostiți aflați în căutarea unei experiențe idilice. Situat la marginea Oceanului Indian, acest resort de lux oferă o călătorie într-un paradis tropical, unde standardele înalte ale serviciilor sunt o constantă. Cu o gamă variată de facilități, precum restaurant, bar, SPA și centru de wellness, Royal Zanzibar Beach Resort reprezintă o oază de relaxare și rafinament.

        Cele patru piscine, centru de fitness și zona de plajă privată completează oferta de relaxare, în timp ce facilitățile precum tenis de masă, masa de biliard, jacuzzi și grătar adaugă elemente distractive șederii.  Cu privire la facilitățile oferite, Royal Zanzibar Beach Resort demonstrează atenție la detalii și grijă pentru oaspeți, totul este gândit pentru a oferi o experiență de neuitat. Cu o terasă încântătoare și o grădină bine întreținută, resortul oferă o atmosferă romantică și plină de farmec. Accesul imediat la plajă completează tabloul, oferind o priveliște senzațională asupra Oceanului Indian.

        Emerald Zanzibar Resort & Spa 

        Reprezintă un colț de paradis pe malul mării în Matemwe, oferind o experiență de cazare de 5 stele cu facilități extraordinare. Cu un lounge comun, o terasă și un bar, acest complex rafinat satisface cele mai exigente gusturi.


        Camerele, cu aer condiționat și design elegant, sunt dotate cu toate facilitățile necesare pentru o ședere plăcută. Cu un restaurant ce servește mâncăruri din bucătăria africană, braziliană și chineză, Emerald Zanzibar Resort & SPA oferă o varietate de opțiuni culinare, inclusiv preparate vegetariene, fără lactate și halal, pentru a satisface toate preferințele. Complexul dispune de o gamă largă de facilități de agrement, precum o piscină în aer liber, un centru de fitness, teren de joacă pentru copii și activități de seară, creând o atmosferă vibrantă și relaxantă.


        Situat la doar câțiva pași de Muyuni Beach și la 33 km de Kichwele Forest Reserve, hotelul oferă o locație perfectă pentru a explora bogăția naturii și a culturii locale. Aeroportul Internaţional Abeid Amani Karume, la 56 km distanță, facilitează accesul la această oază de lux. Cu un personal de recepție vorbitor de engleză, germană, spaniolă și franceză, complexul asigură că oaspeții beneficiază de asistență promptă și profesionistă în timpul șederii lor.

        Foto: © Iuliia Bondarenko | Dreamstime.com

      • Accor anunță deschiderea Swissôtel în Poiana Brașov    

        Accor anunță deschiderea Swissôtel în Poiana Brașov    

        Accor, un jucător impotrant din domeniul ospitalității, anunță că urmează să inaugureze un hotel Swissôtel în Poiana Brașov, principala stațiune de schi din România și o destinație de top pentru agrement și evenimente MICE.

        Programată să își întâmpine primii oaspeți în martie 2024, proprietatea reprezintă un nou proiect pentru Accor și Swissôtel în parteneriat cu Neagoe Basarab Residences S.R.L., un dezvoltator imobiliar local reputat.

        Cu 114 camere și apartamente atent amenajate, noul hotel Swissôtel din Poiana Brașov își propune să stabilească un nou standard calitativ pentru ospitalitatea din România. Dezvoltarea hotelului este structurată în două faze. Prima fază este programată pentru a fi inaugurată la sfârșitul lunii martie 2024, iar cea de-a doua fază va urma în februarie 2026.

        Proprietatea va găzdui facilități spa de ultimă generație, o piscină, jacuzzi interior și exterior, saună și o sală de fitness complet echipată. Pasionații de gastronomie se vor delecta cu preparatele restaurantului gourmet, în timp ce facilități practice, cum ar fi un depozit pentru schiuri și o parcare subterană, răspund nevoilor diverse ale oaspeților exigenți.

        Swissôtel Poiana Brașov a fost conceput pentru a îmbina patrimoniul local și confortul contemporan. Blocurile masive de piatră naturală, lemnul fără îmbinări special tratat și tradiționala vopsea albastră din Viscri – celebra destinație preferată de Regele Charles – creează o atmosferă armonioasă. La primul pas în interiorul hotelului, oaspeții se vor simți ca și cum ar face parte din spiritul transilvănean. Decorul puternic și cald în același timp contribuie la un sentiment însuflețitor: dezvăluie misterul și măreția muntelui. Proiectul se aliniază principiilor ESG și încorporează un angajament ferm față de sustenabilitate.

        Conceptul prinde viață prin sinergia creativă a unei echipe de designeri talentați, din care fac parte Adrian Soare pentru fațade, Eliza Yokina pentru spa și camere, Poteca Studio pentru grădină, Cristian Corvin pentru restaurant și Nicolae Petrencu pentru designul general.

        Swissôtel din Poiana Brașov este amplasat strategic pentru a oferi oaspeților o experiență de lifestyle inconfundabilă, înconjurați de priveliștile încântătoare ale pitoreștii stațiuni montane. Poiana Brașov, adesea considerată una dintre cele mai exclusiviste stațiuni de schi din România, este situată la mai puțin de 15 km de centrul orașului Brașov, al doilea cel mai vizitat oraș din țară, după București.

        „Suntem bucuroși să aducem Swissôtel în Poiana Brașov, continuând angajamentul nostru de a oferi experiențe de ospitalitate excepționale. Acest proiect remarcabil de 5 stele se aliniază cu strategia noastră de creștere a rețelei Accor în România la nivel regional și de stabilire a unei prezențe puternice într-o importantă stațiune de schi.”

        Cătălina Toma, Accor Development Director for Romania, Bulgaria, Moldova, and the Czech Republic

        Swissôtel, unul dintre cele mai prestigioase branduri elvețiene din lume, a devenit sinonim cu ospitalitatea elvețiană și cu tot ceea ce este de iubit în Elveția – servicii, stil și fiabilitate. Cu peste 30 de destinații cu un design contemporan în întreaga lume, vitalitatea, durabilitatea și un angajament profund înrădăcinat față de calitate definesc experiența Swissôtel, asigurând un mediu personalizat în care oaspeții se pot simți în largul lor și se pot reîncărca. Respectat pentru designul său inteligent, calitatea măiestriei artizanale și abordarea atentă a sustenabilității, Swissôtel oferă oaspeților săi ușurința de a explora lumea, de a descoperi adevăratele recompense ale vieții și de a îmbrățișa oportunitățile de a le „trăi frumos”.