Protagonistul primei coperte Haute Culture – celebrul artist internațional Lorenzo Quinn – vine în România într-o vizită specială în luna noiembrie, cu ocazia primei aniversări a revistei.
Afinitatea dintre Lorenzo și Haute Culture se bazează pe împărtășirea unor credințe fundamentale: așa cum Haute Culture este o publicație care crede în valori și principii, fiecare operă de artă semnată de Lorenzo Quinn este ilustrarea unei valori primordiale a lumii în care trăim.
Sculptorul și creatorul de bijuterii Lorenzo Quinn este unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani la nivel internațional, cu o evoluție fulminantă în ultimul deceniu.
De la opere de artă înfățișând sentimente umane profunde, care au avut un succes instantaneu datorită emoției nemijlocite pe care o transmit, Lorenzo a ajuns în prezent la creații monumentale renumite în întreaga lume pentru modul în care reflectă valori și principii fundamentale ale omenirii într-o manieră care merge dincolo de cuvinte.
Din Singapore și Qatar până în inima Europei, Lorenzo Quinn și-a transformat sculpturile în mesaje complexe despre iubire, speranță, vulnerabilitate, despre integritate, noblețe și viitorul umanității.
Printre cele mai cunoscute și fotografiate opere monumentale ale lui Lorenzo Quinn se numără proiectul itinerant “Building Bridges” (podurile din mâini sculptate, recreate în diferite orașe ale lumii, reprezentând valori umane fundamentale: prietenia, credința, iubirea, înțelepciunea, speranța) sau instalația “Baby 3.0”, sculptura devenită simbolul Bienalei de Arhitectură de la Veneția din 2022 și reprezentând renașterea spirituală a omenirii.
La fel de iconice sunt și mâinile – emblema sculpturilor lui Quinn – care îmbrățișează un palat venețian de pe Canal Grande. Unele dintre creațiile sale s-au transformat inclusiv în bijuterii prețioase, pentru ca simbolurile și credințele profunde împărtășite de către Lorenzo și publicul său să poată fi nu doar admirate, ci și purtate în fiecare zi.
Ca element care contribuie la fascinația lumii pentru Lorenzo Quinn, el este și fiul celebrului “Zorba Grecul”, regretatul actor Anthony Quinn.
În noiembrie, avem bucuria de a-l aduce în România pe Lorenzo Quinn, la cea de-a doua ediție a galei HAUTE CULTURE – THE CULTURE OF LUXURY, evenimentul care celebrează valorile și principiile autentice.
Pentru că HAUTE CULTURE și LORENZO QUINN împărtășesc viziuni comune despre valori și principii, vă oferim, sub forma unui serial online, o călătorie în universul emoției transformate în artă.
Fiecare operă este alăturată valorii primordiale de la care aceasta a pornit, dar și cu convingerile lui Lorenzo despre puterea emoției în artă.
DESPRE IUBIRE
Foarte multe dintre sculpturile lui Lorenzo Quinn explorează tema iubirii, cu toate emoțiile asociate ei, de la speranță până la entuziasm, de la euforie până la pacea și calmul unei iubiri așezate în valorile ei profunde.
Diferitele etape ale iubirii fac obiectul mai multor opere de artă, dar cea care le strânge pe toate împreună este „Cercul iubirii”, cu cele patru cadrane care redau momentele primordiale în care prinde viață și evoluează o poveste de iubire.
„Etapele iubirii m-au fascinat dintotdeauna, din momentul în care am devenit conștient de propriile mele emoții. Chiar dacă timpul a trecut și acele etape m-au adus în punctul în care mă aflu astăzi, rămân la fel de fascinat de ele. Fiecare treaptă a iubirii este atât de specială și de autentică, atât de valoroasă…
Fiecare etapă o construiește pe următoarea și îmi umple sufletul de emoție să observ cum gestul inocent și aproape copilăresc de a ține pe cineva de mână, la începutul unei relații, are la fel de multă tandrețe și profunzime precum imaginea cuplurilor ajunse la o vârstă venerabilă, care se țin de mână în timp ce se plimbă seara, bucurându-se de liniștea și împăcarea pe care ți-o dă iubirea. Toate aceste etape închid armonios un cerc” – Lorenzo Quinn
Protagonistul primei coperte Haute Culture – celebrul artist internațional Lorenzo Quinn – vine în România într-o vizită specială în luna noiembrie, cu ocazia primei aniversări a revistei.
Afinitatea dintre Lorenzo și Haute Culture se bazează pe împărtășirea unor credințe fundamentale: așa cum Haute Culture este o publicație care crede în valori și principii, fiecare operă de artă semnată de Lorenzo Quinn este ilustrarea unei valori primordiale a lumii în care trăim.
Sculptorul și creatorul de bijuterii Lorenzo Quinn este unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani la nivel internațional, cu o evoluție fulminantă în ultimul deceniu.
De la opere de artă înfățișând sentimente umane profunde, care au avut un succes instantaneu datorită emoției nemijlocite pe care o transmit, Lorenzo a ajuns în prezent la creații monumentale renumite în întreaga lume pentru modul în care reflectă valori și principii fundamentale ale omenirii într-o manieră care merge dincolo de cuvinte.
Din Singapore și Qatar până în inima Europei, Lorenzo Quinn și-a transformat sculpturile în mesaje complexe despre iubire, speranță, vulnerabilitate, despre integritate, noblețe și viitorul umanității.
Printre cele mai cunoscute și fotografiate opere monumentale ale lui Lorenzo Quinn se numără proiectul itinerant “Building Bridges” (podurile din mâini sculptate, recreate în diferite orașe ale lumii, reprezentând valori umane fundamentale: prietenia, credința, iubirea, înțelepciunea, speranța) sau instalația “Baby 3.0”, sculptura devenită simbolul Bienalei de Arhitectură de la Veneția din 2022 și reprezentând renașterea spirituală a omenirii.
La fel de iconice sunt și mâinile – emblema sculpturilor lui Quinn – care îmbrățișează un palat venețian de pe Canal Grande. Unele dintre creațiile sale s-au transformat inclusiv în bijuterii prețioase, pentru ca simbolurile și credințele profunde împărtășite de către Lorenzo și publicul său să poată fi nu doar admirate, ci și purtate în fiecare zi.
Ca element care contribuie la fascinația lumii pentru Lorenzo Quinn, el este și fiul celebrului “Zorba Grecul”, regretatul actor Anthony Quinn.
În noiembrie, avem bucuria de a-l aduce în România pe Lorenzo Quinn, la cea de-a doua ediție a galei HAUTE CULTURE – THE CULTURE OF LUXURY, evenimentul care celebrează valorile și principiile autentice.
Pentru că HAUTE CULTURE și LORENZO QUINN împărtășesc viziuni comune despre valori și principii, vă oferim, sub forma unui serial online, o călătorie în universul emoției transformate în artă.
Fiecare operă este alăturată valorii primordiale de la care aceasta a pornit, dar și cu convingerile lui Lorenzo despre puterea emoției în artă.
DESPRE ÎNAINTAREA ÎN VÂRSTĂ
Lorenzo a creat multe piese care pornesc de la piesele de șah, o temă recurentă a universului său creativ.
Originea acestei influențe este de găsit în copilărie, în partidele de șah jucate alături de tatăl său, regretatul Anthony Quinn.
”Iubesc șahul, este un joc revelator și frustrant în același timp. Te poate face să simți că le ești superior altora ca inteligență și strategie, dar în același timp eșecul în fața unui adversar mai puternic nu-ți afectează doar moralul, ci îți atinge cele mai adânci emoții, făcându-te să te simți neputincios și pustiu pe interior. Șahul este cel mai corect joc pe care-l știu, fiindcă îi așază pe oameni pe locul pe care-l merită.
Când eram copil, petreceam ore în șir jucând șah cu tatăl meu și, de-a lungul anilor, am devenit tot mai bun, până când am început să-l înving. Am observat cum el a luat această înfrângere ca pe ceva personal: simțea că devine tot mai bătrân și mai fragil, de vreme ce nu mai reușește să-și învingă fiul într-o partidă de șah. Totuși, amândoi am continuat să savurăm acele momente petrecute împreună, fie că jucam șah lângă o piscină din Roma, într-un apartament cu vedere la râul Hudson și la Manhattan sau în deșertul din Libia, în timpul pauzelor lui din timpul filmărilor la „Leul deșertului”.
Timpurile moderne au păstrat jocul de șah neschimbat, la fel și provocările lui. Pentru mine, este un joc în care timpul este relativ și mi-ar plăcea să învățăm să ne trăim viețile ca și cum am juca o partidă de șah” – Lorenzo Quinn
Protagonistul primei coperte Haute Culture – celebrul artist internațional Lorenzo Quinn – vine în România într-o vizită specială în luna noiembrie, cu ocazia primei aniversări a revistei.
Afinitatea dintre Lorenzo și Haute Culture se bazează pe împărtășirea unor credințe fundamentale: așa cum Haute Culture este o publicație care crede în valori și principii, fiecare operă de artă semnată de Lorenzo Quinn este ilustrarea unei valori primordiale a lumii în care trăim.
Sculptorul și creatorul de bijuterii Lorenzo Quinn este unul dintre cei mai apreciați artiști contemporani la nivel internațional, cu o evoluție fulminantă în ultimul deceniu.
De la opere de artă înfățișând sentimente umane profunde, care au avut un succes instantaneu datorită emoției nemijlocite pe care o transmit, Lorenzo a ajuns în prezent la creații monumentale renumite în întreaga lume pentru modul în care reflectă valori și principii fundamentale ale omenirii într-o manieră care merge dincolo de cuvinte.
Din Singapore și Qatar până în inima Europei, Lorenzo Quinn și-a transformat sculpturile în mesaje complexe despre iubire, speranță, vulnerabilitate, despre integritate, noblețe și viitorul umanității.
Printre cele mai cunoscute și fotografiate opere monumentale ale lui Lorenzo Quinn se numără proiectul itinerant “Building Bridges” (podurile din mâini sculptate, recreate în diferite orașe ale lumii, reprezentând valori umane fundamentale: prietenia, credința, iubirea, înțelepciunea, speranța) sau instalația “Baby 3.0”, sculptura devenită simbolul Bienalei de Arhitectură de la Veneția din 2022 și reprezentând renașterea spirituală a omenirii.
La fel de iconice sunt și mâinile – emblema sculpturilor lui Quinn – care îmbrățișează un palat venețian de pe Canal Grande. Unele dintre creațiile sale s-au transformat inclusiv în bijuterii prețioase, pentru ca simbolurile și credințele profunde împărtășite de către Lorenzo și publicul său să poată fi nu doar admirate, ci și purtate în fiecare zi.
Ca element care contribuie la fascinația lumii pentru Lorenzo Quinn, el este și fiul celebrului “Zorba Grecul”, regretatul actor Anthony Quinn.
În noiembrie, avem bucuria de a-l aduce în România pe Lorenzo Quinn, la cea de-a doua ediție a galei HAUTE CULTURE – THE CULTURE OF LUXURY, evenimentul care celebrează valorile și principiile autentice.
Pentru că HAUTE CULTURE și LORENZO QUINN împărtășesc viziuni comune despre valori și principii, vă oferim, sub forma unui serial online, o călătorie în universul emoției transformate în artă.
Fiecare operă este alăturată valorii primordiale de la care aceasta a pornit, dar și cu convingerile lui Lorenzo despre puterea emoției în artă.
DESPRE CONSTRÂNGERILE SOCIALE
”Canned Society” (Societatea în conservă, bronz și oțel) este una dintre sculpturile gândite de către Lorenzo Quinn ca un manifest pentru feminitate și pentru statutul femeii în lumea de azi, unul radical diferit de cel din trecut, dar în același timp marcat de atavisme ale prejudecăților și presiunilor sociale.
”Societatea vrea să ne bage într-o cutiuță și să ne forțeze să urmăm aceleași tipare și stereotipuri dintotdeauna, să luăm forma pe care lumea vrea să ne-o dea. Acest fenomen este mult mai pregnant în rândul femeilor, fiindcă ele sunt crescute în convingerea că, pentru a fi considerate frumoase sau dezirabile, trebuie să fie neaparat slabe, înalte și accesorizate cu bunuri de lux, când de fapt adevărata frumusețe stă în unicitatea fiecărei femei în parte” – LORENZO QUINN
LORENZO QUINN este unul dintre artiștii vremurilor noastre care nu au nevoie de explicații și de note de subsol pentru creațiile pe care le semnează.
Operele lui vorbesc atât pe limba criticilor de artă cât și pe înțelesul oamenilor care văd pentru prima oară o sculptură contemporană, un lucru rarisim într-o lume în care arta este adesea ermetică și conceptuală la extrem.
Fiecare om îl descoperă printr-o anumită creație pe care n-o mai uită niciodată, indiferent câte altele i-ar mai trece apoi prin fața ochilor. Acel obiect de artă devine simbolul întâlnirii cu lumea lui Quinn.
Pentru mulți dintre cei care au vizitat Bienala de la Veneția anul acesta, un astfel de moment memorabil a fost THE BABY 3.0, o sculptură care simbolizează revenirea umanității la viață, ca o renaștere după pandemie.
Copilul simbolic este chiar umanitatea, iar Lorenzo și-a dorit ca oamenii să se oprească, să privească, să atingă și să-și pună întrebări. Despre ei înșiși, despre sensul vieții, despre schimbare.
„Dacă ar fi să aleg un singur lucru pe care îmi doresc să-l facă arta mea, aș vrea să inspire acte de bunătate și să dea speranță lumii”, spune Lorenzo.
Creând cu această intenție clară în minte, nu e de mirare că oamenii rezonează profund cu operele lui care transpun tridimensional gânduri, temeri, preocupări universal umane.
Legăturile emoționale pe care oamenii le creează cu operele lui Lorenzo au făcut ca ele să se transforme din opere tridimensionale de mari dimensiuni în mici obiecte prețioase de bijuterie contemporană și apoi de bijuterie fină.
Brandul By Lorenzo Quinn transpune spiritul operelor lui – și în unele cazuri operele însele – în piese din metale prețioase și diamante.
Bijuteriile lui Lorenzo au cerut singure să fie create, pentru că oamenii își doreau mai mult decât să admire sculpturile. Voiau să păstreze fizic amintirea acelei conexiuni emoționale.
Sculpturile lui Lorenzo sunt aparent simple, dar cu atât de multe semnificații încât fiecare receptor înțelege cu totul altceva.
Această abilitate de a sintetiza un ocean de emoții în geometria unei sculpturi simple vine dintr-o viață atipică, trăită intens și încărcată de trăiri și experiențe neobișnuite.
Nimic nu este convențional la Lorenzo și cu toate astea este unul dintre cei mai simpli, modești și relaxați oameni pe care i-am intervievat vreodată. Are un firesc dezarmant cu care privește oamenii și viața și, la fel ca sculpturile lui, toate lucrurile pe care le face vin dintr-un izvor de normalitate.
Deși creează artă și bijuterii, cel mai prețios lucru din lume pentru Lorenzo e timpul. Este genul de om care încă scrie scrisori de mână și pentru care supremul cadou este să-ți ofere câteva ore din timpul lui, fără să se uite la ceas.
Deloc întâmplător, toate creațiile lui fac aluzii subtile și la ciclicitatea inevitabilă a vieții.
A învățat lecția timpului în copilărie, de la tatăl lui, celebrul actor Anthony Quinn. Privind înapoi, nimic din moștenirea tatălui său nu cântărește atât de greu pentru Lorenzo precum timpul pe care tatăl lui i l-a acordat numai lui.
Nu mai este de câteva decenii „fiul lui Anthony Quinn”, ci un sculptor cu o carieră fantastică pe care și-a construit-o singur. Totuși, detaliul parental și asemănarea fizică încă îi intrigă pe oameni, ca și alăturarea prenumelui italienesc, venit de la mama lui, Yolanda Addolori – cea de-a doua soție a lui Anthony Quinn – cu numele de familie al inegalabilului „Zorba”.
Lorenzo vorbește despre acest aspect cu seninătate și cu o smerenie pe care îmi spune că i-a insuflat-o tatăl lui, care nu uitase niciodată de unde a plecat. „Eu am o vorbă: dacă ești necunoscut, e greu să treci de ușă. Dacă ai trecut însă de ușă, poți să iei liftul până sus după aceea. Când ești cunoscut, fiindcă tatăl tău are un nume celebru, treci rapid de ușă, dar apoi trebuie să iei la rând fiecare treaptă și să te oprești la fiecare etaj ca să le explici oamenilor că meriți să fii acolo pentru cine ești tu, nu datorită numelui pe care îl porți.”
Născut în 1966 la Roma, Lorenzo a apărut în viața tatălui lui când acesta avea 51 de ani.
Și-a petrecut copilăria între Italia și Statele Unite ale Americii, într-un mediu format predominant din oameni de vârsta tatălui lui. Le căuta compania și se simțea bine alături de ei, ceea ce l-a făcut să se simtă mereu mai matur decât vârsta lui biologică. „Mi s-a spus de multe ori că sunt un suflet bătrân și chiar cred asta, am simțit-o de multe ori.”
Lorenzo a urmat American Academy of Fine Arts din New York, dar certitudinea că va deveni sculptor a avut-o de la cinci ani. Amintirea se leagă tot de tatăl lui, fiindcă unul dintre lucrurile pe care le făceau împreună era să joace cărți cu un pachet special în care fiecare carte de joc era opera unui artist.
La cinci ani, favoritul lui Lorenzo din pachetul de cărți de joc era Salvador Dalí, cu formele și culorile care-i aprindeau imaginația de copil. La zece ani deja desena intens, visând să devină sculptor suprarealist în spiritul lui Dalí.
Avea să-și trăiască visul câțiva ani mai târziu, dar total diferit de cum sperase. Era student la arte în New York și voia să-și câștige propriii bani, așa că mergea la castinguri pentru roluri în filme.
Una dintre audițiile pe care le-a luat datorită fizionomiei expresive a fost cea pentru rolul lui Salvador Dalí într-un film despre care nu s-a vorbit niciodată prea mult: „Dalí”, apărut în 1991.
Pentru Lorenzo, a fost ocazia unică să fie Dalí.
„Având ocazia să-l joc pe Salvador Dalí, să fiu el în film, am realizat că nu voi fi niciodată Salvador Dalí în realitate. Acela a fost momentul în care am realizat că trebuie să am drumul meu și să-mi găsesc locul meu.”
Locul lui a fost simbolismul, cu simplitatea lui plină de semnificații.
A renunțat să mai joace în filme și s-a axat complet pe artă, dar privind înapoi recunoaște că ar fi putut avea o carieră cel puțin interesantă în lumea filmului.
„Nu o să vorbesc niciodată laudativ despre mine ca artist, e treaba altora să aprecieze asta, dar pentru că nu mai joc în filme de foarte mulți ani chiar pot să spun ceva care o să sune a laudă, dar e un adevăr”, râde el. „Cred că am fost un actor destul de bun și probabil aș fi putut să continui cu actoria, dacă nu alegeam arta.”
Pentru firea lui discretă, faptul că nu se află mereu în prim-plan, cum era tatăl lui, este liniștitor.
„Tatăl meu era popular în toate colțurile lumii, eu sunt cunoscut în lumea artei, iar iubitorii de artă nu sunt precum fanii înfocați ai unui actor de cinema”, îmi spune el și realizez că nu și-a dorit niciodată cu adevărat să fie actor. Arta e un mediu mai subtil și indirect de a ajunge la oameni, cu mai multe straturi de protecție la mijloc.
În plus, dacă un actor își pune mereu problema următorului rol, a următoarei șanse, un artist e liber, iar pentru Lorenzo libertatea înseamnă fericire.
Un actor nu doar că nu e liber și depinde de mulți oameni, dar e privit ca o monedă care se depreciază în timp: „Tatăl meu a avut două premii Oscar și a fost un actor foarte iubit, dar la finalul vieții nimeni nu-i mai dădea roluri. În schimb, ca artist vizual, cu cât ești mai în vârstă cu atât ești mai respectat și mai râvnit.”
Foarte multe dintre creațiile lui sunt despre gestica umană, iar mâinile sunt prezente aproape mereu. Mâinile oamenilor sunt fascinante pentru Lorenzo fiindcă în ele se vede povestea unei vieți și tot în ele stă puterea de a face bine sau rău. De a construi sau de a dărâma.
Atunci când cunoaște oameni, are format reflexul de a le privi mâinile: „De multe ori, oamenii își feresc mâinile de mine tocmai pentru că știu acest detaliu, dar interesul meu merge dincolo de aspect. Nu e vorba de mâini frumoase sau nu, pe mine mă interesează mâinile care transmit ceva, mâini puternice, expresive.”
Fiecare sculptură semnată de Lorenzo pornește de la un mesaj care trebuie să fie clar și ușor de explicat într-o propoziție. Nicio operă nu e doar decorativă, ci vine dintr-un loc profund al sufletului: „Când sculptez ceva, trebuie să știu de ce sculptez acel ceva”.
ENERGIA ARTEI
Ca artist empatic cu mediul în care se află, Lorenzo absoarbe emoțiile și energia locurilor, apoi le dă mai departe.
Când se uită înapoi la sculpturile făcute pe vremea când locuia la New York, realizează că aveau o asprime, o duritate în care nu se mai regăsește.
Era energia metropolei necruțător de concurențiale, de aceea operele lui aveau ascunse multe simboluri legate de lăcomie, de trecerea timpului, de singurătate și durere.
„Apoi, după ce m-am mutat în Spania, creațiile mele au devenit mai solare, mai blânde.”